Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Insolvența la o lună după instituirea stării de urgență – direcții și preocupări. De ce este România în urmă față de alte jurisdicții
14.04.2020 | Cătălin I. RADBÂȚĂ, Vlad NICOLAE

JURIDICE - In Law We Trust
Vlad Nicolae

Vlad Nicolae

Catalin I. Radbata

Cătălin I. Radbâță

SUMAR:

În curând se va încheia prima lună sub imperiul stării de urgență, ce a fost instituită prin Decretul nr. 195/2020, stare de urgență ce urmează cel mai probabil a fi prelungită[1].

Pe parcursul acestei perioade inițiale, răspunsul administrativ și legislativ la criza sanitară și economico-socială a cunoscut un flux continuu de intervenții pentru stabilizarea noii realități. Mediul de afaceri se confruntă însă, în continuare, cu o lipsă acută de lichidități, fapt ce poate genera probleme financiare grave și creșterea exponențială a situațiilor de insolvență. Raportat la valoare prag relativ redusă pentru declararea procedurii insolvenței (40.000 de lei) și la termenul de 30 de zile în care administratorii trebuie să declare starea de insolvență, se adresează întrebarea dacă autoritățile ar trebui să ia mai multe măsuri în acest domeniu?

Prezentul articol este o radiografie sumară a principalelor probleme curente în materia insolvenței. Totodată, reprezintă și o analiză a măsurilor necesar a fi avute în vedere de autorități pentru a ajuta mediul de afaceri să evite insolvența, odată cu reluarea activităților, în perioada dificilă ce va urma. Această din urmă analiză se axează preponderent pe măsurile adoptate deja sau în curs de adoptare în alte state.

I. Paradoxuri în situația actuală

De la începutul stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020, printr-o serie de articole am subliniat mai multe chestiuni de interes în domeniul insolvenței, printre care:
– pe de-o parte, suspendarea judecății cererilor de deschidere a procedurii insolvenței[2]și
– existența în continuare a obligației administratorilor statutari ai societăților aflate în stare de insolvență de a formula cereri de deschidere a procedurii[3];
– iar pe de altă parte, condiționarea eligibilității pentru accesarea anumitor facilități acordate recent în sprijinul mediului de afaceri de inexistența insolvenței – cu titlu de exemplu, reamintim de beneficiul instituit prin OUG nr. 37/2020, constând în suspendarea, la cererea debitorilor, a plății ratelor scadente aferente contractelor de credit și de leasing pentru o perioadă de până la 9 luni[4].

Pe lângă acestea, un alt aspect interesant privește procedurile de insolvență deja deschise, față de care a intervenit suspendarea activității judiciare. Este adevărat, procedurile deja deschise continuă per se, efectuându-se rapoarte de activitate de către practicieni, evaluări, adunări de comitete sau adunări de creditori, în care se poate vota prin corespondență. Cu toate acestea, întrucât cele mai importante deciziile în cadrul insolvențelor nu pot fi luate decât prin intermediul judecătorului-sindic, cum sunt judecarea contestațiilor și cel mai important confirmarea planurilor de reorganizare, suspendarea activității judiciare este un obstacol ce blochează în mod efectiv continuarea acestor proceduri.

Așadar, deși există în prezent demersuri legislative pentru salvarea mediului de afaceri și evitarea unei crize majore care se poate manifesta prin insolvențe excesive, realitatea este că nu s-a intervenit în concret sau suficient în ceea ce privește: (i) atât procedurile de insolvență în curs, unde șansele de redresare ale societăților sunt anihilate de stagnarea de facto a procedurilor, cât și (ii) lipsa intervenției legislative în atenuarea regulilor ce obligă debitorii să își declare insolvența. Mai exact, rămâne în continuare o preocupare faptul că administratorii societăților nu beneficiază de o perioadă de respiro, în care să poată analiza soluțiile de ieșire din criză, fără a plana asupra lor obligația deschiderii insolvenței. Acest fapt poate face imposibilă conceperea și punerea în aplicare a unui plan de redresare și evitarea insolvenței.

În concluzie, în pofida măsurilor adoptate până în prezent pe cale legislativă, insolvența cunoaște mai multe paradoxuri:

– administratoriistatutari ai societăților insolvente sunt obligați în continuare să formuleze cereri de deschidere a procedurii (în termen de 30 de zile de la apariția stării și chiar când valorile se ridică la doar 40.000 de lei), însă astfel de cereri nu au nicio finalitate pe durata stării de urgență, întrucât nu se judecă ca regulă;

– cererile de deschidere a procedurii formulate în această perioadă în virtutea obligației legale, deși ineficiente acum, vor atrage un val de insolvențe imediat după încetarea stării de urgență, fără ca administratorii să mai poată la acel moment să implementeze măsuri de redresare, care ar fi putut salva societățile – astfel de măsuri sunt dificil a fi concepute în prezent, când activitățile economice resimt un blocaj enorm, iar măsuri de redresare nu pot fi puse în practică;

– există riscul ca societățile care au fost obligate formal să își declare insolvența în această perioadă, să nu poată beneficia de facilități care, în alte condiții, le-ar fi putut salva (dacă spre exemplu, obligația de declarare a insolvenței ar fi fost suspendată în această perioadă, iar administratorilor le-ar fi permis la reluare să găsească mecanisme de evitare a insolvenței);

– suspendarea prevăzută de Decretul nr. 195/2020 nu afectează per se insolvențele deja deschise, însă împiedică controlul judecătoresc asupra legalității lor, aspect ce în fapt conduce la blocaje și la eliminarea unor posibilități de reorganizare;

– tot ca efect al Decretului nr. 195/2020 și Hotărârii CSM nr. 417 din 24.03.2020, acele societăți care ar fi realmente interesate să beneficieze de protecția oferită de procedura insolvenței în această perioadă, nu o pot accesa acum când contează cel mai mult.

Anticipând că starea de urgență și efectele sale vor continua, problemele enumerate mai sus ar trebui abordate cât mai repede, pentru a preîntâmpina cumularea sincopelor și a consecințelor nedorite. Din această perspectivă, se impun măsuri urgente în ceea ce privește (i) atenuarea obligației debitorilor de a-și cere insolvența, (ii) reanalizarea suspendării activității judiciare pentru insolvențele deja deschise și (iii) situația cererilor noi de deschidere a procedurii.

II. Atenuarea obligației debitorilor insolvenți de formulare a cererii de deschidere a procedurii. Soluția din alte jurisdicții

Un prim aspect imediat evident este acela că lăsarea în funcțiune a obligației instituite prin art. 66 alin. (1) din Codul insolvenței este inutilă și contraproductivă. Această obligație plasează societățile aflate în dificultate financiară într-o situație imposibilă în care, pe de o parte, trebuie să își ceară insolvența, fără să le fie permisă găsirea de soluții la ieșirea din criză, iar pe de altă parte, cererea oricum nu va fi judecată și beneficiile insolvenței nu vor putea fi culese.

În plus, astfel cum am menționat, aceste societăți sunt împiedicate să acceseze anumite beneficii financiare, deoarece au înregistrate pe rol cereri de deschidere a procedurii. În consecință, menținerea acestei obligații formale nu reprezintă decât un inconvenient ce și-a pierdut orice rațiune sau utilitate în contextul actual.

Soluția la această problemă este una clară și a fost deja adoptată în alte jurisdicții: acordarea unui moratoriu în ceea ce privește obligația de formulare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței. În acest sens, conform unei analize întocmite de INSOL EUROPE[5] (una dintre organizațiile europene cele mai reprezentative în domeniu), măsura acordării moratoriului a fost deja adoptată în multe jurisdicții, printre care:

– Germania – a fost suspendată obligația debitorilor de a formula cerere de deschidere a propriei proceduri până la data de 30 septembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire până la data de 31 martie 2021;

– Republica Cehă – a fost suspendată obligația debitorilor de a formula cerere de deschidere a propriei proceduri pe toată durata stării de urgență și inclusiv încă 6 luni după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020;

– Luxemburg – a fost suspendată obligația debitorilor de a formula cerere de deschidere a propriei proceduri;

– Spania – a fost modificat termenul obișnuit de 2 luni pentru declararea stării de urgență;

– Australia – a fost extins termenul de declarare a stării de insolvență de la 21 de zile la 6 luni și ridicată valoarea prag de la 2.000 la 20.000 de dolari;

– Rusia – urmează să fie instituit un moratoriu asupra obligației debitorilor de a-și declara starea de insolvență.

Se poate astfel observa că numeroase jurisdicții se preocupă în mod activ de a da debitorilor un respiro de la obligația de declarare a stării de insolvență, în încercarea de a redresa cât mai multe companii aflate în prezent sau, care se vor găsi în viitorul imediat apropiat, în dificultăți financiare. Justificarea acestui moratoriu este evidentă: numărul de insolvențe va scăpa de sub control, iar momentul în care se vor putea implementa mecanisme eficiente de salvare va fi imediat ulterior reluării activității, și nu în prezent când situația este în continuare incertă. Așadar, obligația de declarare a insolvenței ar trebui amânată, inclusiv o perioadă de timp suficientă după încetarea stării de urgență.

Întrucât în pofida măsurilor deja adoptate, legislația românească nu a abordat această problemă în prima lună de stare de urgență, se impun măsuri urgente ce pot consta în (i) acordarea unui moratoriu pentru obligația de declarare a insolvenței, care să se prelungească o perioadă rezonabilă de timp și după încetarea stării de urgență, (ii) majorarea valorii prag pentru obligativitatea depunerii cererilor și (iii) suspendarea judecării cererilor creditorilor de deschidere a insolvenței debitorilor pe perioada moratoriului.

III. Reanalizarea suspendării judiciare în insolvențele deja deschise

Măsura suspendării activității judiciare a afectat poate în mod deosebit materia insolvenței în care, potrivit Hotărârii CSM nr. 417/24.03.2020, doar cererile întemeiate pe prevederile art. 66 alin. (11) se mai judecă – este vorba despre suspendarea provizorie a executărilor silite înainte de deschiderea propriu-zisă a procedurii.

Dincolo de orice discuții care s-ar putea dezvolta cu privire la compatibilitatea procedurii insolvenței cu instituția clasică a suspendării prevăzută în Codul de procedură civilă, este indiscutabil că, sub imperiul Decretului nr. 195/2020, nu se mai judecă, ca regulă, niciun dosar de insolvență, fie acesta principal sau asociat. Or, față de specificul insolvenței, această măsură ar trebui circumstanțiată, iar sfera cauzelor exceptate de la suspendare extinsă.

Astfel, chiar dacă latura judiciară a procedurii este suspendată, latura substanțială a acesteia continuă să se desfășoare – societățile aflate în perioadă de observație sau reorganizare continuă să își desfășoare activitatea, administratorii special sau judiciari continuă să le administreze și să ia măsuri, comitetele și adunările de creditori continuă să adopte decizii etc.

În acest context, suspendarea întregului control judecătoresc asupra procedurilor de insolvență, adică a garanției legalității acestora, pare a nu fi cea mai bună opțiune, fiind necesară exceptarea de la suspendare cel puțin a următoarelor categorii de cauze:
– contestațiile la măsurile luate de practicianul în insolvență;
– contestația la decizia de valorificare a unor bunuri în perioada de observație;
– contestațiile la planurile de distribuire și rapoartele asupra fondurilor;
– cererile de înlocuire ale practicianului în insolvență;
– cererile practicianului în insolvență în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre a comitetului sau adunării creditorilor din lipsă de cvorum;
– cererile de confirmare a planului de reorganizare;
– cererile de deschidere a falimentului.

O altă măsură care s-ar putea dovedi utilă și care a fost deja implementată în Republica Cehă este posibilitatea suspendării planului de reorganizare pe durata stării de urgență, pentru a evita eșecul multora dintre aceste planuri din cauza situației economice deosebite.

IV. Cu privire la cererile de deschidere a unor noi proceduri de insolvență

Este adevărat că, în pofida tuturor măsurilor existente și a celor care ar mai putea fi implementate, așa cum am arătat mai sus, s-ar putea ca anumiți debitori să fie nevoiți totuși să își declare starea de insolvență, în contextul presiunii economice actuale crescânde. Din această perspectivă, nu trebuie uitat că deschiderea insolvenței poate prezenta numeroase avantaje pentru debitorii aflați într-o situație financiară deosebit de dificilă, iar acest remediu aflat la îndemâna societăților nu ar trebui eliminat prin măsurile de urgență.

Așadar, în ceea ce privește cererile formulate de debitori, când nicio altă măsură de salvare nu este adecvată, acestea ar trebui să fie exceptate de la suspendare, păstrându-se astfel un remediu efectiv pentru societățile ce se găsesc în situații iremediabile. Astfel, de exemplu, ar putea fi judecate cererile de deschidere a procedurilor simplificate, precum și alte cereri, atunci când situația debitorului face necesară acordarea protecției oferite de Legea nr. 85/2014.

V. Concluzii

Eforturile de combatere a pandemiei COVID-19 sunt cu certitudine de o natură complexă și încearcă o reconciliere extrem de dificilă între protejarea sănătății publice și protejarea sănătății economiei. Măsurile sunt adoptate cu o viteză impusă de urgența ce face imposibilă anticiparea deplină a consecințelor în variile domenii pe care le ating. În plus, măsurile trebuie să acorde un echilibru în materia insolvenței între interesele participanților, debitori și creditori.

Tocmai din acest motiv este necesară o adaptare continuă a răspunsului administrativ și legislativ și rafinarea soluțiilor în funcție de realitățile practice. Neglijată din multe puncte de vedere până în prezent, materia insolvenței necesită atenție imediată, pentru a nu anihila soluțiile reale de redresare pe care companiile le-ar putea adopta odată ce situația actuală se va ameliora.


[1] A se vedea anunțul Președintelui României din data de 06.04.2020, disponibil aici.
[2] A se vedea V. Nicolae, Executarea silită a debitorului în contextul stării de urgență – remedii specifice Codului insolvenței, publicat pe JURIDICE.ro.
[3] A se vedea V. Nicolae, Obligația administratorilor statutari de formulare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței în contextul stării de urgență, publicat pe juridice.ro.
[4] A se vedea C. Radbâță, OUG nr. 37/2020. Mai este spațiu pentru insolvență?, publicat pe JURIDICE.ro.
[5] A se vedea aici.


Cătălin I. Radbâță – RN Lex – Litigation & Insolvency
Vlad Nicolae – RN Lex – Litigation & Insolvency

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.