Consiliul Uniunii Europene. Noi norme ref. digitalizarea informațiilor privind transportul de mărfuri
08.04.2020 | JURIDICE.ro

Marți, 7 aprilie 2020, Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi norme care vor simplifica modalitățile prin care întreprinderile de transport de mărfuri pot furniza autorităților informații în format digital, potrivit unui comunicat.
Digitalizarea sporită a transportului de mărfuri și a operațiunilor logistice aferente va genera reduceri semnificative ale costurilor suportate de întreprinderi și va îmbunătăţi eficienţa şi sustenabilitatea sectorului transporturilor.
Noile norme vor crea un cadru juridic uniform pentru utilizarea informațiilor electronice referitoare la transportul de mărfuri pentru toate modurile de transport. Se va solicita tuturor autorităților publice relevante să accepte informațiile puse la dispoziție pe cale electronică pe platforme certificate, ori de câte ori întreprinderile aleg să utilizeze un astfel de format pentru furnizarea de informații cu scopul de a dovedi respectarea cerințelor legislative. Cu toate acestea, întreprinderile vor putea în continuare să prezinte informațiile pe suport de hârtie, dacă preferă acest lucru.
:: Regulamentul privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri