Unele modificări operate în Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal
07.05.2020 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial nr. 364 din 06 mai 2020, a fost publicată Hotărârea nr. 340/2020 pentru modificarea și completarea titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.
Titlul VII din Normele metodologice au suportat următoarele modificări/completări:
1. Se modifică unele prevederi cu referire la categoriile de bunuri care nu se consideră bunuri second-hand în sensul art. 312 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, și anume:
– se elimină din aceste categorii pietrele semiprețioase și perlele;
– categoria „obiectele vechi care sunt executate din metale prețioase sau și cu pietre prețioase, cum ar fi bijuteriile (clasice și fantezie), obiectele de aurărie și argintărie și toate celelalte obiecte vechi, inclusiv uneltele, integral sau parțial formate din aur, argint, platină, pietre prețioase, indiferent de gradul de puritate a metalelor și pietrelor prețioase”, se completează cu sintagma dacă aceste obiecte nu mai sunt apte să îndeplinească funcționalitatea lor inițială și nu au păstrat decât funcționalitățile inerente acestor metale și pietre.
De asemenea, cu privire la această categorie, normele metodologice se completează cu următoarea reglementare:
Pentru a determina dacă un obiect care conține metale prețioase sau pietre prețioase a avut o altă funcționalitate decât cea inerentă materialelor din care este compus, dacă a păstrat această funcționalitate și dacă poate fi reutilizat, în aceeași stare sau după reparații, trebuie avute în vedere toate circumstanțele obiective în care a avut loc revânzarea. În acest sens, pot fi luate în considerare elemente precum: prezentarea obiectelor, metoda de evaluare a valorii respectivelor obiecte și metoda de facturare, respectiv în vrac (brut/greutate) sau per unitate.
2. Se introduc două alineate noi cu privire la înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA. Astfel:
– În aplicarea art. 316 alin. (9) și (12) din Codul fiscal, criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în cazul persoanelor impozabile, societăți cu sediul activității economice în România care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) și c) din Codul fiscal, precum și al persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Codul fiscal și cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal în baza procedurii de evaluare a intenției și capacității de a desfășura activități economice în sfera de aplicare a TVA, sunt prevăzute în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
– În aplicarea art. 316 alin. (11) lit. h) și alin. (12) din Codul fiscal, criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în cazul anulării înregistrării în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal, precum și pentru evaluarea riscului fiscal în cazul persoanelor impozabile, societăți cu sediul activității economice în România care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Codul fiscal și cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal în baza procedurii de evaluare a riscului fiscal, sunt prevăzute în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
În acest sens, Normele metodologice au fost completate cu două anexe noi (Anexa 5 și Anexa 6).