Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Președintele Tribunalului București va efectua o vizită la sediul Baroului București. UPDATE: Cum a fost
17.04.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 17 aprilie 2020, jud. Laura Radu, Președintele Tribunalului București, și av. dr. Ion Dragne, Decanul Baroului București,  au avut o întâlnire de lucru la sediul Baroului București, potrivit unui comunicat.

Reprezentanții celor două instituții au convenit că, în perioada stării de urgență, este esențială protejarea vieții și a sănătății tuturor celor implicați în înfăptuirea actului de justiție, magistrați, avocați, părți și alți participanți la procese.

Pe de altă parte, în pofida pandemiei și a restricțiilor instituite prin actele normative cu caracter special, s-a apreciat că este necesară identificarea unor modalități, cât mai sigure pentru viața și sănătatea oamenilor, prin care să se desfășoare judecata cauzelor deosebit de urgente, urgente, precum și a celor pentru care legea nu prevede condiția urgenței, în vederea protejării realizării unui acces la justiție efectiv a cetățenilor.

Jud. Laura Radu, Președintele Tribunalului București, a prezentat regulile care urmează să guverneze desfășurarea ședințelor de judecată în sistem videoconferință și a subliniat că magistrații sunt de acord cu desfășurarea ședințelor de judecată în această modalitate, fiind necesară susținerea și concursul avocaților și al părților.

Av. Ion Dragne, Decanul Baroului București, a precizat că, în raport de  explicațiile furnizate atât de conducerea Tribunalului București cât și de furnizorul de servicii de comunicații, participarea avocaților la ședință prin sistem videoconferință corespunde atât exigențelor protejării vieții și sănătății cât și buna realizare a dreptului la apărare, în condițiile speciale de desfășurarea a activității în prezent.

Ambele părți au stabilit că estimarea orei de strigare a cauzelor, atât în sistemul desfășurării ședinței de judecată prin videoconferință, cât și în situația în care se decide prezența fizică a avocaților în sală, este importanta pentru protejarea vieții și sănătății participanților la procese,  urmând să se asigure respectarea programării cauzelor, cu luarea în considerare a împrejurării că depășirea timpului alocat unei cauze, influențat și de incidentele de procedură specifice, poate duce uneori la decalarea intervalelor stabilite inițial.

Ambii participanți la întâlnire s-au angajat să încurajeze colegii magistrați și avocați să recomande părților și să asigure și administrarea probelor prin avocați și consilieri juridici în cauze civile conform regulilor prevăzute de art. 366 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Reprezentanții Tribunalului București și  Baroului București au convenit, ca după implementarea sistemului de desfășurarea a ședințelor în sistem videoconferință, să organizeze o întâlnire sau o videoconferință cu participarea mai multor magistrați și avocați în care să analizeze modul de desfasurare a proceselor in sistem videoconferinte  și căi de îmbunătățire a procedurilor, pentru realizarea funcției procesuale a fiecăruia dintre participanții la judecată în cauzele civile.

Decanul Baroului București a mulțumit, în numele colegilor avocați, doamnei judecător Laura Radu pentru vizită, exprimandu-si deschiderea  sa participe la o întâlnire ulterioară, la sediul Tribunalului București, pentru continuarea dialogului interprofesional.

***

Joi, 9 aprilie 2020, av. dr. Ion Dragne, Decanul Baroului București, a informat că a o invitat-o pe jud. Laura Radu, Președintele Tribunalului București, să efectueze o vizită la sediul Baroului, pentru o întâlnire în care să se dezbată și să decidă măsurile necesare în vederea menținerii și îmbunătățirii bunei colaborări dintre cele două instituții, dintre magistrați și avocați, în scopul, comun, de desfășurare a celor două profesii, în condiții de deplină siguranță și protecție a sănătății participanților la actul de justiție, potrivit unui comunicat.

Invitația a fost acceptată cu plăcere, urmând ca data și ora  întâlnirii să fie convenite la începutul săptămânii viitoare.

Cu aceeași ocazie, vor fi discutate și alte probleme de ordin practic, în special privitoare la implementarea proiectului de realizare a ședințelor de judecată în cauzele civile și penale, în sistem ”videoconferință”, pe perioada stării de urgență.

Decanul Baroului București și Președintele Tribunalului București vor informa colegii despre rezultatele întâlnirii.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Președintele Tribunalului București va efectua o vizită la sediul Baroului București. UPDATE: Cum a fost”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.