Momentul de la care este datorată dobânda legală corespunzătoare cheltuielilor făcute cu spitalizarea victimei unui eveniment rutier
3 ianuarie 2023 | Raul Alexandru NESTOR
Raul Alexandru Nestor
Abstract:
Although by referring to the incident normative framework, the legal regime of legal interest is characterized by certainty and predictability, including in delict matters, being regulated the principle of granting legal interest from the maturity of the main payment obligation, in the practice of national courts the calculation method of the legal interest, the debtor of the payment obligation contesting most of the times the moment from which the legal interest is calculated.
In the case of road accidents with tragic consequences, the victims of such accidents need a high number of days of hospitalization and extremely expensive medical treatment. In such situations, only after the completion of the medical intervention can the amount of hospitalization expenses be precisely assessed, which will be borne most of the times by the insurance company, having the capacity of a civilly responsible party in the criminal process.
In most cases, the civilly responsible party insurer is not aware of the existence and extent of these hospitalization expenses until after it will be cited in the criminal process as a civilly responsible party, usually after the completion of the investigative activity, during the preliminary chamber procedure . At that moment, the insurer can have access to the documents of the criminal investigation file and therefore also to the account of the hospitalization expenses that the medical unit carried out for the treatment of the person injured by the road accident.
This moment in which the insurer, the civilly responsible party, is informed of the content of the criminal charge and of the obligation of the insured defendant for which he is held accountable in the civil side of the criminal process, is always located after the due date, so in a period when the legal interest corresponding to the expenses of hospitalization had started to flow, most of the time without the insurer having the opportunity to voluntarily pay the hospitalization expenses as close as possible to the due date and thus prevent its obligation to pay the legal interest.
The prerogative of the health unit to claim and receive the value of the medical services provided from the person who, through his actions, caused damage to the health of another person is regulated by the mentioned provisions of Law no. 95/2006.
According to the principle of full reparation of the damage, the damaged person (medical unit) is entitled to claim reparation of the entire damage, i.e. effective (damnum emergens), as well as the unrealized benefit (lucrum cessans), which, in the case of monetary obligations, is presumed by the legislator, in in accordance with the provisions of art. 1385 para. (3) C.civ. and 1535 C.civ., at the level of legal interest.
In the case of tortious civil liability, the interest accrues as of right, from the date of the commission of the illegal act, and not from the finality of the court decision, as is sometimes stated by the civilly responsible party insurer, since, regarding the repair of the damage caused to the person damaged by accidents of circulation must take into account the principle of full repair of the damage. However, compared to the factual reality, such damage becomes quantifiable for the medical unit at the time of completion of the hospitalization period, not at the date of the commission of the illegal act causing damage. Hospitalization expenses on which the legal interest is calculated can be assessed (so they can constitute a certain liquid and enforceable claim) only at the end of the period in which the victim was hospitalized, only at that time can the quantity and quality of medication and care be precisely known medical.
There is no legal basis to exempt the civilly liable party insurer from paying the legal interest corresponding to hospitalization expenses, as long as the insurer has the capacity of civilly liable party, assuming the obligation to fully repair the damage, and any limitation of this liability must provided by law.
Even if the civil liability insurer cannot be obliged to pay hospitalization expenses in the absence of a court decision or other enforceable title, having knowledge of the value of these expenses at a time much closer to the intervention of the insured case, it could decide in full knowledge of whether it is necessary to make a voluntary payment at that time which could lead to avoiding the subsequent calculation of interests. Given that the existence of departments with investigative powers is a reality in the structure of most insurance companies, the result of such investigations could even lead to the proposal of a transaction by the insurer, a transaction that can be much more advantageous for the hospital unit that does not will have to wait for the end of the criminal process to recover the debt from the civilly responsible party. Practically, having all the necessary information, the insurer could pay the equivalent of the hospitalization expenses, and in the process the health unit will not even become a civil party.
Rezumat:
Deși prin raportare la cadrul normativ incident, regimul juridic al dobânzii legale este caracterizat de certitudine și previzibilitate, inclusiv în materie delictuală, fiind reglementat principiul acordării dobânzii legale de la scadența obligației principale de plată, în practica instanțelor naționale se contestă frecvent modul de calcul al dobânzii legale, debitorul obligației de plată contestând de cele mai multe ori momentul de la care este calculată dobânda legală.
În cazul unor evenimente rutiere soldate cu urmări tragice, victimele unor asemenea accidente au nevoie de un număr ridicat de zile de spitalizare și de un tratament medical extrem de scump. În asemenea situații, numai după finalizarea intervenției medicale se poate evalua cu precizie cuantumul cheltuielilor de spitalizare care vor fi suportate de cele mai multe ori de societatea de asigurare având calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
De cele mai multe ori asigurătorul parte responsabilă civilmente nu are cunoștință de existența și de întinderea acestor cheltuieli de spitalizare decât după ce va fi citat în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente, de regulă după finalizarea activității investigative, în cursul procedurii de cameră preliminară. În acel moment asigurătorul poate avea acces la actele dosarului de urmărire penală și deci și la decontul cheltuielilor de spitalizare pe care unitatea medicală le-a efectuat pentru tratarea persoanei vătămate prin accidentul rutier.
Acest moment în care asigurătorul parte responsabilă civilmente este informat asupra conținutului acuzației penale și asupra obligației inculpatului asigurat pentru care este ținut a răspunde în latura civilă a procesului penal, este întotdeauna situat după data scadenței, deci într-o perioadă în care dobânda legală corespunzătoare cheltuielilor de spitalizare începuse să curgă, de cele mai multe ori fără ca asigurătorul să aibă posibilitatea de a plăti în mod voluntar cheltuielile de spitalizare într-un termen cât mai apropiat de scadență și de a împiedica în acest mod obligarea sa la plata dobânzii legale.
Prerogativa unității sanitare de a pretinde și a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătății altei persoane este reglementată de dispozițiile amintite din Legea nr. 95/2006.
Conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită (unitatea medicală) este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C.civ. și 1535 C.civ., la nivelul dobânzii legale.
În cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cum se afirmă uneori de asigurătorul parte responsabilă civilmente, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului. Or, față de realitatea faptică, un asemenea prejudiciu devine cuantificabil pentru unitatea medicală la momentul finalizării perioadei de spitalizare, nu la data comiterii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Cheltuielile de spitalizare la care se calculează dobânda legală pot fi evaluate (deci pot constitui o creanță certă lichidă și exigibilă) numai la finalul perioadei în care victima a fost spitalizată, doar în acel moment putând fi cunoscută cu precizie cantitatea și calitatea medicației și a îngrijirilor medicale.
Nu există niciun temei legal de natură a-l exonera pe asigurătorul parte responsabilă civilmente de la plata dobânzii legale corespunzătoare cheltuielilor de spitalizare, atâta vreme cât asigurătorul are calitatea de parte responsabilă civilmente, preluând obligația de reparare integrală a prejudiciului, iar orice limitare a acestei răspunderi trebuie prevăzută de lege.
Chiar dacă asigurătorul de răspundere civilă nu poate fi obligat să achite cheltuielile de spitalizare în absența unei hotărâri judecătorești sau a altui titlu executoriu, având totuși cunoștință de valoarea acestor cheltuieli într-un moment mult mai apropiat de intervenția cazului asigurat, ar putea decide în deplină cunoștință de cauză dacă este cazul să facă o plată benevolă în acel moment care ar putea conduce la evitarea calculării ulterioare a dobânzilor. În condițiile în care existența unor compartimente cu atribuții investigative este o realitate în structura celor mai multe societăți de asigurare, rezultatul unor asemenea investigații ar putea conduce inclusiv la propunerea unei tranzacții de către asigurător, tranzacție care poate fi mult mai avantajoasă pentru unitatea spitalicească ce nu va mai trebui să aștepte finalul procesului penal pentru a recupera debitul de la partea responsabilă civilmente. Practic, având toate informațiile necesare, asigurătorul ar putea plăti contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, iar în proces unitatea sanitară nici nu se va mai constitui parte civilă.
I. Aspecte introductive relative la evaluarea daunelor interese și justificarea demersului
Atât în reglementarea Codului civil din 1865 cât și sub imperiul noii legislații civile, stabilirea întinderii daunelor-interese poate fi realizată de instanța de judecată (evaluarea judiciară), direct prin lege (evaluarea legală) sau prin acordul de voință al părților (evaluarea convențională).
Evaluarea legală a daunelor-interese se circumscrie sferei obligațiilor care au ca obiect prestația de a da o sumă de bani (situația care constituie modelul evaluării legale, reglementată în art. 1535 noul Cod Civil[1]), la care legiuitorul adaugă și cazul obligațiilor de a face care pot fi evaluate în bani (situație reglementată în art. 1536 noul Cod Civil).
În ceea ce privește evaluarea legală, aceasta este reglementată și în legătură cu evaluarea convențională a daunelor-interese moratorii (pentru că în această privință legiuitorul stabilește limite și reguli specifice).
Regula constă în posibilitatea executării întotdeauna în natură a obligațiilor pecuniare, acesta fiind și motivul pentru care neexecutarea obligației nu poate duce la obligarea debitorului la plata de daune-interese compensatorii, care ar presupune tot într-o sumă de bani egală cu cea datorată. Prin urmare, în cazul lor, debitorul poate fi obligat să plătească numai daune-interese moratorii. Daunele moratorii se cumulează cu executarea obligației. Referitor la daunele moratorii, în situația obligațiilor care au ca obiect plata unei sume de bani, art. 1535 noul Cod Civil, prevede aplicarea următoarelor reguli speciale:
a). cuantumul daunelor-interese moratorii este cel stabilit de părți sau de lege. În ipoteza în care părțile au prevăzut cuantumul daunelor-interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor pecuniare se aplică acest nivel al despăgubirilor. Dacă nu există nicio clauză contractuală referitoare la cuantumul daunelor-interese moratorii, se acordă despăgubiri în cuantumul stabilit de lege – fiind aplicată dobânda legală, al cărei cuantum este stabilit prin lege specială [art. 1535 alin. (1) teza I noul Cod Civil].
b). creditorul nu trebuie să facă dovada existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin întârzierea în executarea obligației. Art. 1535 alin. (1) teza I noul Cod Civil instituie prezumția că ori de câte ori un creditor a fost lipsit de folosința sumei de bani datorate de debitor, el a suferit un prejudiciu, prevăzând expres că nu trebuie dovedit prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere. Cuantumul daunelor-interese moratorii, convențional sau legal este unul fix, astfel încât el nu poate fi modificat prin proba faptului că prejudiciul suferit de creditor este mai mic [art. 1535 alin. (1) teza a Il-a noul Cod Civil].
c). daunele-interese moratorii sunt datorate, în principiu, din ziua scadenței obligației de plată. Această condiție este dedusă din reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 1535 noul Cod Civil care prevede că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege.
Prevederile din Codul civil referitoare la evaluarea legală a daunelor-interese sunt completate de norme speciale în materie, în principal de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011[2] privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești. Acest act normativ stabilește reguli suplimentare:
a). evaluarea daunelor-interese în materie de obligații pecuniare trebuie să țină seama de clasificarea legală a acestora în dobândă legală remuneratorie (dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației – art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011) și dobândă legală penalizatoare [dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență – art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011];
b). dobânda legală (dobânda aplicabilă în toate situațiile în care părțile nu a prevăzut cuantumul dobânzii) este stabilită de art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011.
Deși din această succintă prezentare se poate reține că regimul juridic al dobânzii legale este caracterizat de certitudine și previzibilitate, inclusiv în materie delictuală, fiind reglementat principiul acordării dobânzii legale de la scadența obligației principale de plată, în practica instanțelor naționale se contestă frecvent modul de calcul al dobânzii legale, debitorul obligației de plată contestând de cele mai multe ori momentul de la care este calculată dobânda legală.
Este cazul unor evenimente rutiere soldate cu urmări tragice, victimele unor asemenea accidente având nevoie de un număr ridicat de zile de spitalizare și de un tratament medical extrem de scump. Practic în asemenea situații, numai după finalizarea intervenției medicale se poate evalua cu precizie valoarea cheltuielilor de spitalizare care va fi suportată de cele mai multe ori de societatea de asigurare având calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
De cele mai multe ori asigurătorul parte responsabilă civilmente nu va avea cunoștință de existența și de întinderea acestor cheltuieli de spitalizare decât după ce va fi citat în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente, de regulă după finalizarea activității investigative, în cursul procedurii de cameră preliminară. În acel moment asigurătorul va avea acces la actele dosarului de urmărire penală și deci și la decontul cheltuielilor de spitalizare pe care unitatea medicală le-a efectuat pentru tratarea persoanei vătămate prin accidentul rutier.
Acest moment în care asigurătorul parte responsabilă civilmente este informat asupra conținutului acuzației penale și asupra obligației inculpatului asigurat pentru care este ținut a răspunde în latura civilă a procesului penal, este întotdeauna situat după data scadenței, deci într-o perioadă în care dobânda legală corespunzătoare cheltuielilor de spitalizare începuse să curgă, de cele mai multe ori fără ca asigurătorul să aibă posibilitatea de a plăti în mod voluntar cheltuielile de spitalizare într-un termen cât mai apropiat de scadență și de a împiedica în acest mod obligarea sa la plata dobânzii legale.
Deși cele mai multe societăți de asigurare citate în calitate de parte responsabilă civilmente au susținut nelegalitatea soluției prin care au fost obligate la plata cheltuielilor de spitalizare și a dobânzii legale începând cu data scadenței (data finalizării spitalizării victimei accidentului rutier), învederând că dobânda legală calculată de la data scadenței nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, afirmând că dobânda legală poate constitui o asemenea creanță numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești și deci numai din acel moment ar fi fost legală acordarea dobânzii legale, jurisprudența majoritară a instanțelor naționale nu a validat o asemenea poziție.
Prerogativa unității sanitare de a pretinde și a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătății altei persoane este reglementată de dispozițiile amintite din Legea nr. 95/2006[3].
Textul legii nu comportă interpretări și reprezintă, practic, o novație prin schimbare de debitor, în condițiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.
În cauzele în care sunt investigate accidente rutiere cu victime, unitatea spitalicească, prestând serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora, de la cel care a produs prejudiciul, respectiv de la inculpat, în măsura în care acesta va fi găsit vinovat. Cum acesta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul, în condițiile calității de parte responsabilă civilmente, urmează a plăti direct unității medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noțiunii cu care operează art. 11 din Legea nr. 132/2017[4].
Potrivit Deciziei nr. 22 din 6 noiembrie 2017[5], pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, (Decizia nr. 22/2017), în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților.
Autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților.
Așadar, din dispozițiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și ale Deciziei nr. 22/2017 rezultă că furnizorul de servicii medicale poate chema în judecată pe autorul accidentului pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, că legislația are în vedere fapta ilicită a autorului accidentului, precum și prejudiciul creat de către acesta furnizorului de servicii medicale, astfel încât trebuie concluzionat că autorul accidentului răspunde față de furnizorul de servicii medicale pentru costurile acestor servicii.
Conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită (unitatea medicală) este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C.civ. și 1535 C.civ., la nivelul dobânzii legale.
În cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cum se afirmă uneori de asigurătorul parte responsabilă civilmente, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului. Or, față de realitatea faptică, un asemenea prejudiciu devine cuantificabil pentru unitatea medicală la momentul finalizării perioadei de spitalizare, nu la data comiterii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Cheltuielile de spitalizare la care se calculează dobânda legală pot fi evaluate (deci pot constitui o creanță certă lichidă și exigibilă) numai la finalul perioadei în care victima a fost spitalizată, doar în acel moment putând fi cunoscută cu precizie cantitatea și calitatea medicației și a îngrijirilor medicale.
Desigur că în cele mai multe cazuri asiguratorul va afla despre cuantumul acestor cheltuieli mult mai târziu, de regulă după deschiderea procedurii de cameră preliminară și citarea în calitate de parte responsabilă civilmente, însă necunoașterea inițială a întinderii și existenței cheltuielilor de spitalizare nu poate fi în măsură să elimine caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse de unitatea medicală și deci nu poate proroga nici momentul de la care va fi datorată dobânda legală.
II. O analiză de caz a criticilor invocate de asigurătorul parte responsabilă civilmente cu privire la momentul de la care este datorată dobânda legală.
Având în vedere numărul excesiv de evenimente rutiere soldate cu urmări tragice, pe rolul instanțelor naționale există în prezent foarte multe cauze în care sunt investigate asemenea accidente, iar sub aspectul laturii civile a procesului penal problema momentului de la care este calculată dobânda legală solicitată de unitatea medicală care a acordat îngrijirile medicale, este aproape constant adusă în discuție în susținerea motivelor de apel formulate de asigurătorul parte responsabilă civilmente.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu nr. 590/P/2018 din 22.06.2021 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.T.S sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, constând în aceea că în data de 15.09.2018 în timp ce conducea autoutilitara marca Vw Lt pe DN 2 E 85, în afara localității Căldărușanca, județul Buzău, din direcția Urziceni către Buzău, la Km 74+767m, a pătruns pe sensul opus de mers, manevră ce nu a fost determinată de apariția unui obstacol apărut intempestiv pe sensul său de rulare, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra, condus de numitul B. I., provocând decesul acestuia din urmă dar și a soției sale, B. S.
De asemenea, au fost provocate vătămări corporale și numitului C.G., însă acesta nu a formulat plângere prealabilă pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Prin acțiunea inculpatului, de a pătrunde pe sensul opus de mers, fără a fi determinat să procedeze în acest mod de o situația neprevăzută (obstacol iminent), inculpatul a încălcat prevederile art. 101 alin. 3, lit. d). din OUG 195/2002[6], Rep. constând în aceea că a circulat pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.
Materialul probator administrat în cursul etapei investigative a demonstrat că în ziua de 15.09.2018 pe DN 2 E85, în afara localității Căldărușanca, județul Buzău, s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor trei persoane.Ulterior, în data de 07.10.2018, a intervenit decesul unei victime care era internată la Spitalul Clinic de Urgență București iar cu această ocazie a fost întocmit dosarul cu nr. unic 3572/P/2018, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.
În urma producerii accidentului rutier, organele de poliție s-au deplasat la fața locului, fiind întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă.
Din analiza acestora a reieșit că inculpatul I.T.S. se deplasa cu autoturismul marca Vw Lt pe DN 2 E 85 din direcția Urziceni către Buzău iar la km.74+767 m a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra, condus de defunctul B. I., în mod regulamentar.
Din simpla analiză a planșei fotografice, a reieșit că inculpatul I.T.S. a pătruns pe sensul opus de mers, poziția vehiculelor și locația în care s-a produs accidentul atestând în mod indubitabil acest aspect.
Pentru a se lămuri cauza care l-a determinat pe inculpatul I.T.S. să pătrundă pe sensul opus de mers, au fost efectuate investigații în zonă, ocazie cu care au fost identificate camere de supraveghere video instalate în imediata apropiere a locației producerii accidentului rutier, aparținând stației de carburant GAZPROM Căldărușanca.
În urma vizionării imaginilor video, s-a constatat că acestea au surprins modalitatea în care s-a produs accidentul rutier, reieșind dincolo de orice dubiu că inculpatul, a pătruns fără drept, pe sensul opus de mers, unde circula regulamentar autoturismul marca Opel condus de defunctul B. I.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul nu a executat această manevră pentru a evita un obstacol brusc ce i-ar fi apărut pe sensul acestuia de rulare.
Astfel, s-a stabilit din imaginile video surprinse de camerele de supraveghere că accidentul s-a produs pe sensul de mers Buzău către București, iar anterior coliziunii, inculpatul a părăsit sensul său de mers București către Buzău intrând pe contrasens, unde a rulat până în momentul intrării în coliziune frontală cu celălalt autovehicul. De asemenea s-a constatat că inculpatul nu a intrat brusc pe contrasens în încercarea de a evita un obstacol apărut intempestiv pe sensul său de mers și nici nu a efectuat vreo manevră pentru a se putea susține că a încercat să vireze stânga, reieșind astfel față de modalitatea prezentată că cel mai probabil inculpatul a adormit la volan. Această constatare este susținută și de declarațiile inculpatului care a arătat că nu a dormit din data de 14.09.2018 și până la momentul producerii evenimentului rutier, în data de 15.09.2018. Totodată, a reieșit că inculpatul nu a fost incomodat de un alt autoturism.
* * *
Prin sentinţa penală nr. 97 din data de 27 iulie 2022 pronunţată de Judecătoria Pogoanele în dosarul 974/282/2021[7], instanța de primă jurisdicție a dispus condamnarea inculpatului I.T.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, reținând la individualizarea judiciară a executării pedepsei dispoziţiile art. 91 Cod penal referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de primă jurisdicție a reținut că inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, recunoscând întocmai fapta reţinută în sarcina sa.
Aplicând în cauză procedura de judecată întemeiată pe recunoașterea învinuirii, instanța de fond a reținut situația de fapt în varianta și modalitatea reținute în actul de sesizare a primei instanțe.
Sub aspectul încadrării juridice, prima instanță a reținut că fapta inculpatului I.T.S. care în data de 15.09.2018 în timp ce conducea autoutilitara marca Vw Lt pe D.N.2 E85, în afara localității Căldărușanca, județul Buzău, din direcția Urziceni către Buzău, la Km 74+767m, a pătruns pe sensul opus de mers, manevră ce nu a fost determinată de apariția unui obstacol apărut intempestiv pe sensul său de rulare, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Opel Astra condus de numitul B.I., provocând decesul acestuia din urmă dar și a soției sale, B. S., încălcând prevederile art. 101 alin. (3) lit.d din OUG 195/2002 Rep. constând în aceea că a circulat pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire, întrunește trăsaturile esentiale ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevazute de art. 192 alin. (1), (2) si (3) Cod penal.
De asemenea, cu privire la modul de soluționare a laturii civile, prin sentința Judecătoriei Pogoanele, a fost obligată partea responsabilă civilmente ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA să plătească Spitalului Clinic de Urgență București suma de 62.266,4 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate lui Badea Ion în perioada spitalizării 15.09.2018 – 07.10.2018 si dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului în patrimoniul spitalului (data 07.10.2018) și până la data plății efective.
Împotriva acestei soluții pronunțate în primă instanță de Judecătoria Pogoanele, părţile civile şi partea responsabilă civilmente Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA au exercitat calea de atac a apelului, criticând sentința penală apelată pentru motive de legalitate și de temeinicie.
Apelanta parte responsabilă civilmente Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA a formulat apel solicitând prin motivele scrise depuse la dosar diminuarea despăgubirilor pentru daune morale, stabilite de către prima instanţă, pentru părţile civile la sume mai mici, precum și înlăturarea obligaţiei de plată a dobânzii legale aferente sumei de 62.266,4 de lei, pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Dată fiind răspunderea sa specială, de natură mixtă – legală si contractuală, asigurătorul parte responsabilă civilmente a susținut în dezvoltarea motivelor de apel că nu poate suporta dobânda legală, doar autorul faptei ilicite putând fi obligat la plata acesteia.
Prima instanţă a obligat societatea de asigurări la plata sumei 62.266,4 de lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, de la data de 07.10.2018. Asigurătorului i se solicită a suporta dobânda legală de la data efectuării cheltuielilor de spitalizare, deşi, spre deosebire de autorul faptei ilicite, acesta nu avea cunoştinţă despre eveniment.
În opinia părții responsabile civilmente ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, răspunderea societăţii de asigurări are o natură mixtă — legală şi contractuală, având un caracter special faţă de răspunderea civilă delictuală. Societatea de asigurări preia din răspunderea civilă delictuală a asiguratului său doar în măsura şi în condiţiile normelor speciale.
În acest sens, faţă de prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr.132/2017, singurele daune moratorii la care pot fi obligate societăţile dc asigurări sunt penalităţile de întârziere şi doar în condiţiile acestei norme. Dobânda legală nu este datorată de asigurător, pentru acesta neavând o creanţă exigibilă la data producerii evenimentului, când nici nu avea cunoştinţă despre producerea faptei. Dobânda legală are natura unor daune moratorii, care presupun împlinirea scadenţei creanţei principale.
Potrivit art. 1535 alin.(l) C.civ., ”În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plății în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.”
În lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, societatea de asigurări consideră că nu poate fi obligată la plata dobânzii. Creanţa devine exigibilă, dar mai ales certă în momentul cuantificării despăgubirilor de către instanţa de judecată, adică după momentul pronunţării unei hotărâri definitive. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr.132/2017 care arată momentul de la care creanţa devine scadentă.
Conform legii care reglementează răspunderea asigurătorului, scadenţa obligaţiei de plată a despăgubirii nu este niciodată de la data producerii faptei, aşa cum se întâmplă în cazul răspunderii civile delictuale.
Ceea ce depăşeşte riscurile acoperite de asigurător poate fi obţinut doar de la autorul faptei ilicite, în temeiul răspunderii civile delictuale, s-a mai arătat în motivele scrise de apel ale părții responsabile civilmente.
Art. 1521-1523 C.civ. reprezintă dreptul comun, iar art. 21 alin. (4) din Legea nr.132/2017, norma specială. Or, legea specială derogă de la legea generală (specialia generalibus derogant).
Totodată, răspunderea asigurătorului este una legală, reglementată strict de Legea nr.132/2017. Astfel, răspunderea sa nu poate fi extinsă faţă de dispoziţiile Legii nr.132/2017.
În plus, faţă de prevederile art. 21 din Legea nr.132/2017, rezultă că dobânda legală nu poate fi datorată, fiind prevăzută o altă formă de daune moratorii şi anume penalităţile de întârziere.
* * *
În ceea ce privește obligarea apelantei parte responsabilă civilmente Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA la suportarea sumei reprezentând dobânda legală de la data efectuării cheltuielilor de spitalizare, instanța de control judiciar a reținut că în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice prin accidente de vehicule, sunt incluse și prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. În acest sens s-a reținut că prerogativa unității sanitare de a pretinde și a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătății altei persoane este reglementată de dispozițiile amintite din Legea nr. 95/2006. Textul legii nu comportă interpretări și reprezintă, practic, o novație prin schimbare de debitor, în condițiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.
În cauză, unitatea spitalicească, prestând serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora, de la cel care a produs prejudiciul, respectiv de la inculpatul I.T.S. Cum acesta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul, în condițiile calității de parte responsabilă civilmente, urmează a plăti direct unității medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noțiunii cu care operează art. 11 din Legea nr. 132/2017.
Potrivit Deciziei nr. 22 din 6 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2018 (Decizia nr. 22/2017), în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților.
Autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților.
Așadar, din dispozițiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și ale Deciziei nr. 22/2017 rezultă că furnizorul de servicii medicale poate chema în judecată pe autorul accidentului pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, că legislația are în vedere fapta ilicită a autorului accidentului, precum și prejudiciul creat de către acesta furnizorului de servicii medicale, astfel încât trebuie concluzionat că autorul accidentului răspunde față de furnizorul de servicii medicale pentru costurile acestor servicii.
Or, în cazul de față, răspunderea inculpatului intimat I.T.S. este o răspundere civilă delictuală, iar prin Decizia nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, s-a stabilit că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi că are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Potrivit art. 1381 alin. (1) și (2) C. civ., ”orice prejudiciu dă dreptul la reparație; dreptul de reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat”.
Conform considerentelor Deciziei penale nr. 1516/05 decembrie 2022[8], pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de unitatea spitalicească impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
În privința dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.
Prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în cele două categorii: remuneratorii și penalizatoare.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, ”părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.”
Dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispozițiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
În ceea ce privește calculul dobânzii, art. 3 alin. (1) prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, iar alin. (2) dispune că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Cum, în speță, dobânda a fost solicitată de unitatea medicală pentru neîndeplinirea la scadență a reparării prejudiciului produs prin acordarea tratamentului persoanelor decedate în urma evenimentului rutier, nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut este de necontestat că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.
Prin urmare, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 – conform căruia ”dispozițiile art. 1535 și art. 1538-1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare” – și al art. 1381 alin. (3) anterior menționat, sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin.(1) C.civ., potrivit cărora ”în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”
Or, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C.civ. și 1535 C.civ., la nivelul dobânzii legale.
În privința datei de la care se va calcula dobânda legală, contrar susținerilor apelantei parte responsabilă civilmente, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cum în mod nelegal s-a afirmat de asigurător, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului. În cauză prejudiciul a fost localizat în patrimoniul unității medicale chiar de la data decesului victimei, deși au fost efectuate toate procedeele medicale corespunzătoare pentru salvarea vieții acesteia și trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în cazul răspunderii civile delictuale, conform art. 1381 alin. 2 şi 3 coroborat cu art. 1535 alin. 1 C. civ., dobânda curge de drept, de la data producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care au fost stabilite despăgubirile civile. Așadar, în privinţa reparării prejudiciului produs printr-un accident de circulaţie trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite la data producerii accidentului şi trebuie reparat chiar cu începere de la această dată. (Decizia nr. 1910 din data de 24 noiembrie 2017[9] pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect pretenții).
Cum în cauză, instanța de primă jurisdicție a acordat unității medicale dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului în patrimoniul spitalului (data 07.10.2018) și până la data plății efective, iar apelanta parte responsabilă civilmente Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA a solicitat prin apelul formulat înlăturarea din sentința primei instanțe a acestei dispoziții, instanțele nu vor putea stabili o dată ulterioară pentru calcularea dobânzii deoarece o asemenea soluție ar reprezenta o încălcare a principiilor specifice răspunderii civile delictuale.
Data la care a intervenit decesul victimei este la data la care pot fi cu certitudine cuantificate procedurile medicale, intervențiile și celelalte tratamente la care unitatea medicală a recurs pentru salvarea unei vieți omenești, aceasta fiind data definitivării prejudiciului (data comiterii faptei ilicite care întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă) și deci și data de la care va începe să curgă dobânda legală.
III. Concluzii relative la caracterul cert, lichid și exigibil al dobânzii legale solicitate de unitatea spitalicească și propuneri de lege ferenda
Deși în cele mai multe situații de acest gen, asigurătorul parte responsabilă civilmente susține că nu poate fi obligat la plata dobânzii legale, ca urmare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 132/2017, credem că un asemenea argument este lipsit de temei legal. Potrivit art. 21 din Legea nr. 132/2017, ”Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.”
Conform alin. (5) al art. 21 din Legea 132/2017: ” Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.”
Din analiza succintă a acestor două alineate ale art. 21 din Legea nr. 132/2017, credem că penalitatea de de 0,2% pe zi de întârziere nu exclude în niciun caz obligarea asigurătorului parte responsabilă civilmente la plata dobânzii legale calculate între data comiterii faptei ilicite și data rămânerii definitive a hotărârii. Penalitatea la care se referă legiuitorul în art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 poate fi datorată ulterior primirii de către asigurătorul RCA a unei hotărâri judecătorești definitive sau a acordului entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Prin urmare, în opinia noastră, penalitatea are caracterul unei sancțiuni pentru refuzul culpabil de executare a unei hotărâri judecătorești definitive sau a altui titlu executoriu.
Deși în cea mai mare parte a cauzelor de acest gen, asigurătorul parte responsabilă civilmente susține că dobânda legală nu poate fi datorată câtă vreme o normă specială prevede altceva, penalitatea de de 0,2% pe zi de întârziere intervine numai în faza de punere în executare a hotărârii judecătorești, în timp ce dobânda legală are o altă natură juridică, fiind calculată pentru perioada anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
În concluzie, apreciem că nu există niciun temei legal de natură a-l exonera pe asigurătorul parte responsabilă civilmente de la plata dobânzii legale corespunzătoare cheltuielilor de spitalizare, atâta vreme cât asigurătorul are calitatea de parte responsabilă civilmente, preluând obligația de reparare integrală a prejudiciului, iar orice limitare a acestei răspunderi trebuie prevăzută de lege.
Desigur că și pentru asigurător este destul de dificil să achite o creanță certă, lichidă și exigibilă de care poate lua cunoștință numai după ce este citat în procesul penal, de cele mai multe ori după terminarea urmăririi penale și emiterea rechizitoriului, însă necunoașterea creanței de către asigurător nu poate echivala cu lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia.
Până în momentul citării sale în procesul penal, de regulă în procedura de cameră preliminară, asigurătorul parte responsabilă civilmente nu a avut niciun fel de posibilitate de a achita integral cheltuielile de spitalizare și de a înlătura astfel curgerea dobânzii legale, neavând practic cunoștință de intervenția cazului asigurat. Acest aspect ar putea fi remediat printr-o intervenție legislativă care să instituie obligația unității spitalicești care a acordat îngrijirile medicale victimei de a comunica cu maximă operativitate asigurătorului existența obligației de plată a cheltuielilor de spitalizare. Identificarea asigurătorului care ar putea fi obligat la plata acestor cheltuieli ar putea fi facilitată prin apelul la organele de poliție rutieră care pot comunica unității medicale identitatea asigurătorului unui anumit autoturism. Odată comunicată o evaluare a cheltuielilor de spitalizare, asigurătorul de răspundere civilă ar fi în deplină cunoștință de cauză, putând efectua plata serviciilor medicale acordate sau ar putea să îl informeze pe inculpatul asigurat asupra acestei posibilități, o căință activă a persoanei acuzate putând fi considerată drept circumstanță atenuantă judiciară.
Chiar dacă asigurătorul de răspundere civilă nu poate fi obligat să achite cheltuielile de spitalizare în absența unei hotărâri judecătorești sau a altui titlu executoriu, având totuși cunoștință de valoarea acestor cheltuieli într-un moment mult mai apropiat de intervenția cazului asigurat, ar putea decide în deplină cunoștință de cauză dacă este cazul să facă o plată, benevolă în acel moment dar care ar putea conduce la evitarea calculării ulterioare a dobânzilor. În condițiile în care existența unor compartimente cu atribuții investigative este o realitate în structura celor mai multe societăți de asigurare, rezultatul unor asemenea investigații ar putea conduce inclusiv la propunerea unei tranzacții de către asigurător, tranzacție care poate fi mult mai avantajoasă pentru unitatea spitalicească ce nu va mai trebui să aștepte finalul procesului penal pentru a recupera debitul de la partea responsabilă civilmente. Practic, având toate informațiile necesare, asigurătorul ar putea plăti contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, iar în proces unitatea sanitară nici nu se va mai constitui parte civilă.
În situația în care în urma cercetărilor s-ar putea ajunge la reținerea unui procent de culpă concurentă a victimei evenimentului rutier, asigurătorul care a achitat integral cheltuielile de spitalizare ar putea solicita recuperarea sumei plătite peste procentul de culpă reținut în sarcina inculpatului, chiar de la victimă sau de la succesorii acesteia.
Deși nici Legea 95/2006 și nici Legea 132/2017 nu prevăd obligația unității spitalicești de a comunica asigurătorului de răspundere civilă existența și întinderea unor cheltuieli de spitalizare ca și consecință a intervenirii unui caz asigurat, o asemenea comunicare ar fi posibilă și prin intermediul consilierului juridic sau al avocatului la serviciile cărora unitatea medicală recurge în mod frecvent, constituind premisa recuperării mult mai rapide a unui debit.
Unitatea spitalicească ar putea recupera contravaloarea cheltuielilor de spitalizare cu mult timp înainte de terminarea procesului penal, iar asigurătorul care ar recurge la o asemenea plată benevolă ar evita ulterior riscul de a fi obligat și la plata unei dobânzi legale substanțiale, fiind cunoscut că în acest gen de spețe, probatoriul necesar unei juste soluționări a cauzei (audierea de martori, raport de expertiză tehnică auto, raport de expertiză medico-legală) justifică un interval de timp extrem de substanțial, interval care conduce inevitabil la creșterea valorii dobânzii legale.
[1] Legea nr. 287/2009** Codul civil din 17 iulie 2009, republicat, Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011;
[2] Ordonanţă nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, Monitorul Oficial nr. 607 din 29 august 2011;
[3] Lege nr. 95 din 14 aprilie 2006 (**republicată**)privind reforma în domeniul sănătății, Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015;
[4] Lege nr. 132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, Monitorul Oficial nr. 431 din 12 iunie 2017.
Articolul 11 al acestui act normativ se referă la riscurile acoperite:
(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.
(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză;
c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii;
d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate;
e)cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate;
f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul – pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:
a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul;
b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;
c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic;
e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
(4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului;
b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv.”
[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2018;
[6] Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) privind circulația pe drumurile publice**), Monitorul Oficial nr. 670 din 3 august 2006;
[7] Accesabilă la adresa www.portaljust.ro;
[8] Idem;
[9] Accesabilă la adresa scj.ro;
Jud. Raul Alexandru Nestor, Tribunalul București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
