Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Elevii SNPAP au participat la un exercițiu tehnico-tactic ref. stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor


28 aprilie 2023 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Joi, 27 aprilie 2023, elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au participat la exercițiul tehnico-tactic cu tema ”Prevenirea și stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor”.

Activitatea a fost organizată conform „Calendarului activităților privind programul de educație preventivă în domeniul situațiilor de urgență pentru anul 2023”, în colaborare cu Detașamentul de Pompieri Onești.

În cadrul activității specialiștii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești le-au prezentat elevilor modul corect de acordare a primului ajutor în caz de: accident rutier, sufocare, hemoragii, plăgi, entorse, fracturi, arsuri, intoxicații precum și cum să reacționeze eficient în cazul producerii unui incendiu.

La această activitate elevii au fost foarte receptivi față de informațiile prezentate, purtându-se un dialog constructiv cu specialiștii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, activitatea fiind interactivă, elevii adresând întrebări pentru lămuriri sau completări, inclusiv participând la demonstrațiile practice sub coordonarea specialiștilor.

Această activitate a facilitat conștientizarea faptului că, la nivel comunitar, acțiuni minore de pregătire pot avea un impact mare în limitarea și înlăturarea efectelor negative produse de o situație de urgență, făcând posibilă revenirea la starea de normalitate într-un timp mai scurt.

Pentru Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, astfel de activități reprezintă o ocazie de a pregăti elevii pentru a reacționa în diverse situații deosebite, completând, în acest mod, procesul de pregătire pe care aceștia îl parcurg în cadrul instituției.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii