Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Opinie separată la opinia INM cu privire la principiul ne bis in idem
01.05.2020 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Sâmbătă, 25 aprilie 2020, pe platforma JURIDICE.ro a publicat articolul: „Opinia INM ref. aplicarea principiului ne bis in idem în cazul faptelor susceptibile să atragă atât răspunderea contravențională, cât şi răspunderea penală”.

O sancţiune administrativă definitivă de natură penală are un caracter preventiv, dar în acelaşi timp nu este capabilă să înlăture calificarea de sancţiune penală, iar când avem recidivă sancţiunea nu mai este o măsură care se limitează la a repara prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, ci reprezintă o natură penală, ce trebuie investigată pe lanţ, ceea ce în cazul prezentat nu a fost efectuată.

Chiar dacă, aparent, se discută doar despre angajarea răspunderii contravenționale care poate împiedica o nouă procedură de natură penală împotriva aceleiași persoane, pentru aceeași faptă, în baza principiului ne bis in idem, consider că urmărirea penală trebuia continuată şi era necesară cel puţin cu privire la impozitul pe venitul generat de activitatea ilegală a tăietorului de lemne, pentru că nu a tăiat doar material lemnos, ci l-a şi comercializat, venit ce nu a fost declarat şi pentru care nu s-a plătit impozit, cu trimitere la spalarea produsului infracţiunii, pe lanţ până la Schweighofer, fie prin furt de identitate, fie prin firme fantomă.

Poate că opinia emisă de procurori ar putea fi catalogată punctual corectă, dar nu vine să rezolve problema. Un text incorect poate fi format din propoziţii corecte. Drept pentru care voi încerca o explicaţie prin abordarea unui alt subiect legat de ne bis in idem.

Întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, din 9-10 martie 2020, s-a incheiat cu o minută în care INM a exprimat o opinie cu privire la principiul ne bis in item.

În primul rând această opinie nu este a INM, ea este numai a procurorilor participanţi la întâlnirea organizată în cadrul Proiectului ”Justiția 2020: profesionalism și integritate”, cod SIPOCA 453, cod MySMIS2014+ 118978, cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Minuta a fost întocmită de Procuror Irina Ioana Kuglay, formator INM şi Procuror Corneliu Iftim, formator INM, ambii fără delegare să „ducă” INM într-o acţiune în instanţă ce poate oricât fi concepută de un avocat şi judecată de un judecător, pentru că un funcţionar public sau doi, fără competenţă, au emis o opinie în numele Institutului Naţional al Magistraturii, ce se vrea izvor de lege.

De ce spun acest lucru? ROLUL INM este de formare, nu de exprimare de opinii.

Citez din comentariile doamnei Mihaela Mazilu-Babel, revoltată de acest nou izvor de lege:

Care este rațiunea pentru care există aceste opinii INM?

Și care este forța lor juridică?

Și ce poate să facă un jurist când constată că opinia INM, deși eronată, este agreată în unanimitate de cei prezenți? (întreb şi eu cum s-a determinat unanimitatea?) Adică se mai poate aștepta la un proces echitabil, ulterior? La o imparțialitate? La o egalitate a armelor?

…mi se pare că Opinia INM lasă impresia că non bis in idem (așa cum e înțeles la nivelul CEDO) ar fi consacrat și la nivelul Constituției României, ceea ce mi se pare eronat. Constituția României nu conține o dispoziție analoagă articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție sau articolului 50 din Carta DFUE (din păcate), și nu există nici o jurisprudență CCR care să-l ridice – în înțelesul conferit de CEDO/Carta DFUE – la rangul de principiu constituțional. Oricum, în Opinie, consider că INM avea obligația să trimită și la jurisprudența CCR incidentă în mod specific atunci când a zis „că modul de reglementare a infracțiunilor prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. b) și art. 109 alin. 1 lit. b) din Codul silvic ridică o problemă de constituționalitate, din perspectiva principiului ne bis in idem„.

Am fost contrariat şi eu şi am răspuns:

INM are competenţa să emită opinii? Cine le semnează? Cine a dat o astfel de delegare şi cui? Din regulamentul de funcţionare al INM nu reies astfel de competenţe:

Art. 1 alin (4) Institutul realizează formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor în funcție, precum și formarea formatorilor, în condițiile legii.

Art. 2 alin (1) Structura organizatorică a Institutului include:
a) organele de conducere;
b) Departamentul de formare profesională inițială;
c) Departamentul de formare profesională continuă;
d) Compartimentul de formare a formatorilor;
e) Biroul de concursuri și examene;
f) Direcția economico-financiară și administrativă;
g) Biroul de relații internaționale, proiecte cu finanțare externă și politici publice;
h) Biroul de achiziții publice și informatică;
i) Compartimentul juridic.

Art. 3 Organele de conducere ale Institutului sunt: Consiliul științific, directorul, 2 directori adjuncți și directorul economic.

Art 7. alin (1) Consiliul științific hotărăște asupra problemelor care privesc organizarea și funcționarea Institutului.

Din punctul meu de vedere, PROCURORUL este reprezentant al statului, cu o înaltă valoare publică, o poziţie des criticată, dar care păstrează o imagine de autoritate a statului.

Drept pentru care am considerat că dacă procurorii emit opinii, când de fapt ei emit ordonanţe ce au un circuit aparte de cotestare, sau emit rechizitorii, sau NUP sau solicită RIL, ce se termină în faţa unor judecători, atunci în calitate de cititor expert contabil judiciar, ce are calitatea să emită opinii separate, exprim şi eu o opinie separată, cu privire la principiul ne bis in idem, un domeniu vast, dar pentru România încă în zona gri, unde aspectul ridicat este doar o frântură.

Răspunderea juridică în dreptul român poate îmbrăca doar trei forme, și anume:
– răspunderea penală,
– răspunderea contravențională și
– răspunderea civilă (delictuală).

Cele trei forme ale răspunderii, pot apărea, în concurs, adică împreună; subliniem însă că ne referim la concursul răspundere penală/răspundere civilă și la concursul răspundere contravențională/răspundere civilă, întrucât răspunderea penală nu poate coexista alături de răspunderea contravențională (se exclud), ceea ce înseamnă că aceeași faptă ilicită nu poate fi reținută, în același timp, ca fiind infracțiune, dar și contravenție. Şi opinia INM a reţinut acest aspect.

Spre deosebire de dreptul românesc, art. 325 TFUE obligă statele membre să combată activităţile ilicite care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene prin măsuri disuasive şi efective iar interesele financiare ale Uniunii cuprind, între altele, veniturile provenite din TVA. Ori acest aspect necesită a fi combinat şi cu proceduri cu privire la imaginea de ansamblu a unei infracţiuni care pe lângă TVA trebuie uneori rezolvată prin intermediul altor impozite şi taxe.

Cel mai adesea, ne lovim de absenţa unei sancţiuni administrative de natură penală, dar încheierea procedurii civile, printr-o sentinţă definitivă a instanţei, fie ea insolvenţă sau lichidare voluntară în baza legii 85/2006 sau 85/2014, ce ne pune în faţa absenţei organului fiscal din contestarea respectivelor proceduri. Pentru mulţi acest aspect nu poate părea ne bis in idem, dar procedural o societate MOARE printr-o decizie de radiere, şi un mort nu mai poate fi cercetat penal sau impus fiscal.

Reglementarea naţională, prin Codul de procedură fiscală, prin legile insolvenţei urmăreşte să asigure colectarea în integralitate a TVA-ului datorat, având proceduri stricte şi sancţiuni de natură penală ce urmăresc scopuri complementare, adică au drept scop necesitatea de a combate aspecte diferite ale aceluiaşi comportament infracţional vizat. Normele sunt clare şi precise şi permit justiţiabilului să prevadă care acte şi omisiuni sunt susceptibile să facă obiectul unui astfel de cumul de proceduri şi de sancţiuni, indicând procedurile de verificare ale organului fiscal. Problema este nu existenţa procedurilor, ci răspunsul tardiv al organului fiscal, care nu şi-a exercitat obligaţiile conferite de lege, lăsând organului penal rolul de a petici justiţia. Principiul proporţionalităţii impune ca acest cumul de proceduri să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite, ori intervenţia tardivă a organului penal crează inconvenienţe disproporţionate în raport cu scopurile vizate.

În multe din articolele pe care le-am scris din 2012 pe JURIDICE.ro, despre dosarele fiscalo-penale şi insolvenţă, am plecat de la art. 28 CPP:

“(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.
(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecatîn faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.”

Art. 28 CPP are însă următoarea interpretare:

Alin (1): Hotărârea definitivă a instanţei penale NU are autoritate de lucru judecat, cu privire la stabilirea creanţei fiscale, care se face NUMAI conform art. 14 alin. (3) lit. a) din Vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 19 alin. (5) din noul cod care arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.” În cazul nostru, Codul de procedură fiscală cu privire la stabilirea creanţei fiscale prin inspecţie fiscală obligă NUMAI ANAF, să stabilească creanţa fiscală, experţii neavând aceste atribuţii legale, în termenele date de art 110. Acest aspect arată că pe lângă aspectul penal, cu privire la „existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”, care este apanajul strict al procurorului, există latura civilă ce trebuie judecată strict conform legii civile. Ori cea mai mare gafă în cercetarea penală este tocmai interferenţa procurorului în aspectele fiscale.

Ori tocmai aici este sensibilitatea practicii din sistemul românesc. Presupunând o sancţiune administrativă definitivă/o procedură civilă definitivă pe latura civilă, organului penal îi revine pe baza probelor pe latura civilă, să determine existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Eroarea pe care o văd în numeroase dosare este concentrarea asupra „peştelui mare,” ca beneficiar real al infracţiunii, cu eliberarea „plevuştii”, intrumentul care a comis infracţiunea. Atunci când ne aflăm în faţa unei evaziuni fiscale, trecută prin diverse metode, rolul organului penal nu este să se concentreze pe procedura fiscală, ci pe „existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.” La ce mă refer? Fiscal s-a fraudat TVA-ul, penal s-a comis o infracţine de spălare de bani, de furt de identitate, de crearea unui circuit, în care „plevuşca” a avut un rol, rareori pedepsit, de cărăuş, de scoaterea banilor, de semnarea unor acte facturi, contracte, chitanţe în fals, de înfiinţare de firme fantomă.

Autoritatea de lucru judecat nu este între latura civilă şi cea penală, ci este DOAR pe latura civilă, care nu mai poate fi schimbată, deci nu mai putem avea prejudiciu în penal şi conform art 19 (5) CPP nu se mai poate face repararea prejudiciului. Asta nu înseamnă că nu există şi alte infracţiuni adiacente. Ce părere aveţi de impozitul pe venitul realizat din infracţiune? A fost plătit? Nu. Dar este produs complementar al infracţiunii. Poate că beneficiarul real scapă cu ne bis in idem, la TVA, dar nu poate scăpa de provenienţa ilicită ce i-a modificat radical nivelul de trai, ce este în sine o procedură separată.

Problema de drept fundamentală în coexistenţa răspunderii penale cu cea civilă este inexistenţa situaţiilor în care apar principiile securităţii juridice/ne bis in idem, pentru una din răspunderi ce o anulează pe cealaltă.

Pentru ambele aliniate ale art. 28 CPP existenţa faptei penale şi a persoanei care a săvârşit-o are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile dar nu are autoritate de lucru judecat pentru instanţa penală, când mai întâi a fost judecată latura civilă, la care se adaugă şi vinovăţia persoanei. Rezultă că pentru instanţa civilă nu are autoritate de lucru judecat vinovăţia persoanei în ce priveşte existenţa prejudiciului ca rezultat al faptei ilicite, dacă s-a judecat latura penală mai întâi, dar dacă instanţa civilă a judecat deja cauza, autoritatea de lucru judecat şi/sau prescrierea stabilirii prejudiciului, nu mai pot modifica judecata, altfel principiul securităţii juridice ar fi încălcat.

Alin (1): Hotărârea definitivă a instanţei penale NU are autoritate de lucru judecat, cu privire la stabilirea creanţei fiscale, care se face NUMAI conform art. 14 alin. (3) lit. a) din Vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 19 alin. (5) din noul cod care arată că Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

În ultimii 10 ani noi experţii contabili ne-am recalificat ca experţi judiciari/consultanţi fiscali/consultanţi fiscali judiciari şi am fost supuşi unei artilerii grele din partea PARCHETULUI, aşa că ne-am specializat în firme fantomă, tranzacţionare în lanţ, etc.

Specific, pentru a demonstra raţionamentul, am luat cazul unor societăţi radiate analizate pe un presupus lanţ tranzacțional, P1àP2àP3 (în fapt, tranzacții fără legătură comercială P2àP1 și P2àP3, dar de natură să asigure P2 eludarea obligațiilor fiscale realizate în relația cu P1), într-un dosar fiscalo-penal şi insolvenţă, în care ordinea ierarhică este cea a Legii SPECIALE 85/2006, care include procedurile de lichidare voluntară, care la rândul lor includ atât procedurile de verificare fiscală date de Codul fiscal/Codul de procedură fiscală, respectiv inspecţia fiscală, cât şi procedurile de contestare date de Legea Contenciosului, dar şi procedurile de opunere la lichidarea voluntară a societăţilor intermediare P2 şi de atragerea răspunderii administratorilor acestora.

Codul de procedură fiscală cu privire la stabilirea creanţei fiscale, prin inspecţie fiscală obligă NUMAI ANAF, să stabilească creanţa fiscală (experţii PARCHETULUI neavând aceste atribuţii legale), în termenele date de art 110 CPF. Acest aspect arată că pe lângă aspectul penal, cu privire la „existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”, care este apanajul strict al procurorului, există latura civilă ce trebuie judecată strict conform legii civile.

Un aspect de natură constituţională este cel legat de prescrierea pe latura civilă de 5 ani pentru determinarea obligaţiei fiscale, în relaţie cu prescrierea pe latură penală, de 10 ani, după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, care include perioada de contestare şi termenele ce trebuie corelate între cele două proceduri, care nu sunt clar definite de lege, de exemplu perioada de păstrare a evidenţelor conform Ordinului 3512/2008.

Pe latura civilă, ANAF trebuie, în temeiul art. 20 alin. (2) CPP, să se constituie ca parte civilă. Dar în cazul în care acţiunea civilă s-a judecat în sensul în care, prin lichidarea voluntară societatea MOARE, ANAF are obligaţia legală să-şi exercite atribuţiile date de lege. Ori autoritatea de lucru judecat intervine pe latura civilă, în sensul în care se presupune că ANAF a exercitat o manifestare de voinţă a subiectului de drept, manifestare ce trebuie să se concretizeze într-o declaraţie scrisă de constituire de parte civilă, înscris care să conţină informaţii concrete cu privire la „natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiează.”

Ori în cazul de faţă, dacă ANAF nu s-a opus lichidării voluntare sau nu a verificat neconcordanțele date de Raportul 394 dintre participanții la tranzacții, nu există în cazul societătilor radiate, o manifestare de voinţă. Procedura penală, fiind CLARĂ, se face NUMAI conform art. 14 alin. (3) lit. a) din Vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 19 alin. (5) din noul cod care arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.”Mai mult, prin lipsa exercitării obligatiilor date de lege organului fiscal, pe latura civilă avem imposibilitarea reparării prejudiciului, transmisă unui procuror, ce are un handicap de recuperat:
– decizii definitive de lichidare voluntară şi radiere, respectiv decesul societăţilor
– lipsa inspecţiilor fiscale prin prescrierea lor în termenele date de art 110 CPF
– lipsa răspunderii administratorilor în baza art 138 din Legea 85/2006.

Opinia expertului judiciar este că organul penal nu mai poate efectua constatarea nulităţii actelor/contractelor societăţilor radiate din P2 cu P1 şi P3, pe latura civilă, care sunt definitive prin hotărâre judecătorească. Starea de fapt este de regulă prezentată omisiv, fiind cazuri de comportament fantomă (societățile au cunoștință de tranzacții, dar nu declară fiscal)/furt de identitate (societățile nu au cunoștință de tranzacții, nu declară fiscal), de vreme ce nu există declarațiile fiscale ale societăților P3, în sarcina cărora Directiva TVA impune o obligație obiectivă de colectare și declarare a TVA. De aici rezultă și demonstrația laturii subiective a furtului de TVA în sarcina P2, care însă este o societate radiată (MOARTĂ). Ce va face procurorul cu mortul?

Colega mea Mary Elsa Pârvan, un expect contabil cu o putere de sintetizare excepţională, cu care am avut onoarea să îmi ascut armele în luptele dintre experţi, a avut o opinie asemănătoare.

În opinie, analiza situației de fapt trebuie efectuată și în raport de capacitatea de folosinţă a persoanei juridice în speță, știut fiind că aceasta încetează odată cu încetarea activităţii persoanei juridice, care, după caz, poate fi prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege. În situaţia în care persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării activului şi a plăţii pasivului, persoana juridică îşi păstrează capacitatea civilă pentru operaţiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia (nu se declanşează procedura lichidării dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală).

Încheierea/rezoluția de radiere se comunica societății comerciale la sediul social, ANAF-ului și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București pe cale electronică, se afișează pe pagina de internet a ONRC și la sediul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în raza căruia societatea își are sediul înregistrat și se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a (sau într-un ziar local, de ex.), prin grija registrului comerțului, pe cheltuiala titularului cererii de radiere, în acest fel punându-se în practică una dintre funcțiile registrului comerțului, cea de publicitate, demers în conformitate cu prevederile art. 237, alin. 9 din Legea nr. 31/1990, rep. și OMJ 2594/C/2008, anexa 180. O societate radiată din Registrul Comerțului nu mai are calitatea de contribuabil, motiv pentru care nu mai poate fi supusă unei inspecții fiscale, potrivit prevederilor art. 94, alin. (1) din Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală având ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, precum și a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili.

De asemenea, o societate radiată nu mai figurează cu obligații fiscale de plata în fișa de evidență analitică pe plătitor organizată la nivelul organului de administrare fiscală aspect care rezultă și din prevederile art. 176 Insolvabilitatea, alin. (6) din Codul de procedura fiscală, rep. (forma aplicabilă în anul 2010):

„(6) Creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.”

În același sens este și Circulara ANAF nr. 300121/08.02.2007 în care se precizează:„Având in vedere că prin încheierea de radiere persoana juridică a încetat să mai ființeze, nemaiavând calitatea de contribuabil, acesta nu mai poate constitui obiect al inspecției fiscale în condițiile stabilite de art.92 din OG 92/2003 Privind codul de procedura fiscală cu modificările și completările ulterioare.

Concluzii parțiale:

Denumirea marginală a art. 11 din Codul fiscal: „Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal” conduce la concluzia că dispozițiile acestuia sunt de strictă aplicare, prin raportare la art.13 din Codul de procedură fiscală care stabilește că :„Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege.” Din analiza coroborată a prevederilor art.11, alin.2 din Codul fiscal cu cele ale art. 77, alin.2 din Codul de procedură fiscală, rep.în 2005, precum și a prevederilor OPANAF nr.222/2008, constatăm că:

– organele competente pentru aplicarea procedurii de ajustare a veniturilor/cheltuielii sunt: „organul fiscal cu competenţă de exercitare a inspecţiei fiscale din cadrul structurilor teritoriale şi centrale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”;

O societate radiată din Registrul Comerțului nu mai are calitatea de contribuabil, motiv pentru care nu mai poate fi supusă unei inspecții fiscale, potrivit prevederilor art. 94, alin. (1) din Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală având ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, precum și a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili. Dacă acel contribuabil nu mai există, fiind radiat în baza prevederilor Legii 31/1990, rep. inspecția fiscală nu mai are obiect. De asemenea, o societate radiată nu mai figurează cu obligații fiscale de plata în fișa de evidență analitică pe plătitor organizată la nivelul organului de administrare fiscală aspect care rezultă și din prevederile art. 176 Insolvabilitatea, alin. (6) din Codul de procedura fiscală, rep. (forma aplicabilă în anul 2010): „(6) Creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.”

La final trebuie să menţionăm că întotdeauna criminalul greşeşte şi tocmai aceste greşeli trebuie verificate de procuror. Din constatările personale, cercetarea penală caută mereu beneficiarul real în loc să verifice în totalitate frauda, elimină asociaţii mititei sau administratorii paravan, când de fapt aceştia sunt copărtaşi. În cazul de faţă principiul ne bis in idem nu acoperă ce se întâmplă cu obiectul actului ilicit – distribuirea către asociaţii mititei în urma lichidării, de care s-a folosit beneficiarul real, ca şi în cazul Al Capone, are o hibă – după lichidare beneficiarul real a pus mâna pe bani, averea astfel acumulată nu are un fundament legal şi lasă prin diverse transferuri bancare DOVADA infracţiunii. Chiar dacă are autoritate de lucru judecat, pentru produsul infracţiunii, beneficiarul real nu şi-a plătit impozitul pe venit, atunci când asociatul mititel i-a transferat produsul infracţiunii.

Expert contabil Daniel Udrescu

:: English version


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.