Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Bei ce vrei, dar ştii ce bei? Relația dintre denumiri geografice și mărci în domeniul vinurilor (Partea a V-a)
27.08.2018 | Andreea MICU, Ramona BĂDESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Irina Andreea Micu

Irina Andreea Micu

Ramona Bădescu

Ramona Bădescu

* A se vedea Partea I aici, Partea a II-a aici, Partea a III-a aici și Partea a IV-a aici.

I. …Un cuplu?

În articolul precedent, am afirmat că denumirile de origine/indicațiile geografice și mărcile pot fi privite ca „un cuplude drepturi de proprietate industrială ce servesc la deosebirea unor produse de alte produse de pe piață. Totodată, am concluzionat că fiecare dintre cele două drepturi deosebesc produsele în baza unor criterii distincte, în cazul mărcilor fiind vorba de producători diferiți, în timp ce în cazul denumirilor de origine/indicațiilor geografice este vorba de origini geografice distincte.

În orice caz, aceste drepturi de proprietate industrială, datorită valorii adăugate pe care o aduc produselor cărora li se aplică, necesită un regim juridic eficient de protecție, menit să asigure distinctivitatea și calitatea produselor respective. În domeniul vinurilor, cu atât mai mult, stabilirea unor raporturi armonioase între mărci și denumiri geografice, în baza legislației aplicabile, reprezintă o provocare, pentru că aceste drepturi de proprietate industrială sunt esențiale pentru a garanta consumatorilor caracteristicile și proveniența vinurilor.

Așadar, dacă ne aflăm la capitolul „cupluri„, ne-am propus să aflăm cum anume „se înțeleg cei doi parteneri„, pot conviețui sau se exclud reciproc? Cu alte cuvinte, putem întâlni pe piață un vin care să fie identificat simultan printr-o denumire de origine/indicație geografică și o marcă identică sau similară sau, într-o asemenea situație, acestea se exclud reciproc? De asemenea, pot fi comercializate pe piață două vinuri distincte, dintre care unul beneficiază de o denumire de origine/indicație geografică, iar celălalt de o marcă identică cu sau care conține denumirea geografică în cauză?

Conflictul privind dreptul de utilizare exclusivă a unui semn (marcă sau denumire geografică) se naște, de regulă, atunci când două sau mai multe persoane pretind deopotrivă că sunt îndreptățite la utilizarea semnului.

Dacă se naște un conflict între o marcă anterioară și un semn sau o marcă ulterioară, legiuitorul a prevăzut o serie de principii care soluționează diferendele: principiul teritorialității stabilește că două mărci înregistrate pentru aceleași produse pot coexista dacă sunt înregistrate pe teritorii diferite; principiul specialității stabilește că două mărci identice sau similare înregistrate pe același teritoriu vor putea coexista dacă sunt utilizate pentru produse diferite și prin aceasta nu creează un risc de confuzie în mintea consumatorului (fac excepție mărcile de reputație, care, în anumite condiții, beneficiază de protecție și față de alte mărci identice sau similare utilizate pentru produse diferite); în final, principiul priorității se rezumă la binecunoscuta expresie: „primul venit, primul servit” și stabilește că între două mărci identice sau similare care vizează aceleași produse va fi câștigătoare marca cea dintâi înregistrată.

De asemenea, se poate întâlni situația în care o indicație geografică sau o denumire de origine intră în conflict cu numele unei alte regiuni geografice a cărei înregistrare ca indicație geografică sau denumire de origine se dorește pentru același tip de produse. Spre exemplu, pot intra în conflict denumirile omonime a două localități din România unde se produce un vin de calitate. Spre deosebire de mărci, potrivit legii, două regiuni geografice cu denumiri identice pot fi înregistrate ca indicații geografice sau ca denumiri de origine pentru același tip de produse, dacă nu există risc de confuzie. În caz contrar, și în această materie va fi aplicabil principiul priorității. Această regulă ar putea fi denumită principiul omonimiei, specific indicațiilor geografice și denumirilor de origine, întrucât scopul acestora este să asigure o protecție cât mai largă producției specifice anumitor zone geografice, în mod echitabil pentru toți producătorii.

Ce se întâmplă, însă, în cazul în care intră în conflict o denumire de origine/indicație geografică și o marcă identică sau similară? Cine ar trebui să fie îndreptățit la utilizarea semnului: titularul denumirii de origine/indicației geografice sau titularul mărcii și în ce condiții? Sau ambii titulari?

II. …Da! Dar numai cu respectarea anumitor limite…

A. Cerere de înregistrare a mărcii ulterioară cererii de înregistrare a denumirii de origine/indicației geografice

Potrivit reglementării internaționale (art. 23 din Acordul TRIPS – Anexa 1C, ratificat prin Legea nr. 133/1994 pentru ratificarea Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț), înregistrarea unei mărci pentru vinuri care conține sau este constituită dintr-o indicație geografică ce identifică vinuri va fi refuzată sau anulată, fie din oficiu, dacă legislația unui stat membru permite aceasta, fie la cererea unei părți interesate, dacă vinurile pentru care se solicită înregistrarea nu au această origine.

Reglementarea europeană impune condiții și mai stricte conviețuirii dintre denumirile de origine/indicațiile geografice și mărci (art. 102 din Regulamentul nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole). Astfel, înregistrarea unei mărci care conține sau este constituită dintr-o denumire de origine sau o indicație geografică pentru vinuri care nu respectă specificațiile cuprinse în caietele de sarcini este fie refuzată, dacă cererea de înregistrare a mărcii este înaintată după data de prezentare la Comisie a cererii de protecție privind denumirea de origine sau indicația geografică, iar denumirea în cauză obține protecție, fie anulată, după caz.

În reglementarea națională, problema coexistenței sau a conflictului dintre denumirile de origine/indicațiile geografice și mărci este abordată atât în legislația vinului (art. 45 din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 și art. 66 din H.G. nr. 512/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015), cât și în legislația mărcilor și a indicațiilor geografice (art. 47 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice).

Potrivit legislației naționale, înregistrarea unei mărci care conține sau este constituită dintr-o denumire de origine sau o indicație geografică pentru vinuri care nu respectă specificațiile cuprinse în caietele de sarcini este fie refuzată, dacă cererea de înregistrare a mărcii este depusă ulterior datei de depunere a cererii de înregistrare a denumirii de origine/indicației geografice, cu condiția ca denumirea geografică să fie înregistrată, sau, după caz, anulată, dacă marca a fost deja înregistrată.

În primul rând, se observă că, din prisma legiuitorului european și a celui național, mărcile și denumirile geografice nu pot fi „un cuplu” decât în măsura în care produsul viticol vizat respectă condițiile înscrise în caietele de sarcini, care sunt mai restrictive decât simpla cerință de apartenență la o anumită regiune geografică, precum se prevede în Acordul TRIPS (caietul de sarcini cuprinde, printre altele, condiții referitoare la legătura dintre regiunea geografică și vin, cantitatea de struguri care trebuie să provină din regiunea respectivă, soiurile de viță de vie – Vitis vinifera sau o încrucișare dintre Vitis vinifera și alte specii din genul Vitis).

Așadar, dacă dorește să își înregistreze o marcă similară sau identică unei denumiri de origine/indicații geografice, un producător de vin trebuie să demonstreze îndeplinirea de către vinul în cauză a condițiilor specifice respectivei denumiri de origine/indicații geografice. Cu toate acestea, nici reglementarea europeană, nici reglementarea națională nu prevăd cine anume va verifica îndeplinirea condițiilor impuse prin caietele de sarcini de către solicitantul înregistrării mărcii și ce condiții materiale și procedurale trebuie respectate.

Care ar putea fi rațiunea pentru care este permisă utilizarea deopotrivă a unei denumiri de origine/indicații geografice și a unei mărci de vreme ce orice producător de vin, într-o astfel de situație, ar fi îndreptățit să folosească direct denumirea de origine sau indicația geografică? Credem că unul dintre motivele pentru care se permite înregistrarea unei mărci identice sau similare cu o denumire de origine sau indicație geografică, pentru vinuri care respectă cerințele de calitate specifice, este reprezentat de necesitatea de a oferi producătorilor posibilitatea de a-și înregistra o marcă fie verbală, fie figurativă sau combinată, cu denumirea locului în care se produce vinul lor astfel încât să se diferențieze de alți producători din aceeași regiune geografică, această diferențiere operând, de altfel, și în raport de producătorii din alte regiuni. Am putea spune că, într-un fel, în îndeplinirea funcției de distinctivitate, marca este „mai puternică” decât denumirea de origine/indicația geografică. Mai mult, legislația și jurisprudența în materia contrafacerii mărcilor sunt mai bine „conturate și înrădăcinate”, cel puțin în anumite privințe, decât cele în materia protecției denumirilor de origine/indicațiilor geografice. Nu în ultimul rând, astfel cum arătam anterior, denumirile de origine/indicațiile geografice și mărcile deosebesc produsele în baza unor criterii distincte, în cazul mărcilor fiind vorba de producători diferiți, iar în cazul denumirilor de origine/indicațiilor geografice fiind vorba de origini geografice distincte.

Dacă, însă, un producător este autorizat să își înregistreze o marcă identică sau care conține o denumire de origine/indicație geografică pentru vinuri, cum anume se va proceda în situația în care și un alt producător din regiune dorește să înregistreze o marcă identică sau similară pentru vinuri care respectă cerințele impuse prin caietul de sarcini? Apreciem că, într-o atare situație, solicitarea de înregistrare a celei de-a doua mărci ar trebui examinată în aceleași condiții ca orice altă cerere de marcă, deși ambele produse sunt îndreptățite să poarte aceeași denumire de origine/indicație geografică în cauză, astfel încât, dacă există risc de confuzie, cea de-a doua cerere de înregistrare a mărcii ar trebui respinsă.

În plan internațional, un exemplu de denumire de origine protejată și marcă ce are în componența sa aceeași denumire se întâlnește în cazul denumirii Rioja. Rioja este o denumire de origine, iar una dintre mărcile care conține o astfel de denumire este marca Rioja Denominacion de Origen Calificada Este Consejo Regulador Califica Y Garantiza este Vino Como reserva Cosecha 2005 (M2815794 din 11 februarie 2008), protejată pe teritoriul Spaniei.

Există, însă, și legislații ale statelor care nu permit înregistrarea unei mărci ulterioare care este identică sau care conține o denumire de origine sau o indicație geografică deja înregistrată, chiar dacă vinul pentru care se solicită înregistrarea mărcii respectă caracteristicile denumirii geografice în cauză, cum ar fi Brazilia.

În țara noastră, un exemplu sugestiv este vinul Crama Ceptura, Ceptura fiind o denumire de origine controlată, iar Crama Ceptura fiind o marcă înregistrată (M 08769 din 30 decembrie 2016), protejată pe teritoriul României.

În al doilea rând, în cazul în care se înregistrează o marcă pentru vinuri care nu respectă cerințele impuse prin caietul de sarcini al denumirii de origine/indicației geografice, aceasta poate fi anulată la cererea oricărei persoane interesate, formulate în termen de 5 ani de la data înregistrării mărcii (art. 47 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice).

B. Cerere de înregistrare a mărcii anterioară cererii de înregistrare a denumirii de origine/indicației geografice

Potrivit reglementării internaționale, (art. 24 din Acordul TRIPS – Anexa 1C, ratificat prin Legea nr. 133/1994 pentru ratificarea Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț), dacă marca a fost depusă sau înregistrată cu bună credință sau drepturile cu privire la o marcă au fost dobândite prin folosință cu bună credință anterior aplicării dispozițiilor Acordului în statul respectiv sau anterior depunerii cererii de protecție a indicației geografice, marca în cauză nu-și va pierde eligibilitatea sau valabilitatea numai pentru motivul că este identică sau similară unei indicații geografice.

În mod similar, reglementarea europeană (art. 102 din Regulamentul nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole) și reglementarea națională (art. 45 din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 și art. 66 din H.G. nr. 512/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015) prevăd faptul că o marcă pentru care a fost depusă o cerere de înregistrare, care a fost înregistrată sau care a fost dobândită prin utilizare de bună credință, dacă această posibilitate este prevăzută de dreptul în domeniu, pe teritoriul Uniunii Europene, anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a denumirii de origine/indicației geografice, rămâne valabilă și poate fi utilizată în continuare, în pofida protecției denumirii de origine sau a indicației geografice.

