Prieteni, mâine, 25 octombrie 2023, de Ziua Europeană a Avocaților, vă aștept la Palatul de Justiție din București, la AvocART 2023, unde voi lansa volumul “Poeme din buzunarul de la piept”.
Evenimentul va avea loc la ora 12:30, în Sala pașilor pierduți.
Vor fi alături de mine domnul Decan al Baroului Dâmbovița, avocat Marian Sitaru și fostul Decan, domnul avocat Augustin Răducanu.
***
O lansare a aceleiași cărți și o lectură publică vor avea loc joi, 26 octombrie 2021, de la ora 14:30, la Biblioteca Municipală Moreni (mun. Moreni, str. Cpt. Pantea Ion, nr. 13, bl. P, parter, jud Dâmbovița).
Invitatul evenimentului va fi Prof. dr. Christian Crăciun, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor.
Vă aștept cu o poezie bună și o cafea fierbinte. Sau invers. 😇
***
12 ianuarie 2023. Vă aștept cu drag la o nouă prezentare / lansare a cărții mele de versuri „Poeme din buzunarul de la piept”, eveniment care va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie 2023, începând cu ora 11:30, la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița din Târgoviște, str. Stelea, nr. 2.
Alături de mine și de Dan Mărgărit, Directorul Editurii „Cetatea de Scaun”, la întâlnirea și flirtul cu domnișoara Poezie vor participa, în calitate de invitați, Maestrul Augustin Răducanu, poetul Ion Iancu Vale, criticul literar Gabriel Enache și publicistul Cristi Iordache – Fondator și Director al „Oficial Media”.
Mă folosesc de acest prilej pentru a mulțumi tuturor celor care au dat curs invitației mele și au fost prezenți luna trecută, la Târgul de carte „Gaudeamus” București 2022, la prima lansare a volumului!
***
Sebastian Drăgan
8 decembrie 2022. Dragi prieteni, utilizatori ai portalului JURIDICE, am plăcerea de a vă invita duminică, 11 decembrie 2022, de la ora 10.00, la Pavilionul B2 Romexpo, standul nr. 28 al Editurii „Cetatea de Scaun” din Târgoviște, unde vă dau întâlnire cu poezia.
La Târgul de carte „Gaudeamus” București, ediția 2022, îmi voi lansa cartea de versuri „Poeme din buzunarul de la piept”, al treilea volum de autor al meu, din care, în perioada în care se afla în pregătire, am publicat pe acest site grupajele poetice „Căzut în cer„, „Căzut din cer” și „Robitor„.
Alături de mine, la eveniment vor participa, ca invitați, Prof. dr. Christian Crăciun, critic literar, eseist și publicist, Av. Augustin Răducanu, fost Decan al Baroului Dâmbovița, precum și Dan Mărgărit, Directorul Editurii „Cetatea de Scaun”.
Vă aștept cu un autograf la butonieră , iar până atunci vă mai ofer în avanpremieră alte două poezii din noua mea carte.
Douăzeci și unu
Vrei să mă vinzi pe-un chilipir de vorbe,
M-agăți la o tarabă, în talcioc,
Pe-o votcă să-ți dansez un cazacioc,
Să-ți fac gheșeft la vreo trei ciorbe!
Sunt prăfuit și peticit regal
Am trupul tânăr, nărăvit la scârbe
Stau drept pe tas, dar acele sunt strâmbe
Când orologiul bate inegal
Nu cântăresc prea mult: două-trei kile
fac zdrențele cu care-s îmbrăcat,
Fix paișpe grame sufletu-mi bărbat
Plus alte șapte grame, rimele din file
Hămesit
Și mi-ai cântat, asurzitor, în gând
Te auzeam cu ochiul orb al dragostei, la rând,
Când nu știam nici cum, nici cât, nici când
Doar carnea de pe os sau sufletul să-mi vând?
Când mi-ai cântat, asurzitor, în gând
Nici chipul nu-ți ghiceam sub degetul nătâng
Te mângâiam cu pleoapa de pe obrazul stâng
Juram să te sărut, să râd, să mor, să plâng
Mai cântă-mi, zău, nu mă lăsa, că-s surd
Și ochiul drept al dragostei mă-mpiedică s-aud
Tot mersul, pașii, glezna și marșul meu zălud
Spre alte dimineți grăbite să le-mpung
Cu cornul alb de inorog, s-alung
Neliniștea din aripi și ceasul în amurg
Tu mi-ai cântat, asurzitor, în gând.
(Târgoviște, 11 august 2022)
Avocat Sebastian Drăgan
***
Ca să publice, Sebastian Drăgan trebuie să fie convins în timp de autenticitatea emoției, să ajungă la adevărul absolut al fiecărui cuvânt. Fără a fi un șlefuitor, nu dă luciu niciunei scrieri pentru că și-ar artificializa propriul eu. Cartea este un manuscris al ființei sale, este declarația prin care-și recunoaște agonia și extazul, bunele și relele. Acesta este motivul pentru care trebuie să treacă un deceniu ca să dea tiparului și nouă, cititorilor, bucuria și tristețea adunate în ”buzunarul de la piept”.
Sebi este acela care înalță goliciunea la rang de tot, de candoare, care păcătuiește cu pasiune, care premeditează și-și recunoaște faptele de iubire. Din ce am citit până acum, el știe că nebunii nu sunt de fapt nebuni, că bunii nu sunt buni, că răul – așa cum îl percepem în cotidian – nu este mereu rău. Se ferește de cosmetizarea viețuirii, nu-i plac hainele în care oamenii-și îmbracă sentimentele reale. Cartea lui Drăgan îți spune franc: ”și tu râmnești, cititorule, nu te mai preface!”
Cristi Iordache
(2 decembrie 2022, în „Oficial Media„)
Citeşte mai mult despre
Augustin Răducanu,
AvocART,
avocat,
Baroul Dambovita,
Christian Crăciun,
dragoste,
lansare,
Marian Sitaru,
Palatul de Justitie,
poezie,
Sebastian Drăgan,
suflet,
Ziua Europeana a Avocatilor! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro
detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn
WhatsApp
Threads
Google News
(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă
SmartBill.