Secretul profesional al avocaților. Astfel cum prioritatea acestuia este recunoscută de practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene
22 decembrie 2022 | Simona BRĂILEANU
Simona Brăileanu
Misiunea fundamentală a avocaților în cadrul unei societăți democratice, consecințele acestei misiuni și totodată raportul dintre obligațiile legale ale avocaților – pe de o parte cele legate în mod substanțial și esențial de însăși calitatea de avocat și, pe de altă parte, cele reglementate în scopul salvgardării unor obiective de interes general, s-au regăsit pe agenda recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, chemată astfel să dezlege o chestiune cu profunde și ramificate consecințe în planul relațiilor profesionale ale avocaților.
Analizează așadar Curtea, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-694/20 Orde van Vlaamse Balies și alții la data de 08.12.2022[1], raportul dintre secretul profesional al avocaților și obligația acestora de a raporta autorităților fiscale competente modalitățile transfrontaliere de planificare fiscală potențial agresivă, în considerarea calității lor, fundamentată pe oferirea de asistență sau consiliere în vederea conceperii, comercializării, organizării sau gestionării implementării unor asemenea modalități, astfel cum această obligație este reglementată de Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018.
Mai concret fiind spus, Curtea pune în balanță secretul profesional al avocaților și combaterea planificării fiscale agresive și prevenirea riscului de evaziune și de fraudă fiscal, două dintre obiectivele de interes general esențiale ale Uniunii Europene, și conchide în sensul că obligația avocaților de a le notifica intermediarilor implicați într-o asemenea planificare obligațiile lor de raportare încalcă secretul profesional al avocaților, iar o astfel de ingerință în secretul profesional al avocaților nu este necesară pentru atingerea obiectivelor privind combaterea planificării fiscale agresive și prevenirea riscului de evaziune și de fraudă fiscală.
Hotărârea este așadar istorică prin prisma prevalenței pe care Curtea o recunoaște secretului profesional al avocaților în detrimentul obiectivelor și obligațiilor de natură fiscală, cărora li se recunoaște în mod corespunzător caracterul legitim.
Iar o astfel de prevalență este fundamentată pe interpretarea articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care protejează confidențialitatea oricărei corespondențe între particulari și care acordă o protecție sporită schimburilor dintre avocați și clienții lor. Această dispoziție, a cărei protecție acoperă nu numai activitatea de apărare, ci și consultanța juridică, garantează în mod necesar secretul acestei consultanțe, atât în ceea ce privește conținutul, cât și existența sa. Prin urmare, în afara unor situații excepționale, clienții trebuie să poată avea încredere în mod legitim în faptul că avocatul lor nu va divulga nimănui, fără acordul lor, faptul că îl consultă.
Se apleacă în mod semnificativ Curtea și asupra misiunii fundamentale pe care avocații o au într-o societate democratică, anume apărarea justițiabililor, și identifică două componente și totodată consecințe ale acestei misiuni – posibilitatea oricărui justițiabil de a se adresa, fără nicio constrângere, avocatului său, a cărui profesie înglobează, în mod inerent, acordarea, cu independență, de consultanță juridică tuturor celor care au nevoie, precum și obligația de loialitate a avocatului față de clientul său.
Or, obligația prevăzută la articolul 8ab alineatul (5) din Directiva 2011/16 modificată ca avocatul intermediar, atunci când acesta beneficiază de o derogare, ca urmare a secretului profesional pe care trebuie să îl respecte în temeiul dreptului intern, de la obligația de raportare prevăzută la alineatul (1) al acestui articol 8ab, să notifice fără întârziere celorlalți intermediari care nu sunt clienții săi obligațiile de raportare care le revin în temeiul alineatului (6) al articolului 8ab menționat, are în mod necesar drept consecință că acești alți intermediari iau cunoștință de identitatea avocatului intermediar care efectuează notificarea, de aprecierea sa potrivit căreia modalitatea în cauză face obiectul raportării, precum și de faptul că este consultat în legătură cu aceasta.
Iar în acest context o atare obligație de notificare, recunoaște Curtea, va reprezenta o ingerință în dreptul la respectarea comunicațiilor dintre avocați și clienții lor, garantat la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene atât în mod direct, cât și indirect, ca urmare a divulgării de către terții intermediari astfel notificați către administrația fiscală a identității și a consultării avocatului intermediar.
De asemenea de interes este analiza proporționalității acestei ingerințe în dreptul la respectarea comunicațiilor dintre avocați și clienții lor, prilej cu care Curtea recunoaște faptul că modificarea adusă în anul 2018 Directivei 2011/16, prin Directiva 2018/822, se înscrie în cadrul unei cooperări fiscale internaționale care urmărește să contribuie la prevenirea riscului de evaziune și de fraudă fiscală, element ce constituie un obiectiv de interes general recunoscut de Uniunea Europeană. Cu toate acestea însă Curtea consideră că, chiar presupunând că obligația de notificare instituită prin articolul 8ab alineatul (5) din Directiva 2011/16 modificată este efectiv aptă să contribuie la combaterea planificării fiscale agresive și la prevenirea riscului de evaziune și de fraudă fiscală, ea nu poate fi totuși considerată ca fiind necesară pentru realizarea acestor obiective și în special pentru a asigura că informațiile privind modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării sunt transmise autorităților competente.
Hotărârea pronunțată în Cauza C-694/20 Orde van Vlaamse Balies și alții este așadar una istorică în lumina semnificației și, dacă vreți, greutății fiecăruia dintre cele două talere ale balanței, putând lesne afirma că respectarea dreptului la apărare și combaterea fraudei fiscale reprezintă două dintre cele mai importante preocupări la nivel european.
Altfel, raportul dintre dreptul la respectarea secretului profesional al avocaților și obligația avocaților de notificare a autorităților competente a fost analizat de Curte încă din anul 2007, când dezbaterile au fost purtate asupra validității articolului 2a punctul 5 din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2001.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza C-305/05 la 26.06.2007[2] Curtea a statuat că impunerea în sarcina avocaților a obligațiilor de informare și de cooperare cu autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor atunci când aceștia participă la anumite tranzacții financiare care nu au nicio legătură cu o procedură judiciară nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat prin articolul 6 din CEDO și prin articolul 6 alineatul (2) din Tratatul UE.
Pentru a conchide astfel Curtea reține că obligațiile de informare și de cooperare nu se aplică avocaților decât în măsura în care îi asistă pe clienții lor la planificarea sau realizarea anumitor tranzacții de natură preponderent financiară sau imobiliară, sau atunci când acționează în numele și pentru clientul lor în orice tranzacție financiară sau imobiliară. În general, aceste activități, datorită chiar naturii lor, se situează într-un context care nu are nici o legătură cu o procedură judiciară și, în consecință, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil.
Însă din momentul în care asistența unui avocat este solicitată pentru exercitarea apărării sau reprezentării în justiție sau pentru consilierea privind inițierea sau evitarea unei proceduri judiciare, respectivul avocat este exonerat de obligațiile de informare și de cooperare, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înainte, în timpul sau după această procedură, o astfel de exonerare permițând respectarea dreptului clientului la un proces echitabil. Iar aceasta deoarece avocatul nu ar fi în măsură să își îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare și de reprezentare a clientului său într‑un mod corespunzător, iar acesta ar fi, prin urmare, lipsit de drepturile care îi sunt conferite prin articolul 6 din CEDO dacă avocatul, în cadrul unei proceduri judiciare sau în etapa pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autoritățile publice, transmițându‑le informații obținute cu ocazia consultațiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri.
Putem aprecia așadar că preocuparea Curții cu privire la derularea raporturilor profesionale ale avocatului și la maniera în care acestea interferează cu celelalte obligații legale ale avocatului nu este una nouă, însă este încă de actualitate. Și va rămâne actuală câtă vreme vor continua a fi reglementate în sarcina avocatului noi obligații izvorâte din necesitatea atingerii politicilor și obiectivelor de interes ale Uniunii Europene, influențate la rândul lor de evoluția continuă a realității financiare și comerciale.
[1] Hotărârea pronunțată în cauza C-694/20 poate fi consultată integral aici
[2] Hotărârea Curţii în Cauza C-305/05 Ordre des barreaux francophones et germanophone, Ordre français des avocats du barreau de Bruxelles, Ordre des barreaux flamands, Ordre néerlandais des avocats du barreau de Bruxelles/Conseil des ministres poate fi consultată integral aici
Avocat Simona Brăileanu, Niculeasa Law Firm
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
