Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Afaceri transfrontaliere Drept penal Sistemul judiciar

Drept la replică al Ministerului Justiției ref. executarea MEA emise de către instanțele române

3 mai 2023 | JURIDICE.ro

Miercuri, 3 mai 2023, Ministerul Justiției, referitor la articolul cu titlul „Un ministru al Justiției competent ar informa urgent Consiliul UE și Comisia Europeană despre state precum Italia care refuză predarea fugarilor /Are România curajul să facă acest demers?„, a făcut următoarele precizări:

1. Ministerul Justiţiei a luat act de măsurile dispuse de autorităţile judiciare italiene, respectiv modalitatea de interpretare și aplicare a dreptului unional. Având în vedere poziția constituțională a Ministerului Justiției, de respectare a independenței magistraților, nu se pot emite aprecieri cu privire la dispozițiile vreunei instanțe, atât române, cât și străine.

2. Precizăm, în acest context, că, în anul 2020, COM a deschis o procedură de infringement împotriva Italiei, vizând aplicarea deciziei cadru privind mandatul european de arestare.

3. Implementarea și aplicarea deciziei cadru privind mandatul european de arestare este monitorizată constant de către Comisie, inclusiv în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor judecătorești ca urmare a refuzului de predare a cetățenilor/rezidenților, Comisia recomandând în mod repetat statelor membre aplicarea corectă a dreptului unional și consolidarea cooperării judiciare în plan european. În acest context, Ministerul Justiției a avut intervenții repetate în cadrul Plenului Consiliului JAI și a ridicat subiectul în discuțiile bilaterale ministeriale și la nivel de comisar european.

4. Totodată, într-un efort constant de îmbunătățire a cooperării cu autoritățile italiene, Ministerul Justiției și-a exprimat fără echivoc disponibilitatea și a solicitat un dialog constructiv, în vederea identificării unor soluții, pentru ca hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele române să fie efectiv puse în executare. Aceste aspecte au fost comunicate în mod repetat Ministerului Justiției al Republicii Italiene.

5. Recent, a fost transmisă ministrului Justiției al Republicii Italiene o scrisoare prin care au fost reiterate cele de mai sus, cu intenția inițierii unor discuții bilaterale care să ducă la deblocarea soluționării acestor cazuri, în spiritul bunei colaborări și a consolidării relațiilor bilaterale în domeniul Justiției. Nu putem permite niciun moment lezarea încrederii, respectului reciproc și bunei cooperării între România și Republica Italiană, așa cum acestea au fost afirmate și apărate în mod constant de către ambele părți.

6. Facilitarea executării în bune condiții a mandatelor europene de arestare emise de către instanțele române a constituit o prioritate pentru magistratul român de legătură în Italia, alături de stabilirea de contacte directe, în vederea depășirii obstacolelor de cooperare. Acesta a urmărit în mod constant procedurile realizate cu dificultăți și întârzieri.

7. Totodată, cooperarea la nivel tehnic este una susținută și semnificativă.

8. Ministerul Justiției, instanțele române, magistratul român de legătură, după caz, alte autorităţi române potrivit competențelor (ex: Administrația Naţională a Penitenciarelor) depun demersuri pentru a pune la dispoziția autorităților italiene datele considerate necesare, având în vedere legislaţia unională, naţională, jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

9. În concluzie, Ministerul Justiției a exercitat și va continua să exercite toate atribuțiile și competențele legale de care dispune pentru a contribui la rezolvarea acestei probleme de dimensiune europeană (a se vedea pct. 2 de mai sus).

10. Ministerul Justiției rămâne consecvent poziției de a aborda toate subiectele din zona de competență într-o manieră tehnică argumentată, cu bună credință, în afara oricăror considerații politice conjuncturale și concomitent de a evita polemicile de tip populist asupra unor probleme care reclamă, în fapt, exclusiv o expertiză calificată.

Citeşte mai mult despre , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership