Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Drept penal Next Povești juridice SELECTED

Cazul „Lupul”

6 ianuarie 2023 | Mihaela-Alexandra ANTIP
Mihaela-Alexandra Antip

Mihaela-Alexandra Antip

– Telefoane după miezul nopţii… Iar îmi spui că trebuie să pleci. Mi-aş dori să fiu în lumea ta, să mă fi închegat şi eu în haosul ei. Şi-aş vrea să îţi spun povestea, dar nu e a mea pentru a fi zisă.

– Păi ţi-o zic eu, dar la timpul ei. Ştii că nu pot vorbi despre asta! Am avut aceeaşi discuţie de o mie ori!

– Dar la presă cum poţi comenta? Eu aflu mereu ultimul totul. A trebuit să mă uit la ştirile de la ora 17, ca să aflu că soţia mea era la percheziţie joia, la două noaptea. Ai zis că doar vrei să încerci procuratura. Că te faci judecător!

– Mai am puţin. Cazul ăsta e ultimul şi după putem să ne începem familia şi să ne primim liniştea înapoi.

– Ce linişte, Victoria?! Mereu spui că e ultimul şi totuşi următoarea zi vii cu un teanc de declaraţii acasă. De ce faci asta mereu? Am făcut destui bani pentru viitor.

– Fiindcă mereu sunt cazuri în care e nevoie de cineva cu inimă, nu numai cu experienţă şi cunoştinţe procedurale.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

– Nu mai pot…sunt mereu în întuneric…

– Lasă-mă să îţi povestesc, de data asta, atunci… Nici eu nu mai pot…

Răsărit sângeriu, prevestitor al crimelor din noaptea ce a trecut. Cel puţin aşa se zice în popor. În fine, cine mai crede în popor? Nici noi nu mai credem în noi. Nu mai avem nici tradiţii, nici onoare. Ne ajunge modernitatea din urmă. Am plecat de la a trage cu săgeţi în sus când plouă către Zamolxes la a ne costuma de Halloween în zeii altora. În orice caz, ce răsărit sângeriu…

Îmi frecam tâmplele excesiv. Prost obicei. L-am deprins în anul III de facultate, când jonglam cu timpul. Şi cât aşteptam să îmi iau a doua cafea de la automat, le frecam. Cea de acasă de dimineaţă, cu Victor, nu a fost destul de tare pentru ce coşmaruri am avut azi-noapte. Şi pe scaun când mă aşez, cât mă uit în gol cu privirea fixă asupra dosarului pe care mi l-a lăsat procurorul-şef pe birou, tot le frec. Parcă îmi depinde viaţa de ticul ăsta extenuant. Tâmplele mele au făcut alte tâmple de la forţa de frecare. Degeaba se chinuie bretonul ăsta gri să crească ca un scut peste el, dacă eu îl tot tai. Nici părul meu nu îmi poate sta în cale, aşa gri şi lung cum e el. Mă tot motivez de parcă iar am 22 de ani, acum la 30, spunându-mi că până şi corpului meu îi e frică de mine şi nu are încotro decât să se supună dorinţelor mele.

În fine, aşa cum ziceam, aveam un dosar pe birou de la procurorul-şef. Parcă am tot Braşovul pe capul meu când văd dosarele astea. Toată societatea atârnă pe umerii mei şi mă simt de parcă salvez planeta asta pe care am aterizat când instanţa condamnă pe cineva pe care eu l-am trimis în judecată. Nu zic că nu am făcut şi greşeli din exuberanţă şi tinereţe, lucru pe care îl ştii, dar am făcut mai mult bine decât rău. Sau cel puţin aşa îmi place să cred. Poate e o falsă impresie lăsată de asumarea greşelilor. E ciudat cum ne formăm toate credinţele şi principiile în tinereţe doar ca să ne dăm seama că suntem nişte idealişti. Deşi mă îndoiesc că o să îmi pierd vreodată perspectiva asta amplă de visătoare romantică idealistă. Uneori să fii prea implicat, ştii şi tu, înseamnă să faci greşeli, dar oare nu aş face mai multe dacă nu m-aş implica? Putea să fie mult mai rău…

Am deschis dosarul. Cred că cea mai mare greşeală din viaţa mea este faptul că l-am deschis. Era o singură hârtie. Un denunţ – nimic din ce nu mai văzusem. Am luat o gură de cafea şi vocea aceea mică pe care o avem cu toţii în cap a început să îmi citească ce scria pe sesizare. Am înţeles din prima ce am de făcut, dar nu voiam să cred. Niciodată nu m-am mişcat atât de rapid către biroul procurorului-şef. În orice caz, nu vreau să mă lungesc încât să îţi povestesc fiecare detaliu, pas, termen etc. Dar o să îţi spun povestea cauzei „Lupul”.

– Îţi aduc o cafea?

– Şi scrumiera, te rog! Deschide geamul!

– Imediat! Continuă!

Am ajuns în camera unde se afla persoana care a denunţat infracţiunea. Era o bătrânică pe la 60 de ani, încă lucidă, poate mai stabilă psihic decât mine. După 10 minute de discuţii, am ajuns la un acord cu privire la audierea ei în calitate de martor şi am început procedura unei audieri anticipate, cu judecătorul de drepturi şi libertăţi. I-am pus întrebări privind identitatea şi persoana ei, i-am comunicat drepturile şi obligaţiile şi i-am adus Biblia. A început să recite jurământul şi apoi am lăsat-o să declare tot ce ştie. Nu ştia multe, dar probabil ca orice om înţelept după o anumită vârstă a simţit că ceva nu e în regulă. Câinii lătrau în ziua de dinaintea răsăritului sângeriu. În seara aceea, Popa Măria, bătrâna noastră denunţătoare, a participat la un praznic. Lupu’ Ion murise, iar cumătra lui organizase priveghiul. Toate femeile satului se bucurau fiindcă era un om care aducea numai necazuri. Înalt, slab, cu ochii mici verzi şi părul negru, îl vedeai întotdeauna cu o privire suspicios de sălbatică, aţintită spre porţile şcolii. Măria credea că se transforma în toate lighioanele când vedea copiii pentru că el nu a fost considerat un copil bun, mereu bătut cu ciomagul de părinţi când făcea lucruri specifice ca joaca înaintea muncii de câmp, mersul la şcoală, râsul din timpul slujbei etc. Aşa că Măria se duse de mila sufletului şi pomană a mortului, să aibe ce mânca pe lumea cealaltă, la priveghi. Şi auzi acolo pe cumătră, vorbind cu cadavrul mortului, zicând că „moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură”. În fine, la finalul audierii, ne-am făcut o idee despre ce s-a întâmplat, dar probele tot trebuie adunate. Am trimis-o acasă pe femeie şi am început să construim cazul. Aşadar, următoarea mişcare a fost să o aducem pe suspecta noastră, cumătra, Capră Valeria. Şi aici abia începe adevărata poveste, cu declaraţia viitoarei noastre inculpate…

O mamă cu trei copii. Religioasă. Luca, Marcu şi Matei. Luca, cel mai mare şi Marcu, mijlociul, deşi nu erau copii model, nu meritau ceea ce li se întâmpla. Un tipar al familiei tradiţionale româneşti, al cărei stil de parenting este conturată de mentalităţi dictatoriale învechite. „Bătaia e ruptă din rai” sau aşa încă se crede ca o justificare în faţa minorilor când sunt obraznici. Aşadar, o mamă religioasă care comitea două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului căci a justifica acest lucru ca măsuri disciplinare ar însemna ca lovirea sau alte violenţe să fie acţiuni compatibile cu respectarea demnităţii copilului, ceea ce ar fi absurd. Cel mic nu a fost atins niciodată de acest comportament greu de iertat unei mame, spre fericirea şi dezvoltarea lui. În ziua cu pricina, i-a adunat pe cei trei. Şi-a respectat îndatoririle părinteşti care provin din exercitarea singură a autorităţii părinteşti, aceea de a coopera cu minorii şi a le cere opinia legat de ce va urma să se întâmple şi le-a spus:

„Dragii mamei copilași ! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieți ușa după mine, ascultați unul de altul, și să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de știre, ca să mă cunoașteți, și am să vă spun așa:

Trei iezi cucuieți

Ușa mamei descuieți!

Că mama v-aduce vouă:

Frunze-n buze,

Lapte-n țâțe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieș

În călcăieș

Smoc de flori

Pe subsuori”.

Sau cel puţin asta a declarat inculpata că le-a spus copiiilor săi minori, lucru pe care nu cred că îl voi putea uita niciodată. În orice caz, a depus şi dovada încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Fiind un contract consensual şi fiind vorba de nişte bunuri corporale, fungibile, mobile, consumptibile, divizibile şi principale, a fost de ajuns să depună bonul primit de la vânzător care să facă dovada unui contract de acest gen. Niciodată nu am înţeles de ce nu a trimis unul dintre copii, deşi au doar capacitate restrânsă de exerciţiu, puteau încheia asemenea acte de dispoziţie de mică valoare, cu executare pe loc. Într-un final, inculpata a părăsit domiciliul, încălcându-şi obligaţia de a supraveghea minorii. Mi s-a rupt inima. A dispărut şi a rămas un gol negru imens pe care nicio cantitate de justiţie nu o poate umple, fiindcă justiţia nu se mişcă la fel de rapid cum se mişcă criminalitatea. Asta am simţit când l-am audiat pe Matei, cel mai mic dintre copiii inculpatei fiindcă el a fost singurul martor la momentul pătrunderii în locuinţă de către Lupu’ Ion. El a fost cel care a completat locurile albe ale paginii cu sânge şi lacrimi. Restul martorilor care l-au cunoscut şi au avut de-a face cu el în ziua respectivă au completat cu premeditare şi cerneală în declaraţiile lor. Mama domnului Lupul ne-a povestit că trecând pe acolo, după ce a avut o discuţie cu Valeria Capră despre ale zilei, că l-a văzut pândind şi zicând în şoaptă că „acum mi-e timpul… De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă ușa, halal să-mi fie! Știu că i-aș cărnoși și i-aș jumuli”! Niciodată nu o să îmi clarific eu mie dacă premeditarea este mai puţin înfricoşătoare decât înfăptuirea unor asemenea fapte teribile pe loc. Şi l-a auzit, propria lui mamă, cum a încercat să imite cântecul Valeriei. I-am pus în vedere faptul că poate refuza să dea declaraţie împotriva propriului său fiu, însă cred că ştiind atât de multe despre deletnicirile lui avea nevoie să se confeseze. După aceea a plecat. Matei a declarat că nu au deschis fiindcă era un glas prea răguşit ca să fie mama lor. Am pus cap la cap faptul că i-a auzit pe cei trei copii, ascultând prin perete şi din cauza asta drumul lui a dus la dentistul din sat. Doctorul dentist, Mincă Dumitru, ne-a declarat tot ce ştia despre faptul că Lupu’ Ion voia să îşi ascută dinţii. Participaţia sa impropie la o asemenea infracţiune nu poate fi reţinută dat fiind că sunt multe proceduri care implică o ascuţire a dinţilor, care duce la un zâmbet de rechin practic, în vederea executarea unor diferite lucrări dentare. Matei povestea în declaraţia lui că după ceva timp se auzi o voce subţire, precum vocea lui când trage aer din baloanele cu heliu, care cântă iar cântecul Valeriei. Oricât s-a certat cu fraţii lui şi le-ar fi spus că nu tot ce zboară, se mânâncă, nu a reuşit să îl oprească pe Luca din a deschide uşa. Marcu se ascunse sub covata întoarsă, iar Matei s-a băgat în horn. Luca nu a avut nici o şansă de cum a crăpat uşa. Lupu’ Ion l-a omorât cu doar două mâini. Pe gâtul lui Luca au fost găsite leziuni care indicau comprimarea gâtului între braţul şi antebraţul domnului Lupu’. Pe tot corpul lui Luca au fost găsite plăgi muşcate, formate prin smulgerea animalică a cărnii acestuia, plăgi care au fost provocate post-mortem. Lupu’ l-a devorat de parcă era cina lui preferată. Când a terminat cu Luca, s-a aşezat pe covata întoarsă din cauza durerilor cronice de spate de care suferea. Matei l-a auzit strănutând, dar şi mai rău, l-a auzit pe Marcu spunându-i „sănătate”. Corpul lui Marcu era plin de excoriaţii conform expertizei medico- legale. Pielea lui era jupuită. Cea mai oribilă crimă pe care am văzut-o în viaţa mea. Cea mai oribilă infracţiune de violenţă în familie raportată la infracţiunea de omor premeditat, înfăptuit prin cruzimi. Fiind soţul mătuşii lor, a surorii Valeriei care e decedată, legăturile de rudenie au rămas, tot rudă de gradul II cu Valeria este Ion Lupu’ prin efectul afinităţii. Cazul ăsta mi-a adus aminte de marii criminali în serie: Ted Bundy, Jeffrey Dahmer, David Berkowitz, John Gacy, dar în special de Charles Manson. Nu infracţiunea în sine m-a cutremurat, ci aranjamentul macabru pe care domnul Lupu’ l-a lăsat în urma sa. Casa era mânjită de sângele celor doi minori. Ferestrele pictau chipurile lor moarte zâmbind, zâmbet care va dispărea cu greu din cauza rigor mortisului, cadavrele fiind aşezate în aşa fel încât de la depărtare să pară că privesc pe afară voioşi, aşteptându-şi mama. Valeria a declarat că ajunsă acasă a început să vorbească cu Matei ca să înţeleagă ce s-a întâmplat.

Pot încerca să înţeleg ce simte Valeria. Pe lângă încălcarea multor lucruri şi atingerea vieţii private sub forma ţinerii sub observaţie în scopul comiterii unei infracţiuni, se adaugă şi durerea de văduvă căci soţul ei e decedat, lipsa moştenirii şi dificultatea creşterii a trei copii şi apogeul, suferinţa cauzată de pierderea celor doi din trei. Însă modul ei de gestionare a situaţiei a fost unul extrem de violent şi condamnabil. Răzbunarea e arma prostului şi combaterea focului cu foc doar creează mai mult foc, nu îl stinge. Valeria ne-a declarat cu o seninătate paşnică totul. Cum a pregătit toată mâncarea cu Matei, cum au pregătit groapa cu foc şi podeaua falsă. Atunci mi s-a rupt şi mai tare sufletul, când a trebuit să cer expertiză pentru a vedea dacă Matei a avut discernământ încât să realizeze că este co-autor la infracţiunea de omor calificat. Iar lacrmile m-au podidit şi mai tare când rezultatul a fost unul potrivnic lui şi ai celor 15 ani ai săi. Aşadar, l-au atras pe Ion Lupu’ sub pretextul unui praznic pentru cei doi copii morţi, Luca şi Marcu, 16 şi 17 ani, l-au lăsat să mânânce şi au tras podeaua falsă pe care stătea, Lupu’ căzând într-o groapă de foc. Până şi carnea era arsă de pe el. Nu existau leziuni din cauza lipsei ţesutului epitelial şi subdermal.

– Îmi pare rău…

– Nu e nimic. Haide să dormim.

– Nu înţeleg cum mai poţi dormi când faci asta şi vezi zilnic lucruri de genul ăsta.

– Nici eu nu mai înţeleg…

Mihaela-Alexandra Antip
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Transilvania din Brașov

* Acest text este publicat în cadrul concursului Interpretări juridice ale poveștii Capra cu trei iezi. Datorită faptului că numărul lucrărilor foarte bune a depășit cu mult numărul premiilor puse în joc, am creat o secțiune special dedicată: Povești juridice.

Invităm profesioniștii dreptului să aprecieze lucrările studenților și să acorde premii speciale, în măsură în care apreciază ca fiind remarcabile lucrările publicate.

Pentru a citi și alte lucrări din cadrul concursului, precum și pentru a-i cunoaște pe membrii juriului, click aici.

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership