Interesul public în decizia de mediu
19 decembrie 2022 | Gabriel MANU
Gabriel Manu
Abstract. În sfera interesului public se regăsesc cerințele vitale pentru societate în ansamblu și pentru fiecare dintre membrii săi, ce nu pot primi răspuns prin acțiunea privată.
O formă a interesului public, superioară celui configurat cu titlu de regulă de legislația națională și unional-europeană, desemnată prin sintagma „motive (considerente) imperative/ cruciale de interes public major”, introdusă în dreptul Uniunii Europene prin Directiva Habitate 92/43/CEE, justifică in materia protecției biodiversității adoptarea unor decizii derogatorii, neconforme standardelor vizând protejarea și conservarea speciilor și habitatelor.
Caracterul excepțional al motivelor imperative de interes public major prevăzute de Convenția Habitate, apreciat în raport cu interesul public major ce grevează ca regulă decizia administrativă de mediu, obligă la identificarea lor explicită şi limitativă, demers dificil în raport de natura dinamică, uneori conjuncturală a conceptului de interes public.
1. Considerente generale. Dinamica excepțională a problematicii ecologice generează o permanentă reconfigurare a instituțiilor și conceptelor fundamentale, specifice ramurilor tradiționale ale sistemelor juridice naționale.
Drept de interacțiuni, prin tendința de a introduce dimensiunea eco-climatică în toate sectoarele sistemului de drept, cu un pronunțat caracter „orizontal”, acoperind diverse ramuri juridice, dreptul mediului utilizează concepte clasice preluate din ramuri de drept tradiționale, cărora le imprimă specificul obiectului său de reglementare, adică relațiile sociale vizând raportul dintre om (societate) și natură.[1]
Rolul autorităților administrației publice în realizarea scopului legislației de mediu și natura administrativă a instrumentelor folosite (acte juridice/decizii, proceduri etc ) creează o stransă legătură intre dreptul administrativ și dreptul mediului, relevată inclusiv prin adoptarea și adaptarea unor noțiuni fundamentale, intre care cea a interesului public.
Interesul public, concept structurant al dreptului administrativ, este caracterizat prin dinamism, sensul său fiind determinat de scopurile și concepțiile politice, supuse unei permanente schimbări[2], specific categoriei conceptelor nedeterminate.
Desemnând necesitățile materiale și spirituale la un moment dat[3], realizarea interesului public este, la nivelul ansamblului social și o formă de împlinire a demnității umane, expresia concentrată a unui sistem de valori ce includ libertatea, egalitatea, legalitatea, adevărul ş.a.[4]
În sfera interesului public se regăsesc cerințele vitale pentru societate în ansamblu şi pentru fiecare dintre membrii săi, ce nu pot primi răspuns prin acțiunea privată. Interesul public vizează o sumă de nevoi umane, pe care interacțiunea libertăților personale nu le asigură în mod adecvat, dar a căror realizare condiționează împlinirea aspirațiilor individuale. Satisfacerea interesului public, scop al acțiunii administrative, nu exclude un management public atent la rentabilitate economică, atunci când este posibil, fiind sesizabilă tendința de a include în sfera interesului general obiective de ordin economic, ceea ce duce la o anumită apropiere a acțiunii administrative de activitățile private.[5]
Configurarea interesului public în spaţiu şi timp determinate este un proces complex, influenţat de factori diverşi, integraţi pe această cale în decizia administrativă care primeşte un rol din ce în ce mai important, mai ales in contextul atomizării sociale şi ascensiunii individualismului.[6]
În dreptul mediului, conceptul interesului public este exprimat normativ[7], protecţia mediului fiind proclamată la nivel naţional drept obiectiv de interes general, iar în plan mondial ca „interes general al umanității”. Caracterul de „interes general planetar” al protecției mediului, larg recunoscut la nivel mondial, a fost considerat de către unii autori drept un „concept primordial”, reflectat de toate principiile dreptului mediului.[8]
În mod specific, cuantificarea interesului public în domeniul protecţiei mediului se realizează prin instituirea de standarde tehnice de protecţie, praguri de risc, norme de emisii, modele de bune tehnici disponibile ş.a.
2. Consacrarea unui concept inovativ : motive imperative de interes public major. Paradoxal, dar necesar, tot o formă a interesului public, superioară celui configurat cu titlu de regulă de legislaţia naţională şi unional-europeană, justifică, în materia protecţiei biodiversităţii adoptarea unor decizii derogatorii, neconforme standardelor vizand protejarea şi conservarea speciilor şi habitatelor.
În concret, sintagma „motive (considerente) imperative/ cruciale de interes public major”, diferită în conţinut şi efecte, prin adăugarea elementului imperativ/crucial, de cea a interesului public, devenit astfel comun, provine din dreptul UE, respectiv Directiva Habitate 92/43/CEE (Directiva).
Conform Directivei, orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului. În funcție de obiectivele de conservare şi de concluziile evaluării, autoritățile competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv (art. 6 alin. 3).
Din motive cruciale de interes public major, ce includ rațiuni de ordin social sau economic, planul sau proiectul poate fi realizat, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative. În această ipoteză, statul membru care adoptă decizia de autorizare ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000 şi informează Comisia asupra lor.
În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major (art. 6 alin. 4).
Tot aşa, Directiva prevede posibilitatea ca statele membre să deroge de la interdicția generală de a realiza ori permite activități care să afecteze sistemul de protecție riguroasă a speciilor de floră si faună sălbatică (precum prelevarea/culesul, capturarea, uciderea, perturbarea, transportul, vânzarea, colecționarea etc), cu condiția ca derogarea să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală și în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, pentru scopuri care includ, alături de altele, sănătatea și siguranța publică sau alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic.
Aceste mecanism al Directivei, bazat pe o construcţie de tip regulă – excepţie, cea din urmă întemeiată pe un interes public superior celui care justifică adoptarea deciziei impusă de regulă, se regăseşte la nivelul legislaţiei naţionale, cu trimitere la sintagma „motive (considerente) imperative de interes public major”, care permit adoptarea deciziei de excepţie.
Printr-un efort creator minim, legiuitorul naţional a transpus prevederile Directivei în cuprinsul OUG nr. 57/2007, care interzice activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar ce pot cauza poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ, cât şi activităţile din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor (art. 28 alin. 1).[9]
Decizia autorităţilor de emitere a avizului Natura 2000 ori de respingere a planului sau proiectului, după caz, este bazată pe rezultatele evaluării impactului potențial, cea dintâi fiind posibilă doar dacă proiectul sau planul nu afectează in mod negativ integritatea ariei naturale protejate.
Cu titlu de excepţie, chiar şi în cazul în care evaluarea adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate, iar soluțiile alternative lipsesc, autoritățile vor emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, dacă planul sau proiectul trebuie realizate din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social ori economic.
În situaţia în care situl, incluse în reţeaua Natura 2000, adăposteşte un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie prioritară, considerentele ce pot genera decizia de excepţie sunt limitate la: sănătatea sau siguranţa publică, anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu ori alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene.
3. Configurarea unui concept nedeterminat. Aplicarea cadrului legal unional-european şi naţional expuse anterior face necesară identificarea şi delimitarea motivelor (considerentelor) imperative de interes public major.
După cum, de manieră generală, interesul public este configurat prin voinţa suverană a poporului ori prin activitatea normativă și executivă a autorităților publice[10] şi forma sa imperativă, în materia supusă analizei, necesită o exprimare concretă a ipotezelor în care este posibilă decizia administrativă ce poate acceptă riscul compromiterii obiectivelor de protecţie şi conservare.
În contextul normativ expus anterior, identificarea ipotezelor care se înscriu în categoria motivelor imperative de interes public major rămâne în sarcina (i) legiuitorului infralegal, (ii) autorităţii publice competentă să emită decizia administrativă de autorizare ori de refuz, (iii) judecătorului şi într-o anumită formă (iv) societății civile.
Reglementarea infra legală, asimilând criteriile și orientările Comisiei Europene, arată că interesul public poate fi considerat „prioritar” doar dacă este un interes pe termen lung; interesele economice pe termen scurt nu sunt suficiente pentru a contrabalansa interesele de conservare pe termen lung, conform prevederilor Directivei Habitate. Sunt considerate „motive de ordin social sau economic”: crearea unui număr mare de locuri de muncă pe termen lung, asigurarea competitivităţii economice la nivel global şi regional, dezvoltarea tehnologică, utilizarea tehnologiei „prietenoase” pentru mediu.[11]
În concordanță cu aceste principii, constituie „motive de interes public major, inclusiv de ordin social sau economic” următoarele situaţii în care planul sau proiectul respectiv demonstrează că sunt indispensabile:
a) în cadrul acțiunilor sau politicilor care au ca scop protecția sănătății, securității și mediului;
b) în cadrul politicilor fundamentale pentru ţară sau societate;
c) în cadrul desfășurării unor activități de ordin social sau economic, îndeplinind obligațiile specifice de serviciu public.
„Sănătatea umană, securitatea publicului şi beneficii aduse mediului” sunt considerate motive care justifică adoptarea unor măsuri restrictive la nivel național privind mișcarea liberă a bunurilor, muncitorilor şi serviciilor. De asemenea, consecințele benefice de importanță majoră pentru mediu constituie o categorie care este inclusă în obiectivele fundamentale ale politicii de mediu. Pentru „sănătatea umană” pot fi considerate ca prioritare prevenirea epidemiilor, a accidentelor sau a altor acțiuni care pot pune în pericol viața.
În ceea ce privește „securitatea publicului”, protecția împotriva dezastrelor naturale constituie un motiv suficient de puternic care poate fi invocat.
În baza principiului subsidiarității, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide care sunt aceste motive de interes public major, iar justificările vor fi analizate de Comisia Europeană in cadrul rolului rolul său de a controla aplicarea corectă a legislației comunitare.
La rândul său, pornind de la lipsa definirii motivelor imperative de interes public major în cuprinsul Directivei Habitate, încă din 2007 Comisia Europeană a încercat să ofere criterii de identificare, inclusiv prin trimitere la alte domenii ale dreptului comunitar în care apar concepte similare[12], precizând că motivul trebuie să fie indispensabil, că trebuie să fie pe termen lung și că interesul public trebuie să fie „major”.[13] Pentru a oferi o imagine mai clară a ceea ce ar putea fi considerate, în mod legitim, ca fiind potențiale motive cruciale (imperative) de interes public major, din avizele emise de Comisie în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) documentul furnizează câteva exemple.[14]
În cadrul avizelor, Comisia a dezvoltat o concepție proprie asupra limitelor de apreciere a motivelor imperative de interes public major, utilizând criterii precum numărul locurilor de muncă create, sens în care încurajează proiectele care generează peste 10.000 de locuri de muncă, dar arată că acesta nu poate constitui in sine un motiv imperativ de interes public major.[15]
Rămâne astfel la latitudinea autorităților specializate de mediu și judecătorului de contencios administrativ și european să-şi impună concepția despre interesul general ce rezultă din confruntarea de obiective momentan antagonice : economice si/sau sociale si cele de protecție a biodiversității.
Exercitând competenta de a decide emiterea avizului Natura 2000 ori respingerea planului sau proiectului, autoritățile publice specializate de mediu sunt prima verigă din lanțul de configurare a motivului imperativ de interes public major.
Aplicând regimul legal datelor tehnice oferite de expertul de mediu, cu luarea în calcul a opiniei cetăţenilor, autoritatea investită configurează, în concret, în condiții sociale, economice și de mediu date, imperativul interesului public major, asumându-și în acest fel şi o alegere politică, ce priveşte realizarea unor proiecte economice sau sociale, în detrimentul conservării biodiversității protejate.
Judecătorul naţional nu a fost investit cu verificarea de fond a existenţei motivelor imperative de interes public major prin raportare la situaţii concrete, jurisprudenţa fiind astfel inexistentă în materie.
Caracterul evaziv al noţiunii[16] generează dificultăţi şi în cadrul sistemelor în care judecătorul (administrativ, în cazul Franţei) a fost chemat să cenzureze decizia administrativă privind existenţa motivelor imperative de interes public major.
Cazul Franţei este relevant, dat fiind contenciosul dezvoltat în materie. În cea mai mare parte, acesta vizează proiecte de exploatare a carierelor (sub aspectul innoirii autorizaţiei de exploatare ori extinderii perimetrului de exploatare), în domeniul producţiei de energie din surse alternative, dar şi construcţia de locuinţe, amenajarea rutieră, infrastructura turistică etc.
Potrivit jurisprudenței Consiliului de Stat și, în special, potrivit hotărârii SEM Nièvre Aménagement din 9 octombrie 2013[17], „constituie un interes public major, unul care este indiscutabil, excepțional și a cărui realizare s-ar dovedi a fi esențială”.[18]
În majoritatea lor, actele de autorizare sunt anulate de judecătorii administrativi atunci când sunt prezente specii protejate, doar excepționalitatea unui zăcământ putând constitui, spre exemplu, un motiv imperativ de interes public major. În acest sens a decis Consiliul de Stat într-o hotărâre din 3 iunie 2020[19] privind o carieră care exploatează marmura alba de o calitate unică în Europa, ce permite susținerea sectorul francez de prelucrare a carbonatului de calciu și crearea substanțială de locuri de muncă într-o zonă aflată în dificultate economică.[20] Cu toate acestea, crearea de locuri de muncă, chiar și în sectoarele în care rata șomajului este mai mare decât media națională nu poate constitui în sine un motiv imperativ de interes public major[21], într-o altă speță judecătorul concluzionând că proiectul ce privea construcția unui centru comercial nu întruneşte cerințele unui motiv imperativ de interes public major, deşi generează peste 1.500 de locuri de muncă.[22]
Nici jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu clarifică noţiunea, stabilind cu titlu general că motivele imperative de interes public major menţionate de art. 6 al Directivei Habitate „trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte”[23], fiind în mod necesar rezultatul unui echilibru cu obiectivele privind conservarea habitatelor speciilor protejate[24], al cărui conținut trebuie decis de autorităţile administrative, iar în ultimă instanţă de către judecător, prin stabilirea raportului dintre imperativele sociale și/sau economice şi conservarea speciilor protejate.
CJUE recunoaște că „importanța activităților miniere pentru economia locală este de natură să constituie un motiv imperativ de interes public major”[25], precum și „irigarea și alimentarea cu apă potabilă”[26], că un interes privat poate constitui în egală măsură un motiv imperativ de interes public major, dacă „prezintă într-adevăr, atât prin însăși natura sa, cât și prin contextul economic și social în care este realizat, un interes public major” dar că „simpla construcție a unei infrastructuri destinate găzduirii unui centru administrativ nu poate constitui, în principiu, un motiv imperativ de interes public major”[27].
Acest interes public major este justificat de „obiectivul de a asigura, în orice moment, securitatea aprovizionării cu energie electrică într-un stat membru”[28]. Cu atat mai mult, producția de energie electrică din surse regenerabile, poate fi un motiv solid pentru recunoașterea unui astfel de interes cu condiția ca producția să fie substanțială.
Configurarea interesului public, în toate formele sale, apare şi ca un rezultat al monitorizării şi presiunii (în forme specifice de informare/consultare) exercitate de societatea civilă asupra gestionarilor puterii publice[29].
Prezentă sub forma organizațiilor neguvernamentale specializate, societatea civilă contribuie la procedură mai ales în faza precontencioasă, ca rezultat al deciziei proprii de participare dar şi al obligației autorității competente în autorizarea planului sau proiectului de informare şi consultare.
Structurile neguvernamentale implicate cenzurează interpretările prea extinse ale autorităţilor în privinţa motivelor imperative de interes public major, participand la identificarea cu exactitate a ceea ce nu este un interes public major imperativ, ci doar simplu un interes public, local sau național, după caz, dar în orice caz nu excepțional.
Nu este de neglijat expertiza pe care aceste structuri neguvernamentale specializate o deţin , cat şi o inţelegere uneori mai bună a a realității decat cea care rezultă din evaluarea tehnică realizată de autorul studiului de impact.
