Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Implicațiile jurisprudenței Curții Constituționale asupra supravegherii tehnice
17.04.2020 | Fabiana-Gabriela ȘOȘOI

JURIDICE - In Law We Trust
Fabiana-Gabriela Șoșoi

Fabiana-Gabriela Șoșoi

I. Introducere

În lumina instabilității care privește normele ce reglementează desfășurarea procesului penal și a sesizării Curții Constituționale cu din ce în ce mai multe excepții de neconstituționalitate privitoare la aceste norme, se pune problema aplicării în practică a deciziilor date de aceasta. Deciziile Curții Constituționale în ceea ce privește activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații în procesul penal au condus la o reglementare limitativă a atribuțiilor acestuia în procesul penal și la consolidarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor cu privire la viața privată a acestora.

Supravegherea tehnică reprezintă una dintre modalitățile prin care organele judiciare strâng probe în procesul penal și pare să fie, în ultimul timp, din ce în ce mai mult în atenția tuturor, fie că fac sau nu parte din sistemul judiciar. Faptul că aceasta presupune o atingere a dreptului la viață privată al cetățenilor o face să fie un subiect atât de dezbătut și care generează multiple dificultăți și opinii diferite cu privire la soluționarea probemelor generate.

Consecința, dezvoltată neexhaustiv în această lucrare, este o analiză a impactului avut de câteva dintre Deciziile Curții Constituționale asupra activităților de dispunere și efectuare a supravegherii tehnice, ajungând să se pună întrebarea ce valabilitate mai are supravegherea tehnică realizată de către organele Serviciului Român de Informații și în ce modalități informațiile obținute de către acestea mai constituie mijloace de probă în procesul penal.

II. Precizări prealabile

În primul rând, trebuie menționată delimitarea noțiunilor de probă-mijloc de probă-procedeu probatoriu, prevăzute de dispozițiile art. 97 Codul de procedură penală. Așadar, proba, în procesul penal, reprezintă orice împrejurare de fapt care are relevanță informațională și servește la aflarea necesității sau nu de a interveni răspunderea penală într-o cauză penală. Mijloacele de probă sunt expres prevăzute la art. 97 alin. (2) C. proc. pen. și pot fi definite drept acele instrumente juridice prin care probele existente pot fi concret valorificate în cauzele penale. În fine, procedeele probatorii sunt activități, modalități legale prin care proba devine mijloc de probă.

Totodată, se impune a preciza conținutul activităților de supraveghere tehnică. O primă definiție este regăsită în Codul de procedură penală la art. 138 alin. (13), care menționează că supravegherea tehnică reprezintă utilizarea uneia dintre metodele speciale de supraveghere prevăzute la alin. (1) literele a)-d) ale aceluiași articol. Prin urmare, supravegherea tehnică presupune unul sau mai multe dintre următoarele procedee probatorii:
a. Interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță;
b. Accesul la un sistem informatic;
c. Supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d. Localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice.

Aplicând distincția evidențiată anterior la problema analizată în această lucrare, supravegherea tehnică reprezintă un procedeu probatoriu, în timp ce probele sunt informațiile cu relevanță penală transformate în mijloacele de probă pe care le reprezintă procesele verbale de redare a înregistrărilor, fotografiile realizate etc.

Articolele 139-146 C. proc. pen reglementează în detaliu procedura supravegherii tehnice, printre care se numără condițiile care trebuie îndeplinite în respectiva cauză, persoanele autorizate să dispună supravegherea tehnică și cele autorizate să o pună în executare, durata maximă legală pentru care supravegherea tehnică poate fi dispusă.

III. Problemele evidențiate de Curtea Constituțională

O primă problemă tranșată de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 51/2016, a privit dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen, actualmente în vigoare sub forma „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializăți din cadrul poliției”. Obiectul excepției de neconstituționalitate care a privit acest articol a fost sintagma „ori de alte organe specializate ale statului”, care în momentul actual nu se mai regăsește în cuprinsul articolului, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale, fiind invocat faptul că norma nu era suficient de clară întrucât această noțiune de organ specializat al statului nu este precizată nici în Codul de procedură penală, nici în cuprinsul altor legi speciale, astfel încât s-a creat posibilitatea ca printr-o interpretare in extenso a normei să interfereze în activitatea de urmărire sau de cercetare penală organe ale statului care nu aparțin noțiunii de organ de urmărire penală prevazută în Codul de procedură penală, în speță lucrătorii specializați ai Serviciului Român de Informații. Cu privire la aceștia, însăși Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații prevede că nu au calitatea de organe de urmărire penală, fiindcă Serviciul Român de Informații este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte componentă a sistemului național de apărare, activitatea sa fiind organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.[1]

Așadar, procedeul probatoriu pus în discuție de această decizie a Curții Constituționale a fost reprezentat de supravegherea tehnică prevăzută de C. proc. pen, efectuată de organele specializate ale statului – altele decât organele de urmărire penală, problema vizată de Curtea Constituțională reprezentând-o categoria organelor care au dreptul de a efectua acest procedeu probatoriu. Procedeele de supraveghere tehnică aplicate pentru rațiuni de securitate națională în temeiul Legii 51/1991 privind securitatea națională, chiar dacă au furnizat probe în cauzele penale, au rămas valabile, nefăcând obiectul de analiză prin această Decizie.

Cu atât mai mult, anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală la 1 februarie 2014, Vechiul Cod de procedură penală din 1968 nu reglementa punerea în executare a supravegherii tehnice de către alte servicii specializate ale statului. Acest lucru a însemnat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” nu exista în Vechiul Cod de procedură penală, fiind introdusă de legiuitor odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală în februarie 2014 și care a avut în acest fel o existență relativ redusă, dat fiind declararea acesteia ca neconstituțională în februarie 2016. Cu toate acestea, chiar și înainte de aplicarea Noului Cod de procedură penală, Serviciul Român de Informații intervenea în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, activitate realizată datorită unor protocoale încheiate între Ministerul Justiției-Ministerul Public-Serviciul Român de Informații, problemă care a făcut obiectul Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale, care urmează să fie analizată ulterior.

Tot cu privire la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale și ca urmare a declarării ca neconstituțională a sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului”, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, art. 142 alin. (1) C. proc. pen. a fost pus în acord cu Decizia, nemaiprevăzând sintagma „ori de alți lucrători specializați”, iar art. 13 din Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații a fost modificat, acordându-se organelor Serviciului Român de Informații calitatea de organe de cercetare penală speciale exclusiv pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pentru activitățile infracționale expres și limitativ prevăzute de lege, anume pentru infracțiunile ce vizează securitatea națională și pentru infracțiunile de terorism. Orice altă activitate care nu se circumscrie acestei sfere și care va fi efectuată de Serviciul Român de Informații va urma să fie lovită de sancțiunea nulității. Astfel, Serviciului Român de Informații îi corespunde în continuare dreptul legal de a supraveghea, dar informațiile obținute puteau fi valorificate doar ca urmare a sesizării parchetului cu privire la activitățile infracționale descoperite prin activitatea de supraveghere tehnică.

Având în vedere această Decizie a Curții Constituționale asupra art. 142 C. proc. pen, s-a pus problema sancțiunii care va interveni asupra probelor rezultate din supravegherea tehnică efectuată de Serviciul Român de Informații anterior acestei Decizii. Deși în doctrină[2] s-a apreciat că această excepție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională ar fi trebuit, de fapt, respinsă ca inadmisibilă, efectele deciziei Curții Constituționale sunt general obligatorii și trebuie aplicate ca atare. Motivul considerării ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate de către unii dintre doctrinari este reprezentat de faptul că supravegherea tehnică la care face referire obiectul deciziei a fost efectuată în baza Vechiului cod de procedură penală din 1968, conform dispozițiilor articolelor 911 și 912, care, cu atât mai mult, fuseseră declarate constituționale prin Deciziile nr. 410/2008 și 962/2009 ale Curții Constituționale. Actele procesuale de dispunere a supravegherii tehnice, precum şi actele procedurale de punere în executare a mandatelor au respectat dispoziţiile legale în vigoare la data acestora, astfel încât situaţia premisă a existenţei unei încălcări a dispoziţiilor legale care să facă aplicabilă nulitatea unui act procesual sau procedural se pare că nu ar fi putut fi reţinută, pentru că nu este vorba de o încălcare a normei în vigoare, ci de efectuarea unor activități cu respectarea unor prevederi legale care, ulterior, au fost declarate neconstituționale.

Însă, așa cum am menționat, decizia Curții Constituționale este obligatorie și a trebuit identificată soluția aplicabilă în practică în privința valabilității supravegherii tehnice. Această soluție, cum a arătat însăși Curtea Constituțională în considerentele deciziei sale[3], nu ar fi putut fi decât nulitatea, pentru că aceasta este sancțiunea încălcării dispozițiilor care reglementează desfășurarea procesului penal, cu consecința ce decurge din aceasta, anume excluderea probelor, conform art. 102 alin. (3) C.proc.pen. Însă, pentru ca proba să fie obținută nelegal, este necesar ca mijlocul de probă sau procedeul probatoriu prin care este obținută să fie nelegal, presupunând astfel nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Faptul că sintagma care făcea ca organe extrajudiciare să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică a fost declarată neconstituțională nu conduce automat la concluzia că aceste organe au pus în executare respectivele mandate cu încălcarea dispozițiilor art. 142, așa cum erau în vigoare anterior deciziei Curții Constituționale, astfel încât s-a considerat că pentru probele obținute prin aceste mandate de supraveghere tehnică (anterior Deciziei nr. 51/2016) nu se poate pune problema nulității[4]. O eventuală excludere a probelor rezultate din supravegherea tehnică efectuată anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 de către organele Serviciului Român de Informații nu poate avea ca fundament exclusiv declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, Curtea Constițională a subliniat că această decizie exceptează de la aplicabilitate cauzele definitiv soluționate – pentru acestea ar fi putut fi aplicabil cazul de revizuire prevăzut de Codul de procedură penală la art. 453 alin. (1) lit. f), ale cărui dispoziții au fost însă declarate neconstituționale ulterior Deciziei nr. 51/2016, prin Decizia nr. 126/2016. Cu privire la acest motiv de revizuire, până la declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f), era posibilă solicitarea revizuirii pentru cauzele similare cu o cauză în care hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce această hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată ca neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate în respectiva cauză. Curtea a statuat că nu este constituțional faptul că se putea face revizuire și în cauzele similare cu respectiva cauză în care a fost ridică excepția de neconstituționalitate, ceea ce a făcut ca acest motiv de revizuire să devină inoperant pentru cauzele similare, lăsând astfel, deși în mod inechitabil față de cei condamnați deja în cauzele definitiv soluționate, fără un remediu adecvat valorificarea acestei decizii în cauzele în care au fost administrate astfel de probe, căci altfel ar fi fost încălcat principiul conform căruia deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor.

Însă, Curtea a subliniat că Decizia nr. 51/2016 va fi aplicată în mod corespunzător cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Cu privire la acest aspect, in doctrină[5] s-a argumentat că referirea la cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată este prea restrictivă și că s-a dorit în realitate referirea la cauze aflate pe rolul organelor judiciare, deoarece, în caz contrar, cauzele aflate în faza de urmărire penală nu ar fi intrat sub incidența deciziei Curții Constituționale, lucru inadmisibil în optica actualei Constituții.

Odată stabilit faptul că sancțiunea incidentă este nulitatea, trebuie stabilit felul acesteia: relativă sau absolută. Cum până la acea dată, Curtea nu intervenise asupra articolului 281 alin. (1) C. proc. pen, care reglementează categoria nulităților absolute – lucru pe care l-a facut ulterior prin Decizia nr. 302/2017 prin care a inclus în această categorie și competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală –, nu aveam până în acel moment reglementată ca sancțiune nulitatea absolută pentru încălcarea competenței materiale și după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală. Ca urmare, s-a impus că nulitatea era una relativă, cu condiția ca încălcarea dispozițiilor legale să fi produs o vătămare care trebuie dovedită și cu posibilitatea limitată în timp a invocării nulității relative, precum este reglementată în Codul de procedură penală. De altfel, aplicarea sancțiunii nulității relative a fost susținută și în practica unor instanțe judecătorești[6], un exemplu edificator existând în Încheierea din 5 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara: „S-a apreciat că nulitatea generată de încălcarea dispoziţiilor legale privind realizarea procedeului probatoriu a supravegherii tehnice este relativă, deoarece nu poate fi încadrată în ipotezele limitativ stabilite în cuprinsul art. 281 alin. (1) C. pr. pen., astfel că devin incidente prevederile art. 282 C. pr. pen. Dacă în ceea ce priveşte condiţia încălcării unei dispoziţii legale, îndeplinirea acesteia este în mod evident realizată, în privinţa celorlalte condiţii, respectiv existenţa unei vătămări a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principiali şi imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desfiinţarea actului, şi aceasta este îndeplinită. Probele obţinute prin supravegherea tehnică, efectuate de un organ necompetent, au legătură cu persoana inculpaţilor care, prin interceptările convorbirilor şi comunicaţiilor, au suferit o imixtiune în viaţa privată, date relevante despre viaţa socială, profesională şi familială a acestora fiind cunoscute de persoane neautorizate şi care nu erau îndreptăţite la a efectua acte de cercetare penală, aşa cum sunt şi datele rezultate din transcrierile convorbirilor telefonice.”

Așadar, opiniile cu privire la sancțiunea incidentă au mers în 2 direcții: fie este incidentă nulitatea relativă pentru motivele expuse anterior, fie nu este incident niciun caz de nulitate, întrucât la momentul dispunerii supravegherii tehnice, dispozițiile legale de la art. 142 C. proc. pen. au fost respectate și ele s-au bucurat de prezumția de constituționalitate până la data declarării ca neconstituționale de către Curtea Constituțională. Această a doua opinie ar fi putut fi valorificată cu atât mai mult cu cât s-ar observa că organele de urmărire penală doar s-au folosit de infrastructura tehnică a Serviciului Român de Informații și redarea convorbirilor de pe suporții optici ar fi fost făcută în integralitate de către organele de urmărire penală prevăzute de C. proc. pen, organele Serviciului Român de Informații neintervenind cu acte de punere în executare. În acest sens, într-o problemă de practică neunitară, și opinia din partea Institutului Național al Magistraturii a fost în sensul de a se face dinstincțe între suportul tehnic oferit de Serviciul Român de Informații și activitățile de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, putându-se discuta despre nulitatea acestora doar în situația în care ar fost depășită sfera sprijinului tehnic și s-a trecut la activități de punere în executare reprezentând acte de urmărire penală.[7]

Odată cu Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, s-a pus o nouă problemă, anume posibilitatea ca mandatale de supraveghere tehnică puse în aplicare de organele din cadrul Serviciului Român de Informații anterior Deciziei Curții Constituțonale nr. 51/2016 să fie lovite de nulitate absolută. Susținerea sancțiunii nulității absolute s-a făcut prin prisma Deciziei nr. 302/2017, însă această decizie nu se referă la orice formă a competenței organelor de urmărire penală, ci numai la efectuarea de către un parchet ierarhic inferior a urmăririi penale cu încălcarea normelor privind competența materială sau personală a parchetului ierarhic superior. Or, problema este că organele Serviciului Român de Informații nici măcar nu se circumscriu noțiunii de organ de urmărire penală, fiind astfel evidențiat faptul că art. 281 alin. (1) lit. b) sub noua sa formă nu ar fi putut fi incident în această problemă.

Problema unei nulități absolute poate fi susținută doar prin raportare la încălcarea unei competențe generale, întrucât punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a fost realizată cu încălcarea normelor de competență generală a organelor judiciare. În cadrul acestei probleme, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a impus punctul de vedere[8], prevăzând că interceptările efectuate anterior deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații cu ocazia punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă acte de urmărire penală și aceste acte de punere în executare sunt procedee probatorii la a căror realizare nu pot participa decât organele de urmărire penală. Punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe specializate ale statului, care nu au calitatea de organe judiciare și inclusiv suportul tehnic oferit de acestea pentru punerea în executare, nu determină astfel o încălcare a competenţei materiale a organelor de urmărire penală, ci o încălcare a competenţei generale a organelor statului, care se circumscrie tot articolului 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, o astfel de încălcare a competenței organelor statului fiind de natură a atrage cu atât mai mult nulitatea absolută a actelor astfel realizate. Drept urmare, momentul până la care nulitatea absolută poate fi invocată nu este limitat în timp, ci se poate face în orice stare a procesului, conform dispozițiilor art. 281 alin. (3) C. proc.pen.

Ulterior, s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, care a fost admisă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 22/2018[9]. Prin această Decizie, Curtea a statuat că dispozițiile art. 102 alin. (3) C. proc. pen sunt constituționale doar în măsura în care prin sintagma „excluderea probelor” se înțelege și eliminarea din punct de vedere fizic, material, a mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Acest lucru a avut consecințe directe asupra probelor lovite de nulitate, urmând să decurgă din această sancțiune și excluderea lor materială de la dosar. Excluderea probei nelegale apare ca rezultat al unui caz special de nulitate a mijlocului de probă, caracterizată fiind de ideea de încălcare a unei garanții constituționale a drepturilor subiective, aceasta neoperând în mod autonom, ci doar prin derivare din constatarea nulității acelui mijloc de probă. Astfel, constatarea că lucrători specializați din cadrul Serviciului Român de Informații au efectuat activități de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, care exced situației de excepție acordate prin O.U.G nr. 6/2016, va conduce la imposibilitatea folosirii mijloacelor de proba că urmare a constatării nulității absolute a acestora și a excluderii lor din dosare.

Prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a coroborat Deciziile nr. 51/2016 și nr. 302/2017 și s-a pronunțat asupra unei alte probleme în ceea ce privește ingerința Serviciului Român de Informații în activitatea de urmărire penală. Argumentele excepției de neconstituționalitate invocate au vizat faptul că prin semnarea a două protocoale, în anii 2009 și 2016, cu Serviciul Român de Informații, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a încălcat propriile competențe constituționale, învestind Serviciul Român de Informații cu competența de a desfășura activități specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor prin Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații. S-a susținut că cele două protocoale nu au fost publicate în Monitorul Oficial, au avut un caracter secret, nefiind cunoscute nici măcar instanțelor de judecată, conducând astfel la strângerea probelor în faza de urmărire penală pe baza unor reguli secrete, de natură a încălca dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Astfel, Protocolul din 2009 prevedea „constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune comune pentru exercitarea competențelor specifice ale părților, în vederea documentării faptelor prevăzute la art. 2„, iar documentarea infracțiunilor reprezenta, de fapt, exercitarea unor activități specifice organelor de cercetare penală, fiind în acest fel atribuite Serviciului Român de Informații competențe care nu aparțin decât organelor de urmărire penală. Curtea Constituțională a reținut în considerentele Deciziei că Protocolul din 2009 presupune o modificare implicită a Constituției, deoarece au fost atribuite Serviciului Român de Informații competențe care depășeau domeniile reglementate de Constituție. Totodată, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, anterior evocată, activitatea Serviciului Român de Informații se limita la asigurarea sprijinului tehnic pentru activitatea de cercetare penală în ceea ce privește infracțiunile contra siguranței naționale. Protocolul a reglementat o competență a Serviciului Român de Informații de a pune în executare mandate de supraveghere tehnică în procesul penal, acesta neavând calitatea de organ de urmărire penală, depășind astfel sfera competenței reglementată prin Codul de procedură penală și prin legi speciale, care la data semnării Protocolului (2009) nu acordau Serviciului Român de Informații competența de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică.

În ceea ce privește Protocolul din 2016, acesta a fost încheiat după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 și a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 și a încălcat normele legale prin faptul că extindea cooperarea Serviciului Român de Informații cu Ministerul Public dincolo de limitele acordate prin O.U.G nr. 6/2016. Drept urmare, pe lângă infracțiunile contra securității naționale și cele de terorism pentru care Serviciul Român de Informații a primit vocația de organ de cercetare penală special pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, protocolul permitea Serviciului Român de Informații să acționeze și în alte domenii, prin mențiunea “valorificării informațiilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare”, conținută de art. 2 lit. b) din Protocol.[10]

De asemenea, cu privire la acest protocol, Curtea a arătat că acesta îndeplinește exigențele unei colaborări interinstituționale, deoarece relația dintre Serviciul Român de Informații și Ministerul Public este limitată la cea care trebuie să existe între organul de cercetare penală special și procuror, Serviciul Român de Informații și Ministerul Public cooperând în vederea stabilirii condițiilor de acces nemijlocit de către Parchetul General la sistemele tehnice ale Serviciului Român de Informații pentru a efectua supravegherea tehnică. Cu toate acestea, Curtea a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din protocolul din 2016 reiau dispozițiile articolelor cu aceleași numere din protocolul din 2009.

Așadar, prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a constatat că prevederile protocoalelor au adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, făcând dificilă verificarea competenței materiale și personale a organelor de urmărire penală, căci instanțele de judecată au fost obligate să aplice protocoalele ca atare. Tot din considerentele Deciziei[11], se reține că Serviciul Român de Informații a participat, astfel, la efectuarea propriu-zisă a procedeului probatoriu în discuție, deci a efectuat acte de urmărire penală. Cu atât mai mult sunt acte de urmărire penală cele efectuate de Serviciul Român de Informații cu ocazia punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, sub imperiul actualului Cod de procedură penală. Cu toate acestea, deciziile Curții din anii anteriori ofereau instanțelor de judecată premisele ca respectivele protocoale să fie eliminate de către instanțele judecătorești, în baza faptului că se arătase că sancțiunea pentru activitatea desfășurată de lucrătorii specializați din cadrul Serviciului Român de Informații cu depășirea limitelor atribuite, indiferent că este vorba despre astfel de activități desfășurate în baza Vechiului cod de procedură penală sau a actualului cod, va fi nulitatea absolută. Așadar, prin această Decizie, a fost reiterată soluția exprimată prin Decizia nr. 302/2017 cu privire la faptul că în cazul efectuării de către organele Serviciului Româm de Informații de acte care sunt de competența organelor de urmărire penală, vătămarea procesuală este imposibil de înlăturat altfel decât prin excluderea respectivelor probe.

Ca un corolar al acestor decizii, la data de 4 februarie 2020, Curtea Constituțională s-a exprimat cu privire la dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală[12] prin coroborare cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, care oferă posibilitate ca informații din domeniul securității să poată fi comunicate organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni[13]. A fost admisă doar excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 139 alin. (3) C. proc. pen, astfel încât Curtea a subliniat că dispozițiile acestui articol sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate din efectuarea activităților de culegere de informații, menite să restrângă exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.[14]

Până la pronunțarea acestei decizii, era valabilă excepția ca informațiile obținute extrajudiciar de către Serviciul Român de Informații prin mandatele de supraveghere națională să poată fi valorificate ca mijloace de probă atunci când privesc securitatea națională. Pronunțarea de către Curtea Constituțională a acestei decizii face ca această excepție să nu mai opereze, astfel încât informațiile obținute prin interceptări nu mai pot fi direct valorificate, fiind excluse a priori din categoria mijloacelor de probă, însă pot conduce eventual la obținerea unor alte probe de către organele de urmărire penală, ca urmare a informațiilor aflate de pe urma interceptărilor, întrucât art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 care permite acest lucru a rămas în deplină aplicabilitate. Cu toate acestea, faptul că o probă a fost obţinută de organul de urmărire penală în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1991 nu îl va împiedică pe judecător, în analiza contradictorie pe care o va face asupra acesteia, să constate, când este cazul, că această probă este neconcludentă întrucât nu corespunde realităţii sau nu face dovada faptului ori a împrejurării în legătură cu care a fost administrată.

Astfel, această Decizie confirmă atât Deciziile anterior antamate, cât și premisa dispunerii supravegherii tehnice, anume necesitatea ca urmărirea penală să fie începută, pentru că doar în contextul existenței acestui cadru legal se pot strânge și administra probe în mod legal. Este evident faptul că interceptările efectuate cu nerespectarea acestei condiții nu pot fi folosite în procesul penal, întrucât ar fi o flagrantă încălcare a normelor cae reglementează desfășurarea procesului penal.

IV. Concluzii

Curtea Constituțională a intervenit prin numeroase decizii cu privire la supravegherea tehnică, generând consecințe asupra valabilității acesteia, prin acestea făcând distincția între punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de alte organe specializate ale statului şi sprijinul tehnic acordat de aceste organe specializate la punerea în executare a mandatului de către organele de urmărire penală. Curtea a reliefat probleme esențiale într-un stat de drept și importanța pe care statul român trebuie să o acorde structurilor operative care pun în aplicare mandatele de supraveghere tehnică. Este obligatoriu ca întotdeauna organele judiciare să aibă în vedere echilibrul permanent ce trebuie să existe între realizarea tragerii la răspundere penală şi respectarea vieții private a cetățenilor. Mai mult decât atât, cetățenii trebuie protejați împotriva oricărei ingerințe în viața privată a acestora de către organe extrajudiciare.

Văzând implicațiile legale ale acestor Decizii, acestea trebuie corelate și cu realitatea din practica și organizarea judiciară, astfel încât să se creeze posibilitatea ca prin efectuarea activităților de supraveghere tehnică sa fie obținute mijloace de probă valabile pentru valorificarea în procesele penale. Problema o reprezintă însă realizarea unei infrastructuri tehnice care să aparţină organelor judiciare pentru a asigura respectarea cerințelor legale pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. De la data publicării acestor decizii și până în prezent, această infrastructură nu este suficient de bine organizată pentru a crea premisele necesare efectuării supravegherii tehnice la capacitatea sa maximă.

Soluțiile la această problemă pot fi cu siguranță multe și fiecare dintre acestea va atrage întotdeauna atât argumente pro, cât și argumente contra. Într-o scurtă exemplificare ce nu se prezintă a fi nici limitativă, nici având note de experiență în domeniul tehnic, aș putea spune că este necesar să se urmărească asigurarea unor echipamente care să asigure redarea interceptărilor în mod criptat, adică să se înlăture posibilitatea ca persoanele să aibă acces asupra interceptărilor originale și să le altereze conținutul. Totodată, este nevoie de o foarte bună comunicare și reglementare a relațiilor dintre organele judiciare și operatorii de date, de telefonie și de internet, pentru ca acești operatori să furnizeze celor dintâi toate datele necesare rezolvării cauzelor penale.


[1] Art. 1 din Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații.
[2] M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Volumul I, ed. 6, op. cit., 2019, p. 585.
[3] Decizia CCR nr. 51 din 16 februarie 2016 (par. 32).
[4] Bulancea, Slăvoiu în M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C. H. BECK, op. cit., 2017, p. 686.
[5] Bulancea, Slăvoiu în M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. BECK, op. cit., 2017, p. 686.
[6] Curtea de Apel Timişoara, Încheierea din 5 iunie 2018.
[7] Minuta Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel Curtea de Apel București, 16-17 mai 2019 (pct. 6).
[8] Idem.
[9] Decizia CCR nr. 22/2018 (par. 31).
[10] Decizia CCR nr. 26/2019 (par. 18).
[11] Idem (par. 163-165).
[12] Art. 139 alin. (3) C. proc. pen: Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituite mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.
[13] Art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991.
[14] Disponibil aici, ultima consultare 14.04.2020.


Fabiana-Gabriela Șoșoi
Studentă, Facultatea de Drept – Universitatea din București

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.