Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Iași. Modul/condițiile de obținere/folosire/administrare a probelor sunt date în competența judecătorului de cameră preliminară


3 mai 2023 | Andreea COMAN

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Andreea Coman

Andreea Coman

Cu privire la excepţia invocată de către inculpat privind nelegalitatea ordonanţei procurorului prin care s-a dispus autorizarea folosirii unui colaborator cu altă identitate decât cea reală, Curtea a constatat că în susţinerea acestei excepţii, s-a invocat atât neîndeplinirea condiţiilor legale, cât şi neloialitatea administrării probelor astfel obţinute, respectiv: că nu exista o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de lege, că nu erau îndeplinite condiţiile legale privind necesitatea şi proporţionalitatea dispunerii unei astfel de măsuri, că probele şi identificarea făptuitorului puteau fi obţinute şi în alt mod decât prin dispunerea unei astfel de măsuri, că nu a existat o situaţie excepţională în care folosirea unui investigator sub acoperire să nu fie suficientă pentru obţinerea datelor sau informaţiilor sau să nu fie posibilă, care să impună autorizarea folosirii unui colaborator cu o altă identitate decât cea reală, că nu există un proces-verbal de punere în executare a activităţilor cu privire la care colaboratorul a fost autorizat să le îndeplinească.

Curtea apreciază că în mod greșit judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a calificat aspectele invocate ca fiind motive ce vizează temeinicia dispunerii unei atare măsuri, aspecte pe care nu le-a analizat. Or, procedând în acest fel, atât prin negarea competenţei sale, cât şi prin omisiunea oricărei evaluări/verificări a aspectelor de nelegalitate invocate, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă nu a analizat deloc excepţia privind nelegalitatea ordonanţei procurorului prin care s-a dispus autorizarea folosirii unui colaborator cu altă identitate decât cea reală. (Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, încheierea penală nr. 40 din 21 iulie 2021, www.rejust.ro)

Avocat Andreea Coman, COMAN LAW

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii