Senatorul Titus Corlățean a participat la cea de-a doua parte a sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
2 mai 2023 | JURIDICE.ro
În perioada 24-28 aprilie 2023, senatorii Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și senatoarea Elena-Simona Spătaru, președinta Comisiei pentru constituționalitate, membri ai Delegației Parlamentului României la APCE, au participat la cea de-a doua parte a Sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care s-a desfășurat la Strasbourg, potrivit unui comunicat.
În urma votului exprimat de membrii Adunării, Sebastian Rădulețu a fost ales în funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea României.
Senatorul Titus Corlățean a avut o intervenție în cadrul audierii comune a Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului și Comisiei pentru afaceri politice și democrație, cu tema: Răspunderea Federației Ruse pentru agresiunea împotriva Ucrainei – rolul Consiliului Europei. În contextul discuției privind necesitatea sancționării crimei de agresiune comise de Federația Rusă împotriva Ucrainei și a crimelor umanitare împotriva civililor, senatorul român a arătat că, dintre cele trei etape de urmat, menționate de experții invitați – crearea cadrului legal, prin instituirea unei jurisdicții internaționale/universale, instituirea unui registru de cazuri și stabilirea sancțiunilor – prioritară este stabilirea cadrului legal, fără de care cei responsabili de astfel de crime nu pot fi trași la răspundere.
Au avut loc, de asemenea, o dezbatere de urgență referitoare la situația civililor ucraineni, îndeosebi a copiilor strămutați forțat sau transferați în Federația Rusă sau în teritoriile controlate de facto de către Rusia și două dezbateri de actualitate privind rolul Rusiei în escaladarea tensiunilor în Republica Moldova și, respectiv, viitorul Summit al Consiliului Europei de la Reykjavik (16-17 mai 2023).
Plenul Adunării a adoptat rapoartele cu următoarele teme: Convenția Europeană a drepturilor omului și constituțiile naționale; Implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului; Evaluarea funcționării parteneriatului pentru democrație; Strategii politice pentru prevenirea și contracararea consecințelor dezastrelor naturale; Salvgardarea democrației, drepturilor și mediului în practicile comerciale internaționale; Respectarea de către San Marino a obligațiilor și angajamentelor sale de stat membru al Consiliului Europei; Observarea alegerilor prezidențiale din Muntenegru; Tinerii și media.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro