Particularitățile contractului încheiat prin mijloace electronice
9 mai 2023 | Dermina-Petronela DANCIU
Dermina-Petronela Danciu
Secțiunea I. Scurt istoric al comerțul electronic
Comerțul electronic (E-commerce) este factorul principal care facilitează globalizarea economiei mondiale prin eliminarea distanțelor între partenerii comerciali și reducerea timpului de comunicare la încheierea afacerilor[1]. Acesta include atât produse, cât și servicii, înglobând totodată atât activități tradiționale, cât și noi, precum sunt magazinele virtuale.
Începând cu a doua jumătate a secolului XX, în sfera economiei, cel mai mare impact adus de extinderea utilizării internetului a fost migrarea comerțului tradițional în noul cadru virtual, unde încheierea contractului se face electronic. În contextul unei creșteri continue a numărului de tranzacții în relațiile de comerț internațional desfășurate pe internet, a înregistrării diferențelor de ordin economic, juridic sau social între statele din care participanții la aceste tranzacții proveneau, au născut multe semne de întrebare, ce își aveau baza în nelămuririle cu privire la dreptul aplicabil tranzacțiilor electronice, a securității sau, de ce nu, a valabilității acestora. Crearea acestei situații a dus la apariția unei nevoi de reglementare armonizată a acestor raporturi juridice în scopul asigurării securității participanților ce iau parte și a creșterii încrederii în comerțul electronic.
În anul 1996, Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (United Nations Commission on International Trade Law sau U.N.C.I.T.R.A.L.) a adoptat Legea-model a Comerțului Electronic (Model Law on electronic commerce sau M.L.E.C.) cu scopul de a facilita comerțul desfășurat prin mijloace electronice oferind Statelor un set de reguli acceptabile internațional care să ajute la eliminarea obstacolelor legale și să asigure predictibilitatea legilor aplicabile comerțului electronic. În particular, s-a dorit acordarea de tratament juridic egal înscrisurilor pe hârtie și înscrisurilor în formă electronică[2].
M.L.E.C. este recunoscut ca fiind primul text de lege care a adoptat principiile fundamentale ale nediscriminării, neutralității tehnologice și echivalenței funcționale care astăzi sunt cunoscute ca fiind bazele dreptului modern al comerțului electronic.
Pe continentul nord-american, statul, ce a pus pe hartă adoptarea primei legi din lume privind folosirea semnăturii digitale în comerțul electronic, a fost statul Utah, în perioada anilor 1996. Un an mai târziu, în anul 1997, Germania nota adoptarea primei legi privind semnătura electronică din Europa.
În același an, România, a lansat primul său magazin online destinat comerțului de CD-uri. În anul 2000, apar primele afaceri electronice de succes ce au debutat cu magazinele electronice sau site-uri de licitații online.
Din punct de vedere al reglementării, în anul 2001, în România este adoptată Legea nr. 445/2001 privind semnătura electronică. Aceasta definește noțiunea de semnătură electronică și reglementează regimul juridic al înscrisului în formă electronică, condițiile de certificare a semnăturii electronice și răspunderea furnizorilor de servicii de certificare. În anul 2002, este adoptată în România Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic care reglementează obligațiile furnizorilor de servicii ale societății informaționale, consacră principiul validității contractului încheiat prin mijloace electronice și fixează limitele de servicii ale societății informaționale[3].
Secțiunea a II-a. Noțiunea contractului încheiat prin mijloace electronice
Atât legiuitorul, cât și o parte a doctrinei s-au ferit să definească contractul încheiat prin mijloace electronice. Având în vedere rapiditatea cu care evoluează tehnologia și modul alert în care apar noi modele de afaceri, motivele sunt lesne de înțeles.
În doctrina străină, regăsim fie definiții simple, precum contractul electronic este contractul încheiat prin mijloace electronice, fie analize intitulate ce este un contract electronic în care sunt analizate tipuri de contracte încheiate prin mijloace electronice și încheierea valabilă a acestora, fără a se propune o definiție[4].
Prin urmare, în scopuri doctrinare, pentru contractul încheiat prin mijloace electronice, autorul Alexandru Bleoancă ne propune următoarea definiție: „contractul în formă electronică este acordul de voințe, dintre două sau mai multe persoane, de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic, acord exprimat în formă electronică”.
Definiția propusă încearcă să surprindă pe de o parte, genul proxim, reprezentat de contract ca acord de creare, modificare ori stingere a raportului juridic, iar pe de altă parte, diferența specifică, diferență ce constă în forma electronică de exprimare a voințelor concordante[5].
Actualul Cod civil consacră articolul 1179 enumerării condițiilor „esențiale pentru validitatea contractului”, iar următoarele texte[6] dezvoltă unele aspecte legate de aceste condiții. Astfel, sunt legal considerate elemente structurale ale actului juridic: capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza[7].
Dacă actul civil este definit ca voință exprimată cu scopul de a produce efecte juridice, chiar din definiție reiese că o condiție de validitate a acestuia este forma[8]. Dispozițiile speciale consacrate formei contractului, respectiv art. 1240-1245 din Noul Cod civil, prevăd forma electronică printre formele pe care le poate îmbrăca voința de a contracta; astfel, voința poate fi exprimată: verbal, în scris, printr-un comportament care nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efecte juridice sau pe cale electronică[9]. Prin urmare, nu avem cum să nu observăm faptul că toate mijloacele electronice de exprimare a voinței juridice sunt incluse, într-o formulare mult mai cuprinzătoare adoptată de Noul Cod civil.
Forma are o importanță preponderent probatorie, iar proba constituie completarea drepturilor subiective, contribuind la apărarea lor, fără a influența existența și caracteristicile raportului juridic.
Cum pentru încheierea unui contract sunt necesare manifestări de voință concordante din partea a cel puțin două subiecte de drept, contractul este un act juridic bilateral[10].
Caracteristica pe care o subliniem este exteriorizarea manifestării de voință. Contractul înseamnă voințe concordante exteriorizate, iar exteriorizarea presupune o modalitate de exprimare, fie ea orală, scrisă ori printr-un comportament. Odată cu mijloacele electronice de comunicare, se adaugă și forma electronică. Mesajul de date în formă electronică poate exprima orice informație cu valoare juridică, inclusiv acordul de voințe asupra unui raport juridic, adică un contract[11].
Secțiunea a III-a. Proba contractului electronic
Dovada contractului electronic este ceva mai dificil de realizat din cauza absenței suportului durabil, pe hârtie. Proba contractului încheiat prin mijloace electronice presupune analizarea echivalenței înscrisului în formă electronică cu înscrisul pe hârtie, precum și analizarea echivalenței semnăturii electronice cu semnătura olografă[12].
În sistemul național român, Legea nr. 455/2001 instituie două categorii de semnături electronice: semnătura electronică și semnătura electronică extinsă. Contractul ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, producând aceleași consecințe ca și acesta. Semnătura electronică simplă are aceleași efecte juridice ca și semnătura clasică pe hârtie numai dacă este recunoscută de către cel căruia i se opune[13].
Prin urmare, înscrisul în formă electronică căruia i s-a asociat logic o semnătură electronică este asimilat, în privința condițiilor și efectelor sale, cu înscrisul sub semnătură privată, așa cum dispune articolul 5 din Legea nr. 455/2001. Iar înscrisul în forma electronică, recunoscut de cel căruia i se opune, are, între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, aceleași efecte ca actul autentic, potrivit dispozițiilor articolului 6 din aceeași lege[14].
În materie comercială, dă naștere contractelor simplul acord al voințelor manifestate. De notat este însă că, în situații de excepție, doar semnătura electronică extinsă are puterea de a face dovada contractului, în situația în care forma scrisă a contractului este forma cerută ca o condiție de formă sau, după caz, ca o condiție de validitate.
