Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Subzistă obligația debitorului de a cere deschiderea procedurii insolvenței? Se judecă astfel de cereri pe perioada stării de urgență?
26.03.2020 | Cătălina MIHĂILESCU, Dorin PETCU

JURIDICE - In Law We Trust
Cătălina Mihăilescu

Cătălina Mihăilescu

Dorin Petcu

Dorin Petcu

În data de 16 martie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 212 Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României („Decretul”).

Prin Decret, a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile, fiind stabilite dispoziții de primă urgență atât cu aplicabilitate directă și imediată, cât și cu aplicabilitate graduală pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și gestionarea consecințelor acestei epidemii în România.

Printre domeniile afectate se numără și justiția iar în cele ce urmează vom analiza impactul unor măsuri dispuse prin Decret asupra obligației în sarcina debitorului aflat în stare de insolvență de a cere deschiderea procedurii insolvenței, instituită de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și posibilitatea judecării unei astfel de cereri pe perioada stării de urgență.

1. Legislația aplicabilă

Potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.

Starea de insolvență este definită de Legea nr. 85/2014 ca fiind acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, mai vechi de 60 de zile de la scadență și care depășesc valoarea prag de 40.000 lei.

2. Obligația privind depunerea cererii de deschidere a procedurii subzistă pe perioada stării de urgență

Termenul de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență nu are natura juridică a unui termen de decădere sau de prescripție astfel încât, în principiu, dispozițiile Decretului privind instituirea stării de urgență referitoare la suspendare nu ar fi aplicabile.

În consecință, debitorul al cărui patrimoniu este afectat de starea de insolvență are obligația de a formula cererea de deschidere a procedurii.

Întrucât, conform legii insolvenței, cererea de deschidere a procedurii insolvenței trebuie formulată de debitor prin persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta, obligația promovării și depunerii în termenul de 30 de zile a cererii de deschidere voluntară a procedurii de insolvență incumbă reprezentaților legali ai debitorilor aflați în stare de insolvență.

3. Sancțiunea pentru nerespectarea termenului legal pentru deschiderea voluntară a procedurii

Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a cererii, într-un termen care depășește cu mai mult de 6 luni termenul de 30 de zile poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de bancrută simplă prevăzută și sancționată de art. 240 din Codul Penal.

Împlinirea termenului de 30 de zile de apariția stării de insolvență fără ca debitorul să fi cerut insolvența voluntară, nu atrage imediat riscul răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută simplă. Pasivitatea debitorului insolvent de a se supune regimului instituit de Legea nr. 85/2014 este sancționată numai dacă persistă mai mult de 6 luni.

Nici termenul de 6 luni prevăzut de Codul penal instituit în cazul infracțiunii de bancrută simplă nu se încadrează în termenele pentru care Decretul prezidențial reglementează expres măsura suspendării.

4. Se judecă cererile debitorilor privind deschiderea procedurii insolvenței, pe perioada stării de urgență?

Potrivit Decretului, Curțile de apel stabilesc cauzele care sunt urgente și în consecință trebuie soluționate inclusiv pe perioada stării de urgență.

În urma analizei informațiilor publice puse la dispoziție de instanțele competente să soluționeze în fond și apel astfel de cereri, respectiv Tribunale și Curți de Apel, rezulta ca, în principiu, cererile de deschidere a procedurii insolvenței formulate de către debitor sunt considerate ca fiind urgente, putând așadar fi soluționate și pe perioada stării de urgență.

De altfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014, cererea debitorului se judecă de urgență, în termen de 10 zile de la data înregistrării, în camera de consiliu, fără citarea părților și cu prioritate față de eventuale cereri formulate de către creditori.

5. Cum vă putem ajuta?

Procedura insolvenței nu înseamnă nici pe departe capătul drumului pentru debitor, așa cum probabil consideră unii dintre comercianți. Dimpotrivă, procedura insolvenței presupune supunerea debitorului la un regim juridic special, expres reglementat de Legea nr. 85/2014, care coroborat cu un plan de afaceri bine pus la punct și cu asistența legală absolut necesară, poate constitui un real remediu pentru redresarea și relansarea debitorului.

În urma unei vaste experiențe rezultată din numeroase proiecte derulate pentru clienții săi, Țuca Zbârcea & Asociații a înțeles pe deplin că tocmai acum, societățile au nevoie de suport sub toate aspectele, pentru a putea depăși provocările stării de urgență. De aceea, firma a adoptat măsuri care ne permit să fim la dispoziția clienților noștri fără întrerupere. Sistemul de lucru de la distanță, implementat cu succes, asigură prestarea serviciilor în condiții optime și totodată în siguranță. Oricând este posibil, întâlnirile vor avea loc online pentru a reduce expunerea la epidemie.

Cătălina Mihăilescu, Managing Associate ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
Dorin Petcu, Practician în insolvență ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.