Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Articole Opinii SELECTED Sistemul judiciar

Între justiție și artă: Când emoțiile devin probe

3 mai 2023 | Petru MUSTĂȚEANU
 Petru Mustățeanu


Petru Mustățeanu

Dacă ne-am fi putut exprima perfect prin cuvinte nu am mai fi avut nevoie de arte. Nu ar mai fi fost nevoie ca Brâncuși să sculpteze zborul, ca Picasso să picteze durerea sau ca Chopin să cânte un preludiu. Am fi spus durere și toți din jur ar fi înțeles fix ce a simțit Picasso în timpul bombardamentelor naziste din 1937. Am fi spus preludiu și toți din jur ar fi avut aceeași emoție pe care o au după ​”​Preludes​”​ de Chopin. Am fi spus, dar cuvintele nu sunt suficiente niciodată. Suntem animale vorbitoare de cuvinte lipsite de sens. Dacă cuvintele ar fi fost hiper semantice ar fi fost suficient un cuvânt pe zi care ar fi exprimat tot ceea ce am fi vrut să transmitem, să exprimăm.

Uneori nici arta nu este de ajuns. Pentru că nu a reușit să picteze iubirea astfel încât o tânără din Arles să poată s-o înțeleagă, Van Gogh s-a exprimat tăindu-și lobul urechii și oferindu-i-l în dar. Nici cuvintele și nici arta nu au exprimat atât de bine cât lobul tăiat din urechea lui Van Gogh.

Pe lângă deficiența generală a exprimării prin cuvinte limba română are particularitățile ei. Românul nu s-a născut poet pentru că are o înclinație artistică deosebită ci mai degrabă pentru că limba română predispune la poezie. Românul s-a născut poet și nu inginer pentru că nu are o limbă tehnică cu care să se ajute. În limba română dragoste, iubire, amor, sunt aproximativ sinonime. În greacă terminologia erotas, filia, agapi, storge sau eleos deosebește între dragostea romantică de cea frățească, maternă sau divină. Schopenhauer credea că ” Doar în limba germană și greacă este posibilă exprimarea exactă a ființei pentru că numai aceste limbi au cuprins în ele diferența dintre esență și aparență.”

Procedura judiciară se desfăşoară în limba română – art. 128 din Constituţia României. Atât. Dintre toate modalitățile de exprimare procedura juridică se reduce la limbă și dintre toate limbile la cea română.

Înainte de a merge mai departe mi-ar plăcea să privim introducerea de mai sus drept un efort alchimic de transformare a unui dovleac într-o caleașcă elegantă pentru Cenușăreasa, cea pe care o vom introduce în tablou puțin mai târziu, și nu o încercare a autorului de a demonstra că știe să scrie aproximativ corect Schopenhauer sau Chopin.

Nea Mihai a murit și a lăsat în urmă trei nepoți. Cel mare este rebelul care și-a luat viața în piept dar care s-a izbit de ziduri. Pe el l-a iubit cel mai mult nea Mihai, pe aventurile lui și-a cheltuit pensia și lui i-ar fi lăsat toată averea dacă nu ar fi murit fără să lase un testament. Nea Mihai trăia prin el, eșecurile nepotului erau propriile eșecuri iar speranțele nepotului erau și speranțele lui. O transmitere a propriului patrimoniu către acest nepot ar fi reprezentat pentru nea Mihai o transmitere către sine însuși, către continuarea propriilor vise, proiecte și aventuri.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Nepoata mijlocie este cea care a avut grijă de nea Mihai în lunga lui bătrânețe. A locuit cu el în casă, i-a spălat, călcat, gătit, i-a ascultat poveștile și tolerat exigențele. Și-a sacrificat distracțiile tinereții din milă și grijă pentru bunic. Era singur, soția și copiii îi muriseră într-un accident iar nepoții erau singura lui familie. Cumva, alinând suferința bunicului nepoata își alina propria suferință pe care i-o cauzase pierderea bunicii și a ambilor părinți.

Cel mic este pragmaticul familiei. Lui i-a zâmbit destinul și are o firmă prosperă de I.T. Nu a avut timp de povești epopeice cu bunicul și nici de conviețuire cu el dar suporta toate cheltuielile casei în care a copilărit. Bunicul nu știa cum arată factura de gaze, electricitate sau de apă, menajul îl primea de la nepoată iar viața și-o trăia prin nepotul cel mare și rebel.

Cerință:

Să se împartă singura casă, obiect de patrimoniu, între cei trei frați între care dialogul este grav afectat și care și-o doresc la fel de mult. Conform prevederilor legale și în limba română pls!

Completăm, astfel, tabloul cu o provocare a cititorului, pe care îl numim Făt Frumos, la fel de mare cum ar fi cea de a aduce sălăți din grădina ursului. Pictura noastră în cuvinte are, acum, o caleașcă din dovleac și-un Făt Frumos pe drumul spre mult doritele sălăți. Pentru simplificare o putem exprima în emoticoane cu un dovleac, o caleașcă, un călăreț și trei salate.

Dacă cititorul, Făt Frumos, ar fi om de litere pentru el nea Mihai ar fi Împăratul roșu care avea trei feciori. Dacă Făt Frumos ar fi matematician povestea lui nea Mihai ar putea fi: x= a * b * c – (a + b + c). Dacă Făt Frumos ar fi fizician povestea ar putea fi :V = (4/3) * pi * (d/2)^3 =(4/3) * pi * (d_A/2)^3+(4/3) * pi * (d_B/2)^3+(4/3) * pi * (d_C/2)^3. Dacă Făt Frumos ar fi muzician povestea noastră ar putea fi „Carmina Burana” de Carl Orff.

Dacă Făt Frumos ar fi jurist, nea Mihai ar fi de cuius successione agitur. Sau cum este consacrat în limbajul juridic ”de cuius”. În traducere liberă de cuius înseamnă acela, ăla, cel despre care vorbim, subiectul. O formulă depersonalizată, aproape matematică, în care omul cu vise, emoții și speranțe, odată ce a încetat din viață și pus pe masa juridică, devine ”cel” a cărui masă succesorală va trebui să o împărțim sau ”cui” îi împărțim bunurile.

Pentru că tot vorbim despre depersonalizare, formulele prin care am exemplificat cum se poate traduce în limbaj matematic, sau într-o formulă fizică, provocarea noastră ar putea fi, la fel de bine, algoritmul prin care judecătorul robot ar împărți dreptatea și masa succesorală între cei trei nepoți. Un argument al acestei teze este și împrejurarea că acele formule nu au fost imaginate de mine ci au fost sugerate de Chat GPT.

Lăsăm I.T.-ul deoparte și facem o introducere pe ușa istoriei a eroinei noastre – Cenușăreasa. În Sighișoara medievală oamenii aveau o procedură standard de soluționare a cererilor de divorț. Înainte de a ajunge în fața unui judecător erau introduși, împreună, într-o groapă adâncă și lăsați acolo fără hrană timp de o săptămână. Nu știm cât este de adevărată legenda pe care ghizii cetății o spun dar povestea este ofertantă și o vom folosi. Pot părea inumane și nedrepte astfel de practici în contextul actual dar dacă depășim judecata postfactuală înțelegem că aceea era o formă arhaică de a da soților timp pentru dialog. Probabil că acolo erau spuse toate vorbele nespuse de-a lungul timpului, toate reproșurile, toate suferințele si nemulțumirile, iar după ce descărcarea emoțională era completă dialogul putea avea si o dimensiunea rațională în care ajungeau să se înțeleagă așa cum în afara gropii, în prezența influențelor unor terți, sub presiunea timpului, a familiei și a gurii lumii, nu s-ar fi putut înțelege niciodată. Apoi foamea și lipsurile din groapă ar fi transformat doi oameni unul împotriva celuilalt în doi oameni împotriva unei probleme. O împăcare mai devreme de șapte zile i-ar fi scos din groapă mai repede pentru a se bucura de hrană și de dulceața împăcării după o experiență în care se cunoscuseră și se înțeleseseră reciproc. Scoaterea oamenilor din lumea lor, dintre influențele din jur, din casa care le amintea de fiecare ceartă, dintre valorile ipocrite ale comunității, și așezarea lor în fața unei provocări era soluția salvatoare a unor familii și a unor copii într-o lume fără protecție socială în care divorțul putea face diferența între viață și eșec sau chiar moarte.

Pentru că acum ar fi inuman să privăm oamenii de libertate și de hrană în condițiile mizere pe care le poate oferi o groapă, umanitatea a inventat o tehnică aptă să ofere același parcurs al comunicării între părți.

Cenușăreasa noastră, pe care mă străduiesc să o urc în caleașca din introducere pentru a fi văzută de cititorul, Făt Frumos, în drumul lui prin sinusoida fizico-matematică spre sălățile din grădina ursului, este medierea.

Dacă oamenii ar ști că există această cenușăreasă, pusă acum în umbră de surorile mai mari din justiție, poate că ar mai avea o șansă de a-și păstra umanitatea înainte de se scufunda în oceanul de algoritmi.

Dacă nepoții ar alege sau ar fi direcționați către mediere poate nea Mihai ar rămâne în memoria vie pentru toți trei, iar frații ar învăța să prețuiască fraternitatea mai mult decât un bun. Algoritmii justiției nu pot cuantifica relația dintre frați. Nici medierea nu poate dar ei, frații, o pot cuantifica. Iar medierea este doar o fereastră a dialogului și a provocărilor. Mediatorii nu vor lua locul nimănui, nici judecătorilor și nici avocaților. S-au promovat prea entuziast și uneori au greșit dar nu fac altceva decât făcea acea groapă medievală, deci nu aveți motive să vă temeți de mediere și nici de mediatori și nici nu trebuie să aveți mari pretenții de la ei. Este suficient să fie acolo și să asculte niște oameni supărați, încrâncenați, cărora furia le întunecă mintea. Dacă mediatorul este suficient de inteligent va mai adresa din când în când câte o întrebare potrivită care să provoace răspunsul potrivit. Dacă nu, este suficient să stea acolo si să asculte oamenii aceia triști. Marea problemă a oamenilor este că sunt ”nevorbiți”. În jurul lor au doar ecrane, automate, roboți, chatboti, formulare, aplicații și oameni grăbiți. Nu înțeleg jumătate din cuvintele pe care le vorbesc proprii lor copii, iar pe pachetul de făină scrie mic într-o limbă pe care nu o cunosc. Nu se mai spovedesc pentru că li s-a spus că este retrograd iar de psiholog nu au bani, iar depresia și anxietatea și alte dezechilibre de acest gen le întunecă mintea. Pe oamenii aceștia îi judecă justiția, iar mai târziu îi vor judeca roboții, pe baza unor cereri scrise de niște avocați care au tradus în justiționeză ceea au putut înțelege și ei din ceea ce părțile le-a spus. Totul în limba română.

Dacă justițiabilii ar fi ghidați să meargă acolo unde un om este dispus să îi asculte calm până când ajung la mintea românului cea de pe urmă, soluțiile ar fi ale lor, ale oamenilor justițiabili, nu ar mai fi utilizate căile de atac, relațiile între oameni ar fi mai bune, justiția s-ar putea concentra pe problemele cu adevărat importante iar algoritmii nu ar mai împărți dreptate pe criterii matematice, cel puțin o perioadă.

Știu, cenușăreasa este mică și nespălată, iar surorile cele mari i-au făcut o imagine negativă în regat. Nu are palate precum justiția, nici calești precum avocatura, dar pantoful din mâna ta i se potrivește numai ei. Dacă s-ar fi potrivit perfect surorilor cele mari nu s-ar mai fi utilizat căile de atac, nu ar mai fi existat feți triști, iar in jurul surorilor mari ar fi domnit o mulțumire generală. În mediere se acceptă orice limbă. Emoțiile se exprimă liber iar o lacrimă este un argument solid. Tabloul bunicului poate ține loc de întâmpinare iar mirosul din podul casei poate reprezenta concluziile scrise ale dezbaterilor între frați. Mediatorul nu judecă, doar ascultă. El este străinul martor care face ca bunul simț să păstreze controlul în dialog. Biroul mediatorului este ”groapa” în care oamenii sunt scoși din lume și puși în fața provocării de a găsi soluții. Mediatorul nu trebuie să știe legea pentru că ar putea fi tentat să îi influențeze cu cunoștințele lui savante. Cel mai inteligent răspuns pe care îl poate oferi un mediator este: nu știu, alegerea vă aparține, dumneavoastră cum propuneți? Mediatorul este un ”neștiutor” care întrebă și nu un expert care oferă consiliere. Iar întrebarea potrivită oferă întotdeauna răspunsul potrivit. Înțelegerea părților va fi ulterior verificată de un judecător sau un notar public, iar dacă au greșit juridic sau este incompletă le va da indicații și o vor relua. Dar just este prima dată să știm ce vor oamenii. Ce vor ei și nu cum vor ei să se răzbune, nu cum le-a spus alții că e bine, nu cum îi determină soția, soacra, anturajul sau presiunea socială. Iar ce vor ei se poate afla în ”groapa” dialogului, acolo unde întorc problema pe toate fețele până când o înțeleg și îi identifică soluția pe care și-o însușesc, pentru că le aparține. În mediere emoțiile devin probe, iar relația dintre oameni este un bun. Demnitatea valorează, iar reproșurile argumentează. Tot ceea ce un avocat nu poate scrie într-o cerere poate fi spus la mediere, poate fi desenat, cântat, pictat, dramatizat, oftat, plâns, sau poate zâmbit și privit cu ochii recunoștinței. Regula pledoariei de 15 minute, sau de 3 sau oricâte ar mai fi ele nu există. Oamenii vorbesc până descarcă tot de pe suflet apoi vorbesc iarăși până când inteligența lor identifică soluția reciproc avantajoasă. Căci ea există doar că oamenii nu o văd de la început. Cele mai frecvente litigii nu sunt între străini, ci intre frați, între nepoții lui nea Mihai, între părinții lui Andrei, sau vecinii tăi de vis-a-vis. Oamenii ăștia nu au doar un litigiu, ei mai au și amintirea unei relații de dinaintea lui. Poate că o orientare mai serioasă spre dialogul facilitat de mediere ar face o lume puțin mai bună. Doar puțin.

Sau poate că oamenii nu sunt încă pregătiți pentru asta iar soluția este cea pe care o auzim de cele mai multe ori: Amenzi mai mari, pedepse mai aspre!

Mediator Petru Mustăţeanu

Citeşte mai mult despre , , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale