Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Iași. Încălcarea normelor privind reunirea cauzelor – obiect al procedurii de cameră preliminară


10 mai 2023 | Andreea COMAN

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Andreea Coman

Andreea Coman

Curtea de Apel Iași a reținut că motivarea neadaptată dispoziţiilor legale aplicabile şi mai, cu seamă, lipsa de motivare a unui act procesual (cu caracter dispozitiv) efectuat de către organul de urmărire penală reprezintă o critică de nelegalitate (şi nu de netemeinicie) a actului efectuat de către organul de urmărire penală, supusă controlului (prin prisma legalităţii) judecătorului de cameră preliminară, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale ce-i sunt recunoscute acestuia prin dispoziţiile art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală.

În cauză, în mod greșit judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a apreciat că „temeinicia soluţiei de reunire a celor două infracţiuni în acelaşi dosar de urmărire penală nu poate face obiectul analizei realizate de judecătorul de cameră preliminară, din aceeaşi perspectivă critica care vizează necompetenţa lucrătorilor de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul DNA dovedindu-se a fi una nefondată”.

Instanța de control judiciar reține că fac obiectul verificării în procedura camerei preliminare toate actele de urmărire penală care au creat, din punct de vedere procesual, cadrul (premisele) administrării unor probe, astfel cum este şi actul procesual al dispunerii reunirii cauzelor, dar şi actul procedural (ordonanţa – criticată, de asemenea, de către inculpat, sub aspectul nemotivării) vizând dispunerea unei astfel de soluţii (de reunire a cauzelor). Or, având în vedere, în primul rând, că aspectele privind motivarea (lipsa de motivare/motivarea insuficientă, prin neadaptarea la textele legale incidente materiei) a unui act procesual efectuat de către organul de urmărire penală reprezintă o critică de nelegalitate (şi nu de netemeinicie), iar, în al doilea rând, că din nulitatea ordonanţei de reunire ar deriva necompetența materială a organului de urmărire penală cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal (astfel cum se invocă) – ce conduce la nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză -, Curtea arată că evaluarea acestor aspecte face obiectul verificării în procedura de cameră preliminară, condiţii în care judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă era ţinut să le examineze. (Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, încheierea penală nr. 40 din 21 iulie 2021, www.rejust.ro)

Avocat Andreea Coman, COMAN LAW

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii