Cum sesizăm Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare?
14 decembrie 2022 | Vlad PODOLEANU, Diana IURESCU
Vlad Podoleanu
Diana Iurescu
După cum cunoaștem, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) este instituția jurisdicțională a Uniunii, având funcția de a verifica legalitatea actelor instituțiilor Uniunii și ale statelor membre, precum și de a asigura interpretarea și aplicarea uniformă a dreptului Uniunii.
Principalul rol al CJUE constă în a examina legalitatea actelor instituțiilor Uniunii și a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a dreptului acesteia. De asemenea, Curtea soluționează conflictele dintre instituțiile Uniunii, dintre aceste instituții și statele membre sau dintre statele membre, intervenind pentru a aplica dreptul Uniunii.
Procedura întrebărilor preliminare este reglementata în Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) la articolul 267 care are următorul cuprins:
”Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fata unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.”
Procedura întrebărilor preliminare asigură interpretarea unitară a dreptului Uniunii, respectiv aplicarea uniformă a acestuia de către instanțele de judecată naționale ale statelor membre și protejarea drepturilor persoanelor fizice si juridice, deoarece le conferă posibilitatea de a obține aplicarea legislației Uniunii de către instanțele naționale din statele membre.
Procedura întrebărilor preliminare este o etapă procesuală intermediară, deoarece se va demara în cadrul unui proces și se desfășoară, în principiu, în trei faze.
Prima fază se derulează în fata instanței naționale din statul membru – sesizată cu un litigiu în care se pune problema interpretării sau aprecierii validității dreptului Uniunii;
A doua fază se desfășoară în fata Curții de Justiție căreia instanța națională îi adresează o întrebare preliminară;
A treia fază are loc în fata instanței naționale de trimitere care, în baza răspunsului primit din partea Curții de Justiție, adoptă o soluție în vederea soluționării litigiului principal.
Instanța națională poate respinge sesizarea CJUE cu privire la întrebări preliminare?
Instanţa de judecată poate respinge sesizarea privind adresarea către CJUE a unei întrebări preliminare referitoare la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii în cazul în care apreciază că o decizie a Curții în această privință nu este necesară pentru a pronunța o hotărâre.
O trimitere preliminară se poate dovedi deosebit de utilă în special atunci când se ridică în fața instanței naționale o nouă chestiune de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii sau atunci când jurisprudența existentă nu poate să furnizeze clarificarea necesară într-un cadru juridic sau factual inedit.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, acea instanță este însă obligată să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară (a se vedea articolul 267 al treilea paragraf TFUE), cu excepția cazului în care există deja o jurisprudență consacrată în materia respectivă sau a cazului în care maniera corectă de interpretare a normei de drept în discuție nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.
Cum argumentăm admisibilitatea unei întrebări preliminare în fața instanței naționale?
Este important de menționat că o cerere trebuie să se refere la interpretarea sau validitatea legislației UE. Aceasta nu trebuie să vizeze interpretarea legislației naționale și nici aspecte de fapt invocate în cadrul cauzei principale.
CJUE se poate pronunța numai dacă dreptul UE este aplicabil cauzei principale.
CJUE nu aplică ea însăși dreptul UE într-un litigiu pentru a cărui soluționare a fost sesizată instanța de trimitere, deoarece rolul său este de a ajuta la rezolvarea acestuia; rolul și obligația instanței naționale este să formuleze concluzii în hotărârea pe care o va emite, pe baza deciziei CJUE la întrebarea adresată.
Deciziile preliminare ale CJUE sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate instanțele din statele membre.
Conform unei jurisprudențe constante[1], atât timp cât o întrebare preliminară privește interpretarea unei dispoziții de drept a UE, CJUE este, în principiu, ținută să se pronunțe.
CJUE are competența de a se pronunța doar asupra interpretării sau validității unor dispoziții de drept UE, plecând de la contextul indicat de instanța de trimitere, orice aspect legat de situația de fapt sau de încadrarea măsurilor de drept intern intrând în competența exclusivă a judecătorului național.
Totuși, Curtea poate aduce anumite clarificări, dacă este cazul, pentru a ghida instanța de trimitere în aprecierea măsurilor naționale[2].
În ceea ce privește alte condiții de admisibilitate a întrebărilor preliminare, un eventual refuz din partea CJUE credem că nu ar putea fi conceput, dacă ne aflăm în fața unui litigiu care coincide unei situații reale, nefiind în prezența unui litigiu fictiv sau a unor întrebări ipotetice, îndeplinind astfel scopul mecanismului instituit de art. 267 din TFUE.
Cu toate acestea, pentru a nu fi ridicate dubii cu privire la admisibilitate, intră în competența instanței de trimitere să ofere Curții suficiente detalii de fapt și de drept cu privire la litigiu, susținerile părților, precum și la legislația internă relevantă în materie, pentru a putea obține un răspuns util soluționării cauzei.
Precizăm, totodată, că în baza unei jurisprudențe constante a CJUE, pentru a da un răspuns util întrebării adresate de instanța de trimitere, Curtea poate recurge chiar la interpretarea unor norme de drept european la care instanța națională nu a făcut referire în conținutul întrebării preliminare[3].
Cererea trebuie trimisă de îndată ce este clar că este necesară o decizie a CJUE pentru ca o instanță națională să pronunțe o hotărâre și atunci când instanța este în măsură să definească cu suficientă precizie cadrul juridic și factual al cauzei și problemele juridice pe care aceasta le ridică. Conform articolului 278 din TFUE procedura națională trebuie suspendată până la pronunțarea deciziei CJUE.
Transmiterea către CJUE a cererii de pronunțare a unei decizii preliminare se face prin poșta electronică sau prin poștă la grefa CJUE din Luxemburg. CJUE recomandă instanțelor și tribunalelor naționale să utilizeze aplicația e-Curia. Cererile trebuie depuse împreună cu toate documentele relevante și utile pentru soluționarea cauzei și cu dosarul cauzei principale sau o copie a acestuia.
Procedura preliminară în fața CJUE este gratuită. Instanța de trimitere se pronunță asupra cheltuielilor de judecată ale părților, dacă este necesar. În cazul în care o parte la cauza principală nu dispune de mijloace suficiente, CJUE poate acorda un ajutor pentru acoperirea cheltuielilor de reprezentare pe care le suportă în fața CJUE dacă nu beneficiază deja de un ajutor în temeiul normelor naționale.
În concluzie orice persoană poate sesiza CJUE prin sesizarea instanței naționale care poate respinge sau admite cererea. În cazul admiterii, aceasta sesizează CJUE printr-o cerere tradusă, numerotată, dată și semnată care să conțină întrebările preliminare adresate CJUE, la care se anexează o copie a dosarului cauzei.
[1] Hotărârile pronunţate în cauzele C-297/88 şi C-197/89, Dzodzi, din data de 18 octombrie 1990, pct. 34-35; C-83/91, Meilicke, din data de 16 iulie 1992, pct. 24; C-28/95, Leur-Bloem, din data de 17 iulie 1997, pct. 24; C-238/05, ASNEF-EQUIFAX, din data de 23 noiembrie 2006, pct. 15; C-119/05, Lucchini, din 18 iulie 2007, pct. 43 etc.
[2] Hotărârea pronunțată în cauza C-53/04, Marrosu & Sardino, din 12 iunie 2008, pct. 54.
[3] Hotărârea pronunțată în cauza C-2/07, Abraham și alții, pct. 24 și jurisprudența anterioară.
Av. Vlad Podoleanu, Podoleanu Păun (PPlegal)
Av. Diana Iurescu, Podoleanu Păun (PPlegal)
