Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Considerații privind accesorialitatea apelului incident sau provocat raportat la apelul principal
04.05.2020 | Andrea Annamaria CHIȘ

JURIDICE - In Law We Trust
Andrea Annamaria Chiș

Andrea Annamaria Chiș

I. Problema de drept

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în temeiul art. 514 C. proc. civ. de colegiul de conducere al Curții de Apel Galați pentru a pronunța o decizie în recurs în interesul legii în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 472, art. 473 și art. 491 din Codul de procedură civilă, în sensul de a răspunde la întrebarea dacă obiectul apelului sau recursului incident, respectiv provocat, poate privi o parte din hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel care nu a fost atacată cu apel sau recurs principal.

Cu privire la dezlegarea acestei chestiuni de drept, în temeiul art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată anterior de către același colegiu de conducere, iar, prin Decizia nr. 42/2019 pronunțată în dosarul nr. 1391/2019, instanța supremă a respins ca inadmisibilă sesizarea, constatând că hotărârile judecătorești identificate din jurisprudența instanțelor naționale relevă existența unei practici judiciare consistente, însă neunitare, inclusiv la nivelul ÎCCJ, astfel că mecanismul adecvat pentru asigurarea unei practici unitare într-o astfel de situație este recursul în interesul legii, și nu hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Opiniile neunitare indicate în actul de sesizare a instanței sunt în număr de două.

Prima opinie este în sensul că textele art. 491 alin. (1), art. 472 alin. (2) și art. 473 C. proc. civ. nu condiționează formularea apelului/recursului incident, respectiv apelului/recursului provocat de invocarea unor motive de apel/recurs care să vizeze doar dispozițiile hotărârii atacate ce au fost criticate prin cererea de declarare a căii de atac.

În argumentarea acestei opinii, se arată că, între apelul/recursul incident, respectiv provocat și apelul/recursul principal, există o legătură de condiționare în ceea ce privește posibilitatea soluționării pe fond, și nu admisibilitatea, așa cum rezultă din dispozițiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel este obligată să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței în limitele criticilor formulate în fiecare cerere de apel în parte, atât în cel principal, cât și în cel incident. Interesul părții care formulează apel/recurs incident sau provocat de a formula această cale de atac se naște în momentul în care ia cunoștință despre motivele invocate în cererea de apel/recurs principal și apreciază că este necesar să repună în discuție soluții cuprinse în hotărârea act final al judecății (sentință sau decizie) sau în anumite încheieri premergătoare, care altminteri ar intra în autoritate de lucru judecat, pentru că nu pot fi repuse în discuție prin simpla formulare a unor apărări în cadrul unei întâmpinări.

Așadar, legiuitorul nu a dorit să limiteze apelul/recursul incident sau provocat la obiectul apelului/recursului principal. Singura condiție în cazul apelului/recursului incident este ca acesta să fie îndreptat împotriva părții cu interese contrare care a declarat apel/recurs principal, pentru că, dacă vizează pretenții formulate în legătură cu o altă parte, care nu a formulat apel/recurs principal, ar fi respins ca inadmisibil.

În cea de-a doua opinie, se apreciază că apelul/recursul incident sau provocat poate privi doar acea parte a hotărârii care a fost deja atacată cu apel/recurs principal, pentru că apelul/recursul incident/provocat au un caracter accesoriu raportat la apelul/recursul principal, soluția asupra lor depinzând de cea asupra apelului/recursului principal. Aspectele litigiului neatacate prin cererea de apel/recurs principal intră în autoritate de lucru judecat după împlinirea termenului de declarare a căii de atac.

Nu există vreo motivație rezonabilă pentru a acorda celui care a dat dovadă de pasivitate un nou termen pentru declararea căii de atac, o astfel de interpretare fiind de natură să ducă la discriminarea unei părți în raport cu cealaltă. În susținerea acestei opinii, au fost invocate considerentele Deciziei nr. 280/2018 a Curții Constituționale (par.25-26), în care se arată că apelul incident poate fi introdus numai de partea cu interese contrare în proces, nefiind o instituție de sine stătătoare.

II. Sediul materiei

Art. 472
(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.
(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Art. 473
În caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces. Dispozițiile art. 472 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 491
(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile.
(2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.

III. Interpretarea agreată

Prima opinie este cea corectă, cu unele nuanțări ce urmează a fi evidențiate în cele ce urmează.
a) Apelul incident și cel provocat nu pot fi tratate împreună raportat la problema analizată, pentru că argumentele privind apelul incident nu se potrivesc în cazul celui provocat, așa cum rezultă din cele ce urmează.
b) Se impune analiza distincției dintre apelul privind dispozitivul hotărârii și cel privind considerentele acesteia.
c) Este nevoie de câteva precizări privind recursul incident și cel provocat raportat la specificul acestei căi de atac sub aspectul obiectului, motivelor și regulii non omisso medio.

a) În ceea ce privește apelul incident, așa cum doctrina pe marginea Noului Cod de procedură civilă a opinat deja, acesta lărgește cadrul procesual al judecății în apel în ceea ce privește obiectul[1], el putând fi exercitat și împotriva unor dispoziții din hotărârea apelată care nu constituie obiect al apelului principal[2].

Pentru a exista virtualitatea unui apel incident, așa cum rezultă din dispozițiile art. 472 C. proc. civ., este nevoie ca nici una dintre părțile implicate să nu fi câștigat procesul în totalitate, fie că este vorba despre admiterea în parte a unuia sau a unor capete de cerere, fie despre admiterea unor capete de cerere și respingerea altora sau aceste ipoteze combinate, capete de cerere ce pot face parte din cuprinsul cererii de chemare în judecată și/ori al unor cereri incidentale sau conexate. De exemplu, interesul declarării unui apel incident se poate ivi în cazul admiterii în parte a cererii principale și admiterii în tot sau în parte sau respingerii unei cereri incidentale sau conexate ori viceversa.

Este posibilă și situația în care doar o parte are interesul de a declara apel principal, pentru că cealaltă a câștigat procesul, însă interesul acesteia din urmă se ivește pentru a putea invoca în apelul celeilalte părți, în apărare, chestiuni tranșate de prima instanță prin sentința apelată sau printr-o încheiere premergătoare și care nu ar putea fi invocate doar pe calea întâmpinării. Bunăoară, o parte invocă în cursul procesului o excepție procesuală greșit respinsă de prima instanță (de exemplu, pârâtul invocă excepția autorității de lucru judecat, a prescripției extinctive, a lipsei calității procesuale active sau pasive etc.), însă această parte câștigă procesul pe fond, motiv pentru care ea nu are interesul să formuleze apel principal. Dacă, însă, partea care a pierdut procesul (în exemplu dat, reclamantul căruia i-a fost respinsă acțiunea pe fond) exercită apel principal, partea care dorește să supună judecății instanței de apel modul de soluționare a excepției greșit respinse este obligată să facă apel incident, nefiind suficient să reitereze excepția ca apărare, chiar de ar fi de ordine publică. Aceasta pentru că ea a fost deja invocată în fața primei instanțe și soluționată de aceasta, neformularea unui apel incident având ca și consecință rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe cu privire la excepție[3].

Din textul art. 472 C. proc. civ., nu rezultă în vreun fel că legiuitorul ar fi dorit să limiteze apelul incident la părțile din hotărâre criticate prin apelul principal, singura condiție fiind ca partea care declară apel incident (care poate fi doar intimatul din apelul principal) să solicite schimbarea hotărârii primei instanțe.

Apelul incident poate fi declarat de partea care a acceptat hotărârea, fie prin achiesare expresă sau tacită, fie prin neexercitarea unui apel principal în termenul prevăzut de lege, cu consecința decăderii din dreptul de a-l mai exercita. Am folosit termenul acceptare în mod intenționat, pentru a sublinia că partea este mulțumită de hotărâre așa cum este ea, în ansamblul ei, chiar dacă nu a obținut tot ce și-a dorit, indiferent de calitatea sa procesuală (de reclamant, pârât sau intervenient). Potrivit concepției legiuitorului rezultând din mai multe texte ale Codului, în cadrul aceluiași proces pot fi judecate mai multe cereri doar dacă între acestea există o anumită legătură care permite judecarea lor împreună, fie că vorbim de mai multe capete de cerere, dintre care unul sau unele principale (art. 99) și altele (ce pot fi) accesorii, fie că vorbim de mai multe cereri, respectiv cererea principală și cereri incidentale (art. 123, art. 209 alin. 1, art. 61 alin. 2 etc.) ori conexate (art. 139 alin. 1). Tocmai datorită acestor legături de dependență între cererile soluționate de prima instanță, partea privește hotărârea ca pe un întreg de care este sau nu mulțumită.

Prin reglementarea apelului incident, legiuitorul a urmărit să ofere un instrument părții care, deși nu a câștigat în totalitate procesul în fața primei instanțe, este mulțumită de hotărârea acesteia, sperând ca aceasta să rămână definitivă în forma în care a fost pronunțată și, dacă este cazul, să o pună în executare cât mai repede, evitând temporizarea cauzată prin exercițiul căii de atac. Dacă, însă, cealaltă parte alege să formuleze apel principal, această speranță devine iluzorie cel puțin sub aspectul termenului de soluționare a cauzei, în acest moment născându-se interesul exercitării căii de atac pentru a obține schimbarea sentinței într-o formă care să-i devină favorabilă în întregime dacă este cazul.

Este corectă observația din actul de sesizare a ÎCCJ referitoare la faptul că apelul incident este admisibil doar dacă este formulat de intimatul din apelul principal. În cazul în care cel care îl exercită este o parte care nu este intimat în apelul principal, apelul incident va fi respins ca inadmisibil, pentru că nu subzistă rațiunile pentru care a fost reglementat de legiuitor[4].

Accesorialitatea apelului incident, așa cum rezultă din dispozițiile art. 472 alin. 2 C. proc. civ., se referă la posibilitatea soluționării pe fond a acestuia, și nu la obiect[5]. În cazul în care apelul principal nu este soluționat pe fond, cel incident rămâne fără efect. Rațiunea acestei reglementări rezidă în faptul că, prin retragerea apelului principal sau respingerea acestuia pe motive care nu implică cercetarea fondului, soluția primei instanțe, de care cel care a exercitat apel incident era mulțumit de fapt, este menținută, nemaiexistând riscul să i se înrăutățească situația în apelul principal al adversarului său. Chiar dacă ar dori reformarea hotărârii, nu o mai poate obține, pentru că nu a declarat apel principal[6].

Acesta este și motivul pentru care nu se poate vorbi despre o discriminare a părților în sensul favorizării părții care a stat în pasivitate, nedeclarând apel principal, argument reținut în favoarea celei de-a doua opinii, care restrânge obiectul apelului incident, condiționându-l de motivele apelului principal. Discriminarea presupune aplicarea unui tratament juridic diferențiat unor părți aflate în situații juridice egale. Partea care a declarat apel incident nu se află într-o situație juridică identică cu cea care a declarat apel principal, pentru că ea a acceptat hotărârea așa cum a fost pronunțată de prima instanță (precum și încheierile premergătoare), apelul incident trebuie declarat în termen de 15 zile de la comunicarea celui principal, în timp ce cel care declară apel principal o poate face în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinței, iar apelul incident rămâne fără efecte dacă apelul principal nu este soluționat pe fond.

Împrejurarea că, în considerentele Deciziei nr. 280/2018, Curtea Constituțională reține că apelul incident nu este o instituție de sine stătătoare, ci o cale de atac formulată în corelație cu apelul principal, nu justifică o concluzie în sensul restrictiv reținut în a doua opinie, câtă vreme Curtea Constituțională explică ce înțelege prin aceasta, respectiv faptul că „odată formulat, apelul incident poate fi exercitat numai cu respectarea condiţiilor impuse de lege, respectiv acesta se poate exercita doar de intimatul care justifică un interes în promovarea căii de atac; cererea se poate face după împlinirea termenului de apel, dar numai odată cu depunerea întâmpinării la apelul principal; scopul apelului incident fiind acela de a obţine reformarea hotărârii, prin apelul incident trebuie să fie probat şi motivat un interes propriu al intimatului, el putându-se face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în proces; apelul incident trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de lege pentru cererea de apel. Mai mult, în cazul în care apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efecte.”[7]

Cu privire la apelul provocat, în opinia noastră, acesta nu poate fi privit decât în legătură cu partea din hotărâre contestată prin apelul principal, pentru că altminteri nu există vreun interes în declararea lui sau este nevoie să fie formulat un apel principal.

Pentru a înțelege mai clar acest argument, vom folosi câte un exemplu din cele două ipoteze reglementate de art. 473 alin. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește situația în care în prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, să presupunem că cererea de chemare în judecată cuprinde mai multe capete de cerere, iar pârâtul formulează o cerere de chemare în garanție raportat doar la unele dintre acestea. Acțiunea este respinsă în totalitate, iar reclamantul înțelege să formuleze apel doar cu privire la capetele de cerere față de care nu a fost formulată o cerere de introducere forțată a unui terț. Nu există vreun interes al pârâtului pentru a formula apel provocat, câtă vreme nu se dorește reformarea părții din hotărâre care are legătură cu cererea de chemare în garanție, deci nu subzistă motivul prevăzut de art. 473 C. proc. civ., pentru că apelul principal nu ar putea produce consecințe asupra situației sale juridice din proces raportat la cererea de chemare în garanție. El ar avea interes în exercitarea unui apel provocat doar în ipoteza în care apelul principal ar avea ca obiect și capetele de cerere față de care pârâtul a formulat cererea de chemare în garanție, iar, într-o astfel de situație, apelul provocat este indisolubil legat de obiectul celui principal.

Exemplele pot fi dezvoltate și la situații de admitere în parte a cererii și vom ajunge la aceleași concluzii. Bunăoară, un alt exemplu ar fi admiterea capetelor de cerere cu privire la care a fost formulată o cerere de chemare în garanție de către pârât și respingerea celorlalte, iar cererea de chemare în garanție formulată de pârât ar fi respinsă la rândul ei. În cazul în care reclamantul formulează apel principal nemulțumit fiind de capetele de cerere respinse, pârâtul nu va putea formula apel provocat, pentru că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 473 C. proc. civ., întrucât o eventuală admitere a apelului principal nu produce efecte asupra cererii de chemare în garanție. Într-o astfel de situație, pârâtul este obligat să formuleze apel principal prin care să solicite schimbarea sentinței, fie în sensul respingerii capetelor de cerere admise de prima instanță, fie (în subsidiar) în sensul admiterii cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o raportat la acestea.

În ipoteza coparticipării procesuale, dependența apelului provocat de cel principal este și mai clară. Exemplul dat de doctrină[8] se referă la situația în care reclamantul introduce o cerere în pretenții împotriva a doi pârâți obligați în solidar (de exemplu, autori ai faptei ilicite care a cauzat prejudicii reclamantului), iar prima instanță admite acțiunea față de unul dintre pârâți și o respinge față de celălalt. Interes în a declara apel principal are (în primul rând) pârâtul căzut în pretenții[9], pentru a susține că nu el a săvârșit fapta ilicită ori că a săvârșit-o împreună cu celălalt pârât. În aceste ipoteze, intimați în apelul principal sunt reclamantul și pârâtul față de care a fost respinsă acțiunea. Reclamantul are interesul de a formula apel provocat împotriva pârâtului intimat, pentru ca, în eventualitatea admiterii apelului principal, să nu rămână cu o acțiune respinsă față de ambii pârâți (față de cointimat, de către prima instanță, iar, față de celălalt pârât, care a exercitat apel principal, de instanța de apel). Nu există dubiu că într-o astfel de situație există o legătură indisolubilă între obiectul apelului principal și cel al apelului provocat.

b) Așa cum am arătat deja, apreciem că se impun câteva precizări legate de distincția dintre apelul privind dispozitivul hotărârii și cel privind considerentele acesteia.

Astfel, într-un exemplu de respingere a acțiunii, interesul de a formula apel cu privire la dispozitivul sentinței îl are reclamantul, însă, în ceea ce privește considerentele, și pârâtul poate justifica un interes în măsura în care acestea îl prejudiciază. Apreciem că nu este corectă opinia potrivit căreia schimbarea hotărârii în sensul art. 472 alin. 1 C. proc. civ., scop al apelului incident, se referă doar la dispozitiv, nu și la considerente[10]. Aceasta deoarece considerentele pot constitui obiect al apelului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 461 alin. 2 C. proc. civ., apel a cărui admitere duce tot la schimbarea hotărârii, însă nu cu privire la dispozițiile cuprinse în dispozitiv, ci sub aspectul considerentelor.[11]

Așadar, considerentele pot constitui obiect al apelului incident, în discuție rămâne să stabilim dacă este obligatoriu să aibă legătură cu obiectul apelului principal ori pot viza aspecte din hotărârea primei instanțe care nu au constituit obiect al apelului principal.

În opinia noastră, revenind la exemplu dat (de respingere a tuturor capetelor de cerere), în cazul în care considerentele care îl nemulțumesc pe pârât se referă la capetele de cerere a căror soluționare este criticată de reclamant în apelul principal, apreciem că nu există interes în formularea unui apel incident, pârâtul putând invoca nemulțumirile legate de considerente în întâmpinarea formulată în apel. Aceasta deoarece instanța de apel, în cazul în care ar respinge apelul reclamantului, ar putea schimba considerentele hotărârii primei instanțe, chiar dacă ar menține soluția din dispozitiv, inclusiv ținând cont de cele invocate de pârât prin întâmpinare (poate reiterate din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe). Dacă ar aprecia că argumentele reținute de prima instanță sunt corecte, ar respinge oricum și un eventual apel incident.

În măsura în care admitem că există posibilitatea de a formula apel incident pentru nemulțumiri vizând considerentele hotărârii primei instanțe, credem că interesul în exercitarea unui astfel de apel subzistă tocmai în ceea ce privește considerentele legate de capetele de cerere respinse cu privire la care reclamantul nu a formulat apel principal, din rațiunile deja expuse.

c) În fine, apreciem că se impune sublinierea unor nuanțe privind recursul incident și cel provocat raportat la specificul acestei căi de atac sub aspectul obiectului, motivelor și regulii non omisso medio.

De reținut că motivele de recurs sunt cele expres prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ., atât în cazul recursului principal, cât și al celui incident.[12]

În ceea ce privește recursul incident, sunt mai multe ipoteze posibile, așa cum doctrina a sesizat deja, similare cu cele privind apelul incident[13]. Bunăoară, în cazul respingerii apelului principal pe fond (adică în urma analizării motivelor), intimatul care a invocat o excepție față de acest apel greșit respinsă de instanța de apel nu are interes în a formula recurs principal, însă are interesul de a formula un recurs incident privind această soluție a instanței de apel (cuprinsă în decizia act final al judecății sau într-o încheiere premergătoare), în cazul în care adversarul său, al cărui apel a fost respins, formulează recurs principal.

În situația în care apelul principal este soluționat ca urmare a admiterii unei excepții dirimante sau retras fără respectarea normelor procedurale, iar cel incident este respins ca lipsit de efect, are interes să formuleze recurs principal partea al cărei apel principal a fost respins. Ce se întâmplă cu partea care a formulat apel incident? Admiterea recursului adversarului duce doar la casarea parțială a deciziei date în apel, cu privire la apelul principal ori atrage casarea totală și rejudecarea atât a apelului principal, cât și a celui incident, chiar fără declararea unui recurs incident? Răspunsul este unul negativ, în opinia noastră, fără exercitarea unui recurs incident instanța de recurs nefiind investită cu casarea deciziei din apel și în ceea ce privește soluționarea apelului incident. Cel care a formulat apel incident nu avea interes să declare recurs principal fără să cunoască împrejurarea că cel care a formulat apel principal va declara la rândul său recurs.

Argumentul este valabil și în cazul apelului provocat respins ca lipsit de efect.

În ipotezele enunțate, există o legătură sub aspectul obiectului între recursul principal și cel incident, însă există ipoteze în care o astfel de legătură nu există și recursul incident este admisibil din rațiuni similare cu cele exprimate în cadrul discuției privind apelul incident.

De exemplu, în cazul în care prima instanță admite în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională. Apel principal formulează doar reclamantul solicitând admiterea în totalitate a cererii principale, pârâtul formulând apel incident doar în ceea ce privește cererea reconvențională, apelul incident fiind admisibil din rațiunile deja arătate. Soluția primei instanțe este schimbată în totalitate ca urmare a admiterii atât a apelului principal, cât și a celui incident, atât cererea principală, cât și cea reconvențională fiind admise în totalitate. Ambele părți au interes să formuleze recurs principal, dacă subzistă vreunul dintre motivele cuprinse în art. 488 alin. 1 C. proc. civ. Cu toate acestea, formulează recurs principal doar una dintre părți, de exemplu pârâtul, care are interesul de a solicita casarea parțială a deciziei pronunțate în apel doar în ceea ce privește apelul principal. Reclamantul ar putea formula recurs incident, solicitând casarea cu privire la soluția asupra apelului incident.

În schimb, în cazul respingerii pe fond a apelului formulat doar de una dintre părți (ceea ce înseamnă analiza motivelor de apel, iar apoi păstrarea soluției primei instanțe), fără ca cealaltă să fi formulat apel incident, nu permite acesteia din urmă să formuleze recurs incident la recursul principal formulat de cel al cărui apel a fost respins pentru motive referitoare la soluția primei instanțe, pentru că ar încălca prohibiția prevăzută de art. 488, alin. 2 C. proc. civ., recursul fiind exercitat omisso medio.

Referitor la recursul provocat, rămân valabile concluziile privind apelul provocat, adaptând ipotezele așa cum am făcut-o în cazul recursului incident.

În ceea ce privește regula non omisso medio, în cazul în care față de cererea reclamantului pârâtul formulează o cerere de chemare în garanție, acțiunea principală fiind respinsă, cererea de chemare în garanție fiind respinsă la rândul ei, reclamantul este singurul interesat să declare apel principal, pârâtul având posibilitatea să formuleze unul provocat. Dacă, însă, nu o face, în cazul în care apelul principal este respins și reclamantul declară recurs, se pune problema dacă pârâtul ar mai putea formula un recurs provocat având ca obiect soluționarea cererii de chemare în garanție. Credem că într-o astfel de situație nu este posibilă formularea unui recurs provocat, pentru că soluția asupra cererii de chemare în garanție nu a fost supusă judecății în apel, încălcându-se regula prevăzută de art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

Asta nu înseamnă că nu poate fi închipuită o ipoteză în care poate fi formulat recurs provocat fără să fi fost declarat un apel provocat. De exemplu, în situația în care acțiunea reclamantului este admisă, fiind admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârât. Pârâtul declară apel solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. Dacă apelul său va fi admis, instanța de apel va respinge cererea de chemare în garanție, aceasta fiind dependentă de partea de hotărâre atacată în sensul art. 477 alin. 1 C. proc. civ.. Dacă reclamantul va declara recurs (principal), pârâtul va avea interesul de a formula recurs provocat. Cu atât mai mult este posibilă declararea unui recurs provocat în cazul apelului principal declarat de chematul în garanție și admis de instanța de apel, cu consecința respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. În măsura în care reclamantul declară recurs (principal), pârâtul va avea interesul să formuleze unul provocat.

Concluziile care se impun sunt următoarele:

1. Apelul incident, indiferent dacă vizează dispozitivul hotărârii primei instanțe sau doar considerentele acesteia, nu este condiționat de partea de hotărâre la care se referă apelul principal, el putând fi exercitat și împotriva unor dispoziții din hotărârea apelată ce nu constituie obiect al apelului principal.

2. În ceea ce privește apelul provocat, acesta nu poate fi privit decât în legătură cu partea din hotărâre contestată prin apelul principal, pentru că altminteri nu există vreun interes în declararea lui sau trebuie formulat apel principal.

3. Referitor la recursul incident și la cel provocat, rămân valabile concluziile privind apelul incident și cel provocat. În cazul în care apelul incident este respins ca lipsit de efecte, pentru a supune soluționarea acestuia instanței de recurs, este nevoie de formularea unui recurs incident. Argumentul este valabil și în cazul apelului provocat respins ca lipsit de efect. Neformularea unui apel incident sau provocat face inadmisibilă formularea unui recurs incident sau provocat, dacă este încălcată regula non omisso medio.


[1] A se vedea în acest sens, I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Vol. II, Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 182.
[2] Idem, p. 178. În același sens, M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Ediția a II-a, Volumul III. Căile de atac. Procedurile speciale, Ed. Solomon, București, 2019, p. 94.
[3] A.-A. Chiș, Gh.-L. Zidaru, Rolul judecătorului în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 19-20, C. Negrilă în colectiv, coord. G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Vol. II. Art. 456-1134, Ediția a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 73.
[4] „Aderarea la apel se poate face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în proces, ceea ce exclude putința de aderare a părții cu interese alăturate…”. (Cas. III, dec. Nr. 285/1934, în I. Stoenescu, Gh. D. Păduraru, G.V. Protopopescu, Accelerarea judecăților, ed. A 2-a revăzută și adăugită, Ed. Tiparul Românesc, București, 1947, p. 234, nr. 7, apud V.M. Ciobanu, colectiv, coord. V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol. I – art. 1-526, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1308. „Apelul incident și apelul provocat aparțin părții care are calitatea de intimat în apelul principal. Așadar, partea din primă instanță împotriva căreia nu s-a exercitat apel principal nu poate să exercite vreuna dintre celelalte forme de apel” – M. Tăbârcă, op. cit., p. 107, nr. 132-1.
[5] S-a mai spus că nu ar fi vorba despre o dependență de soluții privind fondul, ci de una referitoare la admisibilitatea apelului incident prin raportare la cel principal. A se vedea în acest sens, I. Deleanu, op. cit., p. 180.
[6] G. Boroi, M. Stancu, Drept processual civil, Ediția a 5-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 733-734, V. M. Ciobanu, G. Boroi, T. Briciu, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, Ediția 5, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 333.
[7] Decizia nr. 280 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României, Partea I, Nr. 53 din 21 ianuarie 2019, par. 25-26.
[8] A se vedea, de exemplu, V.M. Ciobanu, op. cit., 2016, p. 1309.
[9] Pentru că ar putea avea și reclamantul, dacă dorește în continuare obligarea pârâților în solidar, pentru a-și asigura șanse mai mari în repararea prejudiciului.
[10] C. Ap. Timișoara, Secția a II-a civilă, decizia civilă nr. 515/2014, în Pandectele Săptămânale nr. 12/2014, apud V. Terzea, Noul Cod de procedură civilă adnotat, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 641-642.
[11] În același sens, a se vedea C. Negrilă, op. cit., p. 73-74, L. Ionescu-Donoiu, A. Mitră, Apelul și recursul incident formulate împotriva considerentelor hotărârii judecătorești – considerații la cinci ani de la intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, în Revista Universul Juridic nr. 7 din iulie 2018, p. 37-47.
[12] I. Deleanu, op. cit., p. 244.
[13] L. Ionescu-Donoiu, A. Mitră, op. cit., p. 41.


Lect. univ. dr. Andrea Annamaria Chiș,
Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Considerații privind accesorialitatea apelului incident sau provocat raportat la apelul principal”

  1. Marian OPREA spune:

    Frumoasa argumentatie si temeinic documentata.

    O opinie contrara presupune o argumentatie la fel de laborioasa, insa nu este locul aici.

    Totusi, nu pot sa nu ma intreb, cum ramane cu unele din principiile fundamentale ale procesului civil, autoritatea de lucru judecat (daca a expirat termenul pentru declararea caii de atac hotararea capata aceasta caracteristica), principiul unicitatii cailor de atac (Codul de procedura civila nu prevede termene alternative pentru formularea caii de atac), principiul egalitatii(intimatul din calea de atac ar avea la dispozitie termenul principal si cel pentru apelul/recursul incident)?

    Practic, partea care ar dori sa declare o cale de atac este „santajata” de posibilitatea celeilalte parti de a declara calea de atac pentru partea de hotarare ce ii este favorabila apelantului/recurentului.

    Cred ca este si o problema de constitutionalitate a recunoaste posibilitatea ca apelul/recursul incident sa vizeze si partea de hotarare ce nu a fost apelata/recurata prin apelul/recursul principal.

    In fond, cine a impiedicat partea interesata sa formuleze calea de atac(si formuleaza apel/recurs incident cu privire la capete de cerere ce nu sunt criticate prin apelul/recursul principal)?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.