Verificarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal. Art. 2502 din Codul de procedură penală. Neconstituționalitate
7 decembrie 2022 | Radu-Gabriel PATRICHE, Bianca-Cosmina VRABIE
Radu-Gabriel Patriche
Bianca-Cosmina Vrabie
I. Considerații introductive
Măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesuale, de constrângere, cu caracter real, care constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile aparținând suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane prevăzute de lege și care, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen., au ca scop evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Prin art. 19 din Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)[1], publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost introdus un nou articol în Codul de procedură penală în materia măsurilor asigurătorii, respectiv art. 2502, cu denumirea marginală „Verificarea măsurii asigurătorii”.
Potrivit dispozițiilor textului de lege nou introdus: „În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250^1aplicându-se în mod corespunzător”.
Verificarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal reprezintă o instituție nouă în legislația procesual penală, fiind introdusă relativ recent, opțiunea legiuitorului fiind una explicabilă, „ având în vedere că procesele penale în care pot fi dispuse măsuri asigurătorii se pot întinde pe o perioadă considerabilă de timp (de ordinul anilor), fără ca organul judiciar penal să fie obligat a reevalua periodic și în mod actual legalitatea și temeinicia ingerinței în exercițiul dreptului de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate”[2].
Potrivit Expunerii de motive[3] la Legea nr. 6/2021, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea: „În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni”.
Deși această noutate legislativă a fost considerată, într-o opinie majoritară, binevenită, totuși considerăm că modalitatea de reglementare este destul de deficitară și ridică anumite probleme de neconstituționalitate[4].
II. 1. Norme constituționale încălcate
Considerăm că sunt încălcate următoarele articole din Constituție: art. 1 alin. (5,) art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, respectiv art. 53.
II. 2. Succintă analiză
Apreciem că art. 2502 din C. proc. pen intră în conflict constituțional cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, textul fiind lipsit de claritate și previzibilitate în sensul că:
a) deși se indică încă de la începutul textului de lege faptul că și judecătorul de cameră preliminară poate verifica periodic măsura asigurătorie, totuși conținutul textului face referire la termenele în care se verifică măsura doar pentru faza de urmărire penală și faza de judecată, fără a se indica în mod expres și termenul de verificare în faza distinctă a procedurii de cameră preliminară;
b) legiuitorul nu a reglementat care este consecința juridică (în sens de sancțiune procesuală) în caz de nerespectare a acestor termene (6 luni, respectiv 1 an), adică pentru omisiunea organului judiciar de a verifica măsura asigurătorie sau verificarea tardivă a acesteia;
c) lipsa de claritate a textului rezultă și din faptul că nu este indicat momentul de la care aceste termene (6 luni, 1 an) încep să curgă. Având în vedere faptul că nu există norme tranzitorii, pot apărea probleme de interpretare în legătură cu situația măsurilor asigurătorii luate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 și în ființă la momentul respectiv;
e) lipsa de previzibilitate rezultă și din faptul că nu este reglementată situația în care este soluționată o cerere de ridicare a măsurii asigurătorii și nici dacă efectul depunerii acesteia este de natură să întrerupă acest termen de 6 luni, respectiv 1 an sau dacă determină curgerea unui nou termen în cazul în care cererea este respinsă;
f) încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, rezultă și din faptul că nu este prevăzută calea de atac împotriva actului prin care se dispune ridicarea măsurii, după cum rezultă din formularea art. 250 și art. 2501 proc. pen.
III. Concluzii
Apreciem că intenția legiuitorului, deși a fost una bună, modalitatea de reglementare este discutabilă și lasă loc unor interpretări diferite. Considerăm că din toate aspectele enunțate mai sus reiese caracterul neclar și neprevizibil al dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., iar Curtea Constituțională poate sancționa neconstituționalitatea unei asemenea prevederi legislative.
[1] Consultată la: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/238002.
[2] V. – R. Gheorghe, Verificarea măsurilor asigurătorii pe parcursul procesului penal, în Revista Dreptul (Uniunea Juriștilor), nr. 1/2022, consultată la: https://www.ceeol.com/search/previewpdf?id=1049260.
[3] Consultată la: https://www.cdep.ro/proiecte/2020/600/70/1/em869.pdf.
[4] Pentru o analiză detaliată a principalelor probleme ridicate de acest text de lege, a se vedea A. R. Trandafir, Verificarea periodică a măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal, disponibilă la adresa: https://www.juridice.ro/729837/verificarea-periodica-a-masurilor-asiguratorii-in-cursul-procesului-penal.html
Avocat Radu-Gabriel Patriche
Avocat Bianca-Cosmina Vrabie
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
