Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Patimile termenelor de procedură în vremea COVID-19. Între suspendare, întrerupere și curgere nestingherită
16.04.2020 | Ion CROITORU, Cristian RADU

JURIDICE - In Law We Trust
Ion Croitoru

Ion Croitoru

Cristian Radu

Cristian Radu

I. Introducere

Deși s-ar putea afirma cu temei că situația excepțională în care ne găsim în aceste zile impune serioase limitări în desfășurarea activităților profesionale, nu mai puțin adevărat este faptul că tumultul acestor vremuri creează premisa unei efervescențe intelectuale pe măsura evenimentelor. Cum era de așteptat, cele două decrete emise de Președintele României în vederea instituirii și prelungirii stării de urgență au reglementat inclusiv domeniul justiției în această perioadă excepțională. Dintre aceste reglementări au atras atenția prezentului studiu cele referitoare la termenele procedurale instituite sub sancțiunea decăderii.

Fără a avea pretenția de a fi fost supuși unei revelații divine și deci, infailibile, în această Săptămână Sfântă, am încercat prin acest articol să oferim o variantă clară de interpretare unor aspecte asupra cărora planează, încă, un nor dens de incertitudine.

II. Soarta termenelor de procedură sub imperiul Decretului nr. 195/2020

A. Interpretarea noțiunii de „termene de decădere de orice fel” cuprinsă în art. 41 din Anexa nr. 1 la Decret

Prin art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, s-a stabilit că „[p]rescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret”. Având în vedere că legiuitorul nu a inclus explicit termenele de procedură instituite sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în ipoteza normei menționate, se pune problema dacă sintagma „termene de decădere de orice fel” este suficient de cuprinzătoare pentru a le îngloba în sfera sa de aplicare.

Alăturarea noțiunii supuse analizei cu aceea a „prescripțiilor” pare să indice că, la redactarea textului, s-a avut în vedere doar reglementarea situației termenelor substanțiale. Cu toate acestea, dacă s-ar admite o asemenea interpretare, formularea „de orice fel” ar apărea ca neavenită. Or, în temeiul principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, aplicabil și interpretării normelor, sintagma precizată trebuie interpretată în sensul în care ar prezenta o relevanță proprie[1].

Într-adevăr, nu există mai multe feluri de decăderi substanțiale care să opereze ca urmare a curgerii unui termen, ci doar acel mijloc juridic de protecție a securității și stabilității raporturilor juridice civile care presupune, exclusiv ca o consecință a trecerii timpului și chiar în absența oricărei culpe, stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat sau, după caz, împiedicarea săvârșirii actului unilateral neefectuat în termenul prevăzut de lege sau stabilit de părți[2], care beneficiază de o reglementare generală în art. 2545-2550 din Codul civil.

Este adevărat că noțiunea de „decădere” este foarte cuprinzătoare, astfel că, pe lângă decăderile care se produc ca urmare a curgerii unui termen, dublate de inacțiunea titularului dreptului sau a facultății civile în intervalul respectiv, există și decăderi care operează în urma acțiunii sau, mai degrabă, am putea spune, a exercitării defectuoase a unor drepturi de către titular ori ca urmare a neexecutării unei obligații.[3]Toate aceste ipoteze au fost incluse în literatura de specialitate în sfera noțiunii de „decădere lato sensu[4]. Ele sunt însă străine de curgerea unui termen sau, cel puțin, nu operează ca o consecință directă și exclusivă a curgerii unui termen. Ca atare, ele sunt în mod elementar excluse din ipoteza normei cuprinse în art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, care se referă la „termenele de decădere”.

Mai mult decât atât, deși termenele de decădere substanțială, în contextul reglementării generale din art. 2545-2550 din Codul civil, pot fi atât prevăzute de lege, cât și stabilite de părți prin convenție ori act unilateral, nu putem primi interpretarea potrivit căreia sintagma „de orice fel” ar fi fost introdusă în textul normei din Decret cu scopul limitat la a include în sfera sa de aplicare și termenele de decădere substanțială convenționale. În nicio altă reglementare cu privire la decăderea substanțială legiuitorul nu a fost nevoit să facă o asemenea precizare suplimentară, deoarece regimul decăderii este uniform și vizează în egală măsură atât termenele prevăzute de lege, cât și cele stabilite de părți. Un exemplu în acest sens este regula tranzitorie cu privire la termenele de decădere cuprinsă în art. 205 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în care s-a utilizat formularea „termene de decădere”, fără niciun atribut suplimentar. În consecință, introducerea formulării „de orice fel” numai pentru a desemna termenele de decădere substanțială convenționale ar fi fost superfluă, iar o interpretare care să ducă la această concluzie s-ar face în continuare vinovată de păcatul încălcării principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.

Prin urmare, singura interpretare validă a noțiunii de „termene de decădere de orice fel” din art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 este aceea care înglobează orice situație în care expirarea termenului determină stingerea facultății civile sau a dreptului ca urmare a neexercitării sale, indiferent de natura substanțială sau procesuală a dreptului.

Înainte de a trage concluzia că toate termenele procedurale peremptorii și absolute[5] sunt supuse suspendării instituite de textul de lege analizat, trebuie surprinsă o nuanță, justificată de interpretarea sistematică a art. 41 din Anexa nr. 1 la Decret și a art. 42 alin. 1-5 din același act normativ. Astfel, suspendarea termenelor procedurale în mod nediscriminatoriu în baza art. 41 este incompatibilă cu regula continuării judecății în cauzele la care se referă art. 42 alin. 1, cauze care nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute în alin. 6 al aceluiași articol.

Decăderea de drept procesual este una dintre instituțiile care contribuie decisiv la asigurarea dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6, par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 21, alin. 3 din Constituția României din 1991, republicată. Legiuitorul din 2010 a mers cu un pas mai departe, garantând în art. 6, alin. 1 din Codul de procedură civilă dreptul la judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil. Ad absurdum, cum s-ar putea asigura continuarea judecății în cauzele prevăzute la art. 42 alin. 1 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, deci și respectarea dezideratului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil, dacă cel îndreptățit la efectuarea unui act de procedură nu ar mai fi constrâns să îl efectueze de funcția mobilizatoare a decăderii dintr-un termen peremptoriu, suspendat prin efectul art. 41 din Anexa nr. 1 la Decret?

Ca atare, numai termenele de procedură fixate sub sancțiunea decăderii în legătură cu procesele care sunt suspendate în conformitate cu art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 vor fi, la rândul lor, suspendate ori, după caz, nu vor începe să curgă ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României[6].

Concluzia extrasă în paragraful precedent nu este știrbită nici de împrejurarea că, în privința termenelor de decădere procesuală nu există o reglementare generală a suspendării. Pe de o parte, o asemenea instituție nu este exclusă de plano de vreo normă în vigoare la data instituirii stării de urgență, cuprinsă în Codul de procedură civilă sau în alte acte normative. Pe de altă parte, legea reglementează expres situații particulare de suspendare a unor termene procedurale. De exemplu, art. 418 din Codul de procedură civilă consacră suspendarea termenului de perimare. În acest context, legiuitorul este îndreptățit să extindă instituția suspendării, dacă apreciază că este necesar, și la alte termene procedurale, ceea ce, de altfel, a și făcut prin Decretul nr. 195/2020.

În plus, modul în care a fost redactat art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 confirmă faptul că art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 are în vedere și termenele procedurale. Primul dintre cele două texte de lege menționate folosește aceeași noțiune – „termene de decădere de orice fel” – ca cel din urmă, dar introduce excepția de la regula suspendării/amânării cursului pentru termenele prevăzute la art. 63 alin. 12 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020. Or, așa cum vom evidenția în Secțiunea a II-a, art. 63 alin. 12 din al doilea Decret nu cuprinde întreaga sferă a termenelor procedurale, ci doar cea a termenelor procedurale în curs. De aceea, este exclusă intenția legiuitorului de a înlătura toate termenele procedurale din sfera de aplicare a art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, motiv pentru care se justifică în continuare utilizarea sintagmei „de orice fel”, cu aceeași intenție ca în art. 41 din primul Decret: de a nu lăsa niciun termen procedural peremptoriu și absolut în afara ipotezei normei (în special, așa cum vom vedea în Secțiunea a III-a, termenele al căror moment de declanșare, stabilit potrivit legii, survine prelungirii stării de urgență).

B. Termene de exercitare a căilor de atac

Dacă art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 are menirea de a constitui reglementarea generală a sorții termenelor procedurale peremptorii pe durata stării de urgență, art. 42 alin. 7 teza I din același act normativ reglementează situația specială a termenelor pentru exercitarea căilor de atac în procesele supuse suspendării, potrivit art. 42 alin. 6, aflate în curs la momentul instituirii stării de urgență, deci care au început deja să curgă înainte de data de 16 martie 2020. Potrivit acestei dispoziții legale, „[t]ermenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență”.

Deși textul are o anumită doză de ambiguitate, apoziția „în curs la data instituirii prezentei stări de urgență” se referă la termenele de exercitare a căilor de atac, iar nu la cauzele prevăzute la alin. 6. În sprijinul acestei afirmații stau mai multe argumente.

În primul rând, sintagma „aflate în curs la…”, izolată între virgule, este utilizată de legiuitor și cu alte ocazii pentru a desemna termenele care au început să curgă anterior unui anumit moment. Cel mai bun exemplu este art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care stabilește că „[t]ermenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă”.

În al doilea rând, cu privire la cauze, legiuitorul utilizează în mod uzual formularea „în curs de judecată”, iar nu „aflate în curs la”. Un exemplu în acest sens este art. 25 din Codul de procedură civilă, care reglementează legea aplicabilă din punct de vedere temporal pricinilor începute înainte de modificarea legii de procedură.

În al treilea rând, după cum rezultă chiar din art. 25 din Codul de procedură civilă, invocat în paragraful anterior, prin procese ori cauze „în curs”, legiuitorul înțelege cauze care nu au fost soluționate definitiv la momentul la care se raportează. Or toate procesele suspendate conform art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 sunt, prin ipoteză, în curs, pentru că nu au fost soluționate definitiv la momentul instituirii stării de urgență. În aceste circumstanțe, formularea „aflate în curs” și-ar pierde orice relevanță proprie, cu încălcarea principiului de interpretare a normelor actus intepretandus est potius ut valeat quam ut pereat, evocat în subsecțiunea precedentă.

În al patrulea rând, ar fi fost o dovadă de inconsecvență în tehnica de reglementare și, în același timp, lipsit de utilitate ca legiuitorul să reglementeze întreruperea termenelor de exercitare a căilor de atac, fără să o restrângă la termenele care au început să curgă înainte de instituirea stării de urgență. Pe de o parte, o asemenea restrângere este concordantă cu faptul că întreruperea este specifică termenelor care au început deja să curgă înainte de momentul la care intervine împrejurarea de care legea leagă efectul întreruptiv, așa cum reiese din art. 184 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care face distincție între amânarea începutului curgerii termenului și întrerupere, stabilind expres că cea din urmă operează dacă termenul începuse deja să curgă anterior. Pe de altă parte, termenele pentru exercitarea căilor de atac care ar fi trebuit să înceapă să curgă, potrivit legii, după instituirea stării de urgență, cad sub incidența art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, care, așa cum vom evidenția în continuare, este suficient pentru a atinge obiectivul scontat de legiuitor.

Așadar, în cazul în care hotărârile supuse căilor de atac sunt comunicate ulterior intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020, termenele de exercitare a acestora scapă reglementării date de art. 42 alin. 7 teza I din Anexa nr. 1 la același act normativ, întrucât la data intrării în vigoare a acestuia nu se aflau în curs. Curgerea lor ar fi fost antrenată, în principiu, de momentul comunicării hotărârii supuse căii de atac, în acord cu regula instituită de art. 184 din Codul de procedură civilă, conform căreia: „[t]ermenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”.

Răspunsul pentru această ipoteză de lucru decurge din analiza efectuată în cadrul Subsecțiunii A și, deci, este dat de art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020: termenele de decădere de orice fel, deci inclusiv termenele de exercitare a căilor de atac, neaflate în curs, în cauzele suspendate de drept prin efectul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decret, nu vor începe să curgă.

Deși au existat autori care au susținut contrariul, respectiv că pentru acest din urmă scenariu termenele pentru exercitarea căilor de atac vor curge nestingherite, deoarece art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 nu ar fi incident, nu există nicio rațiune pentru care legiuitorul să fi considerat că cei împotriva cărora ar începe să curgă termenele de exercitare a căilor de atac ulterior intrării în vigoare a Decretului pot acționa plenar, spre deosebire de cei pentru care aceleași termene se aflau în curs la data instituirii stării de urgență și pentru care vor curge noi termene, de aceeași durată, la data încetării stării de urgență, potrivit art. 42 alin. 7 teza I din Anexa nr.1 la Decretul 195/2020.

Dimpotrivă, părțile sau, după caz, alte persoane interesate care nu au formulat calea de atac până la data instituirii stării de urgență, deși termenul începuse să curgă, se găsesc în exact aceeași situație ca cei cărora li se comunică hotărârea după instituirea stării de urgență. Ambele categorii de subiecte de drept sunt afectate de aceeași „imposibilitate de a acționa” pe toată durata stării de urgență, prezumată absolut de legiuitor, drept pentru care nu se justifică nicio diferență de tratament între ele. Prin urmare, singura interpretare conformă cu realizarea dezideratului de protecție/conservare a dreptului de a promova calea de atac este cea potrivit căreia toți titularii acestui drept, indiferent dacă termenele pentru exercitarea căilor de atac la care sunt supuși, potrivit legii, se aflau în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 sau ar fi început să curgă ulterior, pe perioada stării de urgență, vor avea la dispoziție, după încetarea acesteia un nou termen de exercitare a căii de atac.

C. Alte termene procedurale peremptorii și absolute

Așa cum am evidențiat în Subsecțiunea A, din interpretarea art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, atât în cheie sistematică, cât și în cheie teleologică, rezultă că orice alte termene procedurale fixate sub sancțiunea decăderii, în afara celor pentru exercitarea căilor de atac, vor fi suspendate la data intrării in vigoare a Decretului (termene care începuseră să curgă) sau nu vor începe să curgă (termene al căror curs ar fi antrenat de momentul comunicării unui act de procedură pe durata stării de urgență).

Cu alte cuvinte, legiuitorul a fixat, cu titlu de regulă, în cadrul art. 41 din Anexa nr. 1 la Decret, că termenele procedurale peremptorii și absolute vor fi suspendate dacă au început să curgă înainte de data intrării în vigoare a Decretului, sau, după caz, nu vor începe să curgă.

Doar cu titlu de excepție, legiuitorul a prevăzut în art. 42 alin. 7 teza I din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 că pentru termenele peremptorii pentru exercitarea căilor de atac, aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului, va opera întreruperea.

Și pentru această ipoteză au existat autori/practicieni ai dreptului care au susținut că nu este exclusă interpretarea potrivit căreia termenele de decădere procesuală, altele decât cele pentru exercitarea căilor de atac, ar curge nestingherit. Or, o atare interpretare speculativă nu ar putea avea drept eșafodaj decât aparenta neclaritate a modului de redactare a art. 41 din Anexa nr. 1 la Decret.

Dacă interpretarea sintagmei „termene de decădere de orice fel” realizată în cadrul Subsecțiunii A de mai sus nu ar fi suficientă pentru a conduce la concluzia potrivit căreia termenele peremptorii și absolute (altele decât cele pentru exercitarea căilor de atac) se suspendă sau nu încep să curgă pe durata stării de urgență, interpretarea teleologică elimină orice neclaritate.

La fel ca în ipoteza termenelor privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul a prezumat absolut aceeași imposibilitate de a acționa generată de starea de urgență în toate celelalte cazuri în care un subiect de drept trebuie să îndeplinească un act de procedură supus unui termen de decădere. Pentru a conserva drepturile procesuale ale tuturor acestor subiecte de drept, legiuitorul s-a oprit prin Decretul nr. 195/2020 (art. 41 din Anexa nr. 1) la soluția suspendării termenelor procedurale aflate în curs, respectiv la amânarea cursului, pentru termenele care nu începuseră să curgă la data intrării în vigoare a Decretului.

De altfel, interpretarea conform căreia toate aceste termene ar curge nestingherit este incompatibilă inclusiv cu suspendarea de drept a cauzelor, prin efectul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020. Cu alte cuvinte, suspendarea activității de judecată ar fi limitată artificial, doar la concursul instanțelor în realizarea judecății, părțile urmând a se comporta conform prescripțiilor Codului de procedură civilă în materia termenelor de decădere procesuală. Într-o astfel de interpretare, legiuitorul ar legitima ideea conform căreia „imposibilitatea de acțiune” generată de împrejurarea care a justificat instituirea stării de urgență ar viza doar instanțele, in timp ce părțile ar fi în mod miraculos ocolite de supliciul pandemiei COVID 19. O asemenea interpretare nu poate fi primită, neavând niciun temei. Nu se poate deci concepe un proces suspendat în care totuși termenele de procedură curg în continuare.

III. Soarta termenelor de procedură sub imperiul Decretului nr. 240/2020

La data de 14.04.2020, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 311 Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României. Prezintă interes pentru prezenta analiză următoarele prevederi ale Anexei nr. 1 la acest Decret:
– Art. 62: „[p]rescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.
– Art .63 alin. 11: „[î]n temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.
– Art. 63 alin. 12: „[t]ermenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (11) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.

În primul rând, în temeiul prevederilor art. 63 alin. 11 din Anexa nr. 1 din Decretul nr. 240/2020, cauzele civile care nu sunt de urgență deosebită vor rămâne suspendate de plin drept pe durata stării de urgență.

În al doilea rând, legiuitorul a menținut soluția suspendării/amânării termenelor de decădere de orice fel, așa cum am evidențiat mai sus, cu o excepție mai larg conturată decât cea instituită prin prevederile art. 42 alin. 7 teza I din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020.

Astfel, nu vor fi suspendate, ci întrerupte termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel, în cauzele suspendate de plin drept prin efectul art. 63 alin. 11 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, aflate în curs la data prelungirii stării de urgență.

Având în vedere modul de redactare a prevederilor art. 63 alin. 12 din Anexa nr. 1 la Decret, se impune a fi făcută următoarea distincție în analiză: regimul termenelor aflate în curs la data prelungirii stării de urgență și regimul termenelor care nu începuseră să curgă la data prelungirii stării de urgență.

În privința termenelor peremptorii și absolute aflate în curs la data de prelungirii stării de urgență se pot identifica următoarele două scenarii:
– termenele aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 și suspendate în temeiul art. 41 din Anexa nr. 1 la acest act normativ. Toate aceste termene, deși suspendate, își începuseră cursul la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020, deoarece începutul lor nu fusese amânat de prevederile Decretului nr. 195/2020;
– termene aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020, în cauzele de urgență deosebită, care, ulterior intrării în vigoare a acestuia, trec în registrul cauzelor care nu sunt de urgență deosebită, prin hotărâre a colegiului de conducere al Înalte Curți de Casație și Justiție, respectiv prin hotărâri ale colegiilor de conducere ale curților de apel, potrivit art. 63 alin. (1) din Decret, care permite actualizarea, după împrejurări, a acestui registru.

Astfel, pentru termenele aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 va opera întreruperea, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Cu alte cuvinte, putem presupune că legiuitorul a simțit nevoia uniformizării regimului de tratament instituit prin Decretul nr. 195/2020, care consta în întreruperea termenelor aflate in curs pentru exercitarea căilor de atac, respectiv în suspendarea celorlalte termene procedurale de decădere aflate în curs la data instituirii stării de urgență.

În vederea uniformizării, legiuitorul a decis întreruperea tuturor termenelor peremptorii și absolute aflate în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgență. Nu ar fi existat nicio rațiune pentru care doar titularii căilor de atac să fi beneficiat de un nou termen, ulterior încetării stării de urgență, în timp ce toate celelalte subiecte de drept să aibă la dispoziție, prin ipoteză, doar partea din termenul procedural neepuizată la data suspendării în temeiul art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020. Similar cu raționamentul referitor la termenele de exercitare a căilor de atac prezentat în Subsecțiunea I.B, și în acest caz ambele categorii de subiecte de drept comparate sunt afectate de aceeași „imposibilitate de a acționa” pe toată durata stării de urgență, prezumată absolut de legiuitor. Așadar, prin noua reglementare s-a eliminat această diferență nejustificată de tratament care decurgea din reglementarea anterioară.

În ceea ce privește termenele de decădere procesuală (inclusiv pentru exercitarea căilor de atac) care nu erau în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 va deveni incidentă regula instituită în art. 62 din Anexa nr. 1 la acesta, respectiv ele nu vor începe să curgă pe durata stării de urgență.

Trebuie precizat că rămâne, totuși, un scenariu mai degrabă teoretic, în care ar fi incidentă suspendarea instituită de prevederile art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020: situația în care ulterior prelungirii stării de urgență ar începe să curgă termene procedurale în cauze de urgență deosebită, iar ulterior aceste cauze ar fi trecute în registrul proceselor care nu sunt de urgență deosebită, potrivit art. 63 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Decret. Dacă, la momentul actualizării registrului menționat aceste termene peremptorii nu au expirat, vor fi suspendate conform în acord cu art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020.

În această împrejurare nu va putea opera întreruperea antamată de norma specială din art. 63 alin. 12 din Anexa nr. 1 la Decret, întrucât termenele nu erau în curs la data prelungirii stării de urgență. Într-o atare situație se impune, deci, revenirea la regula generală care presupune doar suspendarea.

IV. Concluzii

Concluziile acestui studiu sunt următoarele:
– termenele pentru exercitarea căilor de atac, aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, ulterior încetării stării de urgență;
– orice alte termene procedurale peremptorii și absolute, aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020, s-au suspendat până la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020;
– toate termenele procedurale instituite sub sancțiunea decăderii (inclusiv pentru exercitarea căilor de atac) aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 (inclusiv termenele procedurale suspendate la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020) s-au întrerupt cu acest prilej;
– toate termenele procedurale peremptorii și absolute (inclusiv pentru exercitarea căilor de atac) care ar fi trebuit, potrivit legii, să înceapă să curgă în timpul stării de urgență, nu vor începe să curgă decât după încetarea acesteia.


[1] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2011, pp. 47-48.
[2] Pentru definiții similare, a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediția a XI-a, revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 242; I. Reghini, Șerban Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ediția a 2-a, revăzută și adăugită, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008, p. 677; M. Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pp. 137-138.
[3] M. Vasseur, Délais préfix, délais de prescription, délais de procédure, în RTD civ. 1950, p. 442. Astfel de exemple sunt decăderea din exercițiul drepturilor părintești, reglementată de art. 508 și urm. din Codul civil, și decăderea din beneficiul termenului, reglementată în art. 1417-1419 din același act normativ.
[4] M. Nicolae, op. cit., p. 138, nota de subsol nr. 2.
[5] Pentru o foarte competentă clasificare a termenelor procedurale, a se vedea M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. I – Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 784-787.
[6] Concluzia prezintă utilitate doar pentru termenele de succesiune, iar nu și la cele de regresiune. În privința celor din urmă, suspendarea de drept a cauzei va determina automat, fără a fi necesară intervenția legiuitorului, prelungirea lor ca o consecință a prorogării, după încetarea stării de urgență, a reperului temporal față de care se calculează.


Av. Ion Croitoru, Senior Associate – Răzvan Dincă & Asociații
Av. Cristian Radu, Senior Associate – Răzvan Dincă & Asociații


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.