Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Trei perspective privind celebrarea Sărbătorilor Pascale 2020
14.04.2020 | Ioan-Luca VLAD

JURIDICE - In Law We Trust
Ioan-Luca Vlad

Ioan-Luca Vlad

I. Biserica:

Învierea Domnului Iisus Hristos este unul dintre elementele cardinale ale Crezului Bisericii Ortodoxe Române (şi în general al bisericilor creştine), regăsindu-se în Articolul 5 al Simbolului de Credinţă. Ea este dovada biruinţei lui Dumnezeu asupra morţii şi împlinirea proorocirilor Vechiului Testament. Prin Învierea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos dovedeşte mai întâi că este Dumnezeu adevărat, Stăpân al vieţii şi al morţii şi adevăratul Mântuitor al lumii; şi al doilea, că şi noi vom învia în zua cea de apoi, cum spune cuvântul Scripturii: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (cf. 1 Corinteni 15, 20)[1]. De aceea, a împărtăşi bucuria Învierii este a împărtăşi speranţa că, indiferent de greutăţile vremurilor, Dumnezeu ne oferă speranţă şi promisiunea învierii celei de obşte şi a vieţii veşnice.

Din Biserică fac parte toţi cei botezaţi cu botezul creştin, adică în numele Sfintei Treimi, care cred în Domnul nostru Iisus Hristos, care mărturisesc aceeaşi credinţă, care se împărtăşesc de aceleaşi Sfinte Taine, care aduc aceeaşi închinare lui Dumnezeu şi stau sub conducerea văzută a aceleiaşi ierarhii bisericeşti[2]. Rugăciunea obştească este rugăciunea pe care o fac credincioşii adunaţi la sfânta biserică, în duminici şi sărbători, când iau parte la slujbele rânduite de Biserică şi îndeosebi la Sfânta Liturghie. Însuşi cuvântul „liturghie” înseamnă slujirea obştească[3]. Rugăciunea făcută de credincioşi, chiar adunaţi împreună, dar fără preotul care are conducerea lor duhovnicească, nu este adevărată rugăciune de obşte[4].

Rugăciunea obştească uneşte pe credincioşi între ei, în dragoste, şi îi apropie şi mai mult de Domnul, după făgăduinţa Sa sfântă: „Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Ea, mai mult decât cea particulară, înalţă sufletele credincioşilor şi le face să simtă mai cu putere frumuseţea, măreţia şi înălţimea sfintelor slujbe. Adunându-se la rugăciune în comun, credincioşii sunt îndemnaţi să înlăture şi să uite întâmplătoarele neînţelegeri dintre ei şi să se unească în dragoste către Dumnezeu şi în dragoste creştinească între ei[5]. Locul unde se săvârşeşte în mod obişnuit rugăciunea obştească este biserica. Învierea Domnului, sau Paştile, este cel mai important praznic împărătesc al Bisericii. Mersul la sfânta biserică în fiecare Duminică şi sărbătoare, pentru a asculta sfintele slujbe este porunca întâi a Bisericii. Această poruncă ne învaţă că nu putem rămâne numai cu rugăciunea de acasă, ci trebuie să mergem la slujbele şi rugăciunile de obşte, săvârşite în biserică de preotul rânduit canonic. Acolo, rugându-ne împreună, sporim în credinţa şi iubirea cea către Dumnezeu şi cea dintre noi[6].

Spre deosebire de o simplă duminică, noaptea Sfintelor Paşti este viaţă a vieţii noastre, este lumină şi bucurie în acelaşi timp, cum spun cântările sfinte. Primele cuvinte din noaptea de Paşti sunt „Veniţi de primiţi lumină!”[7]. Aşa conchide Sf. Ioan Evanghelistul în Prima sa Epistolă, despre Dumnezeu ca fiind lumină: „Aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (1 Ioan 1, 5-7)[8]. Canonul ne îndeamnă ca, prin ziua Învierii, să ne luminăm şi noi; să fim la rândul nostru „lumini” între alte lumini înaintea lumii[9]. Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie este numită şi „dumnezeiască veselie”[10].

Reiese din toate cele de mai sus că participarea la slujba de obşte de Paşti ţine, pentru credincios, de esenţa împărtăşirii la credinţa şi viaţa bisericească. Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că Biserica Creştină s-a născut ca biserică persecutată, iar începuturile sale se regăsesc în casele oamenilor, transformate în locuri de rugăciune. În credinţa creştină, biruinţa asupra persecuţiei prin posibilitatea împlinirii cultului în public ţine de natura ei, o credinţă expansivă, misionară, care proclamă adevărul Învierii faţă de toţi cei din jur. Este cunoscut şi că, de-a lungul anilor, Biserica s-a confruntat cu diferitele calamităţi naturale, inclusiv molime, invocând de fiecare dată ajutorul divin prin simboluri (Icoane sfinţite şi ritualuri) săvârşite în public, transmiţând astfel Harul lor asupra celor pe care dorea să îi protejeze.

Faptul că, în Sfânta Scriptură se regăsesc momente când izolarea este transformată într-o formă de biruinţă sufletească şi religioasă, ca de exemplu izolarea lui Noe în Arcă, sau izolarea în case în timpul celei de-a zecea plăgi, şi deci, pe timp de molimă, se poate justifica rămânerea acasă, nu este decât un înlocuitor neîmplinit al ritualului de obşte al Învierii. Chiar şi acum, în anul 2020, primele cuvinte la ora 00:00 din noaptea de Paşti vor fi „Veniţi de primiţi lumină!”, urmate de schimbarea între credincioşi, oriunde s-ar afla, a salutului pascal „Hristos a Înviat!” şi a răspunsului „Adevărat a Înviat!”[11].

II. Statul:

Noul coronavirus este o provocare a întregii umanităţi, fiind declarat la 11 martie 2020 ca pandemie de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii[12]. La 13 aprilie, sunt înregistrate mai mult de 1,84 milioane de cazuri în 210 ţări şi teritorii, rezultând în peste 114.000 de decese. S-au vindecat numai 421.000 de persoane[13], existând chiar posibilitatea ca acest virus să nu creeze imunitate la unii, sau să se reactiveze ulterior unui rezultat negativ la testare.

În scopul prevenirii răspândirii coronavirusului şi în absenţa unui tratament dovedit clinic sau a unui vaccin, singurele metode disponibile omenirii sunt prevenţia individuală (prin igiena personală şi purtarea de echipament de protecţie) şi izolarea socială. Scopul acesteia este de a reduce la minimum posibilitatea unei persoane de a transmite mai departe virusul, precum şi numărul de persoane pe care fiecare caz le poate infecta mai departe (aşa numitul R0). În condiţiile în care nu se cunoaşte încă exact modul de transmitere al virusului (este clar că se transmite prin secreţiile nazale şi orale, precum şi că supravieţuieşte pe unele suprafeţe, dar nu şi dacă se transmite pur aerian sau prin alte metode), cea mai bună opţiune o reprezintă separarea fizică a oamenilor[14]. Aceasta se impune şi pentru că, faţă de alte boli, unde simptomele sunt concomitente sau preced contagiozitatea (deci determină în mod natural un comportament de evitare din partea oamenilor bolnavi şi a celorlaţi), la acest nou coronavirus s-a arătat că persoana bolnavă poate fi contagioasă fără a avea simptome, moment la care nici ea, nici alţii, nu pot fi prezumaţi a fi în cunoştinţă de cauză şi nici nu se pot feri unii de alţii.

Experienţa a arătat şi că anumite categorii de oameni sunt predispuse la îmbolnăvire sau la exacerbarea bolii într-una fatală. Acestea sunt persoanele având comorbidităţi preexistente (cum ar fi diabetul şi bolile plămânilor), precum şi cele în vârstă de peste 65 de ani. De asemenea, experienţa Italiei a arătat că, în condiţiile unei răspândiri comunitare necontrolate, sistemul medical poate fi rapid pus la încercare, rezultând în necesitatea de a aplica principiile „utilitarianismului etic” în triajul şi prioritizarea pacienţilor, cu un risc mare de a ajunge la o mortalitate ridicată.

„Luând în considerare experienţa ţărilor grav afectate” şi „ţinând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru limitarea infectării cu coronavirsului SARS-CoV-2 în rândul populaţiei ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viaţă şi, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor”, Preşedintele României a decretat prin Decretul nr. 195/16.03.2020 starea de urgenţă, pe o durată de 30 de zile, care include astfel şi sărbătorile pascale, pentru toate cultele creştine.

Potrivit art. 2 din Decret, „Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice, pe durata stării de urgenţă este restrâns exerciţiul următoarelor drepturi, proporţional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4): a) libera circulaţie; … e) libertatea întrunirilor; […]”.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Militară nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgenţă care privesc aglomerările de persoane şi circulaţia transfrontalieră a unor bunuri, aşa cum a fost completat prin Ordonanţa Militară nr. 2 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, „Se pot oficia slujbe în lăcaşurile de cult de către slujitorii bisericeşti / religioşi, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online”. Prin Ordonanţe Militare succesive, s-a restrâns dreptul la liberă circulaţie la anumite scopuri precis determinate, care nu includ participarea la slujbe religioase publice, dreptul la circulaţie al persoanelor în vârstă de peste 65 de ani fiind şi mai mult restrâns, prin impunerea (cu unele excepţii) a unui interval orar scurt (11-13) pentru deplasările în afara locuinţei.

Potrivit art. 53 din Constituţia României, Exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru […] apărarea sănătăţii, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit OUG nr. 1/1999 cu modificările şi completările ulterioare, starea de urgenţă reprezintă un ansamblu de măsuri excepţionale care se instituie, între altele, când este iminentă producerea sau se produc calamităţi. Ea se instituie şi menţine numai în măsura cerută de situaţiile care le determină şi cu respectarea obligaţiilor asumate de România potrivit dreptului internaţional (art. 3 şi 3-1). Pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 3-2, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României (art. 4).

Limitarea dreptului de circulaţie şi a libertăţii întrunirilor poate fi justificată atât timp cât este temporară, nediscriminatorie şi proporţională cu scopul urmărit, anume acela de a preveni răspândirea unei boli molipsitoare, al cărui mod de acţiune nu este încă pe deplin înţeles. În acest sens, Biserica Ortodoxă Română, în colaborare cu autorităţile statale, au identificat metode şi mijloace prin care credincioşii să poată participa la sărbătoarea pascală, chiar şi fără participarea fizică la serviciile religioase, între care transmiterea serviciului religios la televizor şi radio, împărţirea Luminii Sfinte prin voluntari care se vor deplasa la fiecare scară de bloc, ieşirea credincioşilor la geam pentru a împărtăşi salutul pascal, sau distribuirea Paştilor şi pachetelor cu daruri prin organele caritabile ale Bisericii[15].

III. Trei oameni:

Andrei este un bucureştean în floarea vârstei care locuieşte cu soţia, cei doi copii şi bunica lui în vârstă de 85 de ani într-un apartament cu trei camere. Odată cu interzicerea mai multor activităţi economice, el a intrat în şomaj tehnic şi stă acasă, unde împarte cu soţia atât grijile financiare, cât şi cerinţele din ce în ce mai stringente ale profesorilor, transmise copiilor prin Skype, pentru a nu rămâne în urmă în perspectiva examenelor şcolare, încă incerte. Aglomerarea şi stresul cauzat de ştiri, de faptul că orice ieşire din casă a devenit o expediţie, precum şi de problemele copiilor au dus la tensiuni cu soţia. Totuşi, ceea ce uneşte familia lui Andrei sunt credinţa şi tradiţiile. Andrei vede slujba de Paşti ca pe un moment de comuniune cu Dumnezeu, respectarea tradiţiilor familiei sale, dar şi un moment de pace sufletească, dătător de speranţă că lucrurile vor reveni la normal.

Andrei este obişnuit să meargă la slujba Învierii de mic. Chiar dacă stă numai o oră, alături de toată lumea, pentru el acesta este un moment de reînnoire spirituală, de comuniune în pace, sfârşitul Postului Mare şi îndemnul la a găsi bucuria în bucate mai alese. El consideră că nici statul, nici Biserica, nu pot să îi ia dreptul de a participa la Sfânta Liturghie, de a împărtăşi tainele sfinte la momentul Învierii. Nu mai vorbim că parohia lui nici nu este departe, îl stie pe preot şi şi-a luat din timp măşti pentru el şi soţie, ca să nu rişte să ia sau să dea fără să ştie virusul altora. Este un om decent, care nu se va îmbulzi să ia Lumina, şi va înţelege să nu intre când preoţii vor continua slujba în interiorul bisericii. Pentru el, restricţiile impuse de Ordonanţele Militare sunt foarte disproporţionate şi desconsideră tradiţia ortodoxă a poporului român.

Adina este o studentă care stă cu chirie într-o garsonieră din Bucureşti. Deşi a fost botezată în satul natal, nu a mai participat la o slujbă (cu excepţia câtorva nunţi ale prietenelor) din clasa a VIII-a. Provenind dintr-o familie modestă, ea lucra într-un restaurant trei zile pe săptămână pentru a se întreţine şi a-şi plăti chiria. În puţinul timp liber, învăţa de zor pentru a lua bursă în anul universitar următor. Patronul ei nu a aşteptat măsurile economice guvernamentale şi a dat-o afară scurt încă de la începutul crizei. Acum, încearcă să-şi drămuiască banii şi singurele ei ieşiri din casă sunt la magazin şi la autogară, de unde primeşte câteva pachete cu mâncare de la părinţi – tot ceea ce-i pot oferi.

Adina a citit despre coronavirus şi înţelege că singura şansă ca lucrurile să revină la normal cât de cât este ca măsurile de distanţare socială să funcţioneze rapid, pentru ca starea de urgenţă să nu fie extinsă la nesfârşit. Ea numără zilele până la următoarea chirie şi întreţinere şi nu înţelege deloc de ce vede părinţi cu copii şi bătrânei în faţa blocului. „Ei nu înţeleg că trebuie să stea acasă? Ar trebui ca Ordonanţele Militare să se aplice mai strict!” Cât despre noaptea de Înviere, şi-o va ocupa vorbind cu prietenele pe Skype şi cu părinţii pe Whatsapp.

Evdochia este o doamnă în vârstă, locuind cu familia ei în Bucureşti. Speriată de ceea ce vede la televizor, Evdochia a luat măsuri ferme în casă pentru ca virusul să nu îi afecteze familia şi nici pe ea: toată lumea îşi pune încălţămintea într-o cutie la intrare, se spală pe mâini mereu, curăţă tot ce intră în casă. A vorbit cu prietenele pensionare şi chiar a făcut rost de câteva măşti pentru familie. Iar ea nu a mai ieşit din casă de câteva săptămâni. Ştie că este în vârstă şi virusul i-ar fi probabil fatal, mai ales că are şi un început de diabet.

De când se ştie, Evdochia a fost la slujba de Înviere. Chiar şi în timpul Războiului şi al Foametei din 1947, părinţii ei au dus-o la biserică, aşa cum se putea, şi au pus câteva ouă şi un cozonăcel pe masă în noaptea de Paşti. Şi totuşi, anul acesta nu se va duce. Îşi iubeşte nepoţii şi strănepoţii prea mult pentru a se pune în pericol şi, în plus, crede că Dumnezeu îi va ierta acest păcat. Până la urmă, a crescut trei generaţii de oameni buni şi cu frică de Dumnezeu. Evdochia este bunica lui Andrei…


[1] Catehismul creştinului dreptcredincios, Ed. Basilica, Bucureşti, 2020 (disponibil digital aici), întrebarea 44.
[2] Idem, întrebarea 48.
[3] Idem, întrebarea 86.
[4] Idem, întrebarea 101.
[5] Idem, întrebarea 102.
[6] Idem, întrebarea 199.
[7] „Lumina Învierii”, pr. Mihai Iordache, Editura Basilica, Bucureşti, 2020 (disponibilă digital aici), p. 21.
[8] Idem, p. 32.
[9] Idem, p. 39.
[10] Idem, p. 51-52.
[11] Disponibil aici.
[12] Disponibil aici.
[13] Disponibil aici.
[14] Disponibil aici.
[15] Disponibil aici.


Av. dr. Ioan-Luca Vlad

Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.