Așadar, dacă o marcă ce conține sau este constituită dintr-o denumire de origine/indicație geografică pentru un vin care nu respectă cerințele impuse prin caietul de sarcini al denumirii de origine/indicației geografice este înregistrată anterior unei denumiri de origine/indicații geografice, ea nu are capacitatea „de a împiedica” înregistrarea ulterioară a denumirii de origine/indicației geografice, dar nici nu va fi „înlăturată” de noua denumire geografică, ci ambele vor conviețui cu privire la același produs. Ne întrebăm, însă, dacă această situație nu va crea confuzie în mintea consumatorului și dacă nu va afecta garanțiile oferite de denumirea de origine/indicația geografică protejată?

În strânsă legătură cu această chestiune, ne-a atras atenția drumul spinos pe care a trebuit să îl parcurgă înregistrarea denumirii de origine „Champagne” în Brazilia, a cărei regiune Rio Grande do Sul este renumită pentru că aici strugurii se bucură de razele soarelui și de briza exotică a vântului din apropierea Oceanului Atlantic.

În data de 4 august 2011, asociația „Committee Interprofessionnel du Vin de Champagne” a depus o cerere de înregistrare a denumirii de origine protejată Champagne la Institutul Național pentru Protecția Proprietății Industriale din Brazilia penru vinuri spumante. O companie braziliană producătoare de vinuri a formulat opoziție la înregistrare, motivat de faptul că a utilizat această denumire anterior pentru vinuri spumante și, totodată, majoritatea producătorilor de vinuri spumante o utilizează, astfel încât denumirea este generică în Brazilia și nu poate fi protejată. În aceste împrejurări, după numeroase probe aduse de solicitantul protecției, inclusiv dovada că ceilalți producători brazilieni de vin spumant nu se opun înregistrării denumirii, Institutul Național pentru Protecția Proprietății Industriale din Brazilia a acordat protecție denumirii de origine Champagne, însă, a acordat, totodată, și dreptul de a utiliza această denumire companiei care a formulat opoziție, deși vinul spumant produs de aceasta din urmă nu îndeplinea cerințele specifice de producere a vinului Champagne din Franța. În motivare, autoritatea braziliană a arătat că, în virtutea bunei-credințe cu care producătorul brazilian a utilizat anterior denumirea „Champagne”, i se cuvine acestuia dreptul de a utiliza în continuare denumirea în cauză. Totodată, se impune a fi menționat că, la data de referință, respectiv iunie 2016, în Brazilia erau protejate 18 mărci care conțin denumirea „Champagne” pentru vinuri.

Prin excepție de la regula potrivit căreia marca anterioară conviețuiește cu denumirea geografică ulterioară, reglementarea europeană instituie un caz în care marca „triumfă” asupra denumirilor de origine geografică/indicațiilor geografice sau, pentru a utiliza limbajul unui cuplu, „divorțează” de denumirea de origine/indicația geografică: este vorba de ipoteza în care o marcă este înregistrată anterior depunerii cererii de înregistrare a unei denumiri de origine/indicații geografice, iar, având în vedere reputația și notorietatea sa, protecția denumirii geografice ar putea să inducă în eroare consumatorul cu privire la identitatea reală a vinului în cauză. În această ipoteză, potrivit reglementării europene, denumirea de origine/indicația geografică nu va fi protejată (art. 101 din Regulamentul nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole).

Întrebarea care se ridică este, însă, cum anume se va putea obține anularea unei denumiri de origine/indicații geografice de către titularul unei mărci anterioare care se bucură de reputație și notorietate pe piață în cazul în care, totuși, denumirea de origine/indicația geografică ce îi aduce atingere dreptului său exclusiv a fost înregistrată? Altfel spus, care este procedura „divorțului” în cazul în care o denumire de origine/indicație geografică ulterioară aduce atingere unei mărci de notorietate anterioare? Întrebarea este delicată întrucât atât reglementarea europeană, cât și reglementarea națională consacră un singur caz de anulare a unei denumiri de origine și a unei indicații geografice: cazul în care respectarea caietului de sarcini corespunzător denumirii de origine și indicației geografice nu mai este asigurată.

III. …Respect și sprijin reciproc…

În concluzie, se observă faptul că mărcile și denumirile de origine/indicațiile geografice pentru vinuri pot coexista în numeroase situații, constituind un sprijin una pentru cealaltă în lupta pentru individualizarea produselor viticole pe piață, însă, precum în orice cuplu, pentru a conviețui, fiecare „partener” trebuie să se conformeze cerințelor celuilalt.

Andreea Micu, Partener STOICA & Asociații
Ramona Bădescu, Associate STOICA & Asociații


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.