« Secţiuni « Jurisprudenţă « CEDOCJUECCRÎCCJCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti
14 comentarii

CEDO. Kövesi împotriva României: A fost încălcat art. 6 § 1 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. UPDATE: Poziția CSM. UPDATE: Poziția procurorului general al PÎCCJ și a Președintelui României. UPDATE: Poziția CCR. UPDATE: Publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial
02.02.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Marţi, 2 februarie 2021, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 112 din 2 februarie 2021, a fost publicată Hotărârea în Cauza Kövesi împotriva României.

***

Miercuri, 6 mai 2020, având în vedere Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 5 mai 2020, pronunţată în cauza Kövesi împotriva României, Plenul Curţii Constituţionale a României, cu majoritate de voturi, face următoarele precizări:

1. Deşi comentariile din spaţiul public au promovat ideea încălcării de către Curtea Constituţională a dreptului la un proces echitabil al doamnei Kövesi şi a invalidării Deciziei Curţii Constituţionale nr.358/2018, se constată că CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă.

2. Hotărârea CEDO a stabilit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la un cadru juridic distinct, anterior şi fără legătură cu cel analizat prin decizia Curţii Constituționale. Acest cadru juridic se referă la aspecte pur legale, reglementate prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi nu la cel vizat prin decizia Curţii Constituționale, respectiv art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.

3. În decizia menţionată Curtea Constituţională a decis cu caracter general obligatoriu şi pentru viitor care sunt raporturile constituţionale între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, precum şi natura actelor acestora, în procedura revocării procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în baza unei atribuţii prevăzute de Constituţie. Decizia astfel pronunţată nu poate fi cenzurată de nicio altă autoritate.

4. Doamna Kövesi nu a fost parte şi nici nu putea fi parte în procedura de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională prevăzută de art.146 lit.e) din Constituţie, care vizează exclusiv raporturile dintre autorităţile publice cu privire la exercitarea competenţelor lor constituţionale, şi nicidecum judecarea unor raporturi juridice care implică persoane fizice. De altfel, în toate legislaţiile statelor care prevăd în competenţa curţilor constituţionale soluţionarea conflictelor de competenţă dintre autorităţile publice, instanţele constituţionale nu analizează drepturi şi libertăţi fundamentale.

5. Aşadar, Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice.

6. În discursul lor public, autorităţile publice, şi anume Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, folosesc argumente/ motive incomplete şi inexacte, fără a corobora natura, conţinutul şi obligaţiile rezultate din cele două acte jurisdicţionale [Decizia Curţii Constituţionale şi Hotărârea CEDO], ceea ce pune la îndoială comportamentul constituţional loial al autorităţilor publice la adresa Curţii Constituţionale.

7. În spaţiul public sunt transmise unele informaţii care nu prezintă problema de drept în ansamblul său. Curtea Constituţională recomandă citirea celor două hotărâri cu bună-credinţă şi comentarea acestora pe baza argumentelor juridice cuprinse în cele două hotărâri.

8. Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi nu sunt supuse procedurii revizuirii, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

9. Îndemnarea publică la revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale este o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi.

10. Legiuitorului îi revine obligaţia de a da curs Hotărârii CEDO, în măsura în care devine definitivă, prin identificarea soluţiei legislative corespunzătoare în considerarea cadrului juridic vizat de această hotărâre, şi nu a celui vizat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.358/2018.

***

Marți, 5 mai 2020, Klaus Iohannis, Președintele României, a făcut următoarele declarații: „Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că doamnei Kövesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei Curții Constituționale a României de revocare a sa din funcția de procuror-șef al DNA.

Drepturile fundamentale ale omului depășesc frontiera unui stat. Accesul liber la justiție și libertatea de exprimare sunt valori esențiale pentru o societate democratică.

Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat la vremea respectivă, inclusiv pe cele care subliniau încălcarea liberului acces la justiție al doamnei Kövesi, Curtea Constituțională a decis revocarea sa din funcție, la propunerea unui ministru al justiției de foarte tristă amintire.

O asemenea decizie a CEDO, fără precedent întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremației Constituției, nu poate rămâne fără consecințe.

Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum și mai puternic zdruncinată.

Curtea Constituțională face parte din ansamblul autorităților statului român și este obligată să respecte la rândul ei Constituția.

Din această perspectivă, CCR are obligația de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kövesi, dar și orice alte decizii luate în considerarea unor simple declarații, fie ele și politice.

Reamintesc faptul că la referendumul din 2019 românii au decis că atribuțiile Curții Constituționale trebuie modificate.

Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituțional a acestei instituții.

***

Marți, 5 mai 2020, în contextul pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a Hotărârii în cauza Kovesi vs. România, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis următoarele:

Hotărârea CEDO confirmă luările de poziție anterioare exprimate la nivelul Ministerului Public în sensul că procedura ad-hoc de revocare inițiată împotriva procurorilor care îndeplinesc funcții de conducere la vârful ierarhiei parchetelor nu este conformă legilor de organizare judiciară, iar prin modul de desfășurare aceasta este de natură să aducă atingere statutului de independență, precum și garanțiilor fundamentale, în principal dreptului la apărare.

De asemenea, hotărârea CEDO reafirmă dreptul procurorilor de a-și exprima în mod liber opinia în contextul dezbaterilor publice care trebuie să caracterizeze într-un stat de drept procesul de adoptare ori de modificare a cadrului normativ care le reglementează statutul, precum și a celui de amendare a legislației penale. Astfel de luări de poziție publice nu pot, sub nicio formă, constitui pretext pentru inițierea unor proceduri ce urmăresc revocarea din funcție.

Hotărârea CEDO creează premisele regândirii procedurilor de revocare din funcție a procurorilor, în lumina recomandărilor formulate de organismele europene cu expertiză, prin întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii ca garant al independenței justiției și for reprezentativ pentru sistemul judiciar.

Numai dialogul în cadrul interinstituțional poate conduce la generarea mecanismelor legale unanim acceptate prin care să se asigure că membrii autorității judecătorești se bucură de protecție împotriva arbitrariului, iar exercițiul acestui drept este efectiv. Întărind considerentele reținute de CEDO, absența controlului judiciar asupra deciziei politice de revocare din funcție nu este în interesul funcționării statului în general, în context constituțional, și nici în beneficiul cetățenilor.

Asumarea și exercitarea cu bună-credință și în condiții de loialitate, în spiritul Constituției, a atribuțiilor conferite de lege trebuie să caracterizeze climatul public, iar celelalte puteri ale statului trebuie să acționeze în vederea apărării independenței justiției.

Procurorul general al PÎCCJ susține independența justiției, ca principiu constituțional, și își reafirmă deschiderea spre dialog constructiv pentru identificarea soluțiilor legislative care să întărească acest principiu.

 

***

Marți, 5 mai 2020, Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de decizia pronunțată astăzi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kovesi împotriva României, potrivit unui comunicat.

Secția apreciază că este regretabil să se constate o încălcare a drepturilor fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului printr-o procedură desfășurată împotriva unui înalt magistrat din cadrul Ministerului Public, procedură care s-a finalizat printr-o decizie de revocare a acestuia din funcția deținută.

Secția pentru procurori reiterează și în acest context necesitatea modificării urgente a legislației române care reglementează procedurile de numire și revocare în funcțiile înalte din cadrul Ministerului Public, în acord, de altfel, și cu recomandările constante ale organismelor internaționale, în sensul consolidării rolului Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, subliniază că interpretarea art. 132 din Constituția României vizând autoritatea Ministrului Justiției asupra procurorilor nu poate aduce atingere principiului independenței procurorilor.

***

Marți, 5 mai 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Kövesi împotriva României.

În unanimitate, Curtea a reținut că a existat o încălcare a art. 6 § 1 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a reținut că reclamantei Laura Codruța Kövesi i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar.

CEDO a statuat că încetarea prematură a mandatului reclamantei a fost o sancțiune deosebit de severă, care, fără îndoială, a descurajat și alți procurori și judecători să participe la dezbaterile publice privind reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, privind aspecte referitoare la independența sistemului judiciar.

Prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătorul României la CEDO, a fost membru în completul de judecată.

:: Hotărârea (în limba engleză)

 
Secţiuni: CEDO, Content, Drepturile omului, Jurisprudență, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “CEDO. Kövesi împotriva României: A fost încălcat art. 6 § 1 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. UPDATE: Poziția CSM. UPDATE: Poziția procurorului general al PÎCCJ și a Președintelui României. UPDATE: Poziția CCR. UPDATE: Publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial”

  1. Vai, vai, cum se poate?!!! Infailibila CCR poate să greșească???
    Așteptam cu nerăbdare upgrade-ul cu paranteza ”fapta lui cutărescu”, dar… V.B.

  2. Darius MARCU spune:

    Din 1993, România a fost condamnată de 451 de ori pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și de 29 de ori pentru încălcarea dreptului la libertatea de exprimare.
    Nicio demisie de onoare din partea ipocriților magistrați care cer acum demisii de onoare?
    https://echr.coe.int/Documents/Stats_violation_1959_2019_ENG.pdf?fbclid=IwAR3DpghOSc8cBbJtSRI0qBxT47X5i_w_qOzdcwAFYyKSXViludL3sez0Gco
    Văd că și deșteptul de **** a zis că se poate revizui decizia CCR. Se poate lua de mână cu ficusul. 🙂

    • Dar prin slovele matale nu adie o boare de ipocrizie pentru că, pe de o parte, nu vă bucurați de prezumția de naivitate juridică – răsturnată cu preaplină măsură de comentariile anterioare, iar, pe de altă parte, pun pe același plan un jude prăpădit de ocol care, poate, a pronunțat o hotărâre ale cărei efecte nocive au fost apte să afecteze pe cei implicați în acea pricină și pentru care există un remediu adecvat (revizuirea) și chiar angajarea răspunderii celui care ar putea fi socotit vinovat de violările constatate de Curte (CEDO), cu ditamai titanii CCR ale căror decizii sunt obligatorii ”erga omnnes” și de nezdruncinat? Întreb cu sfioșenie, nu dau cu parul. V.B.

      • Darius MARCU spune:

        Nu e nicio ipocrizie din partea mea. Din nou aparea bagatelizarea gravității situației, clasic pentru judecători. Amploarea condamnărilor din statistică și timpul scurt (față de statele din vest)în care s-au produs, ne pune la același nivel cu Rusia, Turcia și Ucraina. 451 de condamnări înseamnă o problemă sistemică. ”judecători de ocol” denotă ipocrizie și cinism față de gravitatea situației. Au fost destule cauze pronunțate de curți de apel sau curtea supremă. Revizuirea nu a existat dintotdeauna pentru motivul de condamnare la CEDO. Ani de zile din viața oamenilor, bani, stres, nu reprezintă nimic pt dvs? Asta e un remediu adecvat, suficient? Eu tot zic că ar trebui făcut un studiu clinic privind problema complexului GOD la magistrați. Printre altele, dezumanizează.
        Angajarea răspunderii este o vrajeală pur teoretică. Indicați UN SINGUR judecător care a răspuns pentru asemenea condamnări. În fapt, judecătorii sunt la fel de exonerați de răspundere, precum judecătorii CCR.

        • … sau ca avocaţii… ca să întregesc.

          No, să rămânem, dară, fiecare în bula lui, că Dumnezeu o să le stivuiască de la sine!

          Deși mă îndoiesc că matale ai avea vreo altă tangență cu religia, decât aceea ca să pritocești sintagme romgleze persiflante la adresa unei întregi categorii profesionale, altfel, similară cu a dumitale. Nici nu mă miră că ale matale comentarii rezonează până la identitate cu cele ale unei doamne ce se mai bagă în seamă pe aici, prin pivnițele/subsolurile JURIDICE.ro, nu de puține ori cu blagosloveli despre juzi – ăia de ocol, nu titanii CCR-ului. V.B.

        • Ioan BUCSA spune:

          Este exagerat să pui toate cele 451 de încălcări pe seama judecătorilor. În plus, să nu uităm că până în 2004 judecătorii erau mai mult nişte funcţionari publici, la mâna ministrului de justiţie care numea şefii de instanţe, şefi care te înglodau în dosare dacă le plăceai), tot la minister era şi inspecţia judiciară şi multe altele.
          Multe încălcări s-au datorat legislaţiei (să nu uităm celebrul recurs în anulare) care avea (şi mai are) multe lacune şi care s-a adaptat foarte greu vremurilor.
          Deci, cu spune mereu d-na Mazilu, aţi făcut cumva vreo analiză pe fiecare caz de încălcare în parte ca să generalizaţi!!?? Răspuns: Nu, pentru că lumea mai are şi treabă, dosare, clienţi, familie!

          • Să înţeleg că în prezent judecătorii sunt altceva decât funcționari publici ”de facto”?
            Am serioase îndoieli că lucrurile s-au îmbunătățit relevant.
            S-au schimbat doar ”pălăriile” (acronimele) de la butoane e.g. MJ, CSM etc.
            Autonomia bugetară nu a depășit curtea ICCJ și a CSM-ului, președinții/vicepreședinții de instanțe au platforme virtuale unde rezonează cu vectori de influență ai sistemului, din păcate, foarte sensibili la curentele politice în siajul cărora par a se lăsa purtați cu mai multă sau mai puțină disimulare, gregarii de la talpa ”praetorium” – din ce în ce mai răriți de pensionări ori epurări disciplinare – sunt în continuare hăițuiți de ”băieții” și ”fetițele” cu pedigree de la IJ-ul ”plagiatorului”…, scuze, d-lui doctor, conformismul e răsplătit cu sinecuri, indolența profesională e tolerată și vocalii divergenți sunt marginalizați prompt, ”copy/paste” a devenit regula – secretul efiecientizării supreme, raționamentul logic juridic aplicat la pricină ca ornitorincu* – pe cale de dispariție… V.B.

            • Ioan BUCSA spune:

              Eu aşa simt, iar dacă d-voastră consideraţi că autonomia bugetară este atât de importantă ca să fii un judecător independent, atunci înseamnă că avem valori diferite! Pensionarea la vârste fragede a cerut-o corpul magistraţilor – să nu uităm de ultima modificare cu cei 20 ani efectivi; cât despre IJ, ce să spun, a ajuns să fie un fel de cimitir al elefanţilor plătiţi regeşte – chirii decontate de 600 euro şi diurnă cât salariul unui judecător de tribunal sau chiar curte dacă are grad de Parchet ICCJ!

              • Nu poţi fi judecător independent sau, şi dacă aşa te simţi și poate și ești, e redundant pentru societate, dacă sistemul în întregul său e disfuncţional, vulnerabil, predispus la ”prepuşenie”.
                Autonomia bugetară, ea însăși, nu e decisivă, deși e un aspect important pentru vigoarea sistemului public de justiție, însă devine relevantă când se asociază cu alte vulnerabilități obiective și subiective, parte dintre acestea pomenindu-le. Fiind specializat în litigii între profesioniști cunosc că fluxul de numerar (cash flow) e aidoma sistemului sanguin, iar insolvența e aidoma unei desangvinizări, într-o măsură mai mică conducând la ”vlăguirea” întreprinderii/afacerii respective, iar în cazuri grave, fiind letală acesteia.

                Poate nu avem o perspectivă similară – dumneavoastră propunând o perspectivă individualistă/egoistă – ”judecător independent”, iar eu propunând o perspectivă sistemică/organică – sistem de justiție independent, dar e un sofism să concluzionezi că am împărtăși valori divergente, că nu de pomană m-am referit în comentariul anterior la raționamente logice.

                Cât priveşte pensionarea, bănuiesc că sunteţi dintre juzii tineri cu două grade profesionale într-un an și care ați intrat în corpul judecătorilor la un moment când sistemul de remunerare era cât-de-cât ajustat.

                Ei, bine, mai decrepit fiind, am prins vremurile de după prima lege de organizare judecătorească – Legea nr.92/1992 – atunci când s-a produs un exod masiv din corpul judecătorilor și procurorilor către avocatură, în principal, din pricina sistemului de remunerare, mai prost chiar și decât în sistemul public de învățământ. Pentru a remedia această vulnerabilitate majoră, cum deja se conturau proiectele de țară privind aderarea la structurile europene (UE, la acea vreme cred că încă sub denumirea de CEE) și euro-atlantice (NATO) care depindeau de respectarea principiilor statului de drept pentru asigurarea cărora igiena sistemului de justiție era esențială, conștienți că situația bugetară a țării nu permitea asigurarea unor remunerații decente judecătorilor/procurorilor, prin modificările din 1997, pentru a face dezirabilă o astfel de opțiune profesională, diriguitorii sistemului de justiție de la acea vreme (dl.prof.Stoica și colaboratorii guvernamentali ai domniei sale) au introdus beneficiul pensiei de serviciu, ca o dezdăunare ulterioară pentru acceptarea regimului profesional riguros, conștienți și de provocările de care corpul judecătorilor va avea parte în perioada ce ar fi urmat, ceea ce s-a și întâmplat.

                Explicația valului masiv de pensionări actuale se găsește tocmai în faptul că, în urma ajustărilor din 1996-97, atunci când trendul s-a inversat și corpul judecătorilor a fost completat, cei care au devenit judecători atunci au azi cei 25 de ani de serviciu pentru a activa beneficiul cuvenit.

                Intervenția mea actuală primiți-o doar din perspectiva plăcerii conversației/ dialogului, nicidecum ca pe un afront personal, chiar dacă poate, pe ici pe colo am fost mai răutăcios decât s-ar fi cuvenit, motiv pentru care vă rog și să primiți scuzele de rigoare. V.B.

              • Cât priveşte pensia de serviciu anticipată, este de puterea evidenţei că a fost concepută în ”centrele de reflecţie” care au operat modificările structurale din perioada recentă, nicidecum o solicitare a corpului judecătorilor, scopul nerostit fiind acela al șubrezirii sistemului judecătoresc tocmai prin depopularea lui bruscă, cu consecințe inevitabile pentru bunul mers, mai cu seamă corelat și cu obturarea accesului în profesie și anticipând că, oricum, în perioada proximă ieșirile din profesie vor cunoaște o creștere exponențială, echivalentă intrilor de acum 25 de ani. Cred că s-a avut în vedere crearea artificială a unei astfel de sincope în resursa umană pentru ca, mai apoi, să justifice măsuri remediale prin care să asigure un acces în profesie lipsit de necesarele filtre de testare a calităților candidaților, cu posibilitatea strecurării facile și a unor ”cârtițe” care să răspundă la anumite comenzi exterioare.

                E adevărat că nu am dovezi irefutabile în acest sens, bizuindu-mă pe premisele pe care le dețin și deducție logică, așa că nu pretind că ofer un raționament adecvat. tot V.B.

              • Și eu cred că ne aflăm în perioada de insolvență a sistemului judiciar din România.

              • Ioan BUCSA spune:

                când aţi zis de autonomie bugetară am crezut că vorbiţi de cea instituţională …adică să treacă bugetul la ÎCCJ cum sunt propunerile. Dar dacă nu ţi se dă bani de la bugetul statului…cum se intâmplă în mai multe domenii de activitate publică, atunci degeaba ai autonomie că nu ai ce împărţi şi ajungem iar ca în anii 1995-1997 când plutonierul major de la poarta instanţei/parchetului avea salariul mai mare decât magistraţii ce se perindau pe acolo. Şi da, dacă nu ai o anumită independenţă financiară(care e altceva decât autonomia bugetară), greu de crezut că vei rămâne un magistrat independent mult timp…iar după ce te-ai lins pe degete cu miere greu mai scapi de gust-a se vedea cazuri celebre cu magistraţi care deşi se aflau în funcţii înalte, bine plătite acum, tot mai băgau degeţelul la borcan; ce să-i faci, metehne vechi!

    • Deciziile CCR pot fi revizuite tot de CCR prin revirimente jurisprudenţiale.
      Desigur, revizuirea nu este în sensul modificării unei decizii de speţă, ci a revizuirii unei soluţii vechi printr-una nouă.
      Dacă un judecător ar trebui să-şi dea demisia ori de câte ori comite o eroare judiciară, nu ar mai exista NICI MĂCAR un singur judecător în România (şi nici în lume).

  3. De vină este organizarea judiciară a procurorilor şi confuzia cu judecătorii.

    Numirea procurorilor în funcţii de conducere este una politică. Aceştia servesc la discreţia Ministrului justiţiei.

    Dar având în vedere legile justiţiei care îi fac pe procurori inamovibili şi neînlocuibili şi mai ştiu eu ce, dau naştere la acest sistem prost în care procurorii cu funcţii de conducere ajung să se comporte ca nişte salariaţi care se vaită că li s-a luat funcţia.

    Este nepotrivit să consideri funcţiile politice numite ca nişte posturi de carieră. Şeful DNA este un funcţionar numit politic, nu este un salariat cu funcţie pe viaţă. Se schimbă guvernarea, se schimbă echipa.

    Pe de altă parte, procurorii nu sunt, nu au fost şi nu vor fi niciodată independenţi. Ei fac parte din Executiv, din Ministerul Public. Ei nu sunt magistraţi.

    Dar datorită confuziei perpetue dintre procurori şi judecători, la nivel de legislaţie aceştia sunt consideraţi egali, ca făcând parte din aceeaşi echipă.

    Şi uite aşa CEDO i-a dat dreptate fostei şefe spunând că o avea dreptul să conteste revocarea din funcţie. La nivel logic şi politic este o ciudăţenie deoarece şefii DNA nu sunt simpli salariaţi pe viaţă, ci sunt numiri politice, la fel ca miniştrii, şefii autorităţilor, şefii mari din administraţie.

    În mod normal o dată cu schimbarea administraţiei, aceste posturi sunt înlocuite cu persoane care înfăptuiesc politica de stat, politica publică a noii administraţii, a noului guvern.

    Este ca şi cum un ministru ar da în judecată primul ministru pentru că a fost destituit. Primul ministru poate destitui un membru al administraţiei când doreşte, nu există o relaţie de salariat-patron aici sau o relaţie de muncă cu perioadă nedeterminată. Este o poziţie deţinută pe perioada unui MANDAT maxim.
    În timpul mandatului, funcţionarul poate fi înlocuit fără nicio motivare deoarece ei servesc în funcţie la discreţia ministrului care i-a numit.

    Dar probabil – nu am verificat – există struţo cămile de legi la noi care amestecă procurorii cu judecătorii şi îi consideră un fel de „magistraţi independenţi”. Nu există aşa ceva în teoria statului de drept unde puterile sunt separate.

    Probabil, bazându-se pe aceste ciudate legi hibride ale democraţiei noastre originale, unde procurorii sunt numiţi pe viaţă, CEDO a găsit că şefa DNA avea un drept fundamental la o funcţie perpetuă şi că, deşi într-o funcţie politică, avea dreptul la o cale de atac.

    Este un produs al legislaţiei proaste care amestecă aceste două profesii care au rămas identice ca pe vremea lui Ceauşescu şi preluate fără modificări în Constituţia din 1991 a lui Iorgovan.

    Mai rău este că se dă apă la moară procurorilor care îşi vor întări poziţia de „magistraţi” deşi nu fac parte din autoritatea judecătorească, lucru consfinţit de CEDO în cauza Pantea.

    Confuzia continuă deşi Curtea Constituţională a avut perfectă dreptate. Şeful DNA e numit politic şi revocat politic. Nu se poate contesta o numire politică sau o revocare politică.

    Dar, din nou, legile noastre copiate prost din legislaţii străine consfinţesc drepturi asupra posturilor politice, ceea ce este ciudat.

    Este ca şi cum preşedintele nu ar mai vrea să plece niciodată din post, deoarece după revocare sau încetarea mandatului, dă în judecată statul că el mai vrea să rămână în post.
    Sau un prim ministru care dă statul în judecată la CEDO ca să conteste revocarea lui din funcţie. Aceştia nu sunt salariaţi. Funcţiile lor îşi trag autoritatea din numirea politică discreţionară a funcţionarului superior care îi poate numi sau destitui după bunul plac.
    Nu există cale de atac la destituire din funcţii politice.

    Eu spun că nu CCR a greşit şi nici CEDO nu pare să fi greşit pentru că ei citesc legile române care instituie nişte drepturi sporite pentru funcţiile politice.

    Legislaţia este proastă, e un dezastru. Organizarea procuraturii este deficientă şi legată artificial de destinul judecătorilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD