Sancțiunile impuse Rusiei creează probleme companiei Air France
3 mai 2023 | JURIDICE.ro
Air France a cerut guvernului de la Paris să limiteze accesul rivalilor săi chinezi în țară, susținând că aceștia se bucură de un avantaj neloial pentru că pot zbura deasupra Rusiei, potrivit postsen.com.
Air France a solicitat introducerea unor taxe suplimentare sau alte măsuri care să majoreze costurile companiilor chineze la niveluri apropiate de cele ale transportatorilor de pasageri autohtoni.
Susținem creșterea capacității [de transport aerian] între Franța și China, dar trebuie să avem o competiție corectă. În momentul de față există o distorsionare a concurenței care trebuie luată în considerare”, a declarat un purtător de cuvânt al Air France.
O sursă din cadrul guvernului francez a declarat pentru Bloomberg că premierul Elisabeth Borne are în vedere o reluare „progresivă și echilibrată” a legăturilor aeriene cu China și că reprezentanții mai multor ministere urmează să se întrunească în curând pentru a discuta subiectul.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro