Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Foaia de parcurs europeană pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare
16.04.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 15 aprilie 2020, Comisia Europeană, în cooperare cu președintele Consiliului European, a prezentat o foaie de parcurs europeană pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare luate în urma pandemiei cauzate de coronavirus, potrivit unui comunicat.

Recunoscând specificul fiecărei țări, foaia de parcurs europeană stabilește următoarele principii-cheie:

– Este deosebit de important să se stabilească un calendar. Decizia că a sosit momentul oportun pentru a relaxa măsurile de izolare ar trebui să se bazeze pe criteriile următoare:
i. criterii epidemiologice care să evidențieze diminuarea semnificativă și stabilizarea răspândirii bolii pe o perioadă îndelungată;
ii. existența unor capacități suficiente în cadrul sistemului de sănătate, ținând seama, de exemplu, de rata de ocupare a secțiilor de terapie intensivă și de disponibilitatea cadrelor sanitare și a materialului medical;
iii. o capacitate adecvată de monitorizare, inclusiv capacitatea de testare la scară largă pentru a detecta și a izola rapid persoanele infectate, precum și capacitatea de localizare și de urmărire.

– Este nevoie de o abordare europeană. Deși calendarul și modalitățile de ridicare a măsurilor de izolare diferă de la un stat membru la altul, avem nevoie de un cadru comun care să fie bazat pe:
i. studii științifice axate pe sănătatea publică, cu recunoașterea faptului că încetarea măsurilor restrictive presupune asigurarea unui echilibru între beneficiile pentru sănătatea publică și impactul social și economic;
ii. coordonarea dintre statele membre, pentru a evita efectele negative. Este o chestiune de interes european comun;
iii. respect și solidaritate. Acest lucru este esențial atât din punct de vedere sanitar, cât și socioeconomic. Cerința minimă este ca, înainte de a ridica măsurile de izolare, fiecare stat membru să notifice în timp util acest lucru celorlalte state membre și Comisiei și să țină seama de punctele de vedere ale acestora.

– Pentru ieșirea treptată din izolare sunt necesare măsuri de însoțire, printre care:
i. colectarea de date armonizate și dezvoltarea unui sistem solid de raportare și de depistare a contacților, inclusiv cu ajutorul unor instrumente digitale care să respecte pe deplin confidențialitatea datelor;
ii. extinderea capacității de testare și armonizarea metodologiilor de testare. Astăzi, Comisia – în consultare cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor – a adoptat o serie de orientări privind diferitele teste de depistare a coronavirusului și performanțele acestora;
iii. o sporirea capacității și rezilienței sistemelor naționale de sănătate, în special pentru a răspunde creșterii prevăzute a numărului de infecții care va avea loc odată ce vor fi ridicate măsurile restrictive;
iv. consolidarea în continuare a capacităților în materie de echipamente medicale și echipamente individuale de protecție;
v. dezvoltarea de tratamente și medicamente sigure și eficace, precum și dezvoltarea și introducerea accelerată a unui vaccin pentru a pune capăt răspândirii coronavirusului.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Prioritatea noastră numărul unu o constituie salvarea de vieți omenești și protejarea europenilor împotriva coronavirusului. În același timp, a sosit momentul să ne îndreptăm privirea către viitor și să ne concentrăm asupra protejării mijloacelor de subzistență. Deși situația diferă încă foarte mult de la un stat membru la altul, toți europenii se întreabă, pe bună dreptate, când și în ce ordine vor putea fi ridicate măsurile de izolare. Pentru o planificare responsabilă pe teren, care să asigure echilibrul adecvat între protecția sănătății publice și funcționarea societăților noastre, avem nevoie de o bază solidă. Din acest motiv, Comisia a elaborat un catalog de orientări, criterii și măsuri pe baza căruia se poate acționa în mod judicios. Punctul forte al Europei rezidă în echilibrul său social și economic. Împreună, învățăm unii de la alții și ajutăm Uniunea Europeană să iasă din această criză”.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti