Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Exercitarea dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul minor pe durata stării de urgență și a pandemiei de Coronavirus
07.04.2020 | Flavia BARBUR

JURIDICE - In Law We Trust
Flavia Barbur

Flavia Barbur

Rezumat: Prezentul articol își propune să analizeze efectele pe care le poate avea declararea stării de urgență pe teritoriul României și a pandemiei de coronavirus asupra dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul său minor, atât în situația în care are deja stabilit un program de vizită printr-un titlu executoriu, precum și în situația în care abia acum se adresează instanței de tutelă cu o cerere de odonanță președențială pentru stabilirea unui program.

I. Preliminarii

Declararea pandemiei de coronavirus de către Organizația Mondială a Sănătății – în data de 11 martie 2020 și a stării de urgență – de către Președintele României – în data de 16 martie 2020[1], cu toate actele normative care au urmat – în mod special Ordonanțele militare[2] – produce, involuntar, efecte și asupra relațiilor de familie și, în mod special, asupra modalității în care se exercită dreptul părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul său minor.

De cele mai multe ori, acest program presupune vizite, întâlniri și găzduirea copilului de către părinte, în sensul Legii 272/2004 republicată, deci o deplasare atât a părintelui cât și, de cele mai multe ori, și a copilului.

În contextul limitării dreptului cetățenilor – majori sau minori – de a se deplasa în afara locuinței/domiciliului, mulți părinți, fie ei părinți rezidenți sau nerezidenți și-au pus problema dacă aceste programe de vizită trebuie sau poate să se desfășoare ca și până în prezent.

Mai mult, există și o categorie a părinților care nu au reglementat în mod oficial, printr-un act care să constituie titlu executoriu, dreptul părintelui nerezident de a-și vizita copilul, având doar o înțelegere verbală, amiabilă. Unii dintre aceștia au ajuns în punctul în care părintele rezident nu mai dorește să o respecte, invocând necesitatea protejării sănătății copilului.

În prezentul articol mi-am propus să analizez aceste situații apărute de curând, cu trimitere atât la practica judecătorească care începe să se contureze, cât și la textele de lege aplicabile și, de ce nu, la principiiile de drept. Desigur, am avut în vedere, în permanență, și interesul superior al copilului.

1. Ipoteza părinților care au deja reglementat în program de relații personale printr-un titlu executoriu – hotărâre judecătorească acord notarial, etc.

În această ipoteză, programul de relații personale este clar stabilit și, de cele mai multe ori se și aplică, fiind intrat în rutina părinților și a copiilor.

Consider că acest program nu este suspendat de drept, nici prin efectul Decretului ce a instituit starea de urgență și nici prin efectul Ordonanțelor militare recent adoptate. În măsura în care leguitorul ar fi dorit suspendarea efectelor unor acte juridice sau titluri executorii, ar fi făcut mențiunile necesare în mod expres.

Mai mult, dreptul părintelui de a avea legături personale, garantat prin lege și confirmat de către o instanță de judecată sau prin acordul părinților, nu poate fi anulat printr-o manifestare de voință unilaterală a părintelui rezident. Ca urmare, acest drept poate fi exercitat în continuare, în aceeași manieră.

Soluția juridică pe care o văd cea mai potrivită, în măsura în care părintele rezident consideră că este justificată, este aceea de a se adresa instanței de tutelă cu o cerere de suspendare provizorie a programului de vizită sau de modificare a acestuia, tot cu caracter temporar.

Însă, pentru ca o astfel de cerere să fie întemeiată, este necesar ca părintele reclamant să demonstreze că, în concret, există un pericol pentru sănătatea copilului prin faptul că programul se menține și se exercită la fel ca până atunci. Aceasta ar putea să însemne că părintele pârât face parte dn categoria persoanelor care au un contact zilnic, direct, cu un numar mare de persoane străine- de exemplu, este polițist, vânzător, curier sau intră în contact cu persoane bolnave – spre exemplu este cadru medical sau personal auxiliar în unitățile sanitare sau că partenerul său de viață, cu care locuiește, face parte din această categorie.

În ipoteza în care părintele nerezident este o persoană care respectă regulile de autoizolare, își desfășoară activitatea de acasă, prin telemuncă, evitând contactul cu alte persoane, nu ar exista niciun temei pentru interzicerea unui contact direct cu copilul.

În ceea ce privește deplasarea propriu zisă de la o locuință la alta, aceasta se poate face cu autoturismul părintelui, în condiții de deplină siguranță sau, dacă distanța este foarte mică – existând părinți care locuiesc pe aceeași stradă sau în același cartier, chiar și pe jos.

În cazul în care se dovedește că menținerea programului de relații personale deja stabilit ar reprezenta un pericol pentru sănătatea copilului, instanța ar putea să dispună ca, pe durata stării de urgență, programul de relații personale să se desfașoare în altă modalitate din cele prevăzute de art. 18 din Legea 272/2004, și anume: comunicarea prin mijloace moderne la distanță-apel audio sau video.

Instanțele trebuie să pună în balanță interesul superior al copilului din perspectiva protejării sănătății sale și interesul superior al copilului din perspectiva păstrării legaturii cu părintele său.

În măsura în care acest program era funcțional și intrase în rutina copilului, contactul constant cu ambii părinți cu siguranță are un efect benefic pentru moralul copilului. Să nu uităm că, în prezent, copiii sunt privați de numeroase elemente care au constituit rutina în viața lor – școala, grădinița, activități sportive, activități extracuriculare, precum și de activitatile de relaxare – întâlniri cu prietenii, cu rudele, joaca în aer liber, ieșitul în parc, efectuarea de excursii, etc. Deci, interesul superior al copilului nu înseamnă doar să fie ținut în izolare totală, ci înseamnă să i se permită un contact direct cu ambii părinți.

Desigur, fiecare situație trebuie analizată în concret, în funcție de vârsta copilului, modul în care părinții își desfășoară activitatea profesională în prezent, distanța dintre cele două domicilii și maniera în care are loc deplasarea de la o locuință la alta.

De principiu, nicio deplasare a copilului dintr-un oraș în altul nu reprezintă un pericol atât de mare pentru sănătatea minorului, încât să se justifice suspendarea dreptului de vizită al părintelui, cât timp nu sunt folosite mijloace de transport în comun – autobuze, autocare, microbuze sau trenuri.

Menționez faptul că au început să apară cereri prin care părintele rezident solicită suspendarea programului de relații personale sau stabilirea unui alt program în această perioadă.

Înțelegem să facem trimitere la o soluție pronunțată recent de Judecătoria Sector 1 București, prin care a fost respinsă cererea mamei.

În concret, aceasta a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea locuinței minorului la mamă pe toată perioada riscului de infectare cu COVID-19, în condițiile în care minorul avea un domiciliu alternativ, stând o săptămână la mamă și una la tată.

În motivarea cererii sale, a arătat că pârâtul are o relație de concubinaj de notorietate cu o persoană de sex feminin care activează ca însoțitor de zbor al companiei Blue Air, iar în contextul global actual, al răspândirii infecției cu virusul COVID-19 se teme că fiul său ar putea contracta virusul de la partenera tatălui în intervalele cât acesta se află la locuința acestuia. A mai relatat că a aflat de la minor faptul că pârâtul și-a planificat un concediu la schi în Italia Austria și Germania, zone deja vizate de infecția virală și că în ciuda eforturilor sale de a negocia cu pârâtul o modalitate de limitare a expunerii minorului la riscul de a contracta virusul, acesta nu a venit cu niciun răspuns.

Instanța a respins cererea cu următoarea motivare:

În ceea ce privește caracterul vremelnic, instanța apreciază că această condiție nu este îndeplinită. În ceea ce privește vremelnicia, din punct de vedere jurisprudențial, aceasta presupune nu doar ca măsurile luate să fie temporare ci și situațiile pe care le tranșează să aibă natură temporară. Cererea reclamantei nu este delimitată în timp într-o modalitate obiectivă și realistă având în vedere însăși natura situației declanșatoare a naturii excepționale.

În speță, instanța observă că aceasta a solicitat stabilirea locuinței copilului la mamă „pe toată perioada în care există pericolul de risc de infestare cu virusul covid-19”.Instanța arată că prin însăși natura evenimentului cauzator al situației urgente, acesta presupune o întindere în timp și o evoluție ce nu poate fi previzionată, ba chiar mai mult, poate ajunge o infecție virală uzuală și sezonieră, fapt ce ar transforma cererea reclamantei într-una cu caracter definitiv nu provizoriu, nedelimitat în timp de un moment concret previzibil.

În ceea ce privește urgența, instanța constată cu prioritate că evenimentul care a determinat-o pe reclamantă să ceară luarea măsurii nu s-a petrecut, fiind un eveniment viitor la care aceasta s-a raportat, care însă nu a mai avut loc, lipsind în parte de obiect cererea acesteia. În concret, reclamanta a solicitat luarea măsurii stabilirii locuinței minorului la locuința sa deoarece exista riscul ca pârâtul, întors din vacanța la schi din Italia Austria și Germania, să fie cel puțin purtător asimptomatic al virusului COVID-19. Văzând probatoriul administrat în cauză, din care reiese că acesta și-a anulat plecarea în Italia și Germania și chiar că i-au restituit banii pentru rezervările efectuate, aspect pe care l-a adus și la cunoștința reclamantei, instanța apreciază lipsită de obiect cererea.

Aceasta deoarece evenimentul riscant față de care s-a cerut luarea măsurii pentru prevenirea pagubei iminente (de infestare a pârâtului și transmitere a virusului mai departe la copil) nu a mai avut loc. Din datele de la dosar și din interacțiunea cu pârâtul instanța reține că acesta nu a mers decât în Austria, cu autoturismul personal și într-o perioadă neafectată la scară largă de viroză. De acolo s-a întors fără vreo afecțiune, nu este în evidențele autorităților române cu simptome pentru care să se recomande izolarea, supravegherea și s-a prezentat de asemenea sănătos la termenul de judecată.

În ceea ce privește al doilea argument al acesteia, respectiv riscul ca minorul să preia infecția virală de la partenera pârâtului care lucrează în mediul aviatic și călătorește mult, instanța socotește din nou că cererea este neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că temerea reclamantei nu este una concretă generată de un pericol iminent, ci una generică, prezumată. Instanța înțelege faptul că situația de criză cu care se confruntă momentan populația poate genera suspiciuni ridicate în privința stării de sănătate a oricărei persoane, raportată la contactele acesteia și la posibilitatea de infestare, însă, în egală măsură are în vedere măsurile de protecție luate de autorități, interdicțiile și limitările impuse.

Constată așadar că pârâtul și partenera sa, deși s-au aflat în tranzit iar cea din urmă merge și la lucru, niciunul nu este vizat de măsuri de supraveghere și izolare întrucât nu prezintă suspiciune de infestare deoarece nu au simptome și nu sunt cunoscuți ca fiind contacte ale persoanelor infestate.

Fără o raportare concretă la o posibilă suspiciune de infestare, temerea generică dată de faptul că unul dintre cei doi ar putea lua virusul și l-ar transmite copilului este nerezonabilă cu atât mai mult cu cât reclamanta însăși poate lua contact cu o persoană infestată fără a avea cunoștință, transmițând mai departe copiilor săi virusul fără a intenționa aceasta și mai ales în pofida tuturor metodelor de precauție și siguranță luate.

Din aceste considerente instanța apreciază că cererea acesteia este neîntemeiată, iar decizia unilaterală de a-l izola și feri pe copil de tată în considerarea unei posibilități de infestare este grav dăunătoare relației tatălui cu copilul, cu atât mai mult cu cât, în explicarea deciziei, reclamanta confruntă minorul cu temerea de a lua boala virală de la tată și creează acestuia o temere nejustificată și o reticență în interacțiunea cu tatăl său.

Aceste trăiri ale minorului sunt probate de chiar înscrisurile depuse la dosar, transcripte ale conversației minorului cu tatăl, în care cel dintâi își însușește decizia de a nu mai petrece timp cu tatăl său, îi cere dovezi pentru a le analiza și a se asigura că tatăl nu reprezintă pentru el un pericol.

Acestea sunt, în opinia instanței, atitudini nefirești pentru un copil de vârsta sa, care nu fac decât să creeze o panică nefondată în conștința unui copil atât de mic care nevoit să se confrunte cu tensiunea inerentă crizei globale cauzate de virusul COVID-19.[3]

Mama reclamantă nu a declarat apel.

Apreciem că soluția instanței este corectă și foarte bine argumentată, o simplă suspiciune de infectare cu coronavirus neputând constitui un temei pentru interzicerea contactului direct, personal, dintre un părinte și copilul său minor.

Apreciez că acesta este principiul pe care instanțele de judecată trebuie să îl aibă în vedere în această perioadă și să nu procedeze în mod automat la suspendarea vechilor programe de relații personale în temeiul unui simplu risc posibil de infectare.

2. În ipoteza în care părinții nu au stabilit un program de relații personale printr-un titlu executoriu, fie el hotărâre judecătorească sau acord notarial

În acest caz, de cele mai multe ori, între părți există un acord verbal în baza căruia părintele nerezident poate păstra legatura cu copilul său minor.

În situația în care părintele rezident se opune întâlnirilor dintre părintele nerezident și copil, sub pretextul protejării sănătății copilului, este necesar ca părintele privat de relația cu copilul său să se adresze instanței de tutelă cu o cerere de ordonanță președințială prin care să îi fie stabilit un program de vizită temporar.

Apreciez că instanța trebuie să aibă în vedere aceleași criterii și principii anterior menționate atunci când pronunță hotărârea.

În măsura în care se dovedește, în concret, ca vizitele, întâlnirile sau găzduirea copilului de către părintele nerezident ar putea constitui un pericol pentru sănătatea copilului, instanța ar putea să dispună un program gradual, concretizat prin comunicarea la distanța între copil și părinte.

Înțeleg să fac trimitere la o hotărâre recentă a Judecătoriei Gherla, prin care a fost stabilit un astfel de program gradual, cu mențiunea că unul dintre părinți locuiește în Gherla, iar celălalt în Cluj-Napoca. Nu sunt în masură să redau din motivarea instanței de judecată.

Stabileşte următorul program gradual de legături personale al reclamantului cu minora, după cum urmează:

I. Până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020, reclamantul va avea legături personale cu minora, prin efectuarea zilnic de apeluri telefonice şi video, prin mijloace de comunicare la distanţă, cu asistenţa mamei, pentru a se evita deplasarea minorei între domiciliile părinţilor.

II. După încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020, reclamantul va avea următorul program de legături personale cu minora, acesta având posibilitatea de a lua minora de la domiciliul mamei si obligatia de a o înapoia la sfârsitul programului, după cum urmează: A. câte un weekend alternativ (un sfârşit de săptămână la mama, iar următorul sfârsit de săptămână la tata) începând cu ziua de vineri după terminarea programului de la grădinită al minorei, de la ora 17:00 până duminică la ora 17:00. B. În perioadele de vacantă ale minorei: a) în timpul vacantei de vară fiecare părinte va petrece cu minora jumătate din fiecare vacantă, în functie de programul minorei b) în timpul vacantei de iarnă, mama va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii impari, iar tatăl va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii pari, astfel încât în fiecare an minora să fie de Crăciun la un părinte, iar de Anul Nou la celălalt părinte. Părţile vor împărţi vacanta de iarnă astfel încât minora să petreacă timp egal cu părinţii, cu exceptia Crăciunului si Anului Nou care va fi petrecută alternativ. c) în timpul vacantei de primăvară, tatăl va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii impari, iar mama va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii pari, astfel încât minora îsi va petrece sărbătorile de Paste alternativ în fiecare an cu alt părinte. d) pentru restul vacantelor, jumătate vor fi petrecute cu fiecare părinte. [4]

Așa cum am arătat deja, o astfel de hotărâre ar trebui să fie pronunțată exclusiv în situația în care contactul direct cu părintele nerezident și deplasarea copilului între cele două domicilii ar reprezenta un pericol grav concret pentru sănătatea copilului, și nu doar un pericol eventual, prezumat.

3. Temeiul deplasării părinților și a copiilor pentru desfașurarea programului de relații personale

Un alt subiect care a ridicat multe discuții este cel cu privire la temeiul oferit de Ordonanța militară nr. 3 din 2020 pentru părăsirea locuinței de către copil și părinte.

În acest sens, facem trimitere la răspunsul oficial comunicat de către MAI – în acest caz, chiar organul emitent al Ordonanței menționate, prin Grupul de Comunicare Strategică, prin care a arătat expres că părinții își pot lua copiii pentru derularea acestor programe.

De altfel, în Ordonanța militară nr. 3/2020, se arată că unul dintre motivele pentru care o persoană poate părăsi locuința sau domiciliul este acela de a însoți sau îngriji un copil – art.1 lit d.

Cu siguranță, în contextul previzionat al prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, instanțele de judecată se vor confrunta și cu alte cereri de acest fel, cu atât mai mult cu cât urmează sărbătorile de Paște și vacanța de primavară.


[1] Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.O.R. nr. 212/16.03.2020;
[2] În mod special voi face trimitere la Ordonanta militara nr. 3/24.03.2020 publicata în M.O.R. nr. 242/24.03.2020
[3] Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, Secția a II a civila, Sentința civila nr. 2068/13.03.2020, disponibilă aici.
[4] Judecatoria Gherla, Sentința civila nr 221 din 27.03.2020, disponibilă aici.


Av. Flavia Barbur
SCA Budușan și Asociații


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.