Criminali în serie. Cauze ereditare. Tulburări de personalitate
4 mai 2023 | Mădălina IONAȘCU
Mădălina Ionașcu
1. Introducere
Mi-am propus să identific și să analizez, cu pretenția unei subiectivități temporale, evenimentul Jeffrey Dahmer și sentința pronunțată pentru acesta. Lucrarea mea nu constituie o formă de protest asupra concluziilor și hotărârii aplicate de către instanța care a judecat cazul protagonistului, ci o speranță că omul din spatele criminalului, declarat cu tulburare de personalitate schizotipală și tulburare psihotică, să vi avut parte de un tratament medical adecvat problemelor sale mintale.
1. De-a lungul timpului au existat mai multe definiții ale criminalisticii însă, cea mai complexă este definiția conform căreia criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale.[1]
Ce reprezintă criminalul în serie?
Termenul de criminal vine odată cu hotărârea definitivă judecătorească penală, prin care autorul faptelor a fost condamnat definitiv pentru crimă. Criminalul în serie însă, este acea persoană care în mod anormal are o plăcere în a comite acte de omor multiple, la intervale de timp diferite și de cele mai multe ori cu stil propriu, unic.
În prezenta lucrare voi face referire la criminalul înnăscut așa cum a fost denumit de către Enrico Ferri și vom dezbate câteva chestiuni despre categoria criminalului de Tip Alienat alături de cauzele ereditare ce duc la săvârșirea infracțiunilor.
Teoria renumitului criminolog și medic italian Cezare Lambroso, extinde concepția lui Gall cu privire la corelația dintre anomaliile craniului și funcțiile creierului și la alte trăsături ale individului.
După examinarea a 5907 delicvenți, examene antropometrice, medicale și psihologice, Lambroso formulează ipoteza atavismului evoluționist. Atunci când la o persoană sunt întrunite mai multe anomalii, mai ales de natură atavică, acesta ar fi un criminal înnăscut, cu puternice înclinații criminogene[2]. Meritul lui Lombroso este acela că este primul criminolog care a făcut o cercetare științifică, a cercetat mii de criminali și a tras concluzii pe baza cercetării [3]
Cezare Lombroso teoretiza că, de fapt, în mare parte criminalii, acționează fără a avea o justificare întrucât aceștia nu fac diferența între bine și rău, au o pornire naturală căreia nu îi pot răspunde, astfel capacitatea de a face rău, crima, reprezintă o parte înnăscută a ființei umane.
2. Portretul Criminalului ca rezultat al cauzelor ereditare ce aparțin elementelor dobândite prin naștere
Ce reprezintă ereditatea?
Ereditatea înseamnă transmiterea caracterelor fizice și psihice de la părinți la copii prin mijlocirea plasmei germinative. Aceste caractere transmise de la părinți la copii constituiesc așa numita: zestrea ereditară.[4]
Subliniez faptul că, ceea ce este ereditar nu este sinonim cu ceea ce este congenital (înnăscut).
Prin ereditate se transmit de la părinți și uneori de la bunici, caracterele și însușirile corporale (înălțime, forma capului, trăsăturile fizice etc.) dar și caracterele și însușirile de natură psihică (sistem senzitiv, emotiv, nivel mintal etc.)
Cercetarea rolului eredității asupra criminalității s-a făcut prin două metode mai importante, și anume: metoda genealogică și metoda gemelară.
În prezenta lucrare m-am raportat doar la metoda genealogică, care în criminologie constă în cercetarea familiilor de criminali, deoarece se constată că indivizii care ajung să comită crime sunt proveniți din familii cu părinți criminali sau cu antecedente penale, astfel ar fi o dovadă că dispoziția spre crimă, se moștenește.
Metoda genealogică, în esența sa este utilă, deoarece prin folosirea ei s-au lămurit multe aspecte privind cauzele crimei și s-a cunoscut mai bine rolul familiei și al eredității în etiologia crimei, chiar dacă în urma concluziilor sale, Charles Goring medic într-un penitenciar englez, a fost supus la diverse critici din partea colegilor criminologi. Acesta din urmă, a prioritizat cercetarea ereditară, în detrimentul mediului. Studiile efectuate de către Goring au condus la ideea că factorii genetici sunt prioritari celor de mediu, întrucât descendenții părinților infractori sau cu antecedente penale, ajung adesea să săvârșească infracțiuni.
Așadar, despre rolul și contribuția eredității la cauzarea crimei s-au făcut mențiuni și susțineri încă de la începuturile antropologiei și criminologiei.
Lombroso, a scris despre caracterul atavic al stigmatelor (asimetrie craniană sau facială, nas plat, maxilare proeminente, urechi mari, sensibilitate scăzută la durere etc.) care caracterizează pe criminal, iar între tipurile de criminali, stabilite de el, primul loc îl ocupă criminalul înnăscut. Antropologii și psihiatrii au susținut, de asemenea, că există o contribuție a eredității la săvârșirea crimelor.[5]
Ce se moștenește în cazul crimei?
În criminologie, crima și comportamentul criminal s-au explicat, în primul rând, ca deviații morale și sociale și, în al doilea rând, ca niște însușiri sau calități native ale psihicului.
Cu alte cuvinte, omul este înzestrat de la natură cu simț moral potrivit căruia el poate sa distingă între moral și imoral, între bine și rău.
Lombroso a susținut despre criminalul tip înnăscut, că se naște cu lipsa de orice simț moral. Conduita este o însușire biologică. Atât cea morală, normală cât și cea imorală, anormală se moștenește de la părinți.
Putem spune că această conduită criminală nu este nativă, native sunt trebuințele care conduc la asemenea acte. În acest sens, nu putem susține ereditatea actelor criminale propriu-zise sau a criminalității dar putem reține ereditatea structurii psihice și a impulsurilor spre acțiuni sociale sau criminale.
Așadar, crima nu este nativă, ci doar structura psihică care duce la aceste acte.
Criminalitatea nu se moștenește, dar se transmite constituția psihică care determină criminalitatea.
De asemenea, pe lângă antecedentele penale din familiile făptuitorilor, un factor foarte important de cercetat în dezvoltarea persoanei și conduita acesteia, este mediul social în care a crescut criminalul, pentru a nu se face confuzie cu factorii ereditari și pentru a reține exact ce este datorat mediului.
Lombroso a stabilit și susținut că actul crimei se datorează criminalului, iar cauzele ei sălășluiesc în exista tipului criminalului înnăscut, caracterizat prin diverse trăsături, toate aceste simptome fiind moștenite, unele dintre acestea moștenite de la generațiile îndepărtate (atavice).
În urma cercetărilor efectuate de către specialiști de-a lungul timpului, s-a impus cumva o concluzie general valabilă, și anume că între factorii ereditari și cei de mediu există o strânsă legătură. Este cert faptul că ereditatea influențează preponderent.
A existat un renumit caz, al unei fetițe care a fost preluată dintr-o familie de infractori și ulterior plasată într-un cămin normal. O scurtă perioada fetița a avut un comportament corect și o conduită ireproșabilă, ulterior aceasta a început să fure, încerca să ascundă ceea ce făcea, a început să mintă, astfel că povestea s-a încheiat cu internarea acesteia într-o instituție specializată pentru minori.[6]
În acest raport al delicvenței juvenile și cauzele ereditare dobândite prin naștere, ar putea fi luate anumite măsuri de prevenție în ceea ce privește procreerea infractorilor dar s-ar aduce atingere unor drepturi fundamentale ale omului.
3. Analiza Criminalului Tip – Alienat – Profilul Psihologic –
Ce reprezintă profilul psihologic?
Pentru a rezolva crimele în serie, americanii au creat o specialitate numită ”profiling”, care are ca obiectiv stabilirea portretului psihologic al criminalului.
Profilul Psihologic al infractorului poate fi definit ca o metodă de identificare a autorului infracțiunii, prin identificarea personalității și a caracteristicilor comportamentale pe baza unei analize a infracțiunii comise. Există astfel o tipologie juridică particulară după felul infracțiunilor săvârșite.
În caracterizarea criminalului, este esențial să cunoaștem aspectele generale ale acestuia (anatomice și fiziologice), aspectele psihologice și cele sociologice.
Prin cunoașterea acestor tipuri, putem să diferențiem criminalii și totodată se pot face comparații și delimitări față de necriminali.
Dezvoltarea criminalului cuprinde o serie de factori individuali și factori de mediu. Pentru a înțelege fapta criminală și pe criminal, trebuie cunoscută ereditatea și apoi dezvoltarea omului respectiv de la faza copilăriei până la maturitate.
Pentru a identifica tipurile de criminali, doctrina ne arată că prin conceptul de tip se înțelege ca noțiune generală, o totalitate de trăsături caracteristice, distinctive ale unui grup social, profesional, etc.
După cum bine cunoaștem, criminalii constituie o masă de oameni de o mare diversitate. Fiecare reprezintă un caz particular, fiecare se caracterizează printr-o serie de trăsături care nu se repetă întocmai și la ceilalți criminali, fiecare are ”semnătura” sa. Printre tipurile de criminali, identificăm criminalul de tip alineat.
Criminalul de Tip Alienat
Termenul alienat este sinonim cu demența. Putem spune despre criminalul de tip alienat, că acesta suferă de o boală mintală. Acesta suferă îndeosebi de o boală psihică, grave tulburări psihice, tulburări de personalitate.
Acesta prezintă o gândire diametral opusă de realitate, este stăpânit de idei fixe ori lipsă de gândire și acțiuni străine din viața în care trăiește. Infractorul alienat, nu este stăpân pe dorințele și emoțiile sale, nu este conștient și lucid despre starea lui și despre ceea ce face, nu are control de sine.[7]
– Prin urmare el este un iresponsabil și nu răspunde penal. Acestora li se aplică unele măsuri de siguranță, măsuri medicale prevăzute de lege.
Sub aspectul funcțiilor de cunoaștere (percepere, memorizare, gândire etc.):
– aceștia produc iluzii – percepții false asupra realității – se aud voci care nu există în realitate.
Criminalul alienat este de mai multe feluri, în funcție de cauza, psihoza sau de boala de care suferă și care i-a determinat alienarea, printre care amintim:
a. Criminalul paranoic – are la bază psihoza paranoia
b. Criminalul schizofrenic – determinat de boala schizofrenică – Acesta nu mai comunică cu ceilalți și își pierde contactul cu realitatea, pentru a se irosi într-un haos imaginar. În forma paranoică individul este predispus în principal la impulsuri brutale și violente nemotivate.
c. Criminalul manico-depresiv – urmare a psihozei maniaco-depresive.[8]
d. Criminalul epileptic
e. Criminalul grav alcoolic ori toxicoman
f. Criminalul infectat
g. Criminalul senil
4. Jeffrey Dahmer
A fost un criminal în serie în perioada: 1978 – 1991 și a comis acte de cruzime, violuri și crime asupra a 17 persoane, victime de sex masculin, la care s-au adăugat elemente de necrofilie și canibalism ( profanare de cadavre ).
Jeff, a fost un criminal în serie, care deși a fost diagnosticat cu BPD (gândire tulburătoare și de relații intense și instabile), tulburare de personalitate schizotipală (om predispus la schizofrenie) și o tulburare psihotică, totuși pentru condamnarea sa, medicii psihiatri implicați, au declarat că acesta era sănătos mintal în momentul în care acționa asupra victimelor. Astfel că, a fost condamnat la închisoare pe viață.
A fost condamnat în data de 17 februarie 1992 și a murit pe 28 noiembrie 1994 din cauza traumatismelor la cap cauzate de un alt deținut, care l-a bătut până la moarte. Potrivit surselor, acesta ar fi primit multiple lovituri în zona capului cu o ganteră din sala de sport pentru deținuți. Ironia sorții este că, prima crimă pe care Jeff a comis-o, a fost tot cu ajutorul unei gantere.
Părinții lui Jeffrey erau divorțați iar în urma celor întâmplate, s-au făcut cercetări asupra membrilor familiei, pentru a se stabili o caracterizare și factorii individuali și de mediu care au dus la dezvoltarea acestuia din perioada copilăriei până la maturitate.
S-a ajuns la concluzia că, mama lui Jeffrey s-a luptat cu o boală mintală pe parcursul creșterii lui, aceasta a susținut că a luat medicamente pe bază de rețetă în timp ce era însărcinată și că a fost instabilă mintal după ce l-a născut. Astfel că putem vorbi despre un mix de cauze ereditare, congenitale și de mediu în formarea criminalului.
După ce Jeffrey a fost ucis în inchisoare, părinții biologici ai acestuia, au purtat un război în instanță, întrucât mama lui a fost de acord cu examinarea creierului lui Jeff în vederea factorilor biologici ce îl legau de tipul criminal, pe când tatăl lui a refuzat vehement această acțiune. În cele din urmă, Lionel tatăl lui Jeffrey a câștigat procesul iar creierul lui Jeffrey a fost incinerat.
Lionel Dahmer, tatăl lui Jeff, a public ulterior o carte intitulată: ” A Father s Story ” în care acesta detaliază despre educația pe care i-a dat-o lui Jeff și totodată încearcă să stabilească implicarea lui în ceea ce avea să facă acesta în cele din urmă.
În analiza apartamentului lui Dahmer, care a fost considerat mai degrabă un muzeu oribil, decât o scenă a crimei, au fost identificate 4 capete în bucătărie, 7 cranii în dormitor și în dulap, 2 inimi umane, o pungă de organe umane și carne în congelator, plus altele.
Jeff a declarat: „A fost modul meu de a-mi aminti aparițiile; Frumusețea lor fizică. Dacă nu i-aș putea ține acolo cu mine, aș putea păstra scheletele lor.” Un alt act pe care l-a manifestat, a încercat cu una dintre victimele sale o procedură de transformare a omului în ”zombi” prin introducerea unui cui în interiorul capului și a unei substanțe care din spusele lui, l-ar fi transformat pe acesta în ”zombi” iar explicația dată de Dahmer a fost următoarea: ” nu îmi doream să mai moară nimeni, voiam doar să fie un fel de zombie și să fie mereu cu mine”.
În urma documentarului, mi-am format un punct de vedere subiectiv, atât despre criminalul tip cât și despre sentința care a fost pronunțată.
Jeffrey Dahmer, un individ care întreținea raporturi și acte sexuale cu cadavre, care a încercat să facă o gaură în capul victimei în ideea de a o păstra vie ca un zombi, a declarat că mânca organele umane și bea sângele acestora, dacă o persoană care săvârșește asemenea acte, nu este o persoană care suferă de o boală mintală, atunci cel mai probabil nu a fost analizată corect definiția oamenilor bolnavi mintal, în momentul în care Jeffrey a fost condamnat și a fost declarat sănătos mintal în momentul în care acționa.
Sunt de părere că, Jeffrey Dahmer, se încadrează la criminalul de tip alienat iar potrivit naturii sale, nu ar fi trebuit să răspundă penal. Susțin că avea reală nevoie de ajutor, astfel că obligarea la tratament medical și închisoarea pe viață într-un centru specializat ar fi fost o variantă cel puțin aproape corectă.
Ultimele sale cuvinte au fost: ”Știam că sunt bolnav sau rău (evil) sau ambele. Acum cred că am fost bolnav. Mă simt atât de rău pentru ceea ce le-am făcut acestor familii sărace și înțeleg ura lor de drept.”[9]
Ar fi fost Jeff Dahmer – Incorigibilul periculos sau delicventul recuperabil?
5. Concluzii
Problema criminalilor în serie și criminalitatea, ca fenomen social, precum și crima ca fenomen individual datează încă din perioada Imperiului Roman.
În urma acestui studiu pe care l-am realizat, se poate concluziona că, majoritatea persoanelor care ajung să comită multiple crime sunt influențate de trăirile din copilărie, factorii de mediu în care aceștia se dezvoltă, congenital prin prisma mamei, cauze ereditare care statistic au dovedit că dispoziția către crimă se moștenește prin structura psihică cu care aceștia sunt înzestrați de la părinți, bunici.
Astfel, fenomenul criminal trebuie privit cu maximă atenție, iar analiza profilului psihologic al criminalului trebuie făcută cu maximă eficiență.
În literatura de specialitate din întreaga lume, există numeroase perspective privind etiologia actului infracțional însă ”niciuna dintre teoriile biologice, constituționale, sociologice sau economice nu au reușit pe deplin să explice exhaustiv nici cauzele criminalității și nici tipologia infractorilor”.
În lumina teoriei evidențiate și din prisma exemplului prezentat, pot spune că acest studiu s-a dovedit a fi util pentru mine și sper și pentru dumneavoastră, personal, consider că ar fi indicată eficientizarea evaluării psihiatrice în spectrul condamnaților pentru crimă, în vederea stabilirii unui diagnostic medical corect și aplicarea tratamentelor aferente.
[1] Disponibil aici
[2] Mariana Mitra Niță, 2010 Criminologie, Caiet de studiu individual
[3] Ion Oancea, 1994 Probleme de criminologie, editura ”ALL”București, p. 162
[4] Ibidem, p. 156
[5] Ibidem, p. 155
[6] Disponibil aici
[7] Ibidem, p. 133
[8] Disponibil aici
[9] Disponibil aici
Mădălina Ionașcu
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Ovidius din Constanța
* Mulțumiri doamnei profesor conf. univ. dr. Mariana-Mitra Niță, pentru tot suportul și sprijinul acordat! Mă simt mândră că am avut prilejul de a lucra sub îndrumarea doamnei profesor!
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
