ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII este gazda seriei de podcasturi „Dreptul în vremea coronei”, un ansamblu de dialoguri asupra unor teme de drept generate de criza epidemiei de coronavirus în lume.
Al treilea episod, este o discuție despre cerințele și nevoile pe care le are acum mediul de afaceri din partea legiuitorului român, despre cum poate fi plănuită redresarea în mijlocul unei furtuni, despre ce trebuie să facă și ce trebuie să nu facă Statul Român în această perioadă. Împreună cu Gabriel Zbârcea, Managing Partner, analizăm cât de eficiente au fost măsurile economice adoptate până acum prin ordonanțele de urgență succesive, care ar putea fi prioritățile economiei românești în viitor, dar și care ar fi soluțiile de păstrat și învățămintele de tras.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.