Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Observații privind adeverința emisă de barou din care rezultă că solicitantul este în exercițiul profesiei de avocat cerută de Ordinul MMPS nr. 849/2020
25.04.2020 | Dan ȚOP

JURIDICE - In Law We Trust
Dan Țop

Dan Țop

În Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost publicat, la 24 aprilie 2020, Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 849/2020 pentru aprobarea modelului de declarație pe propria răspundere prevăzută la art. XV alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2[1].

În anexă la acest Ordin este publicat modelul cererii pentru acordarea indemnizaţiei pentru întreruperea parțială a activității care prevede necesitatea anexării următoarelor documente; copie carte de identitate; copie extras de cont; adeverința emisă de barou din care rezultă că solicitantul este în exercițiul profesiei de avocat; declaraţie pe propria răspundere.

Pe lângă aspectul că modelul prevăzut în anexa la Ordin are o rubrică defectuos formulată sub aspectul că se referă la „luna” în care s-a întrerupt activitatea, deşi mai potrivit ar fi fost „perioada”, deoarece întreruperea activităţii pentru luna martie 2020 de exemplu nu se justifică decât începând cu 16 martie 2020, iar pentru luna mai 2020 pînă pe 14 mai 2020, probabil, se poate observa că trebuie anexată „o adeverința emisă de barou din care rezultă că solicitantul este în exercițiul profesiei de avocat”.

În legătură cu o asemenea adeverință cred că se impun câteva observații:

În primul rând, trebuie precizat că înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului în şedinţa din 23 aprilie 20202, comisia permanentă a UNBR, a stabilit că: „În legătură cu recenta OUG 53/2020, s-a stabilit ca în Ordinul de aprobare a procedurii de implementare a ordonanței să fie menționat că barourile se vor implica în acest demers. Vor elibera adeverințe privind calitatea de avocat a celor interesați să depună cereri de sprijin la agențiile teritoriale pentru plăti şi inspecție socială[2].

În al doilea rând, se poate observa că nici unei alte categorii profesionale nu i se cere o adeverință similară, care să ateste o anumită calitate (de salariat, de persoană fizică autorizată, de autor de opere literare sau artistice, de persoană care a încheiat convenţie individuală de muncă conform Legii nr. 1/2005 etc).

Considerăm că măsura adoptată de conducerea UNBR de a trasa barourilor sarcina de a elibera adeverințe privind calitatea de avocat celor interesaţi să depună cereri la agențiile teritoriale pentru plăti şi inspecție socială pentru solicitarea indemnizației prevăzute de art. XV alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2[3] nu poate fi considerată ca un veritabil sprijin pentru avocaţii interesaţi să solicite indemnizaţia prevăzută de lege, pentru cel puţin următoarele argumente:

Încă de la sfârșitul lunii martie 2020 pe site-ul Agenţiilor Judeţene a apărut[4] o aplicație intitulată „PLĂŢI COVID-19” care permite transmiterea online a documentelor necesare şi pentru profesiile liberale, fiind vorba de cerere pentru indemnizaţie ca urmare a întreruperii activităţii; declaraţie pe propria răspundere; copie carte de identitate şi copie extras de cont bancar. Pentru luna martie a fost avută în vedere perioada 16 martie (data intrării în vigoare a Decretului 195//2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României[5]) – 31 martie 2020.

Trebuie precizat că o parte dintre avocaţii, în calitate de profesionişti au trimis agenţiilor teritoriale pentru plăti şi inspecție socială cereri pentru obţinerea indemnizaţiei ca urmare a întreruperii activităţii, deşi cred că nu s-a plătit nici o indemnizaţie de acest gen vreunui avocat pînă în prezent. Ce se va întâmpla într-o asemenea situaţie? Dacă vor trebui să adauge documentelor deja depuse și o asemenea adeverință, nu s-ar încălca principiul neretroactivității legii? Pe de altă parte, Ordinul care stabileşte formularul cererii şi actele ce ar trebui anexate nu poate fi considerat ca o lege de interpretare care s-ar putea aplica retroactiv.

Faţă de dispoziţiile Ordonanței de urgență nr. 53/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind măsuri de protecție socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2[6], care în art. V alin.1 prevede un termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ mai sus amintit (21 aprilie 2020), pentru depunerea cererilor aferente lunii martie 2020, este lesne de remarcat că ultima zi este marți, 28 aprilie 2020, deci numai doua zile în care zeci sau sute de avocați să solicite şi sa obțină adeverinţa în discuţie. Cum singura posibilitate este de a te deplasa la sediul baroului pentru a solicita şi poate a doua oară pentru a intra în posesia acesteia, se va ajunge la o anti măsură de protecție socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 prin prezenta unui număr mai mare de avocați în acelaşi timp la sediul baroului.

Mai potrivit ar fi fost dacă se recomanda barourilor de către Comisia Permanentă să elibereze acest document online la solicitarea tot online făcută de avocat, în termen maxim de 24 de ore, sau ca fiecare barou sa trimită oficial al agenţia teritorială care face aceste plați tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei in luna martie, aprilie, mai 2020. Se poate observa că, de exemplu, Ordinul nr. 848/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în cazul persoanelor care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației[7] prevede pe lângă cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizaţie.

În altă ordine de idei, cred ca ar fi fost mai potrivit ca să se recurgă la alte modalități de atestare a calităţii de avocat, cum ar fi copie de pe cardul de identitate pentru avocat şi numai în situaţia imposibilității prezentării unei copii de acest card să se recurgă la adeverință.

Din formularea anexei la Ordin ar rezulta că adeverința poate fi emisă de barou numai dacă solicitantul este în exercițiul profesiei de avocat, cei suspendați, de exemplu, pentru neplata contribuţiilor nu vor putea solicita indemnizaţie? Cum poți pretinde că un avocat este în exercitarea profesiei deşi şi-a suspendat activitatea ca urmare a situaţiei create de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2?

În concluzie, consider că ar trebui urgent intervenit pentru ca agenţiile teritoriale să accepte copia cadrului de identitate pentru avocat sau Tabloul avocaţilor ca dovezi indubitabile a calităţii de avocat. În caz contrar, ar fi de dorit ca barourile să elibereze la cererea online a avocatului interesat mult dorita adeverință.


[1] Publicat in M/Of, Partea I, nr. 335 din 24 aprilie 2020.
[2] Newsletter-UNBR INFO, săptămâna #5 din 24 aprilie 2020.
[3] Publicat in M/Of, Partea I, nr. 231 din 21 martie 2020.
[4] www.mmanpis.ro.
[5] Publicat în M/Of, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.
[6] Publicată în M/Of, Partea I, nr. 325 din 21 aprilie 2020.
[7] Publicat in M/Of, Partea I, nr. 335 din 24 aprilie 2020.


Prof. univ. dr. Dan Țop
Universitatea Valahia din Târgoviște


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Observații privind adeverința emisă de barou din care rezultă că solicitantul este în exercițiul profesiei de avocat cerută de Ordinul MMPS nr. 849/2020”

  1. Veronica IEȘEANU spune:

    În alt context, aplicarea majorărilor de întârziere a penalităților se suspendă exclusiv în baza: Cererii pentru aplicarea măsurii neaplicării majorărilor de întârziere /suspendării calculului majorărilor de întârziere… or, o astfel de măsura putea fi aplicată independent de formularea unei cereri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.