CJUE. C-200/21. BRD și Next Capital Solutions. Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, membru al completului de judecată
4 mai 2023 | JURIDICE.ro
Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 93/13[1], fiind formulată de Tribunalul București, în cadrul unui litigiu între TU și SU, pe de o parte, și BRD Groupe Société Générale SA și Next Capital Solutions Ltd, pe de altă parte, în legătură cu o contestație la executarea silită a obligației de rambursare aferente unui contract de credit încheiat între TU și SU, pe de o parte, și BRD, pe de altă parte, creanța acesteia din urmă fiind ulterior cesionată societății NCS.
În luna octombrie 2007, TU și SU au încheiat un contract de credit cu BRD. În luna iunie 2009, aceasta din urmă a cesionat creanța rezultată din contractul menționat către IFN Next Capital Finance SA, care, în luna august a aceluiași an, a cesionat creanța respectivă către NCS.
La 23 februarie 2015, NCS a sesizat un executor judecătoresc în vederea recuperării silite a creanței menționate de la TU, în temeiul contractului de credit în cauză, care constituia titlu executoriu în dreptul român. În acest context, executorul judecătoresc a emis o somație de plată prin care TU era somat să achite sumele restante datorate în temeiul contractului de credit în cauză, precum și cheltuielile de executare silită. În aceeași zi, executorul judecătoresc a dispus poprirea disponibilităților bănești deținute de TU în conturi deschise la mai multe instituții bancare. Aceste diferite acte de executare silită au fost comunicate persoanei interesate la 2 martie 2015.
La 6 decembrie 2018, executorul judecătoresc a emis o nouă somație de plată a sumelor restante datorate societății NCS, majorate cu cheltuielile de executare. La 28 decembrie 2018, TU a formulat o contestație la această executare silită în fața Judecătoriei Sectorului 1 București (România), invocând prescripția dreptului de a solicita executarea silită. Prin sentința definitivă pronunțată la 18 aprilie 2019, această instanță a reținut caracterul tardiv al opoziției la executare.
La 17 februarie 2020, TU și SU au sesizat instanța menționată cu o nouă contestație la executarea silită, invocând caracterul abuziv a două clauze ale contractului de credit în cauză, referitoare la perceperea unui comision de întocmire a dosarului de credit, precum și, respectiv, a unui comision lunar de gestionare a creditului. Prin sentința din 3 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția invocată de BRD și de NCS, întemeiată pe caracterul tardiv al acestei contestații. TU și SU au declarat apel împotriva respectivei sentințe la instanța de trimitere, Tribunalul București.
Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții de drept național care nu permite instanței de executare, sesizată, în afara termenului de 15 zile acordat de această dispoziție, cu o contestație la executarea silită a unui contract încheiat între un consumator și un profesionist care constituie titlu executoriu, să aprecieze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al clauzelor acestui contract, în condițiile în care consumatorul respectiv dispune, pe de altă parte, de o acțiune pe fond care îi permite să solicite instanței sesizate cu această acțiune să efectueze un asemenea control și să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea acțiunii menționate, în conformitate cu o altă dispoziție a acestui drept național.
Pentru a răspunde la această întrebare, Curtea a amintit că, potrivit jurisprudenței sale[2], Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.
Curtea observă că instanța de trimitere ridică totuși problema dacă această interpretare este valabilă și în ipoteza în care instanța sesizată cu acțiunea pe fond este competentă să suspende executarea silită. În această privință, trebuie să se constate că posibilitatea consumatorului de a introduce în fața instanței de fond o acțiune de drept comun în scopul verificării caracterului potențial abuziv al clauzelor contractului a cărui executare silită este urmărită și în cadrul căreia poate obține din partea acestei instanțe suspendarea executării respective poate, în principiu, să permită să se evite riscul ca procedura de executare silită să fie finalizată înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.
Raportându-se la considerentele din Hotărârea din 17 mai 2022, Impuls Leasing România (C‑725/19, EU:C:2022:396), Curtea a statuat că este necesar să se considere că posibilitatea de care dispune consumatorul de a introduce, fără a fi obligat să respecte un termen, o acțiune pe fond în cadrul căreia poate solicita suspendarea procedurii de executare silită în schimbul constituirii unei garanții nu este de natură să asigure efectivitatea protecției urmărite de Directiva 93/13 în cazul în care nivelul sumei necesare pentru constituirea acestei garanții îl poate descuraja pe consumatorul respectiv să introducă și să mențină o asemenea acțiune, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
În cele din urmă, referitor la atitudinea care trebuie adoptată de instanța națională în cazul imposibilității sale de a da dreptului național o interpretare conformă cu dreptul Uniunii, Curtea a amintit că în cazul în care nu pot proceda la o interpretare și la o aplicare a reglementării naționale conforme cu cerințele Directivei 93/13, instanțele naționale au obligația de a examina din oficiu dacă stipulațiile convenite între părți au caracter abuziv, lăsând, dacă este necesar, neaplicată orice dispoziție sau jurisprudență națională care se opune unei asemenea examinări.
Prin urmare, prin hotărârea din data de 4 mai 2023[3], Curtea a statuat că se impune ca la întrebarea adresată să se răspundă că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții de drept național care nu permite instanței de executare, sesizată, în afara termenului de 15 zile acordat de această dispoziție, cu o contestație la executarea silită a unui contract încheiat între un consumator și un profesionist, care constituie titlu executoriu, să aprecieze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al clauzelor acestui contract, în condițiile în care consumatorul respectiv dispune, pe de altă parte, de o acțiune pe fond care îi permite să solicite instanței sesizate cu această acțiune să efectueze un asemenea control și să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea acțiunii menționate, în conformitate cu o altă dispoziție a acestui drept național, în cazul în care această suspendare este posibilă numai în schimbul plății unei garanții al cărei cuantum îl poate descuraja pe consumator să introducă și să mențină o asemenea acțiune, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. În cazul în care nu poate proceda la o interpretare și la o aplicare a legislației naționale care să fie conforme cu cerințele acestei directive, instanța națională sesizată cu o contestație la executarea silită a unui astfel de contract are obligația de a examina din oficiu dacă clauzele acestuia prezintă un caracter abuziv, lăsând, dacă este necesar, neaplicată orice dispoziție națională care se opune unei astfel de examinări.
[1] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).
[2] Ordonanța din 6 noiembrie 2019, BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și Secapital (C‑75/19, nepublicată, EU:C:2019:950)
[3] Hotărârea integrală, în limba de procedură, care a fost limba română, poate fi accesată aici.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
