Reducerea onorariului avocatului din oficiu. Sunt judecătorii contabilii Statului? Partea I. Aspecte teoretice
16 august 2022 | Daiana Florina BURCA, Cristian GUTTMANN
Daiana Florina Burcă
Cristian Guttmann
I. Scurte consideraţiuni:
1. Dreptul la asistenţă juridică este un element esenţial al dreptului la apărare. Prin asistenţă juridică, înţelegem posibilitatea persoanei de a beneficia de sfaturile, recomandările unui avocat ori de-a fi reprezentat în mod calificat de un avocat, în exercitarea drepturilor şi apărarea intereselor sale, în tot cursul procesului.[1]
2. Rolul avocatului în ringul justiţiei. Astfel, litigiul ajuns în faţa instanţei de judecată, presupune că rezolvarea lui trebuie să fie coordonată de un avocat, pentru că numai un profesionist cu experienţă în astfel de probleme este în măsură să găsească mijloacele legale care să conducă la o soluţie cât mai favorabilă pentru client.
De regulă, ignorarea avocatului specialist duce la pierderea procesului, la nerealizarea sau neapărarea dreptului, chiar dacă dreptatea este de partea clientului, mai pe româneşte, justiţiabilii, uneori, „mor cu dreptatea în mână”.
Achitaţi de fiecare dată onorariul cuvenit, pentru a vă conforma regulii „afacerile cinstite fac prieteniile trainice”.
II. Alegerea subiectului
Practica reducerii onorariului avocatului din oficiu, apreciem că este necesară a fi supusă dezbaterii publice, având în vedere greşita interpretare şi, prin urmare, greşita aplicare, a legislaţiei în vigoare în ce priveşte această problematică, ce dau naştere, în practica judiciară, la unele soluţii de genul struţo-cămilă, care mai tot timpul au ca finalitate încălcarea dreptului avocatului din oficiu de a beneficia de onorariul minimal, ce i se cuvine ca urmare a exercitării atribuţiilor specifice calităţii de „avocat din oficiu” şi care atribuie magistraţilor o competenţă neprevăzută de lege, şi respectiv acelea de „contabil” şi/sau „revizor contabil” al Statului.
Apreciem că judecătorii, şi magistraţii în general, nu au şi nu pot avea competenţe de contabili şi/sau de revizori contabili „în favoarea Statului”, având în vedere că, dacă trecem în revistă legislaţia ce reglementează acest domeniu, vom observa, într-un mod neechivoc şi fără putinţă de tăgadă, că aceştia nu pot reduce onorariile minimale ce se cuvin avocaţilor din oficiu. Ce pot ei să facă, în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie este să „menţină sau să majoreze onorariul”.
Un alt motiv pentru care judecătorii, şi magistraţii în general, nu au şi nu pot avea competenţele antemenţionate, este principiul independenţei judecătorului, principiu consacrat legislativ în dispoziţiile art. 124, alin. 3 din Constituţia României – „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.” Acest principiu îl aşază pe judecător pe o poziţie de independenţă atât faţă de părţi, participanţii din dosare cât şi faţă de Stat. Prin urmare, judecătorul nu poate, în virtutea acestui principiu să „ţină partea” Statului.
III. Sediul materiei:
1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi legislaţie conexă (denumită în continuare – Legea):
Art. 81:
„(1) Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.
(2) Prin actul de încuviinţare a asistenţei judiciare, organul judiciar stabileşte şi valoarea provizorie a onorariului avocatului.
(3) După acordarea asistenţei judiciare, avocatul întocmeşte un referat scris cu privire la prestaţia avocaţială efectivă, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare din cadrul U.N.B.R. Referatul este supus confirmării organului judiciar, care, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii desfăşurate de avocat, precum şi în raport cu durata, tipul şi particularităţile cauzei, poate dispune menţinerea sau majorarea onorariului stabilit iniţial.
(4) Referatul confirmat potrivit alin. (3) se înaintează baroului, în vederea efectuării formalităţilor prevăzute de lege pentru plata onorariilor.
(5) În cazul în care avocatul este sancţionat disciplinar, potrivit art. 85 alin. (1), avocatul nu va primi onorariul în asigurarea asistenţei judiciare pentru care a fost desemnat, pentru acel caz.”
Din lecturarea alin. 3 din textul de lege reprodus mai sus, rezultă că, în mod irefragabil şi de netăgăduit, organul judiciar nu are un temei legal pentru a reduce onorariul minimal cuvenit avocatului din oficiu. Legiuitorul nu a dat un mandat expres organelor judiciare, în sensul reducerii onorariilor minimale, iar organele judiciare nu îşi pot aroga, cu de la sine putere, competenţe ce nu le-au fost conferite de legiuitor, pentru a nu se încălca principiul separaţiei puterilor într-un stat democratic.
Legiuitorul, în apărarea drepturilor şi intereselor avocaţilor desemnaţi din oficiu, a indicat în mod expres şi exhaustiv, care anume sunt posibilităţile de acţiune ale organelor judiciare, în ce priveşte onorariul cuvenit acestora. Spunem „în apărarea” acestora, prin prisma faptului că legiuitorul, în momentul legiferării, a avut în vedere situaţia vulnerabilă a unor avocaţi desemnaţi din oficiu, fiind incluşi în categoria acestora şi avocaţii stagiari, sau tinerii avocaţi, la debutul carierei profesionale, care încă, poate, nu au nici clientela şi nici resursele financiare de care dispun avocaţii renumiţi şi care nu sunt înscrişi pe listele cuprinzând avocaţii din oficiu.
Din formularea folosită de legiuitor în alin. 3 al textului de lege rezultă, în mod expres, faptul că organele judiciare au doar posibilitatea fie:
1. De a menţine onorariul minimal;
fie
2. De a majora cuantumul onorariului minimal.
Din coroborarea alin. 1 din textul de lege reprodus mai sus, cu dispoziţiile cuprinse în alin. 3 rezultă că, organul judiciar, având în vedere criteriile indicate în text, respectiv: „natura şi volumului activităţii desfăşurate”, poate fie să menţină onorariul minimal indicat în Protocolul încheiat între MJ, Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi UNBR, în situaţia în care volumul activităţii prestate de avocat este unul redus, e.g. în cazul în care mandatul avocatului desemnat din oficiu încetează la primul termen, ca urmare a depunerii la dosar a împuternicirii avocatului ales, fie să majoreze onorariul cuvenit, în situaţia în care volumul activităţii prestate de avocat este unul complex şi de lungă durată. (a se vedea argumentele expuse pe larg pe care le vom aduce la Statut)
Per a contrario, textul de lege NU prevede posibilitatea reducerii onorariului minimal ce se cuvine avocatului din oficiu.
Conchidem acest subcapitol, prin a preciza că, reducerea onorariului minimal cuvenit avocatului din oficiu, de către instanţele de judecată, este în conflict direct cu textul de lege precitat şi transformă magistraţii în veritabili contabili şi/sau revizori contabili ai Statului, încălcându-se astfel în mod flagrant legea, prin arogarea unor competenţe de către aceştia, şi transformă avocatul din oficiu dintr-un partener indispensabil justiţiei, într-o victimă a acesteia.
Această practică, nelegală, tinde să metamorfozeze relaţiile dintre magistraţi şi avocaţi, otrăvind atât relaţiile profesionale dintre aceştia, cât şi – de ce nu? – relaţiile personale, creându-se animozităţi şi tensiuni între cele două profesii-soră, pe care legiuitorul a încercat să le evite prin textul de lege mai sus exhibat.
2. Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului UNBR din 3 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat (denumit în continuare – Statutul)
Art. 163
„(1) Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi UNBR.
(2) Prin actul de încuviinţare a asistenţei judiciare, organul judiciar stabileşte şi valoarea provizorie a onorariului avocatului.
(3) După acordarea asistenţei judiciare, avocatul întocmeşte un referat scris cu privire la prestaţia avocaţială efectivă, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare din cadrul U.N.B.R. Referatul este supus confirmării organului judiciar, care, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii desfăşurate de avocat, precum şi în raport cu durata, tipul şi particularităţile cauzei, poate dispune menţinerea sau majorarea onorariului stabilit iniţial.
(4) Referatul confirmat potrivit alin. (3) se înaintează baroului, în vederea efectuării formalităţilor prevăzute de lege pentru plata onorariilor.
(5) În cazul în care avocatul este sancţionat disciplinar potrivit art. 86 alin. (1) din Lege, acesta nu va primi onorariul pentru cazul concret ori pentru activitatea desfăşurată.
(6) Avocatului desemnat i se decontează sumele necesare pentru cheltuielile de apărare şi pentru deplasarea la locul de detenţie sau reţinere din altă localitate.”
Art. 169
„Mandatul avocatului desemnat să acorde asistenţa judiciară obligatorie încetează în momentul în care partea îşi angajează un apărător. Dreptul la onorariu al avocatului înlocuit subzistă chiar dacă mandatul său a încetat, cuantumul acestuia fiind proporţional cu munca prestată.”
Înainte de a începe orice discuţie care vizează dispoziţiile cuprinse în Statutul profesiei de avocat, trebuie precizat faptul că acest Statut, ce îmbracă haina juridică a unei hotărâri a Consiliului UNBR, nu este un act normativ, care să aibă forţa juridică a unei legi, respectiv Legea nr. 51/1995, emisă de Parlamentul României şi care este un act normativ. Prin urmare, o hotărâre a Consiliului UNBR are cel mult valoarea unui act administrativ, având în vedere lipsa competenţelor legislative ale acestui organ, şi, pe cale de consecinţă, nu poate aduce modificări în nici un fel dispoziţiilor inserate în lege şi nu poate goli de conţinut articole cuprinse în lege.
Cu alte cuvinte, în situaţia absurdă în care ar exista contradicţii, conflicte, între normele legislative şi normele statutare, organele judiciare sunt obligate să dea întâietate normelor legale, fără eventuale adăugiri sau completări aduse prin Statut.
Prin acest act administrativ – Statutul profesiei de avocat, Consiliul UNBR reproduce în mod fidel dispoziţiile legislative indicate şi tratate supra, din care rezultă că organele judiciare au la dispoziţie posibilitatea de a menţine sau a majora onorariul minimal al avocatului desemnat din oficiu
Cu titlu de exemplu: în situaţia în care mandatul avocatului desemnat din oficiu încetează la primul termen, instanţa va menţine onorariul minimal cuvenit acestuia, având în vedere faptul că, avocatul din oficiu a desfăşurat deja anumite activităţi aferente calităţii sale, de avocat din oficiu, din momentul primirii delegaţiei şi până la momentul încetării acesteia, cum ar fi: consultarea dosarului, consultarea practicii judiciare în materie, deplasarea la sediul instanţei de judecată, aflat de multe ori la distanţă de zeci de kilometri de sediul cabinetului de avocat, redactarea unor acte (întâmpinări, note de şedinţă). Sau cu alte cuvinte, „proporţional cu munca prestată.”
Cu titlu de exemplu: în situaţia în care mandatul avocatului din oficiu nu încetează la primul termen, instanţa are posibilitatea fie să menţină onorariul minimal, fie să majoreze cuantumul onorariului cuvenit acestuia, prin raportare la criteriile legale indicate mai sus şi copiate mutatis mutandis şi de Statut, respectiv: „natura şi volumul activităţii desfăşurate” de avocatul din oficiu. Sau cu alte cuvinte, „proporţional cu munca prestată.”
Aceste articole statutare nu au o existenţă de sine stătătoare în peisajul juridic, nu au o autonomie juridică, fiind legate printr-un cordon ombilical de articolul precitat, respectiv art. 81 din Legea nr. 51/1995.
De altfel, Statutul, prin prisma valorii sale de act cu valoare inferioară Legii, se supune dispoziţiilor acesteia din urmă şi menţine, în cuprinsul său, doar cele două posibilităţi antemenţionate, respectiv „menţinerea” şi/sau „majorarea” onorariului.
3. Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi UNBR (denumit în continuare – Protocolul sau Contractul)
Art. 6
„Delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează, potrivit art. 91 alin. (4) din Codul de procedură penală, la prezentarea apărătorului ales. în acest caz, procurorul prin ordonanță sau, după caz, instanța prin încheiere, va dispune plata onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru prestațiile efectuate până la data încetării însărcinării, ținându-se cont de timpul necesar studierii dosarului, complexitatea cauzei, durata și numărul actelor de urmărire penală la care apărătorul a luat parte sau numărul de termene la care a fost prezent în fața instanței. Onorariul astfel stabilit nu poate fi mai mic de 25% din valoarea onorariului ce ar fi fost cuvenit dacă prestația avocațială din oficiu ar fi fost finalizată.”
Art. 10.
„(1) Cuantumul onorariilor prevăzute de prezentul protocol reprezintă limita minimă a onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală. Onorariile prevăzute de prezentul protocol nu pot fi reduse.”
(2) în situația în care activitatea avocațială presupune un volum mare de lucru sau se realizează în cauze de complexitate deosebită, organul judiciar poate să majoreze cuantumul onorariilor până la dublul limitei minime prevăzute de prezentul protocol, ce s-ar fi cuvenit avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară.”
Înainte de a începe orice discuţie care vizează dispoziţiile cuprinse în Protocolul semnat de Ministerul Justiţiei, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi UNBR, trebuie precizat faptul că acest Protocol îmbracă haina juridică a unui contract şi îşi propune, aşa cum o arată şi denumirea extrem de lungă şi stufoasă, dar simplă în realitatea ei, să stabilească cuantumul concret al onorariilor minimale cuvenite avocaţilor din oficiu, pentru activitatea prestată, aşa cum se arată în dispoziţiile art. 10 din Protocol. Acest contract – protocol, nu este un act normativ, care să aibă forţa juridică a unei legi, respectiv Legea nr. 51/1995, emisă de Parlamentul României şi care este un act normativ.
Prin urmare, acest Protocol are o forţă obligatorie între părţile contractante, în baza principiului pacta sunt servanda şi este opozabilă terţilor, erga omnes, doar în măsura în care acesta nu cuprinde dispoziţii contrare cu dispoziţiile cuprinse în „legea-mamă”, respectiv în Legea nr. 51/1995, cea care dă naştere regulilor aplicabile subiectului prezentului articol.
Protocolul, prin dispoziţiile cuprinse pe terenul său contractual, se contrazice în mod vizibil şi neîntemeiat, în sensul în care, iniţial stabileşte un onorariu minimal cuvenit avocaţilor din oficiu, pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară, după care, prin dispoziţiile art. 6 din Protocol, încearcă să permită, în flagrantă contradicţie cu dispoziţiile art. 81 din Lege, în fapt, reducerea de la minim la un super – minim al onorariului, urmărind să şi cuantifice care este acest super-minim, respectiv „25% din valoarea onorariului ce ar fi fost cuvenit dacă prestația avocațială din oficiu ar fi fost finalizată”.
Aceste onorarii minimale au fost cuantificate, pentru a pune bazele unor criterii obiective, care să nu mai permită arbitrariul de care au dat dovadă, uneori organele judiciare, în reducerea onorariilor avocaţiale, la fel cum, pentru identitate de raţiune, pentru avocaţii aleşi, a fost creat prin Hotărârea nr. 82/17-18.07.2020 a Consiliului UNBR– Ghidul orientativ al onorariilor minimale, care, în notele de fundamentare, prevede că acesta a fost elaborat conform celor menţionate supra, şi anume, de a încerca să împiedice organele judiciare să reducă ceea ce s-a stabilit cu titlu de onorariu minimal. Această hotărâre şi Protocolul îşi propuneau a fi un scut protector pentru avocaţii aleşi şi cei desemnaţi din oficiu, tocmai pentru ca avocaţii, în calitate de parteneri indispensabili justiţiei, „să nu vină cu bani de acasă”, pentru a putea presta activităţile furnizate în apărarea clienţilor şi justiţiabililor.
Prin dispoziţiile inserate în art. 6 din Protocol, cocontractanţii, în mod nu foarte deghizat, rătăcesc de la calea legislativă, cuprinsă în art. 81 din Lege, încercând să legifereze o posibilitate, neprevăzută de lege, respectiv ca organele judiciare să reducă onorariile minimale, până la un prag stabilit cu mărinimie de aceştia la 25% din onorariul deja minimal, ajungându-se la acel super – minim despre care am făcut vorbire mai sus. Cu toate că acest apanaj nu revine celor trei cocontractanţi, ci doar legiuitorului – constructorul arhitecturii legislative.
Însă, acest articol 6 din Protocol nu prezintă seriozitate juridică, având în vedere că cei trei cocontractanţi nu pot stabili, printr-un contract, adică prin voinţa lor proprie, că acestora nu li se aplică legea în vigoare, înlăturând astfel, pe cale convenţională, voinţa legislativă (Parlamentul – art. 81 din Lege) care este divină, pe tărâm juridic. În ce priveşte „legiferarea” instituţiei reducerii onorariului minimal al avocatului desemnat din oficiu, art. 6 din Protocol este pe o traiectorie de coliziune directă cu dispoziţia legală antemenţionată, şi, prin urmare nu îşi poate produce efectele, nici în ce priveşte raporturile dintre părţile contractante şi cu atât mai mult, nici în ce priveşte terţii care nu au luat parte la elaborarea şi semnarea acestui Protocol.
În caz contrar, echilibrul sistemului de drept al României ar fi în pericol, având în vedere că, prin diverse contracte, diverşi contractanţi, s-ar putea poziţiona deasupra legii, prin diverse subterfugii contractuale, prin care s-ar sustrage pur şi simplu, dispoziţiilor legale.
Suntem sideraţi şi uimiţi de faptul că, art. 6 din Protocol şi-a găsit cu uşurinţă drum în practica judiciară şi asta pentru că, în anumite situaţii, organele judiciare, au dat prioritate clauzelor abuzive din cuprinsul acestui contract, sens în care au aplicat avocaţilor din oficiu, sancţiunea reducerii onorariului, motivând pe dispoziţiile art. 6 din Protocol sau nemotivând deloc măsura reducerii.
Suntem consternaţi de ideea că există organe judiciare care, în situaţia în care apare un conflict direct între o lege şi un contract (protocolul), dau întâietate dispoziţiilor contractuale, lezând astfel legea. Iar avocaţii cad victime, prin ricoşeu, ca urmare a rezolvării defectuoase a acestui conflict.
Conchidem acest subcapitol prin a preciza că, textul inserat în art. 6 din contract nu viciază întregul Protocol, în sensul că, acest instrument juridic, pus la dispoziţia organelor judiciare, facilitează cu adevărat activitatea de cuantificare a onorariilor minimale cuvenite avocaţilor din oficiu şi constituie un instrument cu adevărat valoros pentru a unifica la nivel naţional valoarea acestor onorarii, înlăturând arbitrariul care ar domni în situaţia în care acest Protocol nu ar exista.
Chiar dacă nu ne putem permite să folosim adagiul „de lege ferenda”, apreciem că pentru viitor, părţile semnatare ale contractului trebuie să-şi reconsidere opinia exprimată în art. 6 şi să înlăture această evidentă greşeală din corpul Protocolului.
4. OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
Art. 23
„Ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la asistenţa judiciară sau asistenţa judiciară gratuită.”
Apreciem că un articol, ce are ca subiect onorariul avocatului desemnat din oficiu, nu ar fi complet dacă nu am face o referire, cât de succintă, la dispoziţiile cuprinse în OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Această ordonanţă de urgenţă, chiar dacă nu conţine dispoziţii referitoare la posibilităţile de acţiune ale organelor judiciare în ce priveşte cuantumul onorariilor cuvenite avocaţilor din oficiu, face totuşi trimitere la „legea-mamă”, respectiv la Legea nr. 51/1995, şi se completează cu aceasta şi cu Protocolul despre care am făcut vorbire mai sus, în ce priveşte cuantumul concret al onorariilor ce pot fi stabilite prin acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat.
Este de domeniul evidenţei faptul că, dispoziţiile cuprinse în acest act normativ, nu îşi propun să contrazică în vreun fel dispoziţiile inserate în Legea nr. 51/1995, aşa cum şi-a propus contractul – Protocol. Astfel că, ordonanţa de urgenţă urmează calea cea mai uşoară şi cea mai elegantă, în opinia noastră, şi anume aceea de a face trimitere expresă la prevederile legale antemenţionate, pentru a evita orice conflict între aceasta şi lege, recunoscând şi acceptând ab initio, supremaţia pe care o deţin prevederile cuprinse în art. 81 din Lege.
5. Codul de procedură civilă
Art. 451 Cuantumul cheltuielilor de judecată
„(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).”
Chiar dacă acest articol nu face parte din sediul materiei, per se, este imperios necesar să fie supus dezbaterii pentru a face diferenţierea dintre cheltuielile de judecată care constă în onorariul avocatului ales şi onorariul minimal al avocatului desemnat din oficiu.
Într-adevăr legiuitorul prevede în acest articol, în mod expres, posibilitatea reducerii onorariului avocatului ales, atunci când acesta este „vădit disproporţionat”, ca o modalitate de a proteja persoanele în sarcina cărora cad astfel de cheltuieli, de o posibilă pauperizare şi de o posibilă îmbogăţire fără justă cauză a părţii care a câştigat procesul şi a avocatului acestuia.
În opinia noastră, acest articol îşi găseşte aplicabilitate doar onorariului avocatului ales, având în vedere că sintagma de „onorariu vădit disproporţionat” este, fără putinţă de tăgadă şi în mod neechivoc, incompatibilă cu sintagma prevăzută de art. 10 din Protocol şi anume „onorariu minimal”.
Acest criteriu de individualizare a cheltuielilor de judecată este diferit de criteriile obiective, prevăzute în arhitectura dispoziţiilor art. 81, alin. 1 din Lege, respectiv „natura şi volumul activităţii desfăşurate” de avocatul din oficiu, şi nu poate fi extins la cuantificarea onorariului ce se cuvine acestuia, având în vedere că acest criteriu are în vedere cuantumul concret al unor onorarii extrem de ridicate şi nu onorarii cum ar fi cele de 313 lei, 500 lei, etc.
Acest articol reprezintă norma generală în ce priveşte modalitatea de stabilire a onorariilor cuvenite avocaţilor, în general. Pe când, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 51/1995, antecitate, reprezintă o normă specială, ce reglementează criteriile pe care organele judiciare trebuie să le aibă în vedere la momentul stabilirii cuantumului onorariului cuvenit avocatului desemnat din oficiu.
În situaţia în care cele două norme se intersectează, respectiv dacă apare un conflict între cele două legi, organul judiciar nu are libertatea de a „alege” legea care îi profită, în mod arbitrar, ci are obligaţia de aplica dispoziţiile legii speciale, potrivit adagiilor: specialia generalibus derogant şi respectiv: generalia specialibus non derogant. Per a contrario, dacă organele judiciare nu ar ţine cont, nu ar aplica regulile de interpretare rezultate din principiile enunţate mai sus, ar însemna că acestea ar aplica propriile lor manifestări de voinţă, înlăturând de la aplicare dispoziţiile legii speciale, care sunt mai restrictive în cazul de faţă, şi care nu permit, sub nici o formă, posibilitatea reducerii onorariului avocatului din oficiu.
Revenim la cele arătate în partea de introducere, şi exemplificăm, în concret, situaţiile denumite de noi „de genul struţo-cămilă”, ivite în practica judiciară, ca urmare directă a necunoaşterii şi/sau nerespectării manifestării de voinţă a legiuitorului, cuprinsă în art. 81 din Legea nr. 51/1995:
– reducerea, de către organele judiciare, a cuantumului onorariului cuvenit avocatului din oficiu;
– reducerea, de către organele judiciare, a cuantumului onorariului cuvenit avocatului din oficiu, şi „plasarea” acestor cheltuieli, care în mod legal ar rămâne în sarcina Statului, în cârca justiţiabilului care a „pierdut” procesul (e.g. la ordinele de protecţie şi la ajutor public judiciar în materie civilă);
– „pretenţia” unor organe judiciare, ca avocatul din oficiu, după ce a depus referatul cu privire la onorariul ce i se cuvine acestuia din urmă în cadrul dezbaterii asupra fondului cauzei, să depună un nou referat care să cuprindă suma redusă, în mod nelegal, în vederea semnării acestuia, după pronunţarea soluţiei (care în mod evident cuprindea o reducere a acestui onorariu);
– reducerea, de către organele judiciare, a cuantumului onorariului cuvenit avocatului din oficiu, fără a se comunica avocatului hotărârea, încălcându-i-se astfel avocatului accesul liber la justiţie.
Conchidem prezentul articol, prin a dezvălui cum anume a luat naştere ideea de a scrie despre acest subiect, de actualitate şi extrem de controversat în lumea juridică, şi care afectează, în mod negativ, raporturile dintre magistraţi şi avocaţi, sub toate aspectele.
Această idee a apărut ca urmare a faptului că o instanţă din judeţul Arad, prin hotărârea pe care a pronunţat-o, a redus onorariul minimal cuvenit avocatului desemnat din oficiu, într-o cauză penală, de la 868 lei la 500 lei, fără a indica temeiul legal, fără a motiva în vreun fel reducerea aplicată şi fără a comunica, acestuia din urmă, hotărârea, prin care i-a fost admisă, în parte, o cerere personală (cererea de admitere în întregime a onorariului) şi nu o cerere făcută în apărarea drepturilor şi intereselor justiţiabilului apărat.
Putem doar ghici, având în vedere lipsa totală a motivării, că onorariul a fost redus, pe considerentul că, la primul termen de judecată, justiţiabilul s-a prezentat cu un avocat ales, fapt ce a determinat, încetarea de drept, a mandatului avocatului desemnat din oficiu.
Avocatul din oficiu, în apărare justiţiabilului a efectuat, în cauză, următoarele acte: consultarea dosarului electronic; căutarea şi depunerea de practică judiciară la dosar; redactarea şi depunerea la dosar a unei cereri de schimbare a încadrării juridice; deplasarea avocatului la sediul instanţei – 80 km dus – întors, la şedinţa de judecată; deplasarea avocatului la sediul instanţei – 80 km dus – întors, a doua oară, în vederea ridicării referatului semnat de magistrat!!!
Precizăm că, judecata s-a şi finalizat la primul termen, în condiţiile indicate de noi mai sus şi cu toate acestea, instanţa a apreciat că este necesar să reducă, fără cuvânt, onorariul acestuia.
Acesta este şi motivul pentru care, în această parte I a articolului, am tratat doar aspecte de ordin teoretic, fără a intra în analiza aspectelor de ordin practic, ce urmează a fi analizate ulterior, în partea a II-a, ca urmare a demarării unei proceduri de către avocatul desemnat din oficiu.
Credem că, există mulţi avocaţi desemnaţi din oficiu, care au fost în aceeaşi situaţie sau în situaţii asemănătoare, în ce priveşte reducerea onorariului cuvenit pentru realizarea activităţii.
Aşteptăm în secţiunea de comentarii, păreri legate de acest articol şi de situaţii de acest gen întâlnite în practica judiciară.
[1] A se vedea Valerică Dabu – Despre dreptul şi arta apărării, R.A. „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994 – pagina 9
Av. Daiana Florina Burcă
Dud. Cristian Guttmann, Judecătoria Arad
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
