« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Impactul legislației penale în contextul pandemiei COVID-19
29.04.2020 | Adrian CHIRVASE, Bogdan DOBRE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Adrian Chirvase

Adrian Chirvase

Bogdan Dobre

Bogdan Dobre

Intr-un rastimp foarte scurt, si s-ar putea spune chiar intr-un mod brutal, starea de urgenta generata de pandemia COVID-19 si-a facut simtita prezenta in viata noastra, a tuturor, fiecare dintre noi fiind nevoit sa invete incet-incet sa convietuiasca in noul climat.

Aceasta stare a adus cu sine schimbari dintre cele mai radicale, mai dificil sau mai usor de asimilat, dupa cum a putut permite contextul personal si profesional pentru fiecare in parte, fiind insa cert faptul ca trecem cu totii in aceasta perioada printr-un proces de adaptare la masurile impuse de criza de sanatate, pornind de la distantarea sociala la izolarea voluntara sau cea institutionalizata si continuand cu numeroase restrictii si restrangeri ale drepturilor care alta data pareau a fi garantate.

Nelipsite sunt, in acest context, situatiile in care se disputa asupra incidentei legii penale sau care, mai exact, ar putea atrage cea mai severa forma de raspundere juridica.

Asa fiind, in mass-media romaneasca au inceput si continua sa apara informatii cu privire la tot mai multe situatii in raport de care au fost declansate anchete penale, subiectul de presa care pare sa ocupe un loc fruntas in acest sens, cel putin pentru moment, fiind infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, care, in esenta, presupune nerespectarea masurilor de carantina sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.

Daca pana in urma cu cateva saptamani zadarnicirea combaterii bolilor era o infractiune cu caracter mai degraba teoretic, fiind destul de rar intalnita in practica, in prezent lucrurile sunt diferite, numarul de spete care vizeaza aceasta infractiune fiind intr-o continua crestere, oarecum de asteptat in contextul actual privind masurile tot mai stricte impuse de catre autoritati dar si nevoia statala de a asigura cu rapiditate respectarea acestora.

Ceea ce atrage insa in mod deosebit atentia, este faptul ca nu putine astfel de anchete privind zadarnicirea combaterii bolilor se indreapta impotriva personalului medical, adica tocmai personalul calificat pentru combaterea bolilor de orice natura, inclusiv cele infecto-contagioase, care este abilitat sa stabileasca si sa puna in aplicare masurile de prevenire si de combatere a bolilor si care in prezent se afla in prima linie de lupta impotriva virusului SARS-Cov-2.

De exemplu, potrivit unei comunicari publice[1], organele de cercetare penala s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea infractiunilor de zadarnicire a combaterii bolilor si de abuz in serviciu, constand in aceea ca, cu ocazia acordarii ingrijirilor medicale unei paciente, confirmata ca fiind infectata cu coronavirus, functionari publici din cadrul unui spital nu au luat toate masurile legale pentru a impiedica raspandirea acestui virus, fiind pusa in pericol sanatatea altor persoane – pacienti si cadre medicale.

Potrivit altei informari publice[2], intr-un alt dosar au fost incepute cercetari cu privire la infractiunile de zadarnicire a combaterii bolilor si abuz in serviciu, intrucat la nivelul unui spital nu s-ar fi luat masuri in vederea desfasurarii activitatii ca unitate spitaliceasca, “fiind astfel nerespectate masurile dispuse pentru prevenirea combaterii virusului SARS-Cov-2”, precum si existenta unui refuz de testare a doua persoane care prezentau unele simptome ale infectarii cu acest virus.

Fara a proceda la acest moment o analiza aprofundata a elementelor care ar putea conduce intr-adevar la angajarea raspunderii penale in spetele de tipul celor evocate mai sus, in lipsa cunoasterii detaliate a acestora, nu putem sa nu remarcam voluntariatul cu care sunt initiate anchetele privind zadarnicirea combaterii bolilor impotriva personalului medical, in conditiile in care aceasta incriminare ocroteste relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, sub aspectul respectării măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, acelasi tip de relatii a caror ocrotire nu doar ca face parte din fisa postului cadrului medical, dar care tine de esenta profesiilor medicale.

Departe de a pleda pentru o exonerare de plano de raspunerea juridica care ar putea fi antrenata si fata de personalul medical, in contextul pandemiei COVID-19, apreciem ca nu orice insuficienta care intervine in actul medical, in acest context exceptional, poate fi calificata ca o actiune de zadarnicire a combaterii bolilor, chiar si daca a condus la cresterea numarului de infectari.

Pe de alta parte, la o privire de ansamblu, o componenta importanta in situatiile evocate anterior pare sa tina mai degraba de probleme/deficiente de ordin logistic-administrativ si/sau de organizare existente la nivelul unitatilor medicale din Romania, aspecte care nu ar trebui sa atraga in mod automat o culpa a personalului medical, cu atributii manageriale sau nu, in conditiile in care este de notorietate si deopotriva cvasi-acceptat la nivel institutional ca sistemul medical din Romania sufera de multiple lipsuri/probleme care tin de sfera legislativa, financiara, organizatorica si de domeniul resurselor umane, ce ar putea fi caracterizate cu usurinta drept macro-deficiente sistemice.

Prin urmare, atata timp cat vreme indelungata am putut convietui cu totii in prezenta unui sistem medical departe de a fi perfect, ba chiar cu o sumedenie de deficiente, acceptate si insusite chiar tacit cvasi-unanim sau chiar validate de toti „decidentii post decembristi”, fara a fi adoptate masuri de natura penala, ne intrebam care ar putea fi trigger-ul care sa justifice in prezent schimbarea abordarii din partea autoritatilor statului.

Poate oare fi conceput ca totii actorii din societatea contemporana sa accepte (cei mai multi dintre acestia vrand-nevrand) ca anumite lucruri in sistemul medical nu functioneaza si nu au functionat niciodata in perioada post-comunista, din multiplele lipsuri/probleme aratate mai sus, iar dintr-o data sa aflam ca solutia la aceste disfunctionalitati sunt anchetele penale, ca un panaceu?

Poate fi oare imbratisata o astfel de teza, in conditiile in care norma de incriminare a infractiunii de zadarnicire a combaterii bolilor a avut un continut legal aproape neschimbat (in orice caz, modificarile de terminologie – de la boli molipsitoare, la boli infecto-contagioase – au o relevanta juridica redusa in contextul analizei) din 1990 si pana la debutul pandemiei COVID-19 in Romania?

Nu corespunde oare adevarului ca si in trecut am avut de-a face cu numeroase situatii asemanatoare la nivel national, institutional favorizante ale aparitiei starii de pericol urmarit a fi sanctionata in prezent sub egida normei incriminatorii a faptei amintite?

In opinia noastra, simpla imprejurare ca in prezent cotidianul este suprascris de o stare de urgenta nationala nu ar trebui sa aiba vreun impact asupra modalitatii de interpretare a dispozitiilor legale aplicabile, in lipsa vreunei prevederi legale care sa stipuleze ca in timpul starii de urgenta aceste dispozitii legale se interpreteaza intr-un mod diferit (de ex.: ca raspunderea personalului medical ar fi agravata). Cum nu exista insa o atare prevedere, firesc ar fi sa nu ne indepartam de la ordinea juridica anterioara pandemiei COVID-19.

Tot in acest registru se cuvine a fi mentionat ca singura masura adoptata in vederea gestionarii efectelor generate in situatiile de neindeplinire a atributiilor de serviciu in domeniul sanatatii, pe durata starii de urgenta instituita prin Decretul Presedintelui Romaniei nr. 195/16.03.2020, este cea prevazuta de art. 19 din Anexa nr. 1 – Masuri de prima urgenta cu aplicabilitate directa, care se refera la suspendarea din functie, intre altii, si a conducatorilor unitatilor sanitare, scopul masurii, adecvate starii de urgenta, fiind acela de a evita orice tip de blocaje operationale in activitatea unitatilor sanitare, iar nu de a stabili noi limite de antrenare a raspunderii penale.

Nu trebuie pierdut din vedere totusi faptul ca printre primele masuri adoptate dupa instituirea starii de urgenta s-a numarat si modificarea continutului legal al infractiunii de zadarnicire a combaterii bolilor, mai exact prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 28/18.03.2020, la care au mai fost adaugate atat o varianta tip de incriminare cat si mai multe variante agravate ale infractiunii, niciuna insa cu privire particulara la personalul medical.

In orice caz, din perspectiva celor de mai sus, nu este exclus ca incet-incet accentul sa fie pus pe modalitatea in care au fost indeplinite atributiile de serviciu, pe masurile luate la nivelul unitatilor medicale sau a celor care nu au fost luate desi ar fi trebuit, in vederea limitarii infectarii cu virusul SARS-Cov-2, atat a personalului medical cat si a pacientilor existenti in unitatile medicale, si, in mod evident, a infectarii comunitare. Departe de a fi doar o opinie personala, tendinta anterior mentionata este relevata de discursul public al unor factori de decizie in contextul pandemiei COVID-19, putand fi observata cu facilitate la o trecere in revista a principalelor informatii transmise in aceasta perioada pe canale oficiale de comunicare.

Prin urmare, din perspectiva impactului legislatiei penale in contextul pandemiei COVID-19, o atentie sporita este posibil sa fie acordata si infractiunii de abuz in serviciu, care, generic, reprezinta cea mai severa forma de sanctionare a unui comportament abuziv din partea functionarului public, care prin incalcarea unor dispozitii legale in legatura cu conduita sa profesionala, provoaca o paguba sau aduce atingere unor drepturi ori interese legitime ale uneia sau mai multor persoane. De aici si ratiunea incriminarii abuzului in serviciu ca infractiune, respectiv pentru a asigura bunul mers al activitatii de serviciu, fiind de interes general asigurarea unui comportament social si institutional adecvat al functionarului public[3].

Nu trebuie insa omis faptul ca aceasta infractiune include in continutul sau legal o serie de cerinte esentiale care fac ca sfera de aplicare a infractiunii sa nu poata fi in realitate foarte extinsa, conditiile specifice necesar a fi indeplinite pentru ca un anumit tip de comportament asa zis abuziv sa poata fi circumscris normei de incriminare fiind destul de restrictive.

In termeni generali, pentru a fi in prezenta infractiunii de abuz in serviciu, este necesar a fi indeplinite conditii fara de care infractiunea nu poate subzista, cum ar fi necesitatea producerii unei pagube sau a vatamarii unor interese, iar nu doar crearea unei stari de pericol sau de temere, potentiale sau concrete, prevederea in legislatia de rang primar a atributiilor de serviciu incalcate de functionarul public, si, nu in ultimul rand, existenta unei legaturi directe intre fapta functionarului public si vatamarea suferita de o persoana.

O alta norma de incriminare care poate avea o importanta crescuta, in contextul descris mai sus, este reprezentata de neglijenta in serviciu, infractiune cu un continut legal cvasi-identic cu cel al infractiunii de abuz in serviciu, singurul element de diferentiere fiind dat de forma de vinovatie cu care este savarsita fapta. Astfel, daca pentru infractiunea de abuz in serviciu este necesara dovedirea intentiei autorului, care poate fi atat directa cat si indirecta, pentru retinerea infractiunii de neglijenta in serviciu este „suficienta” retinerea culpei.

Separat de consideratiile de mai sus privind infractiunile de zadarnicire a combaterii bolilor, ori de abuz sau neglijenta in serviciu, contextul de imprejurari generat de pandemia COVID-19 a creat premisele cercetarilor penale si cu privire la alt gen de infractiuni, momentan cu o preponderenta mai redusa, dar care ar putea produce consecinte penale la fel de grave, tendinta autoritatilor fiind de a cerceta si alte infractiuni ce pot avea legatura cu deficientele regasite in unitatile medicale, respectiv la nivelul managerial al spitalelor, dupa cum vor fi mentionate punctual in continuare.

Neluarea sau, dupa caz, nerespectarea masurilor legale de sanatate si securitate in munca, sunt infractiunile care protejeaza relatiile sociale referitoare la securitatea si sanatatea in munca, concretizate in obligatia de a lua toate masurile necesare evitarii producerii unui accident de munca sau unei boli profesionale sau, dupa caz, de respectare a obligatiilor si a masurilor legale de securitate si sanatate in munca luate de catre persoanele care organizeaza, conduc si controleaza procesul muncii.

Asadar, anchetele penale instrumentate in prezent ar putea viza si aspecte privind neluarea unor masuri necesare pentru prevenirea si combaterea virusului SARS-Cov-2 in cadrul unitatilor spitalicesti si, mai exact, in randul personalului medical dar si a personalului auxiliar din cadrul unitatilor medicale, sau nerespectarea acestora, in situatia in care au fost luate. Experienta practica ne arata ca, in astfel de situatii, pentru savarsirea infractiunilor anterior mentionate in general este atrasa raspunderea persoanei aflate in varful piramidei organizatorice, chiar daca aceasta de multe ori nu are atributii directe in acest segment.

De altfel, un exemplu elocvent in acest sens a fost dat publicitatii de catre Ministerul Public care ne-a informat cu privire la constituirea unui dosar penal ca urmare a unei sesizari facute de catre mai multe cadre medicale de la un spital cu privire la existenta unui „cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde masurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”.

Nu in ultimul rand, pastrand rezerva corespunzatoare unei analize incipiente, pentru a nu ne apropia de interpretari fortate sau extinse (a se citi si exagerate) ale legislatiei penale, trebuie analizat daca in contextul constatarii unor deficiente organizatorice din cadrul unitatilor spitalicesti, decesul unui pacient pe fondul agravarii starii sale de sanatate din cauza infectarii cu SARS-Cov-2 in cadrul unei unitati spitalicesti, poate fi susceptibil sa antreneze raspunderea penala pentru infractiunea de ucidere din culpa, conditionat de existenta unui lant cauzal direct, sau chiar mediat, dintre organizarea activitatii unitatii si cauza decesului persoanei.

In loc de concluzie, ar fi util de subliniat ca intreaga situatie de criza generata de pandemia COVID–19 si de consecintele aferente acestei pandemii obliga la un efort suplimentar fata de circumstantele normale, atat in tabara personalului medical, aflat in prima linie de lupta impotriva virusului SARS-Cov-2, cat si in cea a personalului chemat sa se asigure in timp real ca sunt luate si respectate masurile care se impun pentru impiedicarea raspandirii acestui virus, in care se gasesc si organele de urmarire penala.

Sigur ca toate cele de mai sus au o relevanta diferita in functie de perspectiva celui care face analiza, insa cunoscand tentatia cultivata a organelor de urmarire penala de a identifica tiparele unor conduite potential infractionale, apreciem si cutezam a sugera ca moderatia este de preferat in detrimentul elanului care pare deja sa se contureze.

Este asadar de dorit pastrarea echilibrului dintre interesul superior al statului in vederea asigurarii bunei functionari a sistemului sanitar si asigurarea respectarii drepturilor fundamentale, atunci cand vine vorba despre posibilitatea formularii unor acuzatii in materie penala impotriva personalului medical, cu atat mai mult cu cat in acest context de criza, sistemul medical functioneaza sub o presiune fantastica.


[1] Comunicat de presa al Biroului de informare publica si relatii cu presa din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria din data de 29.03.2020;
[2] Comunicat de presa al Biroului de informare publica si relatii cu presa din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti din data de 13.04.2020.
[3] N.B.: Desi din perspectiva prezentului articol prezinta relevanta abuzul in serviciu ce ar putea fi retinut in sarcina functionarilor publici, infractiunea poate fi intalnita si in cazul in care autor este un functionar privat.


Adrian Chirvase, Partner POPESCU & ASOCIATII
Bogdan Dobre, Attorney-at-law POPESCU & ASOCIATII

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Secţiuni: Covid 19 Legal React, Drept penal, Dreptul sanatatii, Opinii, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD