Secția competentă din cadrul tribunalului să soluționeze litigiile în materia executării și/sau încetării contractelor de achiziție publică – (cea mai recentă) tranșare a divergențelor existente în ultimii ani
2 mai 2023 | Alina TUGEARU, Ioana VIORICĂ
Alina Tugearu
Ioana Viorică
La data de 6 aprilie 2023 a intrat în vigoare Legea nr. 75/2023 („Legea nr. 75/2023”)[1], prin care a fost aprobată, cu o serie de modificări și completări, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26 din 18 martie 2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice („OUG 26/2022”)[2].
Una dintre modificările aduse privește dispozițiile articolului III, punctul 2 din OUG 26/2022, care la rândul său, modifică dispozițiile articolului 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor („Legea 101/2016”)[3].
Prin această ultimă modificare legislativă s-a dorit tranșarea divergențelor cu privire la secția competentă a tribunalului să soluționeze litigiile decurgând din executarea și/sau încetarea contractelor de achiziție publică.
Astfel, după multiplele ezitări ale legiuitorului din ultimii ani, pare că, într-un final, au fost armonizate dispozițiile din Legea nr. 101/2016, în sensul că secțiile de contencios administrativ și fiscal sunt competente să soluționeze toate litigiile care decurg din contractele administrative, indiferent că acestea privesc legalitatea contractului, executarea sau încetarea sa ori, după caz, documentele constatatoare emise de către autoritate cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către contractant.
Cu toate acestea, există în continuare aspecte pe care ultimele modificări legislative nu au reușit să le clarifice și cu privire la care instanțele de judecată vor fi chemate să se pronunțe.
În cele ce urmează ne propunem a le expune pe cele mai însemnate dintre acestea, împreună cu implicațiile practice relevante, respectiv: (i) Era necesară modificarea dispozițiilor art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 sau legiuitorul ar fi trebuit să opteze pentru abrogarea sa expresă?; (ii) Care este secția competentă din cadrul tribunalelor să soluționeze litigiile decurgând din executarea și/sau încetarea contractelor de achiziții publice, introduse pe rolul instanțelor de judecată în perioada dintre data intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 și data intrării în vigoare a Legii nr. 75/2023?; (iii) Care este impactul ultimelor modificări legislative asupra arbitrabilității litigiilor decurgând din executarea și/sau încetarea contractelor de achiziții publice care beneficiază de o clauză compromisorie?; (iv) Stabilirea apelului drept unică cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate în litigiile privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative pronunțate.
Această expunere nu își dorește a reprezenta o analiză exhaustivă, care, de altfel, ar fi prematură prin raportare la contextul actual.
(i) Era necesară modificarea dispozițiilor art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 sau legiuitorul ar fi trebuit să opteze pentru abrogarea sa expresă?
În opinia autorilor prezentului material, intervenția legiuitorului ar fi trebuit să se materializeze prin abrogarea dispozițiilor art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 și nu prin modificarea acestora, întrucât ultimele intervenții legislative nu au pus capăt divergențelor de opinie, practicii neunitare și, mai mult decât atât, în anumite cazuri, pot da naștere la situații discriminatorii.
Opinia înaintată este fundamentată, pe de-o parte, pe modificările succesive ale dispozițiilor Legii nr. 101/2016 și, pe de altă parte, pe problemele generate de acestea în practică.
Astfel, chestiunea privind competența materială procesuală în soluționarea litigiilor decurgând din executarea contractelor de achiziții publice a fost intens dezbătută după intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2016.
Oscilația constantă a legiuitorului între secțiile de contencios administrativ și secțiile civile din cadrul tribunalelor s-a transpus de-a lungul timpului într-o serie de modificări legislative, care, deși menite să faciliteze soluționarea acestei categorii de dispute, în realitate, prin maniera în care au fost concepute, au generat confuzie în rândul practicienilor și a instanțelor de judecată, fiind necesară inclusiv intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție[4].
De departe, cea mai confuză modificare pe care au suferit-o dispozițiile Legii nr. 101/2016, în materie de competență a instanțelor judecătorești, este cea adusă prevederilor art. 53, alin. (1) de Legea nr. 208/2022[5]. Conform acesteia, secțiile de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalelor erau competente să soluționeze litigiile decurgând din executarea sau încetarea contractelor. Cu toate acestea, dispozițiile art. 51, alin. (11) din același act normativ nu au fost abrogate sau modificate, deși conțineau prevederi contrare intervențiilor aduse prin Legea nr. 208/2022.
În cadrul unei analize anterioare[6], s-a atras atenția asupra impactului modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 208/2022, dată fiind neconcordanța dintre dispozițiile art. 53 alin. (1) și art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările în vigoare după data de 10 septembrie 2022.
Practica instanțelor de judecată a venit să confirme faptul că previziunile de la acea dată erau întemeiate, iar pasivitatea legiuitorului în armonizarea celor două texte de lege a creat confuzie atât la nivelul tribunalelor, cât și la nivelul curților de apel, chemate a soluționa conflictul negativ de competență ivit între secțiile tribunalului.
Astfel cum era de așteptat, soluțiile pronunțate prin regulatorul de competență nu au fost unitare, la nivelul Curților de apel din țară fiind identificate soluții distincte cu privire la interpretarea și aplicare dispozițiilor Legii nr. 208/2022.
Elementul declanșator de opinii divergente este reprezentat de dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 208/2022, prevăzute de art. V, alin. (3), conform cărora: ”Prevederile prezentei legi se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare”.
Așadar, în încercarea de a tranșa diferendul privind competența, s-a ridicat o nouă chestiune susceptibilă de interpretare, anume aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 208/2022.
Cu privire la acest aspect, unele instanțe au înaintat opinia conform căreia dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 208/2022 au în vedere toate prevederile cuprinse în actul normativ, inclusiv cele referitoare la Legea nr. 101/2016, întrucât legiuitorul nu a făcut vreo distincție cu privire la aplicabilitatea acestora, în funcție de natura normelor, respectiv de drept material sau procedurale.[7]
O a doua opinie exprimată a fost că în sensul în care dispozițiile tranzitorii de la art. V, alin. (3) din Legea nr. 208/2022 se aplică normelor de drept material, iar în cazul celor procedurale, numai dacă litigiile vizează perioada de atribuire. În susținerea acestei teze, s-a reținut că, potrivit art. 211, lit. a) din Legea nr. 98/2016, procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziție publică/acordului- cadru, sens în care, dispozițiile art. V, alin. (3) din Legea nr. 208/2022 se referă la ipoteza reglementată de art. art. 53 alin. (1), teza I din Legea nr. 101/2016 și anume, ipoteza în care litigiul are ca obiect solicitarea acordării unor despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire.[8]
În fine, o a treia opinie exprimată a fost în sensul în care dispozițiile art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 au fost abrogate implicit prin modificările aduse de Legea nr. 208/2022.[9]
Aderăm la această ultimă opinie, atât din perspectiva argumentelor de drept pe care se fundamentează, cât și din perspectiva utilității sale practice.
Astfel, conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. V, alin. (2) din Legea nr. 208/2022, orice dispoziții contrare acestei legi se abrogă.
Prevederile art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016, forma aplicabilă începând cu data de 10 septembrie 2022[10] și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 75/2023, erau contradictorii dispozițiilor art. 53, alin. (1) din Legea nr. 101/2016, forma aplicabilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 208/2022. În concret, dispozițiile art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 prevedeau o competență materială procesuală distinctă de cea stabilită prin art. 53, alin. (1) pentru aceeași categorie de litigii.
În atare context și dat fiind că, la acel moment, modificările aduse prin Legea nr. 208/2022 exprimau ultima voință a legiuitorului, dispozițiile art. 53, alin. (11) au fost abrogate implicit.
Așa fiind, abrogarea implicită a dispozițiilor art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 face ca modificarea lor ulterioară, prin Legea nr. 75/2023, să fie superfluă. De asemenea, se naște întrebarea firească: în ipoteza unei abrogări implicite a dispozițiilor legale, acestea mai erau susceptibile de modificări ulterioare?
Față de aceste considerente, opinăm că legiuitorul ar fi trebuit să opteze pentru o abrogare expresă a dispozițiilor art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016, iar nu pentru modificarea lor.
De altfel, abrogarea apare ca fiind și măsura optimă pentru a pune capăt divergențelor de opinie și practicii neunitare existente la nivelul instanțelor naționale, care vor continua să se confrunte cu dificultăți în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53, alin. (1) și alin. (11), fiind neclar în care situații își vor reține competența în temeiul primului text de lege și în care situații, în baza celui de-al doilea.
În altă ordine de idei, dispozițiile art. 53, alin. (1), din Legea nr. 101/2016 instituie un termen de soluționare a litigiilor de 45 de zile, în timp ce dispozițiile art. 53, alin. (11) din același act normativ prevăd doar că soluționarea proceselor se va realiza cu precădere și de urgență.
Or, este lipsită de fundament o astfel de diferență de tratament, în condițiile în care, toate litigiile care decurg din executarea sau încetarea contractelor de achiziție publică ar trebui să fie supuse aceluiași termen de soluționare.
Includerea sintagmei „independente de autoritatea contractantă” în cuprinsul art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016 nu este de natură a justifica această diferențiere, în condițiile în care, oricum, instanța se pronunță mai întâi asupra competenței sale, nefiind posibil să stabilească anterior acestui moment dacă încetarea contractului a survenit din motive dependente sau independente de autoritatea contractantă.
(ii) Care este secția competentă din cadrul tribunalelor să soluționeze litigiile decurgând din executarea și/sau încetarea contractelor de achiziții publice, introduse pe rolul instanțelor de judecată în perioada dintre data intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 și data intrării în vigoare a Legii nr. 75/2023?
O a doua problemă generată de ultimele modificări legislative este reprezentată de situația litigiilor survenite între data intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 și data intrării în vigoare a Legii nr. 75/2023. Care este secția competentă să soluționeze aceste litigii, cea de contencios administrativ și fiscal sau secția civilă?
Pentru acele litigii care au avut deja parte de o dezlegare în ceea ce privește competența materială procesuală, această discuție nu mai prezintă interes, însă, pentru cauzele în care competența este în continuare o chestiune supusă dezbaterii, problema este una actuală.
Astfel cum am arătat anterior, la nivelul instanțelor de judecată au fost exprimate opinii diferite cu privire la modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 208/2022.
În considerarea acestui aspect, Curtea de Apel Cluj a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, pentru a se pronunța asupra interpretării și aplicării în timp a dispozițiilor art. 53 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 101/2016, și art. V, alin. (3) din Legea nr. 208/2022, în sensul de a stabili competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022.
Conform portalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la sesizarea Curții de Apel Cluj urmează să fie pronunțată o hotărâre, cel mai devreme, la nivelul lunii iunie 2023. Ca atare, până la o astfel de soluție, va persista situația incertă a litigiilor care vizează executarea sau încetarea contractului de achiziție publică, înregistrate pe rolul instanțelor de judecată începând cu data de 10 septembrie 2023 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 75/2023.
La o primă vedere, ar putea părea că problema este una pur formală, fiind irelevant care este secția care ar urma să soluționeze litigiul. În realitate, problema este mai complexă decât pare, din cel puțin două perspective.
În primul rând, varianta Legii nr. 101/2016, aplicabilă între data intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 și data intrării în vigoare a Legii nr. 75/2023, prevedea pentru hotărârile pronunțate în cadrul litigiilor reglementate de art. 53, alin. (1) o cale de atac distinctă de cea prevăzută pentru hotărârile pronunțate în cadrul litigiilor reglementate de dispozițiile art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016.
Astfel, pentru prima categorie, dispozițiile art. 55, alin. (3) din Legea nr. 101/2016 stabileau recursul ca fiind calea de atac aplicabilă, în timp ce, pentru cea de-a doua categorie, art. 55, alin. (31) din Legea nr. 101/2016 instituia apelul drept calea de atac incidentă.
Având în vedere diferențele dintre cele două căi de atac, atât din perspectiva limitelor de care sunt ținute instanțele de control judiciar în soluționarea acestora, precum și din perspectiva faptului că apelul, spre deosebire de recurs, are efect devolutiv, opinăm că soluțiile contradictorii pronunțate de instanțele de judecată cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiile în legătură cu executarea și/sau încetarea contractelor administrative, intervenite după data de 10 septembrie 2022 și până la data de 06 aprilie 2023 dau naștere unei situației inechitabile pentru părțile aflate în litigiu.
În concret, pentru același tip de litigii și pentru aceeași perioadă de timp, este posibilă exercitarea unor căi de atac diferite, în funcție de interpretarea pe care instanța sau regulatorul de competență o conferă modificărilor legislative intervenite, ceea ce, în mod evident, contravine principiilor fundamentale ale procesului civil și, cu precădere, caracterului unitar al legii procesuale.
De altfel, incompatibilitatea dintre calea de atac a recursului și particularitățile unui litigiu ce decurge din executarea sau încetarea unui contract administrativ a fost și rațiunea pentru care legiuitorul a intervenit la nivelul anului 2020, prin Ordonanța de urgență nr. 114/2020, stabilind apelul drept calea de atac incidentă în cadrul litigiilor ce decurg din executarea, rezilierea, rezoluțiunea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative.
În al doilea rând, disputa dintre instanțele de judecată cu privire la modalitatea de interpretarea a dispozițiilor tranzitorii din Legea nr. 208/2022 și, implicit, cu privire la secția tribunalului competentă să soluționeze în primă instanță litigiile decurgând din executarea și/sau încetarea contractelor administrative s-a transpus, în marea majoritate a cazurilor, într-un conflict negativ de competență.
Soluționarea conflictului de competență atrage după sine întârzierea soluționării litigiului, ceea ce contravine caracterului urgent, specific proceselor în materia achizițiilor publice.
Drept urmare, se impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pună capăt acestor controverse în cel mai scurt timp posibil, pentru ca astfel să ia sfârșit și contextul inechitabil pe care l-au generat recentele modificări legislative.
Avem speranța că Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea pe care o va conferi prevederilor Legii nr. 208/2022, va avea în vedere și modificările aduse articolului 53, alin. (11) prin Legea nr. 75/2023, din care transpare intenția clară a legiuitorului de a deduce secțiilor de contencios administrativ și fiscal soluționarea tuturor litigiilor privind contractele administrative.
(iii) Care este impactul ultimelor modificări legislative asupra arbitrabilității litigiilor decurgând din executarea și/sau încetarea contractelor de achiziții publice care beneficiază de o clauză compromisorie?
O a treia chestiune care prezintă interes din perspectiva competenței de soluționare a litigiilor decurgând din executarea sau încetarea contractelor administrative este cea privind arbitrabilitatea acestora.
Din acest punct de vedere, apreciem că modificările aduse prin Legea nr. 75/2023, nu derogă de la regula generală instituită prin art. 57 din Legea nr. 101/2016, conform căreia litigiile în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor pot face obiectul arbitrajului, dacă părțile cu convenit de o asemenea manieră.
Drept urmare, în măsura în care părțile au inclus în contract o clauză compromisorie, aceasta urmează a avea prevalență în raport de dispozițiile art. 53, alin. (1) și (11) din Legea nr. 101/2016, iar asupra disputei dintre părțile contractante se va pronunța instanța arbitrală, în acord cu regulile agreate de către părți.
Dispozițiile art. 57 din Legea nr. 101/2016 se aplică mutatis mutandis și în cazul litigiilor ce au ca obiect anularea documentelor constatatoare emise de autoritățile contractante în legătură cu îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant, în considerarea faptului că natura acestora este cea de act administrativ emis în executarea contractului, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 25/2021[11].
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat prin Decizia nr. 45/2022[12] și asupra faptului că litigiile ce vizează desființarea documentului constatator urmează regulile de competență aplicabile litigiilor ce decurg din executarea contractului.
Așadar, cât timp legea prevede posibilitatea ca părțile să deducă arbitrajului soluționarea litigiilor ce decurg din executarea contractului, aceeași posibilitate există și în cazul disputelor privind documentele constatatoare, fie ele intermediare sau finale.[13]
(iv) Stabilirea apelului drept unică cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate în litigiile privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative
Legea nr. 75/2023 a adus modificări și din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în litigiile decurgând din contractele administrative.
Astfel, legiuitorul a instituit apelul drept unică cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate în litigiile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și în cazul celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative.
Considerăm intervenția legiuitorului ca fiind una benefică, pe de-o parte, pentru că a înlăturat diferența de tratament existentă în forma anterioară a Legii nr. 101/2016, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, respectiv recurs pentru cele prevăzute de art. 53, alin. (1) și apel pentru cele prevăzute de art. 53, alin. (11) din Legea nr. 101/2016.
Pe de altă parte, în cazul proceselor care vizează executarea sau încheierea contractelor, predominante sunt motivele referitoare la situația de fapt sau aspectele legate de temeinicie, motiv pentru care, apelul apare ca fiind calea de atac adecvată, ținând cont de efectul său devolutiv, ce permite instanței de control judiciar să analizeze atât în fapt, cât și în drept.
Totodată, se poate observa o schimbare de viziune și în ceea ce privește calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele ce vizează anularea/nulitatea contractelor administrative, legiuitorul optând și în acest caz pentru calea de atac a apelului, spre deosebire de reglementările anterioare care instituiau în acest sens calea extraordinară de atac a recursului.
Cu toate acestea, considerăm că este discutabil dacă această nouă optică asupra căii de atac în litigiile privind anularea/nulitatea contractelor de achiziție publică reflectă voința reală a legiuitorului sau, dimpotrivă, reprezintă o inadvertență ce va fi remediată printr-o nouă intervenție legislativă.
Nu în ultimul rând, o situație aparte este cea a litigiilor care privesc documentele constatatoare, în cazul cărora, calea de atac prevăzută de lege – art. 55, alin. (31) din Legea nr, 101/2016 – este recursul. Observăm astfel că, în acest caz, s-a menținut conceptul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia, în litigiile ce au ca obiect anularea unui act administrativ, cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe este recursul, în considerarea faptului că pe parcursul întregului proces ar fi antamate exclusiv aspecte de legalitate.
Cu toate acestea, experiența arată că de multe ori în acest tip de procese împotriva documentelor constatatoare se pun în discuție aspecte ce țin de executarea obligațiilor contractuale care implică un probatoriu similar cu cel aferent litigiilor privind executarea și/sau încetarea contractului.
În contextul aspectelor expuse anterior, considerăm util că ar fi util ca pe viitor intervențiile legiuitorului să se focalizeze pe elaborarea unor reguli clare și concise aplicabile litigiilor ce decurg din contractele de achiziție publică, prin care să se înlăture starea de instabilitate din ultima perioadă, dar și pentru a se asigura respectarea urgenței soluționării litigiilor, definitorie în sfera achizițiilor publice.
Alternativa aflată oricând la îndemâna părților contractante este de a opta pentru supunerea disputei lor arbitrajului, întrucât, pe de-o parte, durata de soluționare este semnificativ mai redusă decât cea a unui litigiu dedus spre soluționare instanțelor de judecată, în cadrul căruia există și riscul ivirii conflictului de competență, iar, pe de altă parte, hotărârea arbitrală este executorie.
[1] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 276 din data de 3 aprilie 2023
[2] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 272 din data de 21 martie 2022
[3] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 393 din data de 23 mai 2016
[4] A se vedea Decizia 40/2020 [A] privind interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, disponibilă pe www.scj.ro
[5] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 697 din data de 12 iulie 2022
[6] Impactul modificărilor aduse prin Legea nr. 208/2022 în sfera litigiilor privind achizițiile publice – urgentarea sau îngreunarea soluționării litigiilor? – Publicat în Revista de achiziții publice nr. 166 din Septembrie 2022
[7] A se vedea Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 26/2023 din 15.02.2023, disponibilă pe www.rejust.ro
[8] A se vedea Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 81/2023 din 08.02.2023, disponibilă pe www.rejust.ro
[9] A se vedea Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 86/2023 din 09.02.2023, disponibilă pe www.rejust.ro
[10] Data intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022
[11] Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 180 din 23/02/2022
[12] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1134 din 24 noiembrie 2022.
[13] Pentru o analiză detaliată asupra naturii juridice a documentelor constatatoare și a arbitrabilității litigiilor ce au ca obiect desființarea documentelor constatatoare, a se vedea C.Vasile, V.Saranciu, A.Iancu, Documentele constatatoare finale – (cvasi)certitudini, publicat pe www.juridice.ro
Av. Alina Tugearu, Partner ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS
Av. Ioana Viorică, Senior associate ZAMFIRESCU RACOȚI VASILE & PARTNERS
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
