WOMEN IN LAW. Adina Nanescu: Cariera este a doua familie
22 noiembrie 2022 | Alina MATEIAlina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Adina Nănescu, Counsel CMS, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. WOMEN IN LAW este despre femei, despre ceea ce fac ele în viața profesională și nu numai. O să vă rog să ne spuneți ce vă definește pe dumneavoastră ca profesionist?
Adina Nanescu: Vă mulțumesc pentru invitație, vă mărturisesc că eu parcurg interviurile doamnelor colege din domeniul juridic și apreciez deschiderea acestora de a împărtăși o mică parte din sufletul lor și experiența de viață cu cititorii dvs., consider că aceste interviuri sunt foarte utile pentru cititorii la început de carieră. Prin urmare, sper ca și interviul meu să contribuie la ghidarea tinerelor colege de domeniu în alegerile în carieră și în acest scop voi face un exercițiu de sinceritate aici.
Eu sunt un om care pune mult suflet în ceea ce face și asta se reflectă și în cariera mea de avocat, prin urmare sunt definită de o dorință de a găsi cele mai potrivite soluții juridice pentru situațiile clienților și tratez orice proiect, fie el mai mic sau de anvergură, cu aceeași dăruire și meticulozitate. Practic principiul după care mă ghidez în carieră atât în relația cu clienții cât și cu ai mei colegi este “tratează-l pe celălalt cum ai vrea și tu să fii tratat”.
Alina Matei: În opinia dumneavoastră, implicarea femeilor, indiferent de profesia juridică aleasă, este limitată/nelimitată?
Adina Nanescu: Eu cred că fiecare persoană, femeie sau bărbat, are alegerea personală de a se implica nelimitat sau nu în profesia aleasă și nicio opțiune nu este greșită atâta timp cât persoana respectivă este fericită cu opțiunea aleasă și această opțiune nu îi impactează negativ pe cei din jurul său.
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
10 septembrie ⁞ Corpus et Animus - Funcția juridică & Consilierii juridici bancari în lumina Regulamentului BNR nr. 8/2024
12 septembrie ⁞ Start Curs Expert Achiziții Publice 2024
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Eu personal sunt construită ca o persoană perfecționistă, prin urmare este esențial pentru mine sa mă implic 100% într-un proiect, deoarece viața m-a învățat că altfel nu rezultă un produs bun, la înălțimea perfecționistei din mine. Nu este o cale ușoară dar mie îmi aduce mulțumirea de sine la sfârșitul unei săptămâni.
Important este ca în cele 24 de ore ale unei zile să facem asta pe rând în fiecare rol pe care îl avem, să ne organizăm să alocăm fiecărui rol un timp necesar în măsura posibilului și în acel timp să fim prezenți și mental, nu numai fizic. Și dacă nu reușim mereu, să fim blânzi cu noi deoarece și mâine este o zi și noi suntem doar oameni (eu nu prea reușesc partea aceasta cu indulgența față de sine, fiind destul de exigentă cu mine însămi dar, din fericire, îl am pe soțul meu care îmi amintește când este nevoie).
Alina Matei: Trecerea femeii juriste de la rolul de soție/iubită/mamă la cel de profesionist al dreptului ce filtre ar trebui să parcurgă, pentru ca niciunul dintre cele două ”roluri” să nu fie afectat de prejudicii majore?
Adina Nanescu: În primul rând, în orice rol am fi, este important să ne amintim să fim în acel rol prezenți complet mental în momentele dedicate acelui rol, astfel încât să ne concentrăm integral în timpul muncii și în timpul liber să creăm momente de calitate.
În al doilea rând, când jonglăm cu mai multe roluri, ne dăm seama cât timp iroseam înainte și această conștientizare împreună cu o bună organizare ne ajută să facem față zilelor mai încărcate cu succes. În ajutorul organizării vine și tehnologia la care suntem norocoși să avem acces în țara și epoca în care trăim- de la plăți și magazine online care ne salvează timp, programe pentru redactat anumite contracte sau căutat jurisprudență, calendare digitale în care putem trece toate programările si lucrurile de făcut, liste cu lucruri de făcut în telefon pentru a le avea la îndemână, electrocasnice care ne fac viața mai ușoară etc.
Pentru doamnele care au copii și există familie care dorește să le ajute le-aș recomanda să accepte acest ajutor conform proverbului „este nevoie de un sat pentru a crește un copil”, eu sunt un exemplu în acest sens, ambii mei părinți au urmat o carieră, mama chiar în domeniul juridic, prin urmare eu am fost crescută cu ajutorul familiei, în mod special al bunicii materne, iar aceasta a fost o combinație reușită în cazul meu. Ca să dau un exemplu ludic, mie îmi plăcea să stau pe lângă bunica mea când gătea și sunt convinsă că dacă nu aveam parte de experiența aceasta acum nu aș fi știut să gătesc. Astfel, mamele pot avea o carieră și copilul beneficiază de mai multe influențe bune în viața lui. Mama mea citește povești mai mult decât mine copiilor mei iar soțul meu este cel mai talentat la fotbal și alte jocuri de sport cu copiii.
În rest, eu aplic competențele dobândite într-un rol în celelalte roluri- folosesc tacticile de negociere cu copiii (care se dovedesc uneori mai duri în negociere decât mulți avocați adverși), folosesc organizarea, răbdarea și anduranța dobândite în concediul de maternitate în organizarea unei zile de muncă aglomerate.
Alina Matei: Mediul juridic oferă femeilor oportunitatea de a fi ceea ce vor ele să fie?
Adina Nanescu: Părerea mea este că acum mai mult ca niciodată în istoria României, mediul juridic oferă oportunitatea femeilor de a fi exact ceea ce vor acestea să devină. Eu nu mi-am pus niciodată vreo problemă din perspectiva faptului că sunt femeie deoarece majoritatea studenților la Drept în perioada mea erau fete și majoritatea avocaților din biroul CMS din București sunt femei iar CMS pune un accent deosebit pe incluziune și diversitate.
Cred că există foarte multe oportunități în prezent pentru dezvoltarea carierei absolvenților.
Există mai multe facultăți de drept bune în zone diferite ale tării, există posibilitatea de a urma cursuri post-universitare în afara României (integrarea în UE a facilitat mult partea aceasta), există o mai mare transparență a examenelor de admitere în profesiile juridice și cel mai important există o ofertă de muncă diversă, atât în plan național cât și internațional.
Când alege o profesie juridică, este important ca fiecare absolvent să o aleagă cât mai în cunoștință de cauză pentru a găsi ce i se potrivește mai bine personalității sale. În acest moment, în timpul facultății studenții au acces la stagii de practică și în avocatură și pe lângă instanțe și în alte domenii și în plus există un mare volum de informație pe internet deci un student trebuie doar să dorească să facă această cercetare pentru a o lua pe o cale potrivită în carieră. Această alegere este importantă deoarece o carieră este ca a doua familie, o alegi teoretic pentru o viață și dacă nu ai ales corect, nu te vei regăsi în ea și va trebui să o iei de la capăt.
Alina Matei: Din toate punctele de vedere, nu cunosc să fi fost vreo perioadă mai favorabilă dezvoltării femeilor ca cea în care trăim. Orice drept, ca orice prejudecată este doar cu urmări. Ce rol pot avea femeile juriste în a înțelege că fiecare este responsabil de alegerile lui (profesionale, personale)?
Adina Nanescu: Probabil unele aspecte se conștientizează mai greu și prin urmare este utilă orice discuție, consultare, exercițiu de sinceritate precum aceste interviuri pentru a exista niște exemple, o îndrumare. Pare banal și clar că fiecare este responsabil de alegerile lui profesionale și personale însă de multe ori acestea sunt luate într-un context influențat de mulți factori (influențe negative, emoții, prezumții greșite, nevoi financiare). Am văzut oameni luând decizii care păreau bune și s-au dovedit greșite la fel cum văd oameni care nu îsi cunosc drepturile, mai ales în mediile defavorizate din țara noastră.
Alina Matei: Ați avut un model feminin care v-a inspirat de-a lungul timpului?
Adina Nanescu: Eu consider că trebuie să fim prudenți în a admira persoane a căror viață o cunoaștem doar din exterior, deoarece nu avem o privire completă, prin urmare nu am luat un model feminin ca atare în viață ci m-am inspirat de-a lungul timpului și am tras învățăminte de la oamenii apropiați din jur, fie ei bărbați sau femei.
În plus, există și modele feminine care inspiră fără ca noi să fim conștienți de asta și mă regăsesc uneori călcând fără să îmi dau seama pe urmele mamei și bunicii mele în anumite chestiuni.
Alina Matei: Am trăit în epoca Pandemiei și a tulpinilor de COVID-19. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră, din punct de vedere personal și profesional?
Adina Nanescu: Din punct de vedere profesional, am avut noroc lucrând la CMS și s-a simțit că este o firmă internațională solidă care nu poate fi ușor zdruncinată de furtuni. Când a debutat pandemia, noi aveam laptopuri deja și lucram de mulți ani într-un sistem IT integrat deci lucratul de acasă nu a avut practic niciun impact asupra muncii noastre. În plus, CMS s-a purtat excelent cu noi și am simțit sprijinul moral și financiar astfel încât ne-am putut concentra în continuare pe solicitările și grijile clienților în acea perioadă de efervescență legislativă.
Din punct de vedere personal, pandemia a debutat cu frustrări ca pentru toată lumea generate de restricționarea călătoriilor, limitarea socializării cu părinții sau a copiilor cu alți copii din vecini, grădinița on-line care încă mă bântuie (și care m-a învățat ce eroine sunt doamnele educatoare).
Le-am luat pe fiecare în parte cu răbdare și acum mă bucur mult mai mult de ceea ce înainte luam drept lucruri normale care ni se cuvin.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru toate doamnele din lumea juridică.
Adina Nanescu: Doamnelor, vă rog să fiți sincere cu voi înșivă, să profitați de fiecare oportunitate pe care o oferă cariera, să vă bucurați de fiecare moment frumos în viață!
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!
Adina Nanescu: Vă mulțumesc încă o dată pentru invitație, a fost o plăcere din partea mea.
Alina Matei: De asemenea, mulțumiri speciale celor care au făcut posibil acest minunat proiect, adică partenerilor JURIDICE.ro: BCR, certSIGN, CSALB, OMV Petrom.
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |