Curtea de Apel Cluj. Soluție de achitare a inculpatului raportat la acuzația de ucidere din culpă în cadrul activităților ce implică norme de securitate și sănătate în muncă. Analiza comparativă a infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) din Codul penal și respectiv art. 349 alin. (2) din Codul penal din perspectiva raportului de cauzalitate

Claudiu Mincic

Prezenta analiză pornește de la o situație des întâlnită în cazul accidentelor de muncă unde opinia inspectorilor ITM cuprinsă într-un raport ce stă la baza sesizării organelor de urmărire penală este preluată și transpusă în acuzații penale aduse reprezentanților unor societăți comerciale constând în săvârșirea atât a infracțiunilor legate de normele de securitate și sănătate în muncă (art. 349-350 din Codul penal) cât și infracțiunea de ucidere din culpă (art. 192 alin. 2 din Codul penal).

În concret, în speță, inculpatul este administratorul unei societăți comerciale având ca obiect de activitate lucrări de construcții, renovare, etc.

În timpul programului de lucru, un muncitor care se afla pe o schelă omologată, în timp ce cobora de la nivelul 2 către nivelul 1 al schelei se împiedică pe scară și cade peste parapet/balustradă. La fața locului sosește ambulanța care transport victima la spital unde este operat iar după 10 zile intervine decesul ca urmare a leziunilor suferite la cap și membre în urma căderii.

Fiind vorba de un accident de muncă este demarată o anchetă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

La finalul cercetărilor inspectorul ITM întocmește un proces-verbal de cercetare în care își exprimă opinia cu privire la eventuale încălcări ale normelor de securitate și sănătate în muncă cuprinse în Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, HG nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă utilizate de lucrători a echipamentelor de muncă și HG nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pe șantierele temporare sau mobile.

În speța analizată aceste presupuse neregularități au fost consemnate în 3 capitole distincte după cum urmează: ” „k) Cauza producerii evenimentului”, ”l) Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului” și ”m) Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului”.

În continuare procesul-verbal de cercetare al inspectorului ITM este trimis organelor de urmărire penală care demarează ancheta și pun sub acuzare administratorul societății comerciale atât pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă (art. 349 alin. 2 din Codul penal) cât și pentru ucidere din culpă (art. 192 alin. 2 din Codul penal) săvârșite în concurs ideal (prin aceleași acțiuni/inacțiuni reproșate).

Întrucât pe parcursul urmăririi penale a intervenit prescripția raportat la infracțiunea prevăzută de art. 349 alin. 2 din Codul penal prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal constând în aceea că:  „în calitate de administrator al societății comerciale la care era angajată victima, cu ocazia efectuării lucrărilor de renovare la fațada unei clădiri nu a luat măsurile legale de securitate în muncă (nu s-a asigurat în mod corespunzător că aceste norme sunt respectate) și nu și-a respectat obligația de supraveghere a activității angajaților săi (1) a angajat personal care nu are pregătirea necesară în vederea efectuării unor lucrări la înălțime, (2) nu a pus la dispoziția angajaților săi echipamente de muncă corespunzătoare în vederea efectuării unor lucrări la înălțime (nu a informat angajații cu privire la condițiile de muncă, riscurile pentru securitate și sănătate în muncă, precum și activitățile de prevenire și protecție) (3), nu a anunțat societatea care s-a ocupat de montatul schelei cu privire la defecțiunile acesteia și nici pe antreprenorul general cu privire la erorile constatate și că schela prezenta un gol existând riscuri de accidente, (4) a permis angajaților săi să efectueze lucrări pe șantier în condițiile în care schela avea un gol neacoperit, loc pe unde s-a produs căderea de la înălțime a victimei, intervenind ulterior decesul acesteia, constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 din Codul penal.”

În etapa de cameră preliminară judecătorul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată și raportat la chestiuni ce nu i-au fost aduse la cunoștință în faza de urmărire penală (fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare) astfel că a dispus înlăturarea din cuprinsul rechizitoriului a acestora (punctele 3 și 4 citate mai sus).

În cadrul procesului inculpatul a pledat nevinovat iar apărarea a susținut pe de o parte că reproșurile aduse sunt nefondate iar pe de altă parte că între eventuale nereguli legate de normele SSM și căderea victimei nu există raport de cauzalitate.

Prin sentința penală nr. 1110/2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus achitarea inculpatului reținându-se printre altele că:

„În analiza tipicităţii faptei trebuie stabilită legătura de cauzalitate existentă între moartea victimei şi acţiunea sau inacţiunea inculpatului, fiind necesară stabilirea unui raport cauză-efect între faptele inculpatului şi urmarea produsă. Pentru aceasta instanţa va avea în vedere teoria imputării obiective a rezultatului, potrivit căreia trebuie stabilite condiţiile în care i s-ar putea imputa autorului faptei rezultatul ca reprezentând consecinţa faptei sale.

În această analiză nu prezintă relevanţă dacă prin fapta inculpatului a fost cauzat rezultatul, ci dacă urmarea imediată poate fi, în mod obiectiv, imputată inculpatului drept consecinţă a acţiunii/inacţiunii sale, urmând a se verifica dacă fapta a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită şi dacă rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol creată prin acţiune.”

Instanța a mai reținut că victima a fost angajată cu forme legale, i-a fost pus echipament individual de protecție (format din salopetă, bocanci, cască, centură de prindere), că lucrătorii aveau echipament de protecție colectiv (schela), că victima a fost instruită în ceea ce privește normele de SSM (inclusiv împrejurarea că urcatul/coborâtul scărilor schelei se face având mâinile libere iar pentru urcatul/coborâtul materialelor se se folosește scripetele existent), că supravegherea era una corespunzătoare.

Singura deficiență reținută în sarcina inculpatului s-a apreciat că nu este în raport de cauzalitate cu urmarea nefericită sens în care s-au arătat următoarele:

„În ceea ce priveşte angajarea personalului care nu avea pregătire corespunzătoare pentru lucrul la înălţime, instanţa reţine că deşi în rechizitoriu s-a reţinut, preluându-se din procesul verbal de cercetare al ITM că angajatorul nu a asigurat efectuarea examenului medical la angajare şi nu deţine fişa de aptitudine eliberată de medic de medicina muncii pentru victimă, conform prevederilor art. 13 lit. j din Legea nr. 319/2006, nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între această omisiune şi decesul victimei.

Revenind, astfel, la teoria imputării obiective a rezultatului trebuie analizat dacă rezultatul produs este consecinţa directă a stării de pericol creată prin omisiune.

În urma acestei analize instanţa constată că nu este o legătură între omisiunea inculpatului şi rezultatul produs, deoarece nu există probe din care să rezulte că victima a căzut de pe schelă ca urmare a unei afecţiune de care suferea, datorită vârstei sale sau din cauza unor alte elemente care urmau să fie verificate la momentul emiterii respectivului aviz.

Astfel, din declaraţia martorului X rezultă, cu certitudine, că victima în momentul în care a coborât scara metalică avea în mână o găleată de vopsea lavabilă, declaraţia sa coroborându-se şi cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi cu imaginile foto de la dosar (f.23-28, dos.u.p.) din acestea rezultând existenţa la faţa locului, în apropierea locului de cădere a victimei, a vopselei împrăştiate.

Acest element de fapt este extrem de important în stabilirea cauzelor de producere a accidentului deoarece, în opinia instanţei este elementul care a determinat dezechilibrarea şi căderea victimei.

Instanţa reţine că victima nu avea nici un motiv pentru a transporta respectiva găleată pe scări, atât timp cât muncitorii aveau la dispoziţie un scripete cu ajutorul căruia să urce şi să coboare materialele, aspect confirmat de ambii martori audiaţi în faza de judecată, acestora fiindu-le atrasă atenţia cu privire la interdicţia de deplasare pe scară având obiecte în mâini.

Mai mult decât atât, dincolo de existenţa unui instructaj sau de atragerea atenţiei, din simpla experienţă a victimei şi din mijloacele de prevedere ale acesteia trebuia să rezulte că o astfel de activitate este extrem de periculoasă şi poate duce la producerea unui accident.

În consecinţă, instanţa va reţine culpa exclusivă a victimei în producerea rezultatului, faptei lipsindu-i unul dintre elementele de tipicitate subiectivă, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 16 al. (1) lit. b) teza a II -a C.p.p., neputând fi reţinută existenţa culpei în sarcina inculpatului.”

Împotriva acestei hotărâri acuzarea a declarat.

Prin decizia penală nr. 161/2023 a Curții de Apel Cluj apelul a fost respins ca nefondat, fiind menținută soluția de achitare.

În motivarea deciziei Curtea de Apel Cluj a reținut suplimentar și următoarele aspecte:

„Având în vedere că din fişa postului nu rezultă că victima ar fi fost angajat pentru a munci la înălţime şi nici nu a fost identificată vreo activitate pe care victima să o fi desfăşurat în mod constant la înălţime (începând cu etajul întâi) la cererea inculpatului sau sub supravegherea lui, rezultă că prezenţa victimei la etajul întâi al schelei, la data evenimentului a fost conjuncturală. În acest context este necesară stabilirea semnificaţiei ‘’supraveghere’’ a lucrărilor şi a lucrătorilor și dacă aceasta presupunea prezența efectivă, neîntreruptă a unei persoane la fața locului care să urmărească permanent membrii echipei sale. Este dovedit că lucrările erau supravegheate de către inculpat, toți martorii declarând că acesta era prezent zilnic în șantier pe toată durata programului de muncă, că urca cel puțin odată pe zi să verifice stadiul lucrărilor de la etajele superioare şi că era ultima persoană care părăsea şantierul. Din probe rezultă că inculpatul a făcut instructajul celor care desfăşurau activităţi la înălţime şi că inculpatul repartiza activităţile zilei în fiecare dimineaţă; or, îndeplinirea acestor activităţi este suficientă pentru a concluziona că şi-a îndeplinit obligaţia de supraveghere şi că nu putea preveni urcarea victimei la etajul întâi al schelei şi cu atât mai puţin accidentul tragic, produs prin căderea victimei de pe scară.

În final, vom analiza şi dacă între conduita inculpatului, aşa cum a fost individualizată mai sus și rezultatul produs a existat un raport de cauzalitate. De reținut este că în cuprinsul procesului verbal de cercetare la punctul m.) Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului, se regăsesc următoarele mențiuni: Angajatorul nu a asigurat efectuarea examenului medical la angajare pentru și nu deține Fișa de aptitudine eliberată de medicul de medicina muncii pentru victimă, contrar prevederilor art. 13, lit. j) din Legea nr. 319/2006.

Observăm că inspectorul ITM nu a încadrat această neregulă la pct. K cauza producerii accidentului sau la pct. l alte cauze care au concurat la producerea evenimentului. De altfel, aceste nereguli/observaţii nu au fost reţinute şi nici nu se află în raport de cauzalitate cu decesul victimei.

Astfel, referindu-ne strict la momentul care a determinat producerea rezultatului, nu putem reține că viața victimei a fost pusă în primejdie, în momentul în care a alunecat pe scară, din pricina conduitei inculpatului, ci din pricina că victima a urcat la etajul întâi al schelei, fără să aibă această atribuţie şi fără să i se ceară de către persoana care supraveghea şi coordona lucrarea, respective inculpatul, că avea una dintre mâini ocupate cu o găleată pe jumătate cu vopsea, un trafalet și o scăriță, şi păşind pe scara îngustă, victima s–a dezechilibrat și a căzut.

Nu se poate reține că vătămarea suferită de către victimă este consecința inacțiunii inculpatului deoarece nu s–a stabilit că victima a urcat la etajul schelei pentru că inculpatul i–ar fi repartizat vreo activitate ori că i-a permis acest lucru și nici nu a reieșit din probele administrate că accidentul s-a produs din cauza unei acțiuni sau inacțiuni imputabile inculpatului.

Concluzionând, Curtea reține, în limitele apelurilor şi în acord cu instanța de fond, culpa exclusivă a victimei în producerea rezultatului, neputând fi reținută existența culpei în sarcina inculpatului, fiind astfel incidente prevederile art.16, al.(1), lit.b.), teza a II-a Cpp.”

Apărarea inculpatului în ambele faze procesuale a fost asigurată de avocat Mincic Claudiu din cadrul Baroului Cluj.

Analiza comparativă a infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. 2 din Codul penal și respectiv art. 349 alin. 2 din Codul penal din perspectiva raportului de cauzalitate (opinia autorului).

Conform art. 192 alin. 1 și 2 din Codul penal: „(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.”

Potrivit art. 349 din Codul penal: „(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creeează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. (2) Fapta prevăzută în alin. 1 săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.”

Art. 192 alin. 2 din Codul penal, la fel ca art. 349 din Codul penal și art. 350 alin. 1 din Codul penal vorbește de nerespectarea unor dispoziții legale ori a unor măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, a căror nerespectarea conduce la rezultate diferite (generarea unei stări de pericol sau un rezultat efectiv).

În cazul prezentat mai sus aceleași acțiuni/inacțiuni au fost apreciate în faza de urmărire penală de către procuror pe de o parte că au creat pericol iminent specific infracțiunii de pericol legate de NSSM (art. 349 alin. 2 Cod penal) cât și în raport de cauzalitate cu decesul obligatoriu în cazul infracțiunii de rezultat (art. 192 alin. 2 din Codul penal).

În opinia apărării o astfel de abordare semnifică faptul că nu s-a analizat concret care este acea cauză care a provocat efectiv decesul și care sunt chestiunile aferente care se puteau cel mult circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. 2 din Codul penal.

Din textul de incriminare reiese că simpla nerespectare a dispozițiilor care reglementează o anumită activitate nu constituie infracțiune deoarece sintagma ”ca urmare a” în cazul art. 192 alin. 2 din Codul penal impune existența unui raport de cauzalitate între cauză și rezultat.

În analiza cerințelor impuse de latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 din Codul penal, trebuie mers de la rezultat spre cauza care l-a generat și precizat foarte clar care sunt acele elemente care au condus la nefericitul rezultat din perspectiva raportului de cauzalitate.

Cu alte cuvinte este posibil ca o anumită acțiune/inacțiune să fi creat o stare de pericol și să se circumscrie prevederilor art. 349 alin. 2 din Codul penal însă atâta timp cât nu din acea cauză s-a produs decesul victimei este evident că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal.

Din aceste considerente este deosebit de importantă identificarea cauzei care a dus la deces și nu o apreciere globală că orice deficiență a unei societăți comerciale în ceea ce privește normele de securitate și sănătate în muncă s-ar afla în raport de cauzalitate cu urmarea nefericită.

Strict pe speța prezentată apreciem că în măsura în care lucrătorii/angajații nu respectă instructajele primite vorbim de o asumare a responsabilității (autopunere în primejdie) nicidecum de o culpă a administratorului societății angajatoare (neexistând o obligație de garant în acest sens).

Apreciez că în mod corect ambele instanțe au reținut culpa exclusivă a victimei în producerea accidentului de muncă aparține din moment ce:

– nu a fost trimis să trimis să lucreze la înălțime;
– a fost instruit cum se coboară/ridică gălețile de lavabil;
– i-a fost pus la dispoziție echipament individual de protecție;
– exista și echipament de protecție colectivă;
– NU A RESPECTAT INSTRUCTAJELE PRIMITE.

Pentru încălcarea unor reguli care i-au fost aduse la cunoștință culpa îi revine în totalitate angajatului, neputând fi antrenată în cazul angajatorului care a făcut toate eforturile ca activitatea să se desfășoare în condiții de deplină siguranță.

Avocat Claudiu Mincic, Baroul Cluj

Citeşte mai mult despre Claudiu Mincic, Curtea de Apel Cluj, securitate si sanatate in munca, SSM, ucidere din culpa! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.