Radu Necula
În perioada stării de urgenţă, art. 42 alin. (3) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă prevede că, în cauzele de urgenţă deosebită, şedinţa de judecată se poate desfăşura prin videoconferinţă, când este posibil. Ulterior, această posibilitate a fost menţinută şi prin decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă.
Apreciez că dispoziţia din decret, indicată anterior, urmează să se interpreteze în sensul că părţile trebuie să deţină posibilităţile tehnice necesare, din punct de vedere informatic, pentru a putea participa la o şedinţă de judecată care se desfăşoară prin videoconferinţă.
Prin posibilităţi tehnice trebuie să înţelegem atât existenţa unor dispozitive informatice care să permită accesarea şedinţei de judecată care se desfăşoară prin videoconferinţă, cât şi deţinerea cunoştinţelor necesare pentru utilizarea respectivelor dispozitive.
Evident că şi instanţa trebuie să deţină mijloacele tehnice necesare pentru desfăşurarea şedinţei de judecată prin videoconferinţă.
Este drept, însă, că decretul nu reglementează expres ipoteza în care partea ar avea posibilitatea tehnică de a participa la şedinţa de judecată prin videoconferinţă, însă nu ar dori să participe la şedinţă în această modalitate.
Într-o astfel de situaţie, s-ar putea ridica întrebarea dacă partea este obligată să participe la şedinţă prin videoconferinţă.
Consider că, în lipsa acordului acesteia, partea nu poate fi obligată să participe la şedinţa de judecată prin videoconferinţă, întrucât, în caz contrar, dreptul acesteia de acces la instanţă ar fi îngrădit, în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens.
Mai exact, dacă partea ar fi obligată să participe la şedinţă prin videoconferinţă ar rezulta că aceasta nu ar mai avea dreptul să participe, fizic, la şedinţa de judecată publică care se desfăşoară la sediul instanţei, fapt ce nu poate fi admis, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens în decret.
Necesitatea unei prevederi exprese, în cadrul decretului, care să interzică participarea părţilor, fizic, la şedinţa de judecată, în ipoteza în care acestea au posibilitatea de a participa prin videoconferinţă, rezultă din art. 14 lit. d) din O.U.G. nr. 1/1999 care prevede că decretul de instituire a stării de urgenţă trebuie să cuprindă drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge[1].
În concluzie, în lipsa unei prevederi exprese în cadrul decretului, care să interzică participarea părţilor, fizic, la şedinţa de judecată, în ipoteza în care acestea au posibilitatea de a participa la şedinţa de judecată prin videoconferinţă, singura concluzie care poate fi reţinută este aceea că art. 42 alin. (3) din anexa la Decretul nr. 195/2020 oferă doar posibilitatea părţilor de a participa la şedinţa de judecată prin videoconferinţă, fără a institui o obligaţie în sarcina acestora.
Mai clar, dacă părţile nu doresc să participe la şedinţa de judecată prin videoconferinţă, acestea se pot prezenta, fizic, în faţa instanţei pentru a participa la şedinţa publică de judecată.
De altfel, este şi greu de imaginat posibilitatea de accesare a şedinţei de judecată prin videoconferinţă, în lipsa acordului părţilor, întrucât accesarea sistemului informatic presupune o colaborare, sub aspect tehnic, între instanţă şi părţi.
[1] Accesul liber la justiţie este un drept fundamental reglementat de art. 21 din Constituţia României
Judecător Radu Necula
Tribunalul Bucureşti
* Opinie susținută în cadrul dezbaterii „Activitatea de judecată online la Instanță și la Arbitraj”, ediția 356, organizată de Societatea de Științe Juridice (SSJ)
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.