Curtea de Apel Iași. Analiza excepției de nelegalitate prin raportare la alte dispoziții legale decât cele invocate. Lipsa examinării efective
17 mai 2023 | Andreea COMAN
Curtea arată că, în susţinerea excepţiei, s-a invocat, în esenţă, ca motiv de nelegalitate, faptul că dispoziţia procurorului de identificare posturilor telefonice nu reprezintă un act de procedură care să poată face obiectul delegării. În analiza acestei excepţii, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a răspuns prin analizarea altor dispoziţii legale (în speţă, art. 286 din Codul de procedură penală) decât cele invocate ca fiind incidente (în speţă, prevederile art. 201 din Codul de procedură penală), precum şi cu o motivare generică: „apreciază ca nefondate susţinerile inculpatului, organele de urmărire penală având nu numai prerogativa dar şi obligaţia iniţierii demersurilor necesare aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, inclusiv prin realizarea acestor obiective prin intermediul delegării, neexistând vreo categorie de acte de urmărire penală limitativ prevăzută a face obiectul delegării…”, condiţii în care reţine că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu a procedat la examinarea efectivă (in concreto) – respectiv, în raport cu motivul de nelegalitate invocat – a excepţiei invocate. (Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, încheierea penală nr. 40 din 21 iulie 2021, www.rejust.ro)
Avocat Andreea Coman, COMAN LAW
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro