Infanteria modernă română. Aspecte istorico-juridice
4 mai 2023 | Alexandru CRISTIAN
Alexandru Cristian
Anul acesta se împlinesc 193 de ani de la crearea infanteriei române moderne. O istorie plină de fapte, personalități și de idealuri.
Infanteria română modernă s-a transformat datorită progreselor în materie legislativă dar și a evoluției tehnologice. Trebuie să menționăm că marele istoric român Nicolae Bălcescu, în studiile sale militare, afirma că armata română a fost prima armată regulată din istoria Europei.
Conform datelor istorice, primele formațiuni regulate pedestre și de cavalerie au apărut în timpul domnitorului Mircea cel Mare sau cel Bătrân (1352-1418, ani de domnie 1386-1418).
De nașterea armatei române moderne, în general, și a armei infanteriei, în particular, se leagă semnarea Tratatului de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829, încheiat între Imperiul Țarist și Imperiul Otoman. Acest tratat prevedea libertatea administrativă a celor două principate de la gurile Dunării, Țara Românească și Moldova.
În luna aprilie 1830, Divanurile domnești de la București și Iași au aprobat proiectul de lege privind organizarea unei armate naționale. În istoria militară a poporului român, 30 aprilie a rămas ca data întemeierii infanteriei române moderne.
Afirmarea acestei arme, care a participat la făurirea statului național unitar român, a avut loc și datorită faptului că a avut un cadru legislativ care i-a permis dezvoltarea.
Astfel, în 30 aprilie 1830 s-a hotărât înfiinţarea în Ţara Românească a 6 batalioane de pedestrime şi 6 escadroane de cavalerie.
Din aceste structuri s-au constituit ulterior 3 regimente mixte, dislocate la Bucureşti, Ploieşti şi Craiova.
În acelaşi an, în Moldova s-a înfiinţat un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie, din care, ulterior, s-a înfiinţat primul regiment mixt, dislocat la laşi.
Legile de organizare a armatei au contribuit decisiv la dezvoltarea armei infanteriei.
Trebuie să menționăm că putem împărți istoria acestei arme în patru mari părți:
Prima perioadă este aceea a dezvoltării armei și este cuprinsă între anii 1830-1900.
A doua perioadă este cea a afirmării pe scena istoriei și sacrificiilor supreme pentru crearea României Mari, cuprinsă între anii 1900-1948.
A treia perioadă este cea comunistă, în care valorile liberale au fost schimbate cu cele socialist-comuniste, cuprinsă între anii 1948-1989.
A patra perioadă, o putem denumi perioada euroatlantică sau postmodernă, fiind cea a integrării în structurile euroatlantice și a afirmării în Războiul contra Terorismului declanșat și condus de Statele Unite ale Americii. Este o perioadă marcată de Teatrele de Operații din Irak și Afganistan, o perioadă în care generații de militari au învățat și s-au pregătit din punct de vedere tactic, operațional și strategic.
Dezvoltarea infanteriei române a mers în paralel cu dezvoltarea statului român. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1820-1873, ani de domnie 1859-1866) a fost un mare reformator care a pus bazele statului român modern, operă desăvârșită ulterior de Domnitorul / Regele Carol I (1839-1914, ani de domnie 1866-1914).
O armată, pentru a fi eficientă are nevoie de legi bine redactate, clare și concise, care trebuie puse în practică.
Legile de organizare a armatei române moderne au avut o puternică înrâurire asupra dezvoltării infanteriei române.
Un prim act juridic de mare importanță este Înaltul Ordin al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 13/24 noiembrie 1859 care stipula înființarea Corpului de Stat Major, precursorul Statului Major al Apărării de astăzi.
Prima lege modernă de organizare a armatei este promulgată de Domnitorul Carol I în 17 iulie 1868, Legea privind organizarea puterii armate.
O nouă Lege privind organizarea puterii armate a apărut în anul 1872.
În anul următor, 1873, pentru întărirea disciplinei în armata României a fost adoptat Codul Justiției Militare (următorul astfel de cod apărând în anul 1937).
Astfel, s-a creat o armată bine pregătită și disciplinată care a reușit cucerirea Independenței de Stat în Războiul din anii 1877-1878.
În 1882, s-a înființat Marele Stat Major al Armatei.
În timpul Războiului de Independență, Statul Major al Armatei s-a împărțit în două: Marele Cartier General condus de generalul de divizie Alexandru Cernat, partea operativă a armatei, și Statul Major, o parte sedentară de nivel strategic în subordinea Ministerului de Război.
Marele Stat Major a reprezentat unificarea acestor două părți.
În cele două războaie mondiale Statul Major s-a transformat în Mare Cartier General, astfel fiind pregătit să treacă de la atribuțiile pe timp de pace la cele pe timp de război.
Evoluția statului român va duce și la apariția altor legi care au contribuit la dezvoltarea armei infanteriei.
În data de 8 august 1889 se înființează Școala Superioară de Război, în subordinea directă a Șefului Marelui Stat Major, o școală care a pregătit generații întregi de ofițeri care au contribuit la dobândirea renumelui armatei române dar și al armei infanteriei.
În data de 29 martie 1908 s-a adoptat Legea Serviciului Militar care, coroborată cu Legea privind organizarea armatei din 8 mai 1913, a pregătit armata română pentru ceea ce avea să devină Războiul de Întregire Națională.
După Marea Unire, va apărea următoare lege, la 23 iunie 1924 fiind promulgată Legea referitoare la organizarea armatei.
Două legi care vor ajuta la evoluția armei infanteriei sunt cele care au organizat și constituit un organism care coordona la nivel strategic deciziile referitoare la apărarea țării, și anume, Legea din 13 martie 1924 referitoare la Consiliul Superior al Apărării Țării, dar și Legea din 1936 referitoare la înființarea Comitetului de Coordonare a Apărării Țării.
După Al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist, anul 1947 reprezintă trecerea armatei române la o organizare specifică țărilor comuniste.
În data de 1 iunie 1947 au fost promulgate trei legi care au fundamentat armata română în timpul regimului comunist, și anume: Legea nr. 205 pentru organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale (ulterior Ministerul Forțelor Armate, între anii 1950-1972), Legea nr. 206 pentru organizarea armatei (reglementa stagiul militar obligatoriu de 18 luni) și Legea nr. 208 referitoare la poziția și misiunile trupelor de grăniceri.
La 28 februarie 1948 s-a promulgat Legea pentru modificarea unor dispoziții din Codul Justiției Militare, o ajustare la noua realitate politică a țării.
Au urmat și alte legi și dispoziții care au influențat dezvoltarea armatei române dar și transformarea armei infanteriei.
După Revoluția din Decembrie 1989, armata română a trecut și trece printr-un proces de reformă accelerat, un proces impulsionat din dorința de integrare în spațiul geopolitic euroatlantic, denumit generic Occident.
Vom menționa câteva legi care au dezvoltat arma infanteriei moderne române, care a fost un pilon fundamental pentru participarea armatei noastre în Teatrele de Operații din Irak și Afganistan:
În octombrie 1993, au fost înființate Statul Major General și statele majore ale categoriilor de forțe (Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene și Statul Major al Forțelor Navale) prin aprobarea și emiterea unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
În iulie 1994, Marele Stat Major devine Statul Major General, iar în baza Legii nr. 167 din 12 iulie 2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, Statul Major General se transformă și se redenumește Statul Major al Apărării.
Trebuie să subliniem aprobarea ministrului Apărării Naționale pe raportul șefului Marelui Stat Major General din 5 aprilie 1990, care a dus la înființarea Batalionului 265 Poliție Militară la 15 aprilie 1990.
În aceeași dată, s-au înființat companii de poliție militară în Cluj-Napoca, Timișoara și Târgu Mureș. Ulterior, în același an, cu data de 30 aprilie s-a înființat o companie de poliție militară la Oradea, iar la 30 iunie s-au înființat companii similare la Craiova și Buzău.
Astfel, a reapărut Poliția Militară în istoria țării noastre.
Legile care au fost promulgate după 1990 au avut ca unic țel reforma și profesionalizarea armatei române. Evidențiem câteva astfel de legi: Legea nr. 45/1994 privind apărarea națională a României, Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare – modificată în anul 2001 –, Legea nr. 195/2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar, Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale – toate cu modificările ulterioare în vigoare.
Vom aminti aici pe scurt unitățile de infanterie care au scris pagini de istorie militară în Teatrele de Operații din străinătate: Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab „Scorpionii Roșii”, Batalionul 812 Infanterie Bistrița „Şoimii Carpaţilor”, Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” , Batalionul 811 Infanterie Dej „Dragonii Transilvaniei”, Batalionul 341 Infanterie „Rechinii Albi”, Batalionul 495 Protecția Forței / Parașutiști „Căpitan Ştefan Soverth”, Batalionul 151 Infanterie Războieni „Lupii Negri”, Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, Batalionul 30 Manevră „Dragoslavele”, Batalionul 265 Poliție Militară „Tudor Vladimirescu”, Batalionul 280 Infanterie „Căpitan Valter Mărăcineanu”, Batalionul 32 Cercetare Supraveghere „Mircea”, Batalionul 20 Infanterie „Dolj”, Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” și Batalionul 281 Infanterie Râmnicu Sărat (în prezent desființat).
Infanteria Română a reprezentat principala armă care a contribuit la realizarea statului român, așa cum îl cunoaștem astăzi.
Denumită de mulți istorici „regina bătăliilor„, Infanteria Română a avut nevoie de crearea unui cadru legislativ optim care să-i permită dezvoltarea și afirmarea pe scena istoriei.
Un gând pios pentru cei care și-au jertfit viața de-a lungul istoriei infanteriei, un gând de recunoștință către Eroii Infanteriei Române.
Glorie Eternă!
