Tribunalul Bacău. Invocarea de către procurorul de ședință a relei-credințe a deciziilor Curții Constituționale. Motiv de neaplicare a deciziilor?!
24 aprilie 2023 | Radu-Gabriel PATRICHE
Radu-Gabriel Patriche
Tribunalul Bacău, având spre soluționare contestația formulată de inculpat împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a menținut măsura arestării preventive de către prima instanță, a procedat la punerea în discuție a contestației formulate, în condiții de contradictorialitate.
A fost abordată inclusiv chestiunea legalității unor probe obținute de organele de urmărire penală, mai exact a unor interceptări efectuate în cauză de către operatori din cadrul Direcției Operațiuni Speciale, folosind infrastructura tehnică a Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor.
Despre activitatea C.N.I.C. se impune a se arăta următoarele, astfel cum rezultă din Decizia C.C.R. nr. 55/2022, publicată în M. Of. nr. 358 din 11.04.2020[1], și anume:
„199. […] Curtea constată că, din perspectiva necesității realizării securității naționale, este justificată modalitatea de înființare și de funcționare a C.N.I.C., fapt ce decurge din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 14/1992 și ale art. 4 lit. f) pct. 23 din Legea nr. 415/2002. […]
202. […] Curtea reține că, deși au trecut 6 ani de la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016, legiuitorul, prin legea de aprobare a acesteia, s-a limitat să aprobe „soluția de urgență” fără a reglementa o procedură conformă normelor constituționale și a stabilit C.N.I.C. ca singura entitate ce pune în executare atât actele de autorizare emise în temeiul art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cât și mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală. […]
205. De altfel, Curtea a reținut anterior că, având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă unei astfel de măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării unor drepturi fundamentale esențiale într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. Este îndeobște admis că drepturile prevăzute la art. 26 și 28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile ce constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, precitată, paragraful 48).
206. Așa fiind, Curtea apreciază că în domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedură penală, simpla indicare a unei structuri/entități/instituții menită să pună în executare mandatele emise, fără consacrarea sa legală, încalcă principiul legalității, deoarece este fundamental ca înființarea, organizarea și funcționarea instituțiilor sau a altor structuri organizatorice să se realizeze potrivit cadrului constituțional conferit de Legea fundamentală. Intenția legiuitorului de a reglementa o asemenea entitate necesită identificarea arhitecturii interne și configurarea fizionomiei sale juridice prin intermediul unui act normativ de nivelul legii, simpla nominalizare a acesteia, fie ea și expresă, nu complinește lipsa unei reglementări de nivelul legii care să cuprindă elementele de bază care definesc natura juridică a acesteia/acestuia, atribuțiile sale generale și specifice, modalitatea de organizare, dispoziții referitoare la personal, actele emise (dacă este cazul), modalitatea de control/verificare/auditare și efectele produse de aceasta etc.
207. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că „o […] autoritate nu ființează numai prin simplul fapt al existenței sale, ci prin atribuțiile și actele pe care le emite, acestea din urmă fiind cele care produc consecințe juridice. Așadar, atunci când legiuitorul constituant s-a referit la înființarea unei autorități […] a avut în vedere atât dispoziția de înființare propriu-zisă, cât și pe cele ce sunt asociate în mod intrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atribuțiile, categoriile de acte […] emise și efectele acestora” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 7 martie 2018, paragraful 36). Or, analiza dispozițiilor ordonanței de urgență și a legii de aprobare a acesteia relevă omisiunea legiuitorului de a adopta o reglementare care să respecte exigențele constituționale, cu consecința persistenței în legislație a unei carențe legislative reflectate în absența, chiar și după 6 ani, a unei reglementări complete a autorității/instituției/organismului îndrituită/îndrituit să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală.
208. În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art. II pct. 1 și ale art. IV pct. 1 fraza a treia din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 26, art. 28, art. 124, art. 126, art. 131 și ale art. 132 din Constituție. În cadrul verificării efectuate în temeiul art. 301 din Legea nr. 304/2004, președintele Î.C.C.J. sau judecătorul anume desemnat de către acesta va exercita atribuții de control și verificare atât asupra organului de urmărire penală, cât și a personalului S.R.I.. Așa fiind, Curtea constată că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, au fost acordate președintelui Î.C.C.J. sau judecătorului anume desemnat de către acesta competențe ce revin, potrivit Constituției, Parlamentului, fiind încălcat astfel principiul separației și echilibrului puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție”.
Cu părere de rău, constat că în opinia unor organe judiciare (în speța indicată fiind vorba despre reprezentantul Ministerului Public) se solicită a nu se da eficiență unor decizii ale Curții Constituționale, însă fără a se invoca argumente de natură juridică, ci mai mult unele ce țin de buna-credință a însăși forului constituțional, fiind indicat în mod expres și lipsit de orice echivoc faptul că, în momentul în care Curtea Constituțională a pronunțat o soluție de admitere a unei excepții ce viza procedeul probator al punerii în executare a unui MST, a acționat cu rea-credință. În acest sens a se vedea încheierea finală nr. 143/IC/2023 din 07.04.2023 a Tribunalului Bacău – Secția Penală.
Dezamăgirea resimțită este cu atât mai mare, cu cât Ministerul Public are obligația de a respecta Constituția și legile tării.
Se neglijează faptul că magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, si faptul ca procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, iar prin întreaga lor activitate, au obligația să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, și să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
De asemenea, se neglijează faptul că, în raport de caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate, „prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept (cu atât mai puţin de autorităţile şi instituţiile publice), încetându-şi de drept efectele, pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art. 145 alin. (1) din Constituţie”. Într-o normală logică, derivând din principiile statului de drept şi ale organizării judiciare, instanţele judecătoreşti obligate prin Constituţie să se supună numai Constituţiei şi legii în soluţionarea litigiilor pe cale judecătorească sunt, în egală măsură, supuse respectării deciziilor definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale[2].
Să sperăm că în momentul în care se va mai afirma că ne aflăm într-un stat de drept, dreptul să și existe și să fie în mod efectiv aplicat, astfel cum este interpretat și de către C.C.R., nu după propriul crez al persoanelor ce fac parte din diverse corpuri profesionale (indiferent că vorbim de avocați, judecători, procurori, experți etc.).
[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
Avocat Radu-Gabriel Patriche
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
