
Joi, 26 martie 2020, în cadrul răspunsului comun al UE la pandemia COVID-19, Parlamentul European a adoptat trei propuneri urgente în cadrul unei sesiuni plenare extraordinare, potrivit unui comunicat.
Propunerile aprobate sunt:
Inițiativa pentru investiții în răspunsul la coronavirus (Corona Response Investment Initiative). Aceste măsuri sunt menite să mobilizeze 37 miliarde EUR din fondurile UE disponibile cât mai curând posibil pentru cetățenii, regiunile și țările cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus. Fondurile vor fi direcționate către sistemele de sănătate, IMM-uri, piețele forței de muncă și alte părți vulnerabile ale economiilor statelor membre ale UE. Propunerea a fost adoptată cu 683 voturi pentru, unul împotrivă și patru abțineri.
Extinderea Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgențele în domeniul sănătății publice. Măsurile vor pune la dispoziție țărilor europene până la 800 de milioane EUR în 2020. Operațiunile eligibile în cadrul fondului vor fi extinse pentru a include acordarea de sprijin în cazul unei urgențe majore în domeniul sănătății publice, inclusiv asistență medicală, precum și măsuri de prevenire, monitorizare sau control al răspândirii bolilor. Propunerea a fost adoptată cu 671 voturi pentru, trei împotrivă și 14 abțineri.
Suspendarea temporară a normelor UE privind sloturile orare pe aeroporturile comunitare. Această măsură va împiedica transportatorii aerieni să opereze zboruri goale în timpul pandemiei. Prin această suspendare temporară, companiile aeriene nu mai sunt obligate să utilizeze sloturile de decolare și de aterizare planificate, pentru a le păstra în următorul sezon. Pe toată durata verii, de la 29 martie până la 24 octombrie 2020, se va renunța astfel la regula „folosești sau pierzi”. Propunerea a fost adoptată cu 686 voturi pentru, niciunul împotrivă și două abțineri.
Aflaţi mai mult despre COVID-19, Parlamentul EuropeanJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.