Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Despre necesitatea reglementării expertizei psihologice în procesul penal
31.03.2020 | Remus BUDĂI

JURIDICE - In Law We Trust
Remus Budăi

Remus Budăi

1. Cadrul legislativ

Potrivit articolului 172/1 din Codul de procedură penală (CPP), efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert. Expertiza poate fi dispusă atât în faza de urmărire penală cât și in faza de judecată și se concretizează într-un raport de expertiză.

Conform legislației noastre expertizele pot fi criminalistice, medico-legale sau tehnice.

Potrivit articolului 172/7 CPP, în domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, instanța ori organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozițiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător. După cum se poate observa, codul nu menționează un act anume în care să se concretizeze opinia specialistului dar se face trimitere la dispozițiile referitoare la audierea martorului. Din acest considerent, în literatura de specialitate s-a arătat că ”dacă în cazul expertizei și al constatării se întocmesc rapoarte scrise , în cazul aplicării dispozițiilor art. 172 alin. (7) CPP. Specialistul este audiat în calitate de martor”[1]. Totuși, chiar dacă legiuitorul nu a menționat în mod explicit posibilitatea ca opinia specialistului să fie formulată în formă scrisă, având în vedere tocmai caracterul extrem de specializat al acesteia, apreciez că, din punct de vedere practic, măcar într-o primă fază, metodele și concluziile ar trebui exprimate în scris.

Expertiza psihiatrică se dispune în conformitate cu dispozițiile 184/1 CPP. În cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani, în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în vederea examinării.

Pe de altă parte, potrivit  art. 115/2 2 CPP, persoanele care se află într-o situație ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea. Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.

2. Poate fi dispusă expertiza psihiatrică altor persoane decât cele care au săvârșit infracțiuni?

În doctrină s-a arătat că ”deși expertiza medico-legală psihiatrică este dispusă, în general, cu privire la suspect sau inculpat, poate fi supusă acestei expertize atât persoana vătămată sau partea civilă , precum și martorul, atunci când stabilirea stării de sănătate psihică a acestor persoane este necesară pentru aflarea adevărului în cauză”[2]. De asemenea, s-a arătat că ”în practica organelor judiciare în cauzele privind săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice prevăzute de art. 337 C.pen. a fost invocată existența unei fobii de ace (aichmofobia). În cazul invocării unei astfel de apărări , organul judiciar va dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice (…)” [3]

De asemenea, în practică, unele organe judiciare obișnuiesc să dispună o expertiză psihiatrică atunci când doresc să fie constatate anumite traume suferite de persoanele vătămate – cum ar fi în cazul săvârșirii unor infracțiuni privind viața sexuală.

Avem rezerve cu privire la aceste opinii sau practici, având în vedere următoarele considerente:
– Codul de procedură penală prevede cât se poate de clar că  expertiza psihiatrică nu se poate dispune decât față de o persoană care a săvârșit o infracțiune
– inclusiv persoanei care a săvârșit infracțiunea nu i se poate efectua în orice condiții o expertiză psihiatrică, ci doar în cazurile expres prevăzute de art. 184 /1 CPP
– obiectul expertizei psihiatrice nu poate fi altceva decât strict stabilirea existenței discernământului persoanei care a săvârșit infracțiunea
– expertiza psihiatrică are un regim special și  presupune, de cele mai multe ori, inclusiv internarea suspectului sau inculpatului;   în cazul unei persoane vătămate, părți civile sau unui martor o internare nevoluntară este de neconceput
– caracterul special al expertizei psihiatrice rezultă foarte clar din art. 184 /28 CPP, în care se arată că perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condițiile art. 72 din Codul penal; cu alte cuvinte, atât în cazul internării nevoluntare dar și în cazul internării voluntare, deducerea este  similară celei privind  arestul preventiv sau arestul la domiciliu.
– în anumite situații (spre exemplu, când persoana vătămată a agresată sexual) inclusiv denumirea activității efectuate, aceea de expertiză psihiatrică, i-ar putea produce persoanei o nouă traumă

3. Expertiză psihologică sau opinie psihologică?

În mod corect, în situația în care ar fi necesară efectuarea unei expertize persoanei vătămate sau părții civile, referitoare la existența unor traume, sau martorului în condițiile art. 115 /2 CPP,sau chiar suspectului sau inculpatului (în această situație, atunci când   nu se are în vedere stabilirea discernământului unei persoane ci, spre exemplu, doar stabilirea existenței unei fobii), calea pe care ar trebui să o aleagă organul judiciar nu este aceea a unei expertize medico-legale psihiatrice, ci a unei expertize psihologice.

Cum, din nefericire, expertiza psihologică nu este prevăzută în mod expres în legislația procesuală sau în legislația specială subsecventă (denumirea o regăsim doar în cazul unor expertize neprocesuale), singura modalitate practică o reprezintă solicitarea opiniei unui specialist psiholog, în conformitate cu dispozițiile art. 172 /7 CPP . În acest context, psihologia apare ca un domeniu strict specializat întrucât domeniul nu este prevăzut în legislația specifică expertizelor judiciare.

În contextul acestei discuții, trebuie avute în vedere și prevederile din Normele privind competențele profesionale ale psihologilor cu drept de liberă practică, din 11.01.2019, ale Colegiului Psihologilor din România COPSI[4]. Se poate observa că aceste norme folosesc termenul de expertiză psihologică, ba chiar și acela de expertiză psihologică judiciară . Astfel, articolul 17 prevede că expertizele psihologice pot fi realizate de către psihologii specialiști și principali în specialitatea deținută. De asemenea, potrivit articolului 7 punctul 2, psihologul specialist în psihologie clinică este abilitat să efectueze evaluarea psihologică clinică, care înseamnă inclusiv  realizarea expertizelor psihologice judiciare și extrajudiciare pentru instanțele de fond, realizarea evaluărilor neuropsihologice clinice, identificarea factorilor psihologici implicați în sarcină sau adopție, plasament, adicții, mediul instituțional sau penitenciar, participare la dezvoltarea și validarea instrumentelor de evaluare psihologică clinică.

Trebuie însă avut în vedere că expertiza psihologică:
– nu este o expertiză criminalistică  ( nefiind reglementată de OG 75/2000 privind organizarea activității de expertiză criminalistică și legislația subsecventă)
– nu este consacrată ca expertiză medico-legală în OG 1/2000, privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală  și nici în legislația subsecventă
– nu se află printre specializările din nomenclatorul expertizelor tehnice aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 199/C/2010, care stabilește, conform OG 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică, domeniile în care se poate efectua expertiza tehnică judiciară

De aceea, de lege lata, nu putem vorbi, despre existența expertizei psihologice judiciare, în contextul în care singurul act care folosește această denumire sunt  normele profesionale ale Colegiului Psihologilor din România. De asemenea, trebuie observat că și aceste norme fac o referire destul de ambiguă la expertiza psihologică judiciară și par a nu se referi și la faza de urmărire penală cât timp se discută doar despre instanțele de fond (!).

Ca atare, soluția corectă pentru procesul penal este de a solicita opinia unui specialist psiholog, abilitat potrivit normele privind competențele profesionale ale psihologilor cu drept de liberă practică, din 11.01.2019, ale Colegiului Psihologilor din România – COPSI, și nu dispunerea unei expertize psihologice, nicidecum a unei expertize psihiatrice. În orice caz, în lipsa unei reglementări clare, solicitarea unei asemenea opinii nu s-ar putea realiza fără acordul persoanei la care se referă, întrucât ar presupune inclusiv un consult de specialitate.

Nu pot fi folosite, în acest sens, dispozițiile legale referitoare la examinarea fizică a unei persoane deoarece acestea au în vedere, potrivit art. 190 CPP, examinarea externă și internă a corpului acesteia, precum și prelevarea de probe biologice. Ar fi fost de dorit ca în Codul de procedură penală, pe lângă examinarea fizică să existe dispoziții similare referitoare la examinarea psihologică.

De asemenea, nu suntem pe tărâmul examinării medico-legale a persoanei (art. 189 CPP) deoarece, așa cum rezultă din textul legal, examinarea medico-legală a persoanei în vederea constatării urmelor și a consecințelor unei infracțiuni se efectuează conform legii speciale, iar legea specială (OG 1/2000, privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală) nu face niciun fel de referire la examinarea psihologică, ci doar la expertiza psihiatrică. Nici în Ordinul nr. 1134/2000, al Ministrului Justiției, pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale nu se fac referiri la examinări psihologice ci doar la evaluarea capacității psihice a unei persoane, în scopul stabilirii elementelor necesare pentru aprecierea responsabilității penale sau a responsabilității civile (art. 27 alin. 1, lit. a). Or, după cum rezultă inclusiv din ordin, termenul de capacitate vizează, practic, doar discernământul unei persoane.

În ceea ce-l privește strict pe martor, în mod general, o expertiză medico-legală nu i-ar putea fi efectuată , deoarece aceasta vizează constatarea urmelor sau consecințelor unei infracțiuni. Or, acestea se pot produce față de persoana vătămată, nu față de martor (excepție poate face situația când persoana vătămată nu participă în proces în această calitate și este audiată ca martor).

4. Denumirea de expertiză psihologică în practica judiciară și constituțională

În practică, există însă cazuri în care instanțele care folosesc chiar  termenul de expertiză psihologică. Această folosire a termenului de expertiză este însă greșită, din considerentele pe care le-am arătat mai sus.  Ceea ce este, totuși,  de remarcat este faptul că aceste instanțe fac o delimitare între expertiza psihologică și expertiza psihiatrică.

Într-o  speță a Judecătoriei Moinești, în sentința penală 535/2011, referitoare la o infracțiune de incest, se arată: ”Cu privire la schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție de partea vătămată prin apărător, în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b ind. 1 Cod penal, instanța o apreciază neîntemeiată și o va respinge. Astfel, chiar dacă expertiza psihologică [s.n.] efectuată în cursul urmăririi penale menționează o „incapacitate de a riposta” a minorei în relația cu bunicul său, și descrie cu lux de amănunte manipularea îndelungată și bine gândită a inculpatului, precum și confuzia atribuită mental de minoră caracterului sexual al mângâierilor bunicului cu „jocul”, instanța apreciază că nu se pliază pe condițiile prevăzute de art. 197 alin. 1 Cod penal, pentru ca fapta să fie aceea de viol, nefiind vorba nici de constrângere fizică sau morală, nici de incapacitatea de a se apăra sau a-și exprima voința. Atitudinea minorei în gestionarea relației cu bunicul a fost determinată de gradul scăzut instructiv- educativ al acesteia și al familiei în general, precum și de impunerea și respectarea statutului de „fetiță ascultătoare” atribuit de familie. Faptul că minora a avut reprezentarea exactă, rațională a relației cu inculpatul la un moment dat, este dovedit de frica pe care a manifestat-o în a împărtăși cu părinții săi experiența sa” [5].

De asemenea, din sentința penală 248/2016 (act sexual cu minor) a Judecătoriei Ploiești rezultă că instanța a ”admis cererea privind efectuarea unei expertize psihologice [s.n.], de către Serviciul de Medicina Legală, a persoanei vătămate, in care sa se constate daca persoana vătămata preint un comportament specific persoanelor agresate sexual, stări de anxietate provenite in urma întreținerii raporturilor sexuale ori daca minora necesita terapie de specialitate sau consiliere, iar in caz afirmativ pe ce perioada”. Totuși, așa cum rezultă din aceeași sentință, deși s-a dispus o expertiză psihologică, Serviciul de medicină legală județean a întocmit un raport pe care l-a intitulat expertiză … psihiatrică: ”potrivit raportului de expertiza medico-legala psihiatrica 422/05.05.2015 întocmit de SML  că persoana vătămata prezinta tulburare de adaptare socio -familiala, episod depresiv de intensitate medie, situație parentala atipica si antecedente de abuz sexual. Starea minorei ar putea fi cauzata de abuzul sexual într-un context socio-familial (lipsa mamei, lipsa de atenție a tatălui). Minora necesita tratament psihotrop si consiliere psihologica pe o perioada determinata de evoluția tulburării, aceasta stabilindu-se prin recomandare de specialitate”[6].

Într-o altă speță (Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 462/RC/2016), privind un viol, instanța a arătat: ”Raportul de expertiza psihologica  [s.n.] întocmit de expert  în cursul apelului, după ce face trimitere la toate discuțiile avute cu minora, concluzionează ca mărturia minorei în privința abuzului sexual este una credibila întrucât aceasta prezinta coerență, fără contradicții oi este făcuta într-un limbaj propriu cuprinzând detalii idiosencratetice relevante. S-a arătat ca exista carențe la nivelul educației sexuale, cunoștințele existente fiind acumulate necritic, spontan oi chiar traumatizant”[7].

În acest context, trebuie remarcat că termenul de expertiză psihologică este folosit într-o decizie și de Curtea Constituțională (greșit, din punctul nostru de vedere). Astfel, în Decizia nr. 601/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penala se arată: ”cu privire la minorul care are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, legea reglementează o prezumție relativă de lipsă a discernământului, în intervalul de timp anterior menționat, având loc un proces de dezvoltare psihologică a persoanei, care presupune un discernământ în formare. În această ipoteză juridică, instanța de judecată este obligată să dispună efectuarea unor expertize psihologice [s.n.] sau psihiatrice, urmând ca pe baza rezultatelor acestora să se pronunțe asupra existenței sau a inexistenței discernământului în momentul comiterii faptei. Persoana care a împlinit vârsta de 16 ani este prezumată relativ că are discernământ și că a putut să își dea seama de gravitatea faptei pe care a comis-o și de urmările socialmente periculoase ale acesteia, însă, cu toate acestea, legiuitorul a apreciat că această capacitate nu este pe deplin formată, aspect ce justifică reglementarea unui regim juridic sancționator diferit al faptelor penale comise de minori”[8].

5. Concluzie. De lege ferenda, pentru cazurile în care este necesar, în procesul penal, un consult psihic de orice natură, care să fie efectuat persoanei vătămate, părții civile, martorului sau chiar suspectului ori inculpatului (în această din urmă situație, doar când nu se pune problema discernământului) ar trebui reglementată, în Codul de procedură penală, expertiza psihologică, și corelativ, examinarea psihologică (ale cărei prevederi ar trebui să fie similare examinării fizice a persoanei).


[1] M.Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p. 878
[2] M.Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p. 904-905
[3] M.Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 2, C.H. Beck, 2017, p. 909
[4] publicate în Monitorul Oficial, partea I, nr. 173/2019
[5] https://lege5.ro/App/Document/gi4tkmbwgq/incest?pid=59887359&expression=expertiza%20psihologica%20#p-59887359
[6] https://lege5.ro/App/Document/gi4tkmbwgq/incest?pid=59887359&expression=expertiza%20psihologica%20#p-59887359s://lege5.ro/App/Document/gi3dimbtgqza/sentinta-penala-nr-248-2016-infractiuni-act-sexual-cu-minor?pid=249937716&expression=expertiza%20psihologica%20#p-249937716
[7] https://lege5.ro/App/Document/ge2tsmrrgq3q/decizia-nr-462-rc-2016-violul-art-218-noul-c-pen?pid=197151254&expression=expertiza%20psihologica%20#p-197151254
[8] publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1057/2018.


Procuror Remus Budăi
Formator INM


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.