Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Societățile în reorganizare judiciară și starea de urgență. Se poate evita falimentul?
02.04.2020 | Ion BUFANU

JURIDICE - In Law We Trust
Ion Bufanu

Ion Bufanu

Odată cu adoptarea Decretului 195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, s-a pus și problema adoptării unor măsuri pentru sprijinirea întreprinderilor afectate de aceasta.

Astfel, au fost adoptate măsuri privind șomajul tehnic, privind acordarea unor bonificații pentru plata anticipată a impozitului pe profit, privind procedura suspendării la plata a ratelor la credite.

Dacă de măsurile referitoare la șomajul tehnic pot beneficia și societățile aflate în procedură de insolvență (perioadă de observație sau în reorganizare), măsura suspendării la plata a ratelor la credite nu este accesibilă și societăților aflate în procedură de insolvență – art. 6 lit. b) din OUG 37/2020.

Ce se întâmplă cu societățile aflate în procedură de reorganizare, a căror activitate a fost afectată de această stare de urgență? Ce se întâmplă cu planurile de reorganizare și cu graficele de plăți din cuprinsul acestora?

Pentru a găsi un răspuns la întrebările de mai sus, ar trebui verificat și stabilit dacă Decretul 195/2020 referitor la instituirea stării de urgență pe teritoriul României, suspendă procedurile de insolvență. Concluzia certă că starea de urgență nu suspendă procedura insolvenței (un amplu articol în acest sens găsiți aici)

Pornind de la această evidență, înseamnă că nici obligațiile de plată, stabilite conform unui plan de organizare votat de către creditori și confirmat de către judecătorul sindic, nu se suspendă.

Potrivit art. 141 alin. 1 din Legea 85/2014 ”În urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat”.

Este limpede că debitorul nu are de ales decât să se conformeze planului de reorganizare, așa cum a fost el confirmat.

Ce se întâmplă însă cu obligațiile de plată, așa cum au fost ele aprobate prin planul de reorganziare, pentru debitorii din domenii puternic afectate de pandemia provocată de virusul COVID-19, cum ar fi, de exemplu, cele din domeniul HORECA? Pot fi ele amânate? Pot fi modificate?

Potrivit art. 143 alin. 1 teza 1 din Legea 85/2014, ”Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului.”

Așadar, sancțiunea neconformării planului de reorganizare este extrem de dură: falimentul debitorului, cu toate consecințele care decurg de aici.

În această situație, ce poate face debitorul pentru a evita deschiderea procedurii de faliment? Dacă nu se poate conforma unui plan, ce poate face debitorul?

Un posibil răspuns la cele de mai sus putem identifica în dispozițiile art. 139 alin. 5 din Legea 85/2014 – ”Modificarea planului de reorganizare, inclusiv prelungirea acestuia se poate face oricând pe parcursul procedurii de reorganizare, fără a se putea depăși o durată totală maximă a derulării planului de 4 ani de la confirmarea inițială.”

Așadar, din această perspectivă, debitorul poate propune creditorilor un plan reorganizare, modificat în totalitate sau modificat doar graficul de plăți din acest plan.

Această modificare de plan, poate fi propusă de către oricare dintre cei care au vocația de a propune un plan (debitorul, prin administratorul special, administratorul judiciar sau creditorii), indiferent dacă au propus sau nu planul. Votarea modificării de către adunarea creditorilor se va face cu creanțele rămase în sold, la data votului, în aceleași condiții ca și la votarea planului de reorganizare.

De aceea, partea cea mai importantă din această procedură va fi convingerea creditorilor de oportunitatea și viabilitatea modificării propuse. Având în vedere faptul că toate măsurile de sprijin adoptate prin diverse acte normative sunt condiționate de îndeplinirea unor condiții, în opinia noastră, cel care propune modificarea planului de reorganizare va trebui să demonstreze îndeplinirea următoarelor condiții:

1. Activitatea debitoarei a fost afectată de starea de urgență și de aceea ar trebui, măcar până la data exprimării votului asupra modificării, să prezinte un certificat se situație de urgență, eliberat în condițiile legii;

2. Demonstrarea clară (și nu prezentarea unei declarații pe propria răspundere) a faptului că veniturile din această perioadă au scăzut cu 25%. În cadrul activităților al căror obiect principal de activitate se regăsește în anexa de activități închise din cadrul Ordonanței Militare nr.1/2020, această condiție ar trebui considerată îndeplinită.

Au creditorii obligația de a accepta modificarea de plan propusă în condițiile de mai sus?

Nu există un text de lege care să oblige creditorii să voteze într-un anume mod sau în funcție de o anumită circumstanță.

Potrivit art. 48 alin. 7 din Legea 85/2014, votul creditorilor, așa cum este acestea concretizat într-o hotărâre a adunării creditorilor, poate fi contestat doar pentru motive de nelegalitate.

Condițiile de legalitate ale hotărârii adunării creditorilor sunt:
– Hotărârea să reflecte ordinea de zi supusă în cunoștință de cauză dezbaterii creditorilor;
– Hotărârea să fi fost precedată de caracterul legal al convocării adunării creditorilor;
– Hotărârea să fi fost adoptată în deplinătatea condițiilor referitoare la cvorumul de șesință și majoritate de vot prevăzut de lege;
– Hotărârea să fie adoptată prin exercitarea legală a votului de către creditorii îndreptățiți să voteze;
– Hotărârea să nu fie afectată de voturi condiționale sau caracterizate prin conflict de interese în persoana creditorilor;
– Hotărârea să fie consemnată în scris în procesul-verbal al adunării creditorilor și să fie publicată în BPI.

În concluzie, oportunitatea aprobării sau nu a modificării planului de reorganizare nu poate fi determinată decât de către creditori și votul lor nu poate fi cenzurat decât pentru motive de nelegalitate.

În contextul actual, apreciem că modificarea planului de reorganizare este singura metodă legală prin care și debitorii aflați în procedură de reorganizare pot fi sprijiniți să depășească această perioadă.

Ion Bufanu
Practician în insolvență


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.