Secțiunea a IV-a. Momentul încheierii contractului electronic
Momentul încheierii contractului prezintă o deosebită importanță, deoarece în funcție de stabilirea acestuia se apreciază posibilitatea de revocare, caducitatea ofertei, existența cauzelor de nulitate sau anulabilitate, determinarea prețului curent din ziua contractării, calculul termenelor de prescripție, locul încheierii contractului, precum și legea aplicabilă în caz de conflict de legi în timp[15].
Momentul încheierii contractului este acela în care acceptarea întâlnește oferta, însă acest moment este influențat de locul de situare al ofertantului și acceptantului. În prezent, aplicabilitatea generală în dreptul privat a momentului încheierii contractului este dată de așa numitul sistem al recepțiunii, conform căruia se consideră că încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu cunoștință de cuprinsul lui[16].
Totodată, relevantă în cazul determinării momentului încheierii unui contract este marcarea temporală a documentelor și atestarea locului unde s-au încheiat acestea din partea furnizorului de servicii de marcare temporală sau de către notarul public prin același procedeu tehnic. Marcarea temporală[17] este o colecție de date în formă electronică, atașată în mod unic unui document electronic și care certifică faptul că anumite date în formă electronică au fost prezentate la un moment de timp furnizorului de servicii de marcare temporală[18].
De asemenea, în ceea ce privește momentul încheierii unui contract între un comerciant și un consumator este marcat de primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa[19], conform dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniști, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Secțiunea a V-a. Locul încheierii contractului electronic
Locul încheierii contractului prezintă interes pentru a se putea determina legea aplicabilă în caz de conflict de legi în spațiu, dar și, totodată, pentru determinarea competenței instanței, din punct de vedere teritorial.
Momentul încheierii contractului constituie criteriul în funcție de care se determină și locul încheierii sale. Deci, locul încheierii contractului înseamnă locul unde s-a realizat acordul de voințe[20].
De obicei, locul încheierii contractului este acela unde acceptarea ofertei se întâlnește cu oferta, deci locul unde se află ofertantul, „chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu ii sunt imputabile”, conform primului aliniat al articolului 1186 din Noul Cod civil. Prin excepție, contractul se poate încheia fără înștiințarea ofertantului de către acceptant, prin săvârșirea de către destinatarul ofertei, adică a acceptantului, a unui act sau fapt concludent, dacă acceptarea se poate face astfel potrivit conținutului ofertei, practicilor stabilite între părți, uzanțelor sau naturii afacerii. În acest din urmă caz, locul încheierii contractului este acela unde se află acceptantul, conform aliniatului 2 al aceluiași articol citat.
Trebuie precizat că cele expuse mai sus, referitor la locul încheierii contractului, își găsesc aplicabilitatea în cazul utilizării poștei electronice, în cazul contractării de pe un website, și bineînțeles, când alegerea locului încheierii contractului nu a fost determinată convențional[21].
În cazul tehnicilor de comunicare instantanee nemaifiind vorba de un contract încheiat la distanță, căci încheierea contractului este privită ca și cum ar avea loc între persoane prezente, locul încheierii contractului fiind acela unde se află ofertantul[22].
În final, putem observa cum soluția se bazează pe eficacitatea regulilor tradiționale, aplicându-se dispozițiile de drept comun în materie. Locul încheierii contractelor prin Internet este sediul sau, după caz, domiciliul ofertantului, iar în cazurile excepționale, sediul sau, după caz, domiciliul acceptantului.
Secțiunea a VI-a. Legea aplicabilă contractului electronic
Momentul și locul perfectării contractului va determina legea aplicabilă raportului juridic născut din contract[23].
În ceea ce privește legea aplicabilă încheierii unui contract prin intermediul Internetului, ținând cont că țara noastră este stat membru al Uniunii Europene, vom distinge între relația contractuală cu un partener dintr-un stat membru al Uniunii Europene și relația cu un partener, care nu este situat pe teritoriul unui stat membru.
În primul caz, norma conflictuală este reprezentată de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, care „se aplică furnizorilor de servicii stabiliți în România și serviciilor oferite de aceștia”. În cel de-al doilea alineat se prevede că serviciile societății informaționale sunt supuse exclusiv prevederilor în vigoare ale legilor române care fac parte din legislația coordonată, în cazul în care sunt oferite de furnizori de servicii stabiliți în România și exclusiv prevederilor în vigoare ale legilor statului în cauză care fac parte din legislația coordonată, în cazul în care sunt oferite de furnizori de servicii stabiliți într-un stat membru al Uniunii Europene. Conform art. 1 pct. 4, prin furnizor de servicii stabilit într-un stat se înțelege un furnizor de servicii având un sediu stabil pe teritoriul unui stat și care desfășoară efectiv o activitate economică utilizând acel sediu stabil pe teritoriul unui stat, pentru o perioadă nedeterminată; stabilirea unui furnizor de servicii într-un stat nu este determinată în mod necesar de locul în care sunt amplasate mijloacele tehnice și tehnologice necesare furnizării serviciului. Deci, legea atribuie relevanță doar sediului pe care îl are furnizorul[24].
În al doilea caz, norma conflictuală va fi cea de drept comun și anume Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, respectiv Cartea a VII-a din Noul Cod civil, iar legea aplicabilă va fi cea determinată în acest fel. Atunci când, în relația cu anumite state există convenții internaționale care să determine legea aplicabilă, se vor aplica prioritar acestea în raport cu Legea nr. 105/1992 sau, după caz, în raport cu dispozițiile de drept internațional privat cuprinse în Cartea a VII-a din Noul Cod civil[25].
Secțiunea a VII-a. Identitatea contractanților și valabilitatea consimțământului
Consimțământul, înțeles ca unul dintre elementele esențiale ale oricărui act juridic, poate fi definit ca voință exteriorizată în sensul de a genera efecte juridice[26], voință care poate produce efecte juridice numai dacă autorul manifestării are capacitate, potrivit legii.
Această problemă nu ridică dificultăți în spațiul automatizat, dacă părțile au posibilitatea de evaluare directă a capacității persoanelor. Multe servere sunt echipate cu sisteme ce permit identificarea vârstei vizitatorilor, cerându-se acestora dovada majoratului, multe prin cererea unui număr de carte de credit. Ca urmare, vizitatorul primește un număr de identificare și o parolă pe care le va utiliza pentru realizarea contractelor, însă aceste metode sunt greoaie și nesigure[27].
În cazul contractelor cu executare imediată, uno ictu, comercianții nu sunt interesați de capacitatea contractantului, deoarece obligația contractuală fiind efectuată, riscurile acțiunii în nulitate a contractului rămân minime. Situația este diametral opusă în cazul contractelor cu executare succesivă sau cu obligația de plată amânată în timp, riscurile generate de capacitatea cocontractantului sunt maxime, ceea ce impune luarea măsurilor privind identificarea cocontractantului[28].
Eroarea asupra identității persoanei constituie o cauză de nulitate a contractului numai în cazul contractelor încheiate pe considerentul calității persoanei, intuitu personae, contracte în care părțile fac din identitatea unuia dintre cocontractanți un element esențial al contractului. În celelalte tipuri de contracte, nu se poate aplica sancțiunea nulității în cazul erorii asupra identității persoanei. Pentru evitarea unor astfel de erori, părțile trebuie să recurgă la folosirea semnăturilor electronice și a certificatelor. Acestea sunt des utilizate în cadrul raporturilor contractuale între profesioniști[29].
Concluzie
„Prețul fiecărui lucru reprezintă timpul din viață pe care îl dai la schimb”, scria Henry David Thoreau. Sub imperiul acestui citat, timpul primește semnificația celei mai valoroase monede de schimb, pe care o putem deține. În acest context, din dorința de a comprima, într-o perioadă cât mai scurtă de timp, realizarea cât mai multor obiective, s-au conturat soluțiile de contractare online, într-o eră de hiper-tehnologizare tot mai accentuată, împingând limitele dincolo de granițele naționale, ajungând la amploarea unei mișcări la nivel internațional.
Conceptul contractului electronic pătrunde în această sferă digitală și creionează o nouă posibilitate de a putea fi parte la încheierea unui contract, chiar dacă interacțiunea nu a avut loc „față în față”. Flexibil, comerțul electronic prezintă ca avantaje, privitoare la achizițiile online, confortul de a comanda produse și servicii din orice locație, economisind timp.
Importanța drepturilor ce se nasc pentru consumator, în momentul încheierii unui astfel de contract, sunt subiectul de interes al practicienilor dreptului. Așa fiind, cunoașterea acestora, într-o manieră cât mai cuprinzătoare, este, în mod cert, un atu, punându-se în lumină avantajele ce le oferă legea, fiind conștienți că, inclusiv în mediul online, drepturile noastre sunt protejate.
[1] A se vedea Lorena Duduială Popescu, Comerțul electronic – o nouă provocare?, publicat în Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgul-Jiu, nr. 1/2007, p. 509, disponibil la www.utgjiu.ro, consultat în 03 mai 2023.
[2] A se vedea Mihaela Tudorache, Contractul încheiat prin mijloace electronice. În reglementarea din Noul Cod civil, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 7.
[3] Idem, p. 10.
[4] Idem, p. 67.
[5] Pentru mai multe detalii, a se vedea Alexandru Bleoancă, Contractul în formă electronică, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 18.
[6] Textul face trimitere la articolele 1180-1245 din Noul Cod civil.
[7] A se vedea Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 474.
[8] Idem, p. 542.
[9] A se vedea Alexandru Bleoancă, op. cit., p. 15-16.
[10] Pentru mai multe detalii, a se vedea Răzvan Dincă, Contracte civile speciale în Noul Cod civil. Note de curs, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 8.
[11] A se vedea Alexandru Bleoancă, op. cit., p. 16.
[12] A se vedea Mihaela Tudorache, op.cit., p. 134.
[13] A se vedea Camelia Leceanu, Particularitățile contractelor electronice, postat în 26 august 2008, disponibilă aici, consultată în data de 8 mai 2023.
[14] Ibidem.
[15] A se vedea Raluca Cîrstea, Momentul, locul și legea aplicabilă încheierii contractului electronic, postat în 17 august 2011, disponibil la https://www.juridice.ro/162149/momentul-locul-si-legea-aplicabila-incheierii-contractului-electronic.html, consultat în 8 mai 2023.
[16] Ibidem.
[17] Reglementată la art. 2, lit. b) din Legea nr. 451/2004 privind marca temporală din 05 noiembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1021.
[18] Pentru mai multe detalii, a se vedea Titus Gîrbea, Contractul electronic. Un nou tip de contract?, postat în 20 octombrie 2014, disponibil aici, consultat în 08 mai 2023.
[19] Ibidem.
[20] A se vedea Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Curs de drept civil: Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 88.
[21] A se vedea Raluca Cîrstea, Momentul, locul și legea aplicabilă încheierii contractului electronic, loc. cit. supra.
[22] Ibidem.
[23] Pentru mai multe detalii, a se vedea aici, vizitat în 08 mai 2023.
[24] A se vedea Raluca Cîrstea, Momentul, locul și legea aplicabilă încheierii contractului electronic, loc. cit. supra.
[25] Ibidem.
[26] Pentru detalii, a se vedea Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., p. 479.
[27] A se vedea Camelia Leceanu, Particularitățile contractelor electronice, loc. cit. supra.
[28] Ibidem.
[29] Ibidem.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