În ceea ce priveşte faza litigioasă, calitatea procesuală şi interesul organizaţiilor neguvernamentale de mediu[30] în chestiunile de mediu (definite de articolul 6 al Convenţiei), sunt prevăzute expres de Convenţia de la Aarhus (art. 9 pct. 2), din care rezultă că, de principiu, dreptul organizaţiilor neguvernamentale care promovează protecţia mediului de a introduce acţiuni în justiţie pe probleme de mediu, fără dovedirea unui interes particular derivă direct din Convenţie, că aceasta are aplicabilitate directă în dreptul intern, că dreptul este prevăzut foarte clar şi nu este condiţionat de vreo acţiune ulterioară a statelor şi că dispoziţiile convenţionale au prioritate faţă de orice dispoziţie contrară din dreptul intern.[31]
Totodată, art. 20 alin. (6) din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului prevede calitatea procesuală activă a organizaţiilor neguvernamentale de protecţia mediului în litigii de protecţia mediului, iar Codul Civil prevede calitatea procesuală şi interesul organizaţiilor neguvernamentale care invocă vătămarea unui interes public, pe domenii de interes prevăzute de statutul organizaţiei (art. 37).[32]
4. Concluzii. Caracterul exceptional al motivelor imperative de interes public major prevăzute de Convenţia Habitate şi transpuse în dreptul naţional, apreciat în raport cu interesul public major ce grevează ca regulă decizia administrativă de mediu, obligă la identificarea lor explicită şi limitativă. Natura dinamică, uneori conjuncturală a conceptului de interes public, indiferent de calificarea sa, face dificilă o asemenea întreprindere.
Într-un atare context conceptual complex şi mai ales în cel al unei realități marcate de crize, al căror răspuns are adesea forma unor măsuri excepționale[33], devine necesară concertarea acțiunilor de identificare a echilibrului necesar intre obiectivele economico-sociale și cele de protecție a biodiversității, motivele imperative de interes public major constituindu-se într-un instrument inovator.
[1] M. Duţu, Dreptul mediului şi al climei, Vol. I,Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2022, p. 90-91.
[2] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediţia 4, Ed. All Beck, 2005, p. 26.
[3] D. A. Tofan, Drept administrativ, Vol. I, Ediţia 4, Ed. C.H. Beck, 2018, p. 10.
[4] V. Stănescu, Spaţiul public. Gestionare şi comunicare… , Ed. Universul Juridic, 2012, p. 75.
[5] Jean Rivero, Jean Waline, Droit administratif, 21e edition, Ed. Dalloz, 2006, p. 2.
[6] P. Chretien, N. Chifflot, M. Tourbe, Droit administrativ, 17e edition 2020-2021, Dalloz, p. 7.
[7] Art. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. A se vedea A. Cobzaru, Principiile dreptului european al mediului, Editura Universul Juridic , p.268-269.
[8] M. Duţu, op.cit., p. 145.
[9] A.M.Comșa, „Harmonization of National legislation with european environmental regulations.” Curentul Juridic 87.4 (2021): 26-34.
[10] I. Alexandru, Ştiinţa administraţiei, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 287.
[11] Art. III. 2. din Anexa nr. 2A a Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, aprobat prin Ordinul nr. 19 din 13 ianuarie 2010 al ministrului mediului şi pădurilor.
[12] Precum cele de „cerință crucială”, elaborat de Curtea de Justiție, ca derogare de la principiul liberei circulații a mărfurilor ori de „serviciu de interes economic general” menţionat de Tratatul privind Uniunea Europeană.
[13] Pct. 1.3.2. din Documentul de orientare privind articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE (Directiva „Habitate”), disponibil la https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/docs/art6/new_guidance_art6_4_ro.pdf.
[14] Intre care : Planul de dezvoltare „Project Mainport Rotterdam” (Țările de Jos), Extinderea sitului companiei Daimler Chrysler Aerospace Airbus Gmbh din Hamburg-Finkenwerder (Germania), Linie feroviară de mare viteză (TGV Est) (Franța), Master plan operațional („Rahmenbetriebsplan”) al exploatării miniere Prosper Haniel (Germania), Construirea barajului Breña II (Spania).
[15] A se vedea, de asemenea, avizele Comisiei Europene referitoare la:
– pierderea potențială a peste 10.000 de locuri de muncă din cauza închiderii unei mine de cărbune (aviz din 24 aprilie 2003 privind planul general de exploatare a cărbunelui Prosper Haniel în Germania pentru perioada 2001). -2019);
– dezvoltarea regională a unui mare proiect urban maghiar care să permită crearea a circa 15.000 de locuri de muncă (aviz din 25 ianuarie 2011 privind modificarea planului de dezvoltare a orașului Györ);
– aviz din 24 aprilie 2003 privind crearea unei noi zone industriale și comerciale numită „Siegerland”, în cadrul fostei zone de pregătire militară Trupbach, lângă Siegen, în Germania, în care Comisia consideră că crearea unei zone industriale de peste 100 hectare (numărul de locuri de muncă create nu este specificat de Comisie în avizul său) nu este suficient în sine pentru a constitui un motiv imperativ de interes public major.
[16] M. Waline, Empirisme et conceptualisme dans la methode juridique : faut-il tuer les categories juridiques ?” , in Melanges en l”honneur de J. Dabin, Bruxelles, 1963, p. 359.
[17] Consiliul de Stat, decizia din 9 octombrie 2013, in cauza nr. 366803, privind SEM Nièvre Aménagement, disponibilă la : https://www.legifrance.gouv.fr/ceta/id/CETATEXT000028052021
[18] R. Romi, Droit de l”environnement et du developpement durable, ediţia 10, Ed. LGDJ, 2018, p.361.
[19] Consiliul de Stat, decizia din 3 iunie 2020, in cauza nr. 425395, 425399, 425425, privind Société Provençale SA, disponibilă la : https://www.conseil-etat.fr/fr/arianeweb/CE/decision/2020-06-03/425395.
[20] Consiliul de Stat, reţine că, pe lângă crearea a peste optzeci de locuri de muncă directe într-un departament a cărui rată a șomajului depășește cu aproape 50% media națională, proiectul de redeschidere a carierei Nau-Bouques se înscrie în politicile economice derulate la nivelul Uniunii Europene care urmăresc promovarea aprovizionării durabile a sectoarelor industriale cu materii prime din surse europene, în lipsa unui alt depozit disponibil de marmură albă în Europa de calitate comparabilă și în cantitate suficientă decât cea a carierei Nau-Bouques pentru a satisface cererea industrială. În consecință, având în vedere natura proiectului și interesele economice și sociale pe care acesta le prezintă, se arată că instanța de fond a săvârșit o eroare de calificare juridică considerând că nu a răspuns unui motiv imperativ de interes public superior în sensul lit. c) din I al articolului L. 411-2 din Codul de mediu.
[21] Tribunalul Administrativ din Nimes, hotărarea din 9 noiembrie 2021, in cauza nr. 2002478.
[22] Consiliul de Stat, decizia din 24 iulie 2019, in cauza nr. 414353, privind Val Tolosa, disponibilă la : https://www.legifrance.gouv.fr/ceta/id/CETATEXT000038844578/.
[23] CJUE, Hotărarea din 26 octombrie 2006 dată in cauza C-239/04, Comisia impotriva Portugaliei, pct. 35 şi urm.
[24] CJUE, Hotărarea din 16 februarie 2012 dată in cauza C-182/17, Solvay vs Regiunea Wallone, pct. 74.
[25] CJUE, Hotărarea din 24 nov. 2011, dată in cauza C-404/09, Comisia împotriva Spaniei, pct. 109.
[26] CJUE, Hotărarea din 11 sept. 2012, dată in cauza C-43/10, Nomarchiaki Aftodioikisi Aitoloakarnanias, pct. 122.
[27] CJUE Hotărarea din 16 feb. 2012, dată in cauza C-182/10, Marie-Noëlle Solvay, pct. 77 și 78.
[28] CJUE, Hotărarea din 29 iulie 2019, dată in cauza C-411/17, Inter-Environnement Wallonie ASBL, pct. 157.
[29] V. Stănescu, Spaţiul public. Gestionare şi comunicare… , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 227.
[30] Definite de articolul 2 pct. 5 al Convenţiei Aarhus.
[31] Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi Fiscal, Sentinţa nr. 3616 din 14 septembrie 2018.
[32] A. Niţă, „Repere conceptuale şi jurisprudenţiale privind intentarea acţiunii în contencios administrativ de către „organismele sociale interesate”.” Universul Juridic 03 (2020): 54-64.
[33] R.M.Coman, „L’état d’urgence et l’interférence dans la vie privée.” Curentul Juridic 83.4 (2020): 50-57.
Conf. univ. dr. Gabriel Manu, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din Bucureşti
