CJUE. C-127/22. „Balgarska telekomunikatsionna kompania” EAD. Regularizarea deducerilor TVA‑ului achitat în amonte. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecător raportor
4 mai 2023 | JURIDICE.ro
Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost judecător raportor.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 185 din Directiva 2006/112[1], fiind formulată de Curtea Administrativă Supremă din Bulgaria, în cadrul unui litigiu între „o societate de drept bulgar „BTK”, pe de o parte, și directorul Direcției „Contestații și practici fiscale și în materie de securitate socială” din Sofia, pe de altă parte, în legătură cu decizia inspectorului general pentru impozite de pe lângă Direcția teritorială a Agenției Naționale a Veniturilor Publice din Bulgaria de respingere a cererii BTK având ca obiect obținerea rambursării unor sume plătite cu titlu de regularizări ale deducerilor taxei pe valoarea adăugată (TVA) efectuate inițial, care fuseseră realizate ca urmare a casării a diverse bunuri de capital și elemente de stoc între anii 2014 și 2017.
BTK este o societate de drept bulgar care își desfășoară activitatea în domeniul telecomunicațiilor. Aceasta este supusă la plata TVA‑ului pentru activitățile sale, care constau în special în furnizarea de servicii de telecomunicații. În scopul desfășurării activităților sale, aceasta achiziționează diverse bunuri de capital, precum și, în vederea revânzării, aparate de comunicații mobile și diverse echipamente necesare sau accesorii pentru utilizarea serviciilor pe care le furnizează. TVA‑ul plătit cu ocazia acestor achiziții face obiectul unor deduceri. În perioada cuprinsă între lunile octombrie 2014 și decembrie 2017, BTK a casat diferite bunuri, cu privire la care considera că deveniseră improprii utilizării sau vânzării din diverse motive. Aceste casări au fost realizate cu respectarea reglementării naționale aplicabile. Ele au constat, în mod concret, în radierea din bilanțul societății a bunurilor în cauză. Apoi, unele dintre aceste bunuri au fost vândute ca deșeuri unor întreprinderi terțe impozabile, iar altele au fost distruse sau eliminate.
Operațiunile de casare menționate au determinat regularizări care implică restituirea TVA‑ului dedus în amonte aferent bunurilor în cauză. La 18 ianuarie 2019, BTK a introdus o cerere de rambursare a sumelor plătite în cadrul regularizărilor menționate. Această cerere de rambursare a fost respinsă printr‑o decizie a inspectorului general pentru impozite din cadrul Direcției teritoriale a Agenției Naționale a Veniturilor Publice „mari contribuabili și asigurători”, adoptată la 5 decembrie 2019, confirmată ulterior printr‑o decizie din 18 februarie 2020 a directorului Direcției „Contestații și practici fiscale și în materie de securitate socială” din Sofia.
BTK a introdus o acțiune în justiție împotriva acestei din urmă decizii la Tribunalul Administrativ din Sofia, Bulgaria, care a respins-o prin hotărârea din 18 mai 2021. Împotriva acestei hotărâri a fost formulat recurs la Curtea Administrativă Supremă, Bulgaria, care este instanța de trimitere.
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 185 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o casare a unui bun, cu privire la care persoana impozabilă a considerat că a devenit inutilizabil în cadrul activităților sale economice obișnuite, urmată de vânzarea acestui bun ca deșeu, care a fost supusă TVA‑ului, constituie o „modificare a factorilor utilizați la stabilirea sumei de dedus”, în sensul acestei dispoziții.
Pentru a răspunde la această întrebare, Curtea a amintit mai întâi că mecanismul de regularizare prevăzut la articolele 184-186 din Directiva TVA face parte integrantă din regimul de deducere a TVA‑ului pe care îl instituie această directivă. Obiectivul regimului de deducere menționat este să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților sale economice. Astfel, sistemul comun al TVA‑ului încearcă să garanteze perfecta neutralitate în ceea ce privește sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităților economice, indiferent de finalitatea sau de rezultatele acestora, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA‑ului.
Curtea a observat că, în speță, din decizia de trimitere rezultă că bunurile în cauză au fost în cele din urmă vândute de persoana impozabilă în cadrul unor operațiuni taxabile. Prin urmare, Curtea a precizat că este necesar să se constate că este îndeplinită condiția care permite aplicarea și menținerea dreptului de deducere și anume că aceste bunuri au fost utilizate în cadrul unor activități economice supuse TVA‑ului. Această aplicare și această menținere sunt de altfel necesare pentru a asigura neutralitatea fiscală, care constituie obiectivul pe care îl urmărește sistemul comun al TVA‑ului prin intermediul regimului de deducere. În această privință, este lipsit de relevanță faptul că vânzarea de deșeuri nu face parte din activitățile economice obișnuite ale persoanei impozabile care efectuează o asemenea vânzare sau că valoarea realizării bunurilor în cauză este redusă în raport cu valoarea lor inițială, ca urmare a faptului că sunt vândute ca deșeuri, sau că, din același motiv, natura lor inițială a fost modificată.
Pe cale de consecință, Curtea a statuat că articolul 185 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o casare a unui bun, cu privire la care persoana impozabilă a considerat că a devenit inutilizabil în cadrul activităților sale economice obișnuite, urmată de vânzarea acestui bun ca deșeu, care a fost supusă TVA‑ului, nu constituie o „modificare a factorilor utilizați la stabilirea sumei de dedus”, în sensul acestei dispoziții.
Prin intermediul celei de a doua întrebări, precum și prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, în măsura în care acestea din urmă privesc bunuri distruse, cu privire la care Curtea a considerat că trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 185 din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o casare a unui bun, cu privire la care persoana impozabilă a considerat că devenise inutilizabil în cadrul activităților sale economice obișnuite, urmată de distrugerea voluntară a acestui bun, constituie o „modificare a factorilor utilizați la stabilirea sumei de dedus”, în sensul alineatului (1) al acestui articol, și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă o casare a bunului respectiv în astfel de împrejurări constituie o „distrugere demonstrată sau confirmată în mod corespunzător” sau o „pierdere demonstrată sau confirmată în mod corespunzător”, în sensul alineatului (2) al articolului menționat, deși nu este vorba despre un eveniment independent de voința acestei persoane impozabile și pe care aceasta nu ar fi putut nici să îl prevadă, nici să îl împiedice.
Curtea a reținut că ipotezele de distrugere, de pierdere sau de furt prevăzute la articolul 185 alineatul (2) din Directiva TVA corespund unor cazuri de pierdere economică suferită, dar și că apariția acestor cazuri trebuie demonstrată sau confirmată în mod corespunzător, în temeiul primului paragraf al acestei dispoziții. În speță, din moment ce distrugerea bunurilor în cauză a rezultat dintr‑o intervenție a persoanei impozabile, este necesar să se considere că este vorba despre o „distrugere”, iar nu despre o „pierdere”, în sensul articolului 185 alineatul (2) din Directiva TVA.
Raportat la aceste aspecte, Curtea a statuat că articolul 185 din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o casare a unui bun, cu privire la care persoana impozabilă a considerat că devenise inutilizabil în cadrul activităților sale economice obișnuite, urmată de distrugerea voluntară a acestui bun, constituie o „modificare a factorilor utilizați la stabilirea sumei de dedus”, în sensul alineatului (1) al acestui articol. Cu toate acestea, o asemenea situație constituie o „distrugere”, în sensul alineatului (2) primul paragraf al articolului menționat, independent de caracterul său voluntar, astfel încât această modificare nu generează o obligație de regularizare, cu condiția ca această distrugere să fie demonstrată sau confirmată în mod corespunzător și ca bunul respectiv să fi pierdut în mod obiectiv orice utilitate în cadrul activităților economice ale persoanei impozabile. Eliminarea demonstrată în mod corespunzător a unui bun trebuie asimilată distrugerii sale în măsura în care implică în mod concret dispariția ireversibilă a acestui bun.
Cu privire la cea de a cincea întrebare, Curtea a considerat că, prin intermediul său, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 185 din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții de drept național care prevăd regularizarea TVA‑ului dedus în amonte cu ocazia achiziționării unui bun atunci când acesta a fost casat, persoana impozabilă considerând că devenise inutilizabil în cadrul activităților sale economice obișnuite, independent de faptul că, ulterior, acest bun a făcut obiectul unei vânzări supuse TVA‑ului sau al unei distrugeri ori eliminări demonstrate sau confirmate în mod corespunzător.
În privința acesteia, Curtea a statuat, prin hotărârea din data de 4 mai 2023[2], că articolul 185 din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții de drept național care prevăd regularizarea TVA‑ului dedus în amonte cu ocazia achiziționării unui bun atunci când acesta a fost casat, persoana impozabilă considerând că a devenit inutilizabil în cadrul activităților sale economice obișnuite și, ulterior, acest bun fie a făcut obiectul unei vânzări supuse TVA‑ului, fie a fost distrus sau eliminat într‑un mod care implică în mod concret dispariția sa ireversibilă, cu condiția ca această distrugere să fie demonstrată sau confirmată în mod corespunzător și ca bunul respectiv să își fi pierdut în mod obiectiv orice utilitate în cadrul activităților economice ale persoanei impozabile.
[1]Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”).
[2]Hotărârea integrală, în limba de procedură care a fost limba bulgară, dar și traducerea în limba română pot si accesate aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
