Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Dobânda aplicabilă prețului datorat de cumpărător în contractul de vânzare
11.05.2020 | Mădălina-Elena MARIAN

JURIDICE - In Law We Trust
Mădălina-Elena Marian

Mădălina-Elena Marian

Este cunoscut faptul că de multe ori este dificilă identificarea scopului real pentru care au contractat părțile, asemenea situații ivindu-se când acordul de voințe al acestora generează mai multe efecte sau obligații decât cele prevăzute anterior, obligația cumpărătorului de a plăti dobânzi pentru neplata la termen a prețului încadrându-se în acest tipar.

Conform art. 1721 Cod Civil[1], în cazul în care părțile nu au convenit în alt mod, cumpărătorul este ținut să plătească dobânzi asupra prețului din ziua dobândirii proprietății, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase.

Dobânzile reprezintă daune-interese prestabilite, datorate de debitorul unei creanţe în bani, neonorate la termenul cuvenit. Acestea reprezintă accesorii ale preţului și se cuvin vânzătorului până la plata integrală a preţului.[2]

În ipoteza în care părțile nu au stabilit un anumit regim al dobânzii, aceasta se va datora în cuantum legal, iar rata dobânzii remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.[3]

Întorcându-ne la baza legală inițială, respectiv art. 1721 Cod Civil, teza I, observăm că dobânzile se datorează în situația în care bunul produce (I) fructe civile, prin care doctrina înțelege veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic; (II) fructe naturale, adică acele produse directe și periodice ale unui bun, obținute fără intervenția omului.[4]

Este important, așa cum precizează și legislația, să identificăm corect momentul în care încep să curgă dobânzile, aspect ce poate fi evaluat în funcție de natura bunului. Astfel, dacă bunul este frugifer, dobânda se datorează din momentul dobândirii proprietății. Soluția se justifică prin aceea că dreptul de proprietate asupra lucrului vândut aparține cumpărătorului din momentul dobândirii proprietății. În consecință, și dreptul de a primi dobânzi, care este un fruct civil al creanței reciproce, și anume creanța corelativă de a plăti prețul trebuie raportat la aceeași dată.[5]

Teza a II-a a articolului anterior menționat stabilește că, în ipoteza în care părțile nu au stabilit un regim al dobânzii, iar bunul nu este producător de fructe, dobânda asupra prețului va începe să curgă de la data predării.

Per a contrario, dacă părțile nu stabilesc un regim al dobânzii, iar bunul nu este producător de fructe civile, naturale, ori susceptibil de a produce alte foloase, nu se datorează nicio dobândă.

Deși doctrina minoritară opinează că prin noțiunea de ,,alte foloase” ar trebui să înțelegem că ar fi vorba despre bunurile producătoare de fructe industriale, opinăm în sensul unui punct de vedere contrar, în situația prezentată neexistând datorarea unei dobânzi. Argumentul de care uzăm este reprezentat chiar de definiția oferită de Codul civil în art. 548 alin. 2, dar și de doctrină, fructelor industriale: ,,produse directe și periodice ale unui bun, obținute ca rezultat al intervenției omului.”

Or, dacă nu discutăm despre o intervenție a cumpărătorului asupra bunului, este evident faptul că acesta nu va obține niciun folos, fapt ce conduce clar la neexistența, respectiv nedatorarea unei dobânzi. Reiterând, considerăm că textul de lege este cel puțin lacunar în identificarea cu exactitate a fructelor din ultima teză, ezitarea legiuitorului de a denumi expres natura acestor bunuri, de altfel în contradicție cu prima teză a articolului, rămâne discutabilă.

În soluționarea acestei neclarități am făcut aplicarea principiului in dubio preo reo, în lumina art. 1671 Cod civil: ,,clauzele îndoielnice în contractul de vânzare se interpretează în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor cu consumatorii și contractelor de adeziune.

În aceeași direcție era și orientarea doctrinară pe tărâmul vechiului Cod civil, unde erau enumerate expres cele trei cazuri în care cumpărătorul era obligat să plătească dobândă, până la efectiva achitare a prețului: dacă ar fi existat o convenție în acest sens, dacă lucrul vândut și predat este producător de fructe civile sau naturale, iar în toate celelalte cazuri NUMAI DACĂ și din momentul în care cumpărătorul a fost somat printr-o notificare.[6]

O altă interpretare pe care a oferit-o doctrina a fost aceea de a considera că în ipoteza în care bunul nu este frugifer, prin expresia ,,alte foloase” ar trebui să înțelegem confortul pe care un anumit bun, cum ar fi un imobil, sau un automobil i-l oferă cumpărătorului, situație în care acesta din urmă va plăti dobânda asupra prețului raportat la momentul preluării.[7]

Considerăm totuși că viziunea vechiului Cod civil a fost una mai realistă, statuând asupra imposibilității vânzătorului de a pretinde executarea obligației înainte de a fi  convins că debitorul-cumpărător valorifică în concret bunul, notificându-l în acest sens.


[1] Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
[2] F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Flavius Noul Cod Civil – Comentariu pe articole , București, p. 1372.
[3] Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial nr. 607 din 29 august 2011, cu modificările și completările ulterioare, art. 3- 6.
[4] G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureșri, 2012, p. 81.
[5] R. Dincă, Contracte civile în Noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 152.
[6] F. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2001, p. 95.
[7] I. Turcu, Noul Cod civil, Cartea a V-a. Contractul de vânzare. Art. 1650-1762, Ed. C.H.BECK, București, 2012, p. 367.


Av. Mădălina-Elena Marian


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.