Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Răpirea internațională de copii. Convenția de la Haga din 1980
27.03.2020 | Ana-Maria ALEXANDRU

JURIDICE - In Law We Trust
Ana-Maria Alexandru

Ana-Maria Alexandru

Regula este că autoritatea părintească este exercitată de ambii părinți în comun, indiferent dacă sunt căsătoriți sau divorțați. Există o excepție conform căreia, din motive întemeiate și în interesul superior al copilului, instanța poate dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți.

În situațiile în care părinții nu se înțeleg, există o serie de consecințe majore. Codul civil român stabilește, ca regulă, faptul că, de exemplu, o schimbare cu privire la domiciliul copilului sunt luate cu acordul prealabil al părintelui la care copilul nu locuiește (părinte necustodian). În caz de dezacord asupra acestor probleme, instanța va decide pe baza interesului superior al copilului, ținând cont de susținerile părinților și concluziile unui raport de anchetă psiho-socială.

În același mod, se vor lua decizii cu privire la călătoria copilului în afara țării. Având în vedere aplicarea legii privind libera circulație a cetățenilor, tot mai mulți copii sunt implicați în cazuri de răpire internațională a copiilor.

În astfel de cazuri devine aplicabilă Convenția de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, care a fost ratificată în România prin Legea nr. 100/1992. Poate deveni aplicabil și Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Convenția de la Haga din 1980 se aplică în toate statele membre ale UE pentru copiii sub 16 ani care sunt deplasați de la reședința lor obișnuită în alt stat ori sunt reținuți în acest al doilea stat în mod ilicit.

De asemenea, România şi Statele Unite ale Americii sunt ţări partenere în Convenţia de la Haga cu privire la aspectele civile ale răpirilor internaţionale de copii din 1980. Prevederile Convenţiei de la Haga ar putea să se aplice dacă copilul dumneavoastră a fost deplasat ilicit către sau dintr-o ţară care este parte a acestei Convenții şi dacă minorul avea sub şaisprezece ani la momentul îndepărtării sau reţinerii sale.

Deplasarea sau reținerea se face deci cu încălcarea drepturilor părintelui care are autoritate părintească. Astfel de situații se produc atunci când există o dispută între părinții copilului și când unul dintre ei deplasează sau reține minorul în altă țară fără acordul celuilat părinte care fie are la rândul său autoritate patentală, fie are autoritate părintească exclusivă. Conform Convenției, dreptul la autoritatea părintească include dreptul de a decide unde va avea copilul reședința obișnuită.

Chiar și atunci când părinții își exercită împreună autoritatea părintească, aceștia au drepturi și obligații comune cu privire la copilul minor, ceea ce înseamnă că unul dintre părinți nu poate decide unilateral cu privire la reședința copilului. Prin urmare, reținerea a unui copil de către unul dintre părinții într-un anumit stat, împotriva voinței celuilalt încalcă prevederile Convenției.

Procedura care trebuie urmată în această situație necesită intervenția autorității centrale care poate demara demersurile juridice prevăzute de Convenția de la Haga, respectiv instanța care se poate pronunța cu privire la o astfel de solicitare.

Autoritatea centrală în măsură să inițieze o astfel de procedură este în cazul României Ministerul Justiției, dar trebuie subliniat faptul că o astfel de cerere poate fi depusă la instanță și direct de către părintele care consideră că drepturile sale au fost încălcate în sensul dispozițiilor Convenției de la Haga.

Procedura prevăzută de convenție pentru returnarea copiilor deplasați cu încălcarea dispozițiilor legale sau reținuți ilegal într-o altă țară decât cea în care se află reședința obișnuită a copilului este o procedură care se judecă în regim de urgență.

Aceeași convenție prevede că astfel de procedură trebuie demarată în termen de un an de la data la care copilul a fost deplasat/ reținut ilegal în statul nerezident.

Așa cum menționam mai sus pot deveni aplicabile și prevederile Regulamentului nr. 2201/2003 care sunt aplicabile direct în statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei și care prevalează față de dreptul intern. Regulamentul prevalează, de asemenea, și față de Convenția de la Haga din 1980, în măsura în care se referă la chestiuni reglementate de prezentul regulament, deci dacă discutăm despre recunoașterea unei hotărâri judecătorești.

O procedură judiciară privind întoarcerea copilului ar trebui să fie soluționată prompt în baza celor mai rapide proceduri prevăzute de legislația națională.

Deciziile în astfel de situații se iau în baza prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea prevede dreptul copilului de a menține relațiile parentale cu părinții și rudele sale. Copilul are dreptul să-și cunoască familia extinsă și să păstreze o legătură cu aceasta, în măsura în care acest lucru nu este împotriva interesului său.

Cu toate acestea, după cum am menționat mai sus, Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a lăsat o ușă deschisă în sistemul de protecție a copilului. Mă refer aici la dispozițiile articolului 30, alineatul (1), litera c), care permit unui părinte să părăsească țara dacă face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă.

Acest fenomen al scoaterii din țară al copiilor fără consimțământul părintelui necustodian a fost condamnat în repetate rânduri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, Curtea a susținut următoarele: „Autoritățile ar trebui să țină seama de interesele, drepturile și libertățile copilului, în special de interesul superior al copilului și în cazul în care contactul cu părinții este susceptibil să amenințe aceste interese sau să le încalce, autoritățile naționale trebuie să asigure stabilirea unei relații de proporționalitate între ele.”

Cazuri în care România a fost parte, precum: Monory vs România și Ungaria, Ignaccolo-Zenide vs România, Lafargue vs România reprezintă o jurisprudență importantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în care au fost încălcate dispoziții privind respectarea vieții private și a familiei, dreptul la un proces echitabil și un termen rezonabil de soluționare al acestuia, dreptul la un remediu eficient, respectarea dreptului unui părinte de a menține o legătură firească cu propriul copil.

Avocat Ana-Maria Alexandru
Baroul București

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.