Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/452 a Comisiei de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/570 în ceea ce privește capacitățile instituite pentru a interveni în cazul unor riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major
30.03.2020 | Elena ALBU

JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu 

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria LI 94/1 din 27 martie 2020, a fost publicată Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/452 a Comisiei din 26 martie 2020 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2019/570 în ceea ce privește capacitățile instituite pentru a interveni în cazul unor riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major.

Decizia nr. 1313/2013/UE stabilește cadrul juridic al rescEU. Aceasta este o rezervă de capacități la nivelul Uniunii ce vizează oferirea de asistență în situații covârșitoare, în care capacitățile totale existente la nivel național și cele angajate de statele membre în cadrul Rezervei europene de protecție civilă nu sunt în măsură să asigure un răspuns eficace în caz de dezastre naturale și provocate de om.

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 a Comisiei stabilește componența rescEU în ceea ce privește capacitățile și cerințele de calitate ale acesteia. Rezerva rescEU este constituită în prezent din capacități aeriene de combatere a incendiilor forestiere, capacități de evacuare aeriană medicală, capacități care constau în echipe medicale de urgență și capacități de constituire a unor stocuri medicale.

Articolul 21 alineatul (4) din Decizia nr. 1313/2013/UE prevede posibilitatea instituirii unor capacități rescEU pentru a răspunde unor riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major. Pentru a institui aceste capacități, în prezenta decizie trebuie definite categoriile de riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major, având în vedere posibilele scenarii pentru producerea unor astfel de riscuri.

Capacitățile rescEU instituite pentru a răspunde unor riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major ar trebui să fie finanțate integral de Uniune, având în vedere natura lor foarte specializată, costurile ridicate și faptul că sunt insuficiente la nivelul Uniunii. În conformitate cu articolul 21 alineatul (4) și cu articolul 23 alineatul (4b) din Decizia nr. 1313/2013/UE, pentru astfel de capacități, asistența financiară din partea Uniunii ar trebui să acopere toate costurile necesare pentru a asigura disponibilitatea și trimiterea pe teren, precum și toate costurile operaționale în cazul trimiterii pe teren în cadrul mecanismului Uniunii.

Atunci când definește o capacitate ca fiind rescEU prin intermediul unui act de punere în aplicare, Comisia ar trebui să evalueze dacă capacitatea respectivă trebuie considerată ca răspunzând unor riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major.

Procesul de identificare a capacităților instituite pentru a răspunde unor riscuri cu probabilitate redusă de producere și cu impact major trebuie să se bazeze pe relevanța strategică a acestora, să se realizeze într-un mod transparent și în strânsă cooperare cu statele membre.

Pentru gestionarea riscurilor cu probabilitate redusă de producere și cu impact major, cum ar fi, fără a se limita la acestea, un atac biologic la scară largă sau o epidemie cu o boală extrem de infecțioasă care afectează un număr mare de pacienți („Medevac HID”), ar trebui utilizate capacități de evacuare aeriană medicală a victimelor dezastrelor și echipe medicale de urgență de tip 3 („EMT-3”). Capacitățile de constituire de stocuri medicale ar trebui, de asemenea, să fie utilizate pentru a răspunde amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate de lungă durată, care au potențialul de a perturba furnizarea de servicii sociale, de mediu, economice și de sănătate publică din cauza amplorii și a complexității lor.

Având în vedere situația de urgență provocată de COVID-19, întrucât este necesar să se stabilească rapid o rezervă europeană comună care să poată sprijini răspunsul statelor membre, ar trebui să se aplice retroactivitatea capacităților de constituire de stocuri medicale în temeiul rescEU începând de la data desemnării lor în calitate de capacități rescEU prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/414 a Comisiei.

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/570 este modificată. Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 33 alineatul (1) din Decizia nr. 1313/2013/UE.

Prezenta decizie se adresează statelor membre. Se aplică de la 19 martie 2020.

Consilier juridic Elena Albu


Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.