Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Comisia Europeană. Orientări ref. punerea în aplicare a normelor UE privind procedurile de azil și de returnare și privind relocarea
20.04.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Joi, 16 aprilie 2020, Comisia Europeană a adoptat orientări referitoare la punerea în aplicare a normelor UE privind procedurile de azil și de returnare și privind relocarea în contextul pandemiei de coronavirus și urmează să prezinte orientările statelor membre. În acest fel se dă curs solicitării adresate de statele membre de a li se oferi sfaturi referitoare la modalitățile de asigurare a continuității procedurilor și a respectării, cel puțin, a drepturilor de bază. Orientările au fost elaborate cu sprijinul Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) și al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) și în cooperare cu autoritățile naționale, potrivit unui comunicat.

Procedurile de azil

Măsurile sanitare luate pentru a limita interacțiunea socială între personalul care lucrează în domeniul azilului și solicitanții de azil au un impact asupra proceselor de azil. Ar trebui să se recurgă la flexibilitatea prevăzută în normele UE.
– Cererile ar trebui înregistrate și prelucrate în continuare. Ar trebui permisă toată flexibilitatea posibilă în ceea ce privește termenele și durata prelucrării și examinării cererilor. Cu toate acestea, orice întârziere în procesul de înregistrare nu ar trebui să însemne că solicitanții sunt lăsați fără condiții de primire.
– Interviurile individuale pot fi realizate prin intermediul unor măsuri speciale, de exemplu de la distanță, prin videoconferințe, sau chiar omise dacă este necesar.
– Regulamentul Dublin: cooperarea strânsă dintre statele membre este de o importanță fundamentală pentru buna funcționare a sistemului Dublin. Comisia încurajează toate statele membre să reia transferurile solicitanților, cât mai curând posibil din punct de vedere practic, ținând seama de evoluția circumstanțelor. Înainte de a efectua un transfer, statele membre ar trebui să ia în considerare situația legată de coronavirus, inclusiv cea care rezultă din presiunea puternică exercitată asupra sistemului de sănătate, în statul membru responsabil. În cazul în care transferurile în statul membru responsabil în mod normal nu se pot efectua în termenul aplicabil, statele membre dispun în continuare de posibilitatea de a conveni în mod bilateral să efectueze transferul la o dată ulterioară, situație care trebuie încurajată, de exemplu, pentru minorii neînsoțiți și pentru cazurile de reîntregire a familiei. Comisia și EASO sunt pregătite să faciliteze cooperarea dintre statele membre.
– Condițiile de primire: măsurile de carantină și cele de izolare trebuie să fie rezonabile, proporționale și nediscriminatorii. Solicitanții trebuie să beneficieze de asistența medicală de care au nevoie. Solicitanții care se află în custodie publică ar trebui să aibă în continuare acces la aer liber și orice restricții, cum ar fi limitarea vizitatorilor, trebuie explicate cu atenție.
– Prelevarea amprentelor digitale: În conformitate cu Regulamentul Eurodac, în cazul în care, din cauza măsurilor luate pentru protejarea sănătății publice, nu este posibil ca unui solicitant să îi fie prelevate amprentele digitale, statele membre ar trebui să efectueze prelevarea cât mai curând posibil și nu mai târziu de 48 de ore de la încetarea existenței unor astfel de motive de sănătate.

Relocare

Izbucnirea pandemiei de coronavirus a dus la o perturbare gravă a operațiunilor de relocare. Statele membre, Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OMI) au suspendat temporar operațiunile de relocare. Activitățile pregătitoare ar trebui să continue, în măsura în care este posibil, astfel încât aceste operațiuni să poată fi reluate în bune condiții. Comisia va continua să sprijine statele membre să își îndeplinească angajamentele asumate pentru 2020, acordând o anumită flexibilitate în ceea ce privește perioada de punere în aplicare.

Returnare

Măsurile luate la nivel mondial pentru a menține sub control pandemia au un efect semnificativ asupra returnării. În ciuda perturbărilor temporare cauzate de coronavirus, ar trebui continuate activitățile privind procedurile de returnare în țările terțe, în special cele care pot fi desfășurate în ciuda măsurilor restrictive, pentru a fi pregătite în momentul reluării operațiunilor de returnare. Mai mult decât oricând, returnările voluntare ar trebui efectuate cu prioritate, și pentru că acestea prezintă un risc mai scăzut pentru sănătate și siguranță. Frontex este pregătită să le ofere asistență statelor membre în ceea ce privește organizarea de operațiuni aeriene. Ar trebui menținute, de asemenea, cooperarea strânsă și contactele cu țările terțe în ceea ce privește identificarea resortisanților lor, emiterea documentelor de călătorie necesare și returnarea acestor resortisanți. În ceea ce privește luarea în custodie publică prealabilă îndepărtării, restricțiile temporare aplicate în timpul pandemiei nu ar trebui interpretate ca și cum ar conduce în mod automat la concluzia că în toate cazurile nu mai există nicio posibilitate rezonabilă a îndepărtării. Comisia invită statele membre să examineze fiecare caz în parte pentru a stabili dacă, atunci când decide cu privire la măsurile adecvate care trebuie luate, există în continuare o posibilitate rezonabilă a îndepărtării.

:: Orientările sunt disponibil aici.